Contestability of administrative license refusal after prior judicial annulment: six-month limitation period runs from response to mandatory preliminary complaint

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Radio S.R.L., în insolvenţă, prin administratorul judiciar C.I.I. A. şi administratorul special B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) a solicitat instanţei următoarele:

1. Anularea Deciziei nr. 685/03.12.2020 a CNA privind respingerea cererii de prelungire a valabilităţii audiovizuale nr. R308/10.11.1998 acordată reclamantei S.C. Radio S.R.L. Braşov pentru difuzarea terestră a serviciului de programe C. pe frecvenţa 90,7 MHz în Braşov;

2. Anularea Deciziei nr. 9 din 07.01.2021 a CNA prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de către reclamantă;

3. Constatarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru acordarea prelungirii valabilităţii licenţei R308/20.06.2017 şi pentru emiterea deciziei de prelungire a valabilităţii licenţei;

4. Obligarea pârâtei CNA la emiterea unei decizii de prelungire a valabilităţii licenţei, în urma analizării efective a stării de fapt şi de drept determinată de situaţia litigioasă din perioada 2017-2020 şi de efectele juridice ale sentinţei nr. 160/26.10.2017 a Curţii de Apel Braşov - definitivă prin Decizia nr. 326/23.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu analiza concretă a cererii reclamantei de prelungire a valabilităţii licenţei nr. x/10.11.1998 în procedura legală prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 108 din 14 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârât. Totodată, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi, în consecinţă:

- s-a anulat Decizia nr. 685/03.12.2020 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului privind respingerea cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998;

- s-a anulat Decizia nr. 9/07.01.2021 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului în soluţionarea contestaţiei.

- a fost obligat pârâtul să analizeze cererea de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, solicitând, în principal, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinţei recurate şi admiterea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii. În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi menţinerea deciziilor atacate ca fiind temeinice şi legale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât apreciind că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind lipsită de temei legal.

În esenţă, cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii, recurentul-pârât a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nemaifiind obligatorie formularea plângerii prealabile. Având în vedere că decizia Consiliului din 18.07.2017 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte, împotriva deciziei nr. 685/03.12.2020 nu mai era necesară formularea unei plângeri prealabile şi, în consecinţă, termenul de 6 luni în care se poate introduce acţiunea nu curge, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, ci de la data comunicării deciziei contestate.

Totodată, a arătat că instanţa de fond nu a prezentat niciun argument pentru care a respins excepţia tardivităţii acţiunii, limitându-se la invocarea art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi plecând de la o situaţie de fapt care nu poate schimba regimul juridic aplicabil. Or, atât timp cât plângerea prealabilă nu mai era necesară, întrucât actul administrativ a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice şi, în consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, acesta nu mai putea fi revocat, simpla formulare a unei plângeri prealabile nu poate schimba regimul juridic aplicabil actului administrativ în ceea ce priveşte modalitatea de contestare a acestuia.

A interpreta altfel aceste dispoziţii legale echivalează, în opinia recurentului-pârât, cu a schimba spiritul şi litera prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, întrucât formularea plângerii prealabile nu este un drept al persoanei vătămate, ci o obligaţie pe care aceasta o are de îndeplinit înainte de a formula acţiunea în justiţie. Fiind înlăturată această obligaţie, persoana vătămată îşi poate exercita dreptul de acces liber la justiţie, dar în termenul de 6 luni, nu într-un termen la care se adaugă şi cele 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile.

De asemenea, dacă s-ar admite că prin formularea unei plângeri prealabile împotriva unui act administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, termenul de 6 luni curge conform lit. a) a art. 11 alin. (1), iar nu conform lit. b), s)-ar crea discriminare în raport cu actele administrative prin care se refuză soluţionarea unei cererii.

Mai mult, potrivit art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în ipoteza refuzului organului administrativ-jurisdicţional de a soluţiona favorabil cererea intimatei-reclamante de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale, instanţa ar fi trebuit să analizeze dacă refuzul este nejustificat şi termenul în care se poate formula acţiune în justiţie. Deci, şi din această perspectivă termenul de 6 luni începe să curgă de la data comunicării refuzului de soluţionare a cererii conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul recursului, recurentul-pârât a arătat că prin sentinţa recurată, pe lângă anularea celor două decizii emise de CNA s-a dispus şi obligarea pârâtului să analizeze cererea de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998. Cu privire la acest aspect, a arătat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu a regăsit nicio solicitare de obligarea a CNA la analizarea cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998, ci, dimpotrivă, la pag. 7 pct. 3 al cererii de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea Deciziei de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale R308/20.06.2017.

