Recognition of foreign medical specialization titles: failure to meet cumulative training duration requirements cannot be cured by alternative aptitude test under HG 764/2017

Şedinţa publică din data de 17 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ si fiscal, sub nr. x/2021 reclamantul a solicitat anularea Deciziei Ministerului Sănătăţii de respingere a cererii nr. x/23.08.2018 de recunoaştere a titlului de medic specialist specialitatea cardiologie, soluţie comunicată în adresa x/24.09.2020, si implicit a deciziei Ministerului Sănătăţii — Centrul de resurse umane in sănătate publica nr. NT3594/11.06.2020 si a avizului Colegiului Medicilor din România, comunicat Ministerului Sănătăţii prin adresa nr. x/28.04.2020 şi înregistrat la Ministerul Sănătăţii — CRUSP sub nr. x/28.04.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 4294 pronunţată la data de 24 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 1714 pronunţată la data de 19 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Colegiul Medicilor din România şi excepţia lipsei de interes.

Totodată, a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs recurentul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi în rejudecare a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 alin. (2)-(4), art. 5 şi art. 7 din Normele privind recunoaşterea diplomelor şi certificatelor şi titlurilor de medic specialist eliberate de către un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii aprobate prin H.G. nr. 764/2017.

Astfel, susţine că instanţa de judecată nu a avut în vedere faptul că procedura este una complexă, în funcţie de avizul dat de către Comisia Mixtă, dacă acesta este pozitiv sau negativ, respectiv în cazul unui aviz pozitiv, cum este cazul recurentului, Comisia Mixtă a formulat propunerea de recunoaştere a diplomei de medic cu specialitatea cardiologie, propunere care nu a fost însuşită nemotivat de către Colegiul Medicilor din România, iar în cazul unui aviz negativ, Comisia are posibilitatea de a solicita documente suplimentare privind abilităţile însuşite (art. 5 alin. (5) precum şi de a coopta experţi din alte specialităţi pentru decizia definitivă, în situaţia în care titlurile de calificare nu coincid cu titlurile din Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală aprobat prin Ordinul nr. 1509/2008.

Se susţine, totodată, că în situaţia în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitantului.

În raport de aceste aspecte susţine recurentul că instanţa de fond i-a creat o situaţie mai defavorabilă decât cea in care Comisia Mixtă ar fi eliberat un aviz negativ, ceea ce este inechitabil şi lipsit de temei legal.

Arată recurentul şi faptul că instanţa a preluat sintagma "total neconformă" din concluziile Colegiului Medicilor fără, însă, a arăta de ce aceasta prevalează concluziei favorabile motivate a Comisiei mixte sau de ce aceasta exclude procedura alternativă de a completa documentele sau a parcurge proba pe aptitudini.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţine că instanţa nu a analizat probele administrate şi nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, şi s-a limitat la a face simple menţiuni cu privire la normele substanţiale şi procedurale incidente, însă nu a făcut o aplicare concretă a acestora.

Nici motivarea sumară nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., pentru că instanţa de control judiciar, într-o asemenea situaţie, este în imposibilitate de a exercita un control efectiv a hotărârii recurate, iar în cauză suntem în prezenţa unei limitări a raţionamentului ce nu răspunde exigenţelor unei motivări apte de a prezenta un raţionament juridic propriu al instanţei de fond.

Arată, sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut faptul că deşi este succintă, menţiunea existentă în cadrul adresei nr. x/28.04.2020 "cuprinde esenţa argumentelor avute în vedere de autoritate pentru emiterea actului respectiv neîndeplinirea condiţiei referitoare la durata de pregătire", fără însă a arăta, a motiva de ce susţine această opinie, contrar celor analizate de către Comisia Mixtă şi a soluţiei acesteia din urmă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii -pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România nu au formulat întâmpinare, însă la data de 09 martie 2023, intimatul-pârât Colegiul Medicilor din România a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă, că reclamantul nu îndeplineşte în mod obiectiv condiţiile impuse de dispoziţiile art. 5, avizul negativ emis de Colegiul Medicilor este consecinţa directă a unei propuneri greşite, nefondate şi nejustificate din partea Comisiei mixte care ar fi trebuit să ţină cont de faptul că stagiatura recurentului nu poate fi considerată formare specializată şi că pregătirea prin rezidenţiat diferă de secundariatul clinic. Totodată, se arată că nu s-a avut în vedere de către Comisia Mixtă nici a faptul că perioada de rezidenţiat în România este de 6 ani (la care se adaugă stagiatura care are o durată mai mare decât în Republica Moldova), şi care este distinctă de secundariat, acesta reprezentând doar o pregătire.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei Ministerului Sănătăţii de respingere a cererii nr. x/23.08.2018 de recunoaştere a titlului de medic specialist specialitatea cardiologie, soluţie comunicată în adresa x/24.09.2020, si implicit a deciziei Ministerului Sănătăţii — Centrul de resurse umane in sănătate publica nr. NT3594/11.06.2020 si a avizului Colegiului Medicilor din România, comunicat Ministerului Sănătăţii prin adresa nr. x/28.04.2020 şi înregistrat la Ministerul Sănătăţii — CRUSP sub nr. x/28.04.2020.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că, reclamantul a efectuat exclusiv o perioadă se stagiatură cu o durată de 11 luni şi o perioadă de secundariat clinic cu o durată de 2 ani în timp ce în România pentru obţinerea titlului sunt necesare, pe lângă o perioadă de stagiatură cu o durată mai mare, o perioadă de rezidenţiat de 6 ani, secundariatul fiind o pregătire distinctă de rezidenţiat.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu are incidenţă în cauză, motivarea judecătorului de fond răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de reclamant în cererea introductivă de instanţă; motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune, iar nemulţumirea părţii faţă de soluţia judecătorului cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, nu atrage automat concluzia viciului nemotivării.

