Proportionality of audiovisual sanction for violation of impartiality and audiatur et altera pars obligations

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, contestaţie împotriva Deciziei nr. 577/2020 privind sancţionarea sa cu amendă în cuantum de 7500 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40, 64, 66, 67 din Decizia nr. 220/2011, solicitând:

• în principal, anularea Deciziei nr. 577/2020 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în conformitate cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001;

• în subsidiar, modificarea sancţiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 7500 RON, fiind disproporţionată în raport cu fapta reţinută, cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 629 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând, admiterea cererii introductive de instanţă şi anularea Deciziei nr. 577/2020 sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii în cuantum de 7.500 RON cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.

În esenţă, recurenta – reclamantă a susţinut că, deşi instanţa de fond a analizat actul administrativ atacat din perspectiva drepturilor şi libertăţilor persoanei prevăzute de Constituţia României, legile în vigoare, precum şi în Convenţie, ajungând la concluzia caracterului echitabil al sancţiunii aplicate ca urmare a faptului că nu s-ar fi asigurat imparţialitatea şi echilibrul, în realitate, aceasta trebuia să se rezume la incidenţa dispoziţiilor legale din Codul audiovizualului asupra faptelor pentru care reclamanta a fost sancţionată contravenţional, probele care demonstrează depăşirea barierei libertăţii de exprimare, precum şi proporţionalitatea sancţiunii.

Este irelevant dacă recurenta-reclamantă a mai fost sancţionată pentru pretinse fapte similare, în dreptul contravenţional neexistând starea de recidivă.

Instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a respins solicitările subsidiare ale reclamantei de preschimbare a sancţiunii contravenţionale a amenzii prin avertisment, mulţumindu-se să preia ideea expusă de către pârâtul CNA conform căreia în trecut reclamanta a mai fost sancţionată de cinci ori cu somaţie publică şi de 13 ori cu amendă.

Susţine recurenta că legiuitorul nu a reglementat un număr maxim de somaţii publice ce pot fi acordate unui radiodifuzor premergător sancţionării contravenţionale a acestuia cu amendă.

Recurenta a fost sancţionată în cadrul Deciziei nr. 577/2020 cu amendă în valoare de 7500 RON, pentru emisiunea "Legile puterii" difuzată în datele de 04.09.2020,16.09.2020 şi 24.09.2020.

Emisiunea "Legile puterii" a fost difuzată cu scopul de a informa publicul şi a realiza dezbateri cu privire la climatul politic actual şi modul de funcţionare al aparatului administrativ, rolul jurnaliştilor fiind cel de a semnala problemele existente.

În cadrul emisiunilor în discuţie, părţile ce se declară vizate şi afectate de afirmaţiile făcute pe parcursul emisiunii aveau posibilitatea de a interveni oricând şi de a da lămuririle necesare, neputându-se reţine faptul că le-ar fi fost îngrădit dreptul la apărare şi prezentare a unui punct de vedere, drepturi pe care le-au avut dar nu au înţeles să uzeze de ele.

În cadrul emisiunilor, informarea a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, fiind efectuată cu bună credinţă, în interesul superior al comunităţii, fiind respectat şi dreptul persoanelor vizate la propria imagine, context în care sancţionarea operatorului TV apare ca o măsură abuzivă, lipsită de temei legal.

Prin încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliştilor şi al posturilor TV, cetăţenii sunt privaţi de o corectă informare, aspect în totală antiteză cu dispoziţiile de la nivel naţional, cât şi cu cele de la nivel comunitar.

Într-o astfel de situaţie, în care se constată vinovăţia reclamantului, somaţia de intrare în legalitate este o sancţiune echitabilă, pârâtul refuzând să ia în considerare reversul medaliei, şi anume că, prin sancţiunile repetate, se va ajunge la cenzura posturilor de televiziune, lăsând, finalmente, populaţia fără vocea de care aceasta are nevoie.

A făcut recurenta trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din cauza Lingens împotriva Austriei şi din cauza Tromso şi Sensaas împotriva Norvegiei, apreciind că sancţionarea postului de televiziune B. S.A. este o măsură neîntemeiată, în condiţiile în care principalul obiectiv a fost acela de a prezenta publicului informaţii obiective prin care să explice o acţiune de interes general.

A apreciat recurenta, citând art. 90 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 504/2002, că se impune reindividualizarea amenzii în sensul sancţionării cu transmiterea unei somaţii de intrare în legalitate, menţionând că, în situaţii similare, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis sancţionarea altor posturi de televiziune cu emiterea unei somaţii publice de intrare în legalitate.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Conform prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, "În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt." La alin. (4) se prevede că "Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, "Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor."

Din înregistrările emisiunilor din 16.09.2020 şi 24.09.2020 reiese că au fost aduse acuzaţii unor persoane, însă acestea nu au fost contactate pentru a-şi exprima punctul de vedere sau nu li s-a prezentat opinia, iar moderatorii nu au solicitat ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, deşi au existat cerinţe formale de prezentare a unor dovezi.

De asemenea, informarea realizată prin emisiunile în discuţie nu a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii.

Conform art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, "În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică."

Recurenta a susţinut că persoanelor acuzate le revenea obligaţia de a interveni şi dezminţi acuzaţiile ce li s-au adus, însă nu au făcut-o. Susţinerea recurentei nu poate fi primită, deoarece persoana vizată trebuie contactată şi invitată să intervină până la finalul programului pentru a-şi exprima punctul de vedere sau dacă aceasta refuză trebuie precizat acest fapt. Ori, această obligaţie nu a fost respectată.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că susţinerea reclamantei potrivit căreia persoanele acuzate puteau interveni oricând în emisiune pentru a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la acuzaţiile ce se aduc, nu este suficientă pentru a susţine că a fost respectat principiul audiatur et altera pars şi, implicit, norma legală ce îl instituie, neputându-se presupune că toate persoanele erau la curent cu emisiunile în care li se aduceau acuzaţii, pentru a putea interveni în timp util.

O altă critică are în vedere existenţa unei distincţii clare între fapte şi opinii, astfel cum impun disp. art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.

Deşi recurenta-reclamantă susţine că este îndeplinită această obligaţie, contrar celor constatate de prima instanţă, nu se duce niciun argument care să susţină teza recurentei-reclamante, afirmaţia rămânând în stadiul declarativ.

De asemenea, trimiterile realizate de recurentă la expresia "caracatiţa" din cuprinsul emisiunilor ce fac obiectul analizei, ca reprezentând subiect al abaterilor reţinute, nu fac obiectul cauzei de faţă.

Cu privire la re/individualizarea sancţiunii, nu pot fi primite alegaţiile recurentei, în sensul că nu ar trebui avută în vedere sancţionarea sa cu alte ocazii, pentru că alin. (4) al art. 90 din Legea nr. 504/2002 prevede că la individualizarea sancţiunii se au în vedere şi sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

După cum se poate observa, intimatul-pârât a aplicat sancţiunea cu amenda într-un cuantum redus, legea prevăzând un cuantum al amenzii între 5.000 RON şi 100.000 RON.

Nu în ultimul rând, mai reţine Înalta Curte, referitor şi la invocarea jurisprudenţei CEDO de către recurentă, că, potrivit acestei jurisprudenţe, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Astfel, calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică şi deontologie profesională şi trebuie să fie în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizuală la art. 66 din Codul audiovizualului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 629 din 20 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 ianuarie 2023.