Comparând ceea ce a solicitat intimata-reclamantă cu ceea ce a dispus instanţa de fond, recurentul-pârât a considerat că prima instanţă a dat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că intimata-reclamantă a solicitat ca instanţa de fond să analizeze situaţia de fapt şi de drept şi să oblige CNA la emiterea unei decizii de prelungire, dar Curtea de Apel Braşov, după ce a apreciat că numai CNA are atribuţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale de prelungire a valabilităţii licenţei şi de a emite decizia în cauză, a obligat pârâtul să analizeze cererea de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale.

În opinia recurentului-pârât, plecând de la istoricul litigiului derulat între părţi şi având în vedere efectele sentinţei civile nr. 160/26.10.2017 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia civilă nr. 326/23.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prima instanţă a apreciat în mod nefondat că decizia emisă de CNA în soluţionarea cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale este nelegală, fără a avea în vedere şi fragmentele din motivarea celor două instanţe de judecată menţionate, fragmente care, converg spre soluţia adoptată de CNA în soluţionarea cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale.

Totodată, făcând referire la dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează autoritatea de lucru judecat, recurentul-pârât a arătat că motivările soluţiilor pronunţate de Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 trebuie avute în vedere la aprecierea modalităţii de soluţionare a cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale.

Practic, prin cele două hotărâri judecătoreşti, pronunţate în primul ciclu procesual, nu a fost analizat fondul problemei. Or, prin decizia contestată după analizarea situaţiei de fapt şi de drept, inclusiv a transcrierilor dezbaterilor din şedinţele CNA din 18 şi 20 iulie 2017, în vederea formulării unui răspuns motivat, în şedinţa din data de 03.12.2020 membrii Consiliului au constatat că voturile împotriva admiterii solicitării de prelungire ale celor cinci membrii ai Consiliului în şedinţa din 18 iulie 2017, prin motivele exprimate în cadrul dezbaterilor, au avut în vedere neîndeplinirea criteriilor generale menţionate la art. 8 lit. a), e), k) l) şi n) din Decizia CNA nr. 277/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Din lecturarea celor 2 hotărâri judecătoreşti se poate observa că, în cuprinsul acestora, nu se găseşte niciun argument prin care să se constate netemeinicia decizie luate în anul 2017, ci doar faptul că nici din adresa nr. x/2017, nici din procesul-verbal de şedinţă, "nu rezultă motivul pentru care s-a ajuns la refuzul emiterii licenţei şi nici nu s-a făcut referire la cadrul legislativ aplicabil pentru măsura dispusă." Ambele instanţe de judecată au reţinut că decizia din anul 2017 comunicată prin adresa x/24.07.2017 nu conţinea aceste argumente şi, în consecinţă, a dispus anularea acesteia pe motive de formă, nu de fond.

Instanţa de fond a reţinut că "Procedând în acest mod, pârâtul a lăsat practic nesoluţionată cererea reclamantei, decizia pronunţată anterior, anulată de instanţele judecătoreşti nemaiproducând niciun efect.", însă, modalitatea de soluţionare a cererii a fost aceea de asumare a argumentelor prin semnătură, astfel încât intimata-reclamantă să aibă posibilitatea de a contesta, fapt ce nu s-a întâmplat, aceasta necombătându-le în niciun fel.

Instanţa de fond a omis un aspect important şi anume, că primul efect al respingerii unei cereri de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale este acela că licenţa ajunge la termen şi valabilitatea acesteia încetează de drept, efect ce nu poate fi înlăturat prin anularea adresei nr. x/24.07.2017.

Decizia contestată neavând acelaşi conţinut ca şi adresa nr. x/24.07.2017 nu se poate afirma că anularea adresei ar atrage a priori anularea deciziei în cauză, considerându-se în mod eronat că emiterea acesteia ar reprezenta o nesoluţionare a cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale.

În opinia sa, decizia ce face obiectul prezentei cauze se supune exigenţelor celor două instanţe de judecată şi prezintă argumentele care au stat la baza respingerii cererii de prelungire a licenţei audiovizuale, dând astfel posibilitatea intimatei-reclamante de a le cunoaşte şi a le combate, după caz.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. Radio S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Cu referire la situaţia de fapt care a generat starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că reclamanta, în calitate de posesoare a licenţei audiovizuale R308/10.11.1998 (cu valabilitate de 9 ani), a solicitat pârâtului, prin cererea cu nr. x/20.06.2017, prelungirea duratei de valabilitate a licenţei audiovizuale.

Prin Decizia din 18.07.2017 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a refuzat prelungirea duratei de valabilitate a licenţei audiovizuale R308/10.11.1998, invocându-se faptul că nu a fost întrunit numărul legal de voturi necesar pentru aprobarea cererii.

Faţă de refuzul pârâtului de a soluţiona favorabil această cerere, reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu anularea Deciziei C.N.A. emise la data de 18.07.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 160/26.10.2017 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 326/23.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus anularea Deciziei din 18.07.2017 emise de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului privind refuzul prelungirii duratei de valabilitate a licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998. În considerentele sentinţei, s-a reţinut nemotivarea actului administrativ atacat.

