Administrative challenge to discrimination fine inadmissible due to plaintiff's refusal to join complainant as necessary party

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 iulie 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local Sector 2 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ("CNCD", "Consiliul"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 119/05.02.2020, emisă de pârât în dosarul nr. x/2019, ca urmare a petiţiei nr. 3032/03.06.2019, formulată de către A..

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 514 din 29 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25 februarie 2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 894 din 9 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Local Sector 2 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 894 din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Sector 2 Bucureşti, formulând critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, reclamantul susţine că prima instanţă a apreciat în mod greşit că nu a fost indicat un alt pârât pentru a fi introdus în judecată, deşi în cuprinsul acţiunii s-a arătat că A. este persoana care a formulat plângerea împotriva reclamantului şi a luat parte la procedura derulată în faţa CNCD.

Consideră recurentul-reclamant că instanţa nu a aplicat corespunzător dispoziţiile art. 78 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., respectiv nu a introdus în cauză, din oficiu, alte persoane.

Totodată, afirmă că instanţa de fond nu a avut în vedere răspunsul consilierului juridic al reclamantului de la termenul din 09.06.2021, prin care s-a arătat că, în afară de CNCD şi A. nu există un alt pârât pentru introducerea în cauză. În această situaţie, se putea acorda un termen scurt sau putea fi suspendată soluţionarea acţiunii pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite de instanţă la termenul anterior.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât CNCD a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare a fost respinsă la termenul de judecată din 22 martie 2023, pentru motivele indicate în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Local Sector 2 Bucureşti a criticat legalitatea sentinţei civile nr. 894 din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată. În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit că reclamantul nu şi-ar fi manifestat voinţa în sensul intrdoucerii în cauză, în calitate de pârâtă, a A. şi că, potrivit textului de lege amintit, instanţa avea posibilitatea introducerii din oficiu a acestei asociaţii în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Acestor dispoziţii le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."

Prin Hotărârea nr. 119/05.02.2020, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că aspectele sesizate de petenta A. întrunesc elementele constitutive ale discriminării, astfel cum este definită în art. 2 alin. (3) şi (6) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, dispunând amendarea recurentului-reclamant cu amendă contravenţională în sumă de 50000 RON. În consecinţă, instanţa de contencios administrativ are obligaţia ca, analizând legalitatea acestei soluţii, să stabilească în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu poate fi făcută în lipsa petiţionarei care a sesizat existenţa faptei de discriminare.

Înalta Curte constată că, deşi petenta care a sesizat fapta de discriminare săvârşită de recurentul-reclamant nu este emitenta actului contestat, eventuala declarare a nelegalităţii hotărârii nr. 119/05.02.2020, emise de intimatul-pârât, este de natură să producă efecte cu privire la drepturile şi obligaţiile sale, astfel încât prezenţa sa în proces este necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-şi prezenta apărările, în raport de pretenţiile recurentului-reclamant.

Fără a nega dreptul de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prevederile art. 78 alin. (2) din acelaşi act normativ reprezintă o normă cu caracter special, derogatorie, aplicabilă în situaţiile expres indicate, fiind o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ.. Instanţa învestită cu judecarea cauzei este obligată să aibă în vedere principiul disponibilităţii, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terţe subiecte de drept şi la nesocotire altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialităţii sau principiul dreptului la apărare.

De altfel, specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezenţa în proces a unor terţi, în patrimoniul sau în persoana cărora urmează să se reflecte soluţia instanţei de judecată (cu titlu de exemplu, se va avea în vedere acţiunea în anularea unei autorizaţii de construire, a cărei judecată trebuie purtată nu numai în contradictoriu cu autoritatea publică emitentă, ci şi cu beneficiarul actului). Soluţionarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât şi principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., terţii afectaţi neavând posibilitatea de a cunoaşte pretenţiile reclamantului şi nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care le profită.

Astfel fiind, instanţa de recurs apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat că pricina nu se poate judeca fără prezenţa în cadrul procesual pasiv a petentei A., a cărei plângere a condus la emiterea hotărârii CNCD contestate în cauză şi care a participat la procedura administrativă desfăşurată în faţa Consiliului.

În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la greşita interpretare a manifestării de voinţă a reclamantului cu privire la introducerea în cauză a A., Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 12 mai 2021, prima instanţă a pus în vedere reclamantului necesitatea precizării cadrului procesual pasiv, în sensul indicării, în calitate de pârât, prin cerere adiţională, a persoanei care a luat parte la procedura derulată în faţa CNCD, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă. Recurentul-reclamant nu a depus precizările solicitate, iar la termenul de judecată din 9 iunie 2021, consilierul juridic ce reprezenta Consiliul Locat Sector 2 Bucureşti a menţionat, verbal, că nu există un alt pârât pentru a fi indicat în speţă şi, având cuvântul asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a susţinut că A. a formulat plângerea adresată Consiliului, însă nu are competenţa verificării actelor administrative emise de pârâtul CNCD.

Aşadar, contrar susţinerilor reclamantului din recurs, voinţa sa exprimată în faţa instanţei de fond a fost indubitabilă în sensul neintroducerii în cauză a A., concluziile orale ce rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din 9 iunie 2021, coroborate cu lipsa depunerii cererii adiţionale, confirmând refuzul reclamantului de a completa cadrul procesual pasiv, obligaţie dispusă sub sancţiunea expresă a respingerii acţiunii, ca inadmisibilă.

Nefondate sunt şi argumentele recurentului-reclamant referitoare la obligaţia instanţei de fond de a introduce în cauză, din oficiu, A., în calitate de pârâtă. Prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 dau posibilitatea judecătorului să pună în discuţia părţilor necesitatea extinderii cadrului procesual pasiv, iar nu să dispună din oficiu modificarea cererii introductive, cu nesocotirea principiului disponibilităţii.

În acest sens, analizând dispoziţiile art. 78 din C. proc. civ., Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia nr. 480/2016, următoarele: "...dispoziţiile art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. nu pot fi apreciate ca fiind neconstituţionale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părţile din proces. Dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părţile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanţiile unui proces echitabil şi nici dreptul la apărare. Dispoziţia legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluţionări juste şi complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care şi principiul disponibilităţii părţilor. Acest principiu este derivat din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiţia într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală şi imparţială, justiţia trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce priveşte depunerea tuturor diligenţelor în vederea stabilirii corecte şi cuprinzătoare a cadrului procesual.(...)"

Cât priveşte invocatele prevederi ale art. 78 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea permit instanţei de judecată să dispună din oficiu intrdoucerea în cauză a altor persoane "...în cazurile expres prevăzute de lege şi în procedura necontencioasă", situaţii neregăsite în cauză. Pricina de faţă nu face parte din acele cauze care se judecă potrivit procedurii necontencioase, iar recurentul-reclamant nu a indicat vreun temei legal expres care să permită instanţei să dipună introducerea în cauză a altor pârâţi, în condiţiile în care alin. (2) al art. 78 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 limitează în mod expres rolul activ al judecătorului la punerea în discuţia părţilor a necesităţii completării cadrului procesual pasiv, fără a-i conferi dreptul de a trece peste voinţa manifestă a acestora.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul reclamantul Consiliul Local Sector 2 Bucureşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local Sector 2 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 894 din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.