Raportat la acest motiv de casare s-a susţinut prin cererea de recurs că instanţa de fond nu a analizat probele administrate şi nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, şi s-a limitat la a face simple menţiuni cu privire la normele substanţiale şi procedurale incidente, însă nu a făcut o aplicare concretă a acestora.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-pârâtă.

Or, ceea ce critică recurentul-reclamant, prin motivele de recurs, este chiar modul în care instanţa de fond a apreciat materialul probator administrat în cauză, ceea ce excede obiectului analizei instanţei de recurs.

Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanţei probelor administrate.

Nici critica referitoare la faptul că motivarea hotărârii este una sumară şi nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., nu poate fi primită.

În repetate rânduri, instanţa supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Aşadar, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmaţiile reclamantei ce susţin motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să apară ca fiind nefondate.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aminteşte Înalta Curte că în înţelesul acestei dispoziţii legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa de judecată a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În cadrul acestui motiv de casare s-a susţinut faptul că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 alin. (2)-(4), art. 5 şi art. 7 din Normele privind recunoaşterea diplomelor şi certificatelor şi titlurilor de medic specialist eliberate de către un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii aprobate prin H.G. nr. 764/2017, întrucât nu a luat în considerare situaţia în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere, se pot solicita documente în completare sau parcurge o proba de aptitudini.

Criticile formulate nu pot fi primite.

Se reţine că potrivit art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 764/2017, a cărui incidenţă în cauză este recunoscută inclusiv de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs formulată:

"(1)Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terţe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, echivalente specialităţilor medicale clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiţia îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiţii:

a) titularul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoaşterea s-a efectuat în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia cel puţin similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional,

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

(2) Analizarea solicitărilor de recunoaştere a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3) Comisia mixtă prevăzută la alin. (2) este formată din preşedinte, doi membri şi un secretar. Preşedintele şi un membru sunt desemnaţi la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar celălalt membru şi secretarul sunt desemnaţi la propunerea Colegiului Medicilor din România.

(4) Recunoaşterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către Ministerul Sănătăţii, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului comisiei mixte prevăzute la alin. (2), şi se finalizează cu autorizarea titularului prin eliberarea certificatului de membru de către Colegiul Medicilor din România, în vederea exercitării profesiei de medic pe teritoriul României cu titlul de medic specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor în vigoare.

(5) Exercitarea activităţilor profesionale de medic specialist se face pe baza titlurilor oficiale de calificare ca medic recunoscute şi a documentelor emise de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi de către Ministerul Sănătăţii, prin care se atestă recunoaşterea formării medicale de bază şi, respectiv, de medic specialist, şi cu îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de medic.

Art. 2. Recunoaşterea titlurilor de calificare prevăzute la art. 1 alin. (1) constă în analiza formării în specialitate şi a competenţelor profesionale însuşite de titular în statul terţ emitent comparativ cu cerinţele de formare şi competenţele profesionale prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă.

Prioritar, se obsevă din conţinutul dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 764/2017, că deşi procedura de recunoaştere este demarată prin constituirea comisiei mixte, totuşi rolul acesteia este unul consultativ, textul art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 764/2017 arătând că raportul acestei comisii trebuie avizat de Colegiul Medicilor care emite avizul final ce stă la baza ordinului de recunoaştere a titlului.

Raportul comisiei mixte este aşadar un raport consultativ, care nu obligă Colegiul Medicilor să adopte actul administrativ de recunoaştere în forma propusă de comisia mixtă.

Pe de altă parte, avizul emanând de la Colegiul Medicilor potrivit procedurii reglementate prin H.G. nr. 794/2017 este un aviz conform, Ministerul fiind ţinut la respectarea recomandărilor din acest aviz.

Pornind de la aceste concluzii, va reţine Înalta Curte că avizele conforme/obligatorii, sunt acele opinii pe care organul care emite un act administrativ de autoritate este obligat să le solicite unui anumit organ al administraţiei publice, iar la emiterea actului trebuie să se conformeze acestuia.