Având în vedere efectele acestor hotărâri judecătoreşti, Consiliul Naţional al Audiovizualului a emis Decizia nr. 685/03.12.2020 contestată în prezenta cauză, prin care, aşa cum rezultă din chiar conţinutul său, Consiliul "a reluat discuţiile în legătură cu răspunsul la solicitarea de prelungire a licenţei nr. x/10.11.1998" şi a respins cererea de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R 308/10.11.1998.

Împotriva soluţiei de respingere, reclamanta S.C. Radio S.R.L. a formulat plângere prealabilă, respinsă prin Decizia nr. 9/07.01.2021 a Consiliului Naţional al Audiovizualului.

În acest context, în condiţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, fiind înregistrat dosarul cu nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prima instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârât, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 685/03.12.2020 privind respingerea cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998 şi Decizia nr. 9/07.01.2021 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative şi a obligat pârâtul să analizeze cererea reclamantei de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998.

Pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat recurs, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, instanţa de control judiciar va răspunde punctual motivelor invocate.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a prezentat niciun argument pentru care a respins excepţia tardivităţii acţiunii, limitându-se la invocarea art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi plecând de la o situaţie de fapt care nu poate schimba regimul juridic aplicabil.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurentul-pârât, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat.

În esenţă, cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii, recurentul-pârât a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nemaifiind obligatorie formularea plângerii prealabile. În opinia sa, având în vedere că decizia C.N.A. din 18.07.2017 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte, împotriva deciziei C.N.A. nr. 685/03.12.2020 nu mai era necesară formularea unei plângeri prealabile. În consecinţă, a apreciat că termenul de 6 luni în care se poate introduce acţiunea nu curge, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, ci de la data comunicării deciziei contestate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat corect excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;"

În cauză, se contestă Decizia nr. 685/03.12.2020 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului prin care s-a respins cererea intimatei-reclamante de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R 308/10.11.1998.

Astfel, prin acţiunea formulată se tinde la anularea unui act administrativ unilateral individual, prin care s-a soluţionat cererea de prelungire a valabilităţii licenţei în sensul respingerii, şi nu la sancţionarea unui refuz pretins nejustificat de soluţionare a acestei cereri pentru a fi incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora cererile prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii.

Or, nefiind în prezenţa unui refuz de soluţionare a unei cereri, pretins nejustificat, ca act administrativ asimilat potrivit art. 2 alin. (2), legea instituie calea recursului graţios, iar formularea plângerii prealabile este obligatorie potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că termenul de 6 luni în care poate fi introdusă acţiunea în anulare nu a fost depăşit, acesta calculându-se de la data comunicării Deciziei nr. 9/07.01.2021 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, în soluţionarea plângerii prealabile.

În continuare, prin criticile de nelegalitate formulate, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a dat ceea ce nu s-a cerut prin cererea de chemare în judecată. Astfel, a arătat că reclamanta a solicitat obligarea CNA la emiterea unei decizii de prelungire, iar instanţa, după ce a apreciat că numai CNA are atribuţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale de prelungire a valabilităţii licenţei şi de a emite decizia în cauză, a obligat pârâtul să analizeze cererea de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale.

Înalta Curte reţine că aceste critici de nelegalitate sunt nefondate, câtă vreme, finalitatea urmărită de reclamantă, astfel cum reiese din formularea şi argumentarea pct. 4 al cererii de chemare în judecată, constă în analizarea concretă a cererii sale de prelungire a valabilităţii licenţei nr. x/10.11.1998 în procedura legală prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Aşadar, în raport de soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se poate substitui în locul autorităţii pârâte, numai aceasta din urmă având atribuţii de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale de prelungire a valabilităţii licenţei şi de a emite o decizie corespunzătoare, în măsura în care reclamanta îndeplineşte condiţiile cerute.

Instanţa de control judicar nu poate primi nici argumentele prin care se susţine legalitatea Deciziei nr. 685/03.12.2020 privind respingerea cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998, câtă vreme recurentul-pârât a procedat la reconstituirea situaţiei de fapt a şedinţelor CNA din datele de 18 şi 20 iulie 2017 pentru a suplini motivarea respingerii cererii de prelungire a valabilităţii licenţei.

Or, în situaţia în care Decizia din 18.07.2017 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului privind refuzul prelungirii duratei de valabilitate a licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost anulată pentru nemotivare, acest fapt lipseşte actul administrativ de orice efecte juridice, pârâtul fiind obligat să analizeze din nou cererea de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale nr. R308/10.11.1998 cu respectarea dispoziţiilor legale, atât în ceea ce priveşte votul exprimat (art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002), cât şi cu privire la decizia adoptată (art. 15 alin. (6) din Legea nr. 504/2002).

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 452 C. proc. civ., va obliga partea care a pierdut procesul la plata către intimata - reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei nr. 108 din 14 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.