CNCD appeal rejected; decision annulled, re-examination and costs ordered

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată la data de 6 august 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii H., S.C. Avioane Craiova S.A., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ("CNCD"), Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din O.U.G. nr. 37/2000, au formulat contestaţie împotriva Hotărârii CNCD nr. 534/24.06.2020, solicitând:

- în principal, anularea Hotărârii CNCD nr. 534/2020 şi obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a petiţiei;

- în subsidiar, anularea Hotărârii CNCD nr. 534/2020, în sensul de a se constata că Ordinul 2120/662/1999 creează discriminare şi obligarea Ministerelor la înlăturarea stării de discriminare.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 50 din 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

1.3. Cauza a fost înaintată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 22 februarie 2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 182 din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis contestaţia formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii H., S.C. Avioane Craiova S.A., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;

(ii) a anulat hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 534/24.06.2020;

(iii) a obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să soluţioneze pe fond petiţia nr. 4744/19.08.2019;

(iv) a obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la 2800 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 182 din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Recurentul-pârât susţine greşita aplicare prin sentinţa recurată a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor. Conţinutul petiţiei formulate de reclamanţi este identic cu conţinutul petiţiilor nr. 100/11.01.2019, 463/31.01.2019 şi 437/31.01.2019, ce au făcut obiectul dosarelor conexate nr. 14/2019, 39/2019 şi 40/2019, şi care au fost soluţionate prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, CNCD constatând că Ordinul comun al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii nr. 2120/662/1999 creează discriminare în legătură cu situaţia sesizată. Aşadar, atât timp cât CNCD şi-a exprimat deja opinia asupra unor petiţii cu acelaşi obiect prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, soluţia dată petiţiei reclamanţilor nu poate fi diferită.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susţine încălcarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul obligării CNCD la plata cheltuielilor de judecată. Instanţa de fond nu a ţinut cont de statutul de autoritate administrativ-jurisdicţională a pârâtului, iar datorită acestui statut CNCD nu se află în culpă procesuală şi nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, fiind doar organul cu atribuţii jurisdicţionale care a emis hotărârea contestată.

Consideră recurentul-pârât că anularea hotărârii contestate este o măsură suficientă pentru satisfacerea dreptului reclamanţilor.

Totodată, învederează că judecătorul fondului nu a dispus diminuarea cheltuielilor de judecată, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a solicitat reprezentantul CNCD, proporţional cu valoarea şi complexitatea pricinii şi volumul de muncă prestat de avocat. Consideră că acest text de lege este incident în cauză, întrucât obiectul material al cauzei este redus ca însemnătate, ceea ce se reflectă în volumul de muncă necesar pentru pregătirea apărării. Astfel, onorariul avocaţial în sumă de 2800 RON este disproporţionat faţă de valoarea pricinii sau munca efectuată.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susţine greşita aplicare a art. 455 C. proc. civ., apreciind că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată trebuia să fie pusă în sarcina solidară a CNCD, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru că starea de discriminare îşi are originea în ordinul comun emis de cele două autorităţi ministeriale.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs au fost depuse întâmpinări de către intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în speţă a acestei norme, în raport de motivele avute în vedere de CNCD la emiterea Hotărârii nr. 534/24.06.2020, prin care a dispus clasarea petiţiei formulate de reclamanţi. Motivul luării acestei măsuri a fost acela că, anterior, prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, CNCD a soluţionat sesizări cu un conţinut identic, formulate de alţi petiţionari, constatând existenţa situaţiei de discriminare pe care o invocau şi reclamanţii.

Instanţa de recurs reţine că, potrivit art. 12 alin. (3) şi (4) din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, soluţia de clasare poate fi dispusă doar în ipoteza în care "un petent adresează mai multe petiţii cu acelaşi obiect". Or, în cauză nu este îndeplinit acest caz de clasare, întrucât sesizările anterioare erau formulate de alţi petiţionari decât reclamanţii din prezenta cauză. Chiar dacă în sesizările anterioare s-a invocat acelaşi tratament discriminatoriu aplicat salariaţilor din cadrul I. S.A., discriminarea reprezintă o stare de fapt, raportată la situaţia personală a fiecărui petiţionar şi trebuie analizată de CNCD de la caz la caz, fără a se putea prevala de soluţia dată anterior unor petiţii identice sau similare ca obiect, dar formulate de terţe persoane.

În ceea ce priveşte criticile vizând obligarea recurentului-pârât CNCD la suportarea cheltuielilor de judecată angajate de intimaţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că s-au invocat trei categorii de argumente: lipsa culpei procesuale a pârâtului; caracterul neproporţional al cheltuielilor de judecată; neimpunerea obligaţiei de plată a cheltuielilor în solidar cu ministerele pârâte.

Cât priveşte culpa procesuală, Înalta Curte constată că invocatul statut de autoritate administrativ-jurisdicţională nu reprezintă o cauză exoneratoare de la plata cheltuielilor de judecată, dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. dispunând că "partea care pierde procesul" este obligată la plata cheltuielilor angajate de partea care a câştigat, fără nicio excepţie decurgând din calitatea debitoarei. În speţă, recurentul-pârât CNCD a căzut în pretenţii şi are obligaţia suportării cheltuielilor de judecată, câtă vreme s-a dovedit nelegalitatea actului administrativ emis de această autoritate şi contestat de reclamanţi.

Din acest considerent derivă şi caracterul nefondat al criticilor prin care se susţine solidaritatea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată. Obiectul acţiunii în anulare îl reprezintă hotărârea emisă de CNCD, pârâţii autorităţi ministeriale neavând vreo contribuţie la emiterea actului administrativ contestat. Împrejurările că CNCD a fost învestit cu analiza pretinsului tratament discriminatoriu generat de Ordinul comun al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii nr. 2120/662/1999 şi că cele două ministere au avut calitatea de pârâte în cauză nu prezintă relevanţă din perspectiva obligaţiei de suportare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme cadrul procesual a fost stabilit prin raportare la părţile din procedura administrativă soldată cu emiterea Hotărârii nr. 534/24.06.2020, iar ministerele pârâte nu sunt nici emitente actului administrativ şi nici nu au vreo contribuţie la pronunţarea soluţiei de clasare a peiţiei, pe care instanţa de fond a constatat-o a fi nelegală.

Referitor la criticile privind onorariul achitat avocatului care a asigurat asistenţa şi reprezentarea în cauză a reclamanţilor, Înalta Curte reţine că asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluţiei astfel dispuse, Înalta Curte a reţinut că: "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârât, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 182 din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.