Pe de altă parte însă, avizele consultative sunt acele opinii pe care organul care emite un act administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să le solicite, dar nu este obligat să ţină seama de conţinutul acestora.

În procedura de recunoaştere, comisia mixtă constituită prin ordin al Ministerului Sănătăţii este cea care demarează această procedură, după care, în vederea obţinerii avizului conform, este sesizat Colegiul Medicilor

Ceea ce vor analiza însă atât comisia mixtă, la emiterea raportului/procesului-verbal, cât şi Colegiul Medicilor în scopul emiterii avizului final, este îndeplinirea de către candidat a cerinţelor instituite prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

"a) titularul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

"b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoaşterea s-a efectuat în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia cel puţin similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional,

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.(...)"

Fiind vorba despre condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaştere a titlurilor/calificărilor obţinute pe teritoriul statelor terţe, printre care şi Republica Moldova.

Va observa Înalta Curte şi faptul că art. 1 alin 1 lit. b) din H.G. nr. 764/2017 face referire la dovedirea unor condiţii de studiu şi de practică medicală, cel puţin similare cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional.

Prin cererea de recurs, reclamantul a avansat ipoteza potrivit căreia, prin raportare la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Norme, în situaţia în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini.

Aceste susţineri nu pot fi primite întrucât nu aceasta este interpretarea corectă a prevederilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 764/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017 "Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum şi alte documente atestând formarea specializată, respectiv experienţa profesională a titularului şi stabileşte dacă formarea de specialist a solicitantului întruneşte cumulativ următoarele cerinţe:

a) s-a efectuat în una dintre specialităţile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

b) condiţiile de organizare, desfăşurare şi supraveghere a formării, durata şi curriculumul de pregătire teoretică şi practică în specialitate sunt similare/echivalente condiţiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;

c) competenţele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă;

d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator", iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017 "(1)În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitantului. (...)"

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, din conţinutul normei nu rezultă faptul că evaluarea parcursului teoretic şi a abilităţilor practice, prin susţinerea probei de aptitudini, ar înlătura în mod necesar de la aplicare prevederile actului referitoare la dovedirea condiţiilor de studiu şi practică medicală, o astfel de concluzie nerezultând din textul normei, care nu impune proba de aptitudini doar în situaţia în care nu este îndeplinită o anumită cerinţă de la art. 5 alin. (3), ci în oricare/toate situaţiile reglementate de art. 5 alin. (3) lit. a)-d).

În acest sens, se poate imagina inclusiv ipoteza în care candidatul nu îndeplineşte doar una dintre condiţiile de la art. 5 alin. (3), sau ipoteza în care acesta nu îndeplineşte 2, 3 sau mai multe dintre aceste condiţii, în oricare dintre aceste situaţii proba de aptitudini fiind necesară, fără a se putea susţine însă, în mod pertinent, că admiterea candidatului în urma susţinerii acestei probe ar echivala cu îndeplinirea tuturor criteriilor necesare recunoaşterii calificării/titlului de medic, fără alte evaluări suplimentare şi ar conduce la admiterea cererii acestuia de recunoaştere a titlului.

Prin urmare, chiar dacă recurentul ar fi susţinut proba de aptitudini, titlul de calificare ca medic specialist tot nu ar fi putut fi emis atâta vreme cât condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 764/2017 nu au fost îndeplinite.

În acest sens, se reţine că în mod corect Colegiul Medicilor din România a emis avizul negativ în condiţiile în care recurentul-reclamant a efectuat studii postuniversitare prin secundariat clinic, cu durată de 2 ani, între anii 2000 - 2002 în cardiologie şi o stagiatura cu durată de 11 luni, efectuată în perioada 1996 - 1997, care nu poate fi luată în considerare în cadrul niciunei formări specializate.

În România specialitatea în cardiologie se dobândeşte prin finalizarea unui rezidenţiat care are o durată de 6 ani, potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.

Se observă că H.G. nr. 764/2017 reglementează foarte clar condiţiile în care pot fi recunoscute în România titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terţe precum şi autorităţile cu competenţă în domeniu.

Astfel, un element esenţial îl reprezintă formarea de medic specialist în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia cel puţin similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional

Prin urmare, alegaţiile recurentului că instanţa de judecată nu a luat în considerare situaţia în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere, astfel că se pot solicita documente în completare sau parcurge o probă de aptitudini, nu pot fi primite atâta vreme cât condiţiile impuse de dispoziţiile H.G. nr. 761/2017 nu au fost îndeplinite de recurentul reclamant, şi aşa cum s-a arătat, susţinerea probei de aptitudini nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile legale referitoare la dovedirea condiţiilor de studiu şi practică medicală.

În consecinţă, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1714 din 19 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2023.