FGA claim rejection: 90-day forfeiture period starts from final judgment date, not material error correction

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 ianuarie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea Deciziei nr. 21681/18.11.2019, emisă de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 939 din 15 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 939 din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Recurentul-reclamant susţine că, deşi instanţa de fond a constatat în mod corect că acţiunea este formulată în termen, respingând excepţia tardivităţii invocată de intimatul-pârât, totuşi, pe fond, a respins în mod nelegal acţiunea. Aceasta întrucât data rămânerii definitive a deciziei penale este 25.02.2019, când s-a putut legaliza hotărârea, astfel că, la data reţinută de instanţa de fond - 05.12.2008, decizia nu putea fi pusă în executare, existând o eroare materială în cuprinsul său, referitoare la prenumele recurentului-reclamant. Or, după legalizarea hotărârii penale, reclamantul s-a adresat Casei de Insolvenţă Transilvania Filiala Cluj, în termenul legal de 90 de zile.

Având în vedere aceste aspecte, apreciază recurentul-reclamant că există o contradicţie între soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii şi soluţia de respingere a acţiunii pe fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile expuse se subsumează pct. 8 al aceluiaşi articol, urmând a fi analizate din această perspectivă. În esenţă, argumentaţia expusă contestă modalitatea de calcul, de către autoritatea pârâtă şi de către instanţa de fond, a termenului de 90 de zile stabilit de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, iar argumentul existenţei unei contradicţii între soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii şi soluţia de respingere a acţiunii pe fond se circumscrie tot greşitei aplicări/interpretări a normelor de drept material incidente cauzei.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.", precum şi a art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care dispune în sensul că: "(...) Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Aşadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi poate exercita dreptul de a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţit. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, care începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

În cazul recurentului-reclamant, acest drept s-a născut la data deschiderii posibilităţii executării dreptului de creanţă recunoscut prin hotărâre judecătorească, respectiv la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 391/05.07.2018, pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. x/2016, în urma soluţionării apelurilor de către Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, conform deciziei penale nr. 1441/05.12.2018. Aşadar, reclamantul se află în ipoteza expres prevăzută de art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) teza a III-a din Norma ASF nr. 16/2015, a naşterii dreptului de creanţă ulterior declarării falimentului asigurătorului, termenul de 90 de zile calculându-se de la data de 05.12.2018, data stabilirii pe cale definitivă, prin hotărâre judecătorească, a existenţei dreptului de creanţă şi a cuantumului acestuia.

În ceea ce priveşte susţinerile conform cărora recurentul-reclamant s-a aflat în imposibilitatea de a formula cererea de plată în lipsa unei copii legalizate a deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Bacău, precum şi pentru că a fost necesară îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul acestei decizii, Înalta Curte le consideră neîntemeiate, în condiţiile în care titlul de creanţă este reprezentat de sentinţa penală a Judecătoriei Moineşti, care, în apel, în ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant, a fost modificată doar în sensul majorării cuantumului daunelor de la 10.000 RON la 20.000 RON. În raport de prevederile art. 552 alin. (1) şi art. 553 alin. (3) C. proc. pen., această sentinţă avea caracter executoriu de la data pronunţării instanţei de apel, astfel că putea fi legalizată şi depusă la FGA împreună cu cererea de plată şi cu un certificat de grefă al soluţiei pronunţate în calea de atac, fără a fi necesară motivarea, comunicarea şi legalizarea deciziei din apel şi nici pronunţarea încheierii de îndreptare a erorii materiale, care puteau fi prezentate ulterior.

Înalta Curte mai reţine că îndreptarea erorii materiale în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti, civile sau penale, nu schimbă momentul de la care sentinţa instanţei de fond rămâne definitivă, în speţă litigiul penal fiind soluţionat în mod definitiv la data la care Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat asupra apelului declarat împotriva sentinţei nr. 391/2018, respectiv la data de 05.12.2018.

Cum recurentul-reclamant a depus cererea de plată la data de 25.06.2019, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) teza a III-a din Norma ASF nr. 16/2015, calculat de la data de 05.12.2018, era împlinit, astfel că în mod legal intimatul-pârât FGA a respins cererea, ca tardiv formulată, iar instanţa de fond a menţinut în mod corect această decizie.

Nefondată este şi critica recurentului-reclamant referitoare la pretinsa contradicţie dintre soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii şi soluţia de respingere a acţiunii pe fond, cele două situaţii vizând ipoteze legislative diferite.

Astfel, în cazul termenului de depunere a acţiunii formulate împotriva deciziei FGA, este incident termenul de 10 zile stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, raportat la art. 19 din Legea nr. 503/2004, calculat de la data comunicării deciziei contestate către reclamant. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte termenul de 90 de zile de formulare a cererii de plată adresate FGA, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) teza a III-a din Norma ASF nr. 16/2015.

Prin urmare, cele două termene vizează situaţii distincte şi modalităţi diferite de calcul, astfel că respectarea termenului judiciar de depunere a acţiunii în anularea deciziei FGA nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte calculul termenului administrativ de depunere a cererii de plată adresată FGA.

Mai trebuie menţionat că în recurs reclamantul a făcut trimitere şi la argumentul depunerii cererii de plata la lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului asigurătorului. Or, în speţă este lipsită de importanţă data la care reclamantul s-a adresat lichidatorului judiciar în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2016, ceea ce interesează fiind data depunerii cererii de plată adresată FGA în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015, întrucât obiectul acţiunii îl reprezintă controlul de legalitate al Deciziei nr. 21681/18.11.2019.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 939 din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.