Appeal dismissed: government decree satisfied court-ordered obligation, negating claim for enforcement penalties despite admissibility of penalty request

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iunie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul României, B., a solicitat:

(i) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015;

(ii) aplicarea în sarcina Prim-ministrului României a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(iii) obligarea pârâtului Guvernul României la plata de penalităţi de 1000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 de zile.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1441 din 19 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, ca neîntemeiată;

(ii) a admis excepţia inadmisibilităţii în privinţa capătului de cerere, având ca obiect fixarea cuantumului penalităţilor şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;

(iii) a respins acţiunea formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României, B. şi Guvernul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1441 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, cu consecinţa admiterii cererii.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul susţine că instanţa de fond a făcut confuzie între cererea de acordare a penalităţilor pe zi de întârziere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi stabilirea penalităţilor definitive, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel că admiterea excepţiei inadmisibilităţii este nelegală, raportându-se la un petit străin de cauză. Cererea de acordare a penalităţilor pe zi de întârziere s-a solicitat ca o primă etapă a executării silite în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 906 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, recurentul-reclamant solicită casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, în sensul admiterii cererii de executare silită. Consideră incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată. În consecinţă, întrucât pârâtul nu a respectat obligaţia stabilită conform titlului executoriu, cererea este admisibilă şi solicită acordarea penalităţilor conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sumă de 1000 de RON pe zi de întârziere, începând cu data de 08.05.2019, data pronunţării deciziei ÎCCJ nr. 2370/2019. În măsura în care se va consideră că obligaţia a fost executată, solicită acordarea penalităţilor pentru perioada 08.05.2019 – 08.06.2022.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Cât priveşte excepţia invocată de intimaţii-pârâţi, Înalta Curte reţine că aceasta s-a raportat la argumentul că, odată cu emiterea H.G. nr. 746/2022, reclamantul nu mai justifică folosul practic urmărit prin promovarea cererii şi susţinerea căii de atac, obligaţia prevăzută de titlul executoriu fiind îndeplinită. Argumentaţia expusă este lipsită de precizie, intimaţii-pârâţi părând a invoca o lipsă de interes a cererii introductive, dar şi lipsa interesului susţinerii căii de atac.

În orice caz, Înalta Curte reţine că aceste aspecte ţin de fondul cauzei, făcând obiectul analizei instanţei care, în vederea soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, verifică dacă debitorul a executat obligaţia stabilită prin titlul executoriu. Cum în speţă prima instanţă a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege amintit, întrucât obligaţia a fost executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022, iar cererea de acordare a penalităţilor este inadmisibilă, reclamantul justifică interesul promovării şi susţinerii recursului, contestând, în esenţă, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, argumentele intimaţilor-pârâţi fac parte şi vor fi examinate odată cu fondul recursului.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată că, deşi a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., criticile reclamantului se subsumează pct. 5 şi 8 ale aceluiaşi text de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă. Mai exact, critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de aplicare a penalităţilor se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar critica referitoare la respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanţă a constatat că cererea este neîntemeiată în ceea ce priveşte capetele de cerere privind constatarea neexecutării obligaţiei stabilite prin titlul executoriu şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere în sarcina conducătorului Guvernului României, reţinând că obligaţia a fost îndeplinită prin adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022. În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata penalităţilor, instanţa de fond a reţinut că este inadmisibilă solicitarea de fixare a cuantumului penalităţilor în condiţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Instanţa de recurs constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant referitoare la greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind plata penalităţilor.

Prima instanţă a analizat această pretenţie prin prisma dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.". Însă, constată Înalta Curte că cererea cu care recurentul-reclamant a sesizat instanţa de executare nu era întemeiată pe acest text de lege, ci pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din legea nr. 554/2004, potrivit cărora "La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.."

Din analiza textelor de alege antecitate rezultă că procedura de constrângere a debitorului la executarea obligaţiei, prin aplicarea de penalităţi, comportă două etape. În cadrul primei etape, reglementată de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa constată că obligaţia nu a fost executată şi aplică amendă conducătorului autorităţii publice, iar reclamantului îi acordă penalităţi conform art. 906 C. proc. civ.. În a doua etapă, derulată conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa constată că a expirat un termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de stabilire a amenzii şi a penalităţilor emisă în condiţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, iar obligaţia din titlul executoriu nu a fost executată, astfel că fixează suma finală datorată cu titlu de penalităţi creditorului.

În speţă, creditorul a solicitat aplicarea măsurilor provizorii prevăzute de prima etapă a executării silite, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu a măsurilor finale reglementate în cea de-a doua etapă a procedurii de alin. (4) al aceluiaşi articol. Astfel fiind, sunt întemeiate susţinerile reclamantului referitoare la confuzia primei instanţe asupra temeiului de drept ce susţine cererea de aplicare a penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere, astfel cum a fost formulat şi întemeiat de reclamant, este admisibil, prima instanţă pronunţând o soluţie eronată de admitere a excepţiei inadmisibilităţii.

Cu toate acestea, recursul este nefondat şi va fi respins, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate, mai puţin a considerentelor referitoare la inadmisibilitatea cererii privind stabilirea penalităţilor, care vor fi înlocuite cu cele din prezenta decizie.

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii D. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Intimatul-pârât Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

Aşadar, concluzia primei instanţe referitoare la îndeplinirea de către debitorul Guvernul României a obligaţiei din titlul executoriu este legală, cu consecinţa corectei respingeri a cererii prin care se solicită luarea măsurilor de constrângere prevăzute de lege în vederea determinării debitorului să execute obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, respectiv ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice. Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Este de observat şi că, în recurs, reclamantul nu a prezentat critici cu privire la considerentele primei instanţe vizând îndeplinirea obligaţiei de către debitor prin H.G. nr. 746/2002, argumentaţia sa fiind bazată exclusiv pe chestiunea admisibilităţii capătului de cerere privind aplicarea de penalităţi pe fiecare zi de întârziere şi menţionând doar pasager că pârâtul nu a executat obligaţia stabilită prin titlu. Or, soluţia dispusă asupra cererii de acordare a penalităţilor, chiar greşită fiind, nu se reflectă în vreun fel asupra modului de soluţionare a primelor două capete de cerere, în analiza cărora prima instanţă a verificat corespondenţa dintre obligaţia stabilită în titlul executoriu şi dispoziţiile H.G. nr. 746/2002 şi a concluzionat corect în sensul îndeplinirii obligaţiei.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1441 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.