Complementary suspension of gambling licenses alongside contraventional warning: no incompatibility under H.G. 111/2016

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, anularea, în tot, a Deciziei nr. 1623/12.07.2019 a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 1 lună a autorizaţiilor de exploatare a 4 mijloace de joc de tip slot - machine exploatate în locaţia situată în Mun. Bucureşti, Şos. x, sector 3 şi a Deciziei nr. 1904/27.08.2019 reprezentând răspunsul prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 1623/12.07.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă din 573 din 12 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAŢIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta – reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea actelor administrative contestate.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 şi art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi a realizat încălcarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

În opinia recurentei, dispoziţiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 nu sunt aplicabile în sensul reţinut de către instanţă întrucât, pentru aplicarea măsurii suspendării autorizaţiilor de exploatare, este necesară îndeplinirea unei condiţii esenţiale ce tine de tipicitatea faptei prevăzute de lege: gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea.

Aşa fiind, prin aplicarea în mod greşit a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, cu ignorarea dispoziţiilor art. 5 coroborat cu art. 7 din O.G. nr. 2/2001, prima instanţă a realizat de asemenea o încălcare a principiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii (art. 16 alin. (1) din Constituţia României) şi la previzibilitatea legii, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale a României.

Referitor la aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa relevantă – recurenta a invocat sentinţa civilă nr. 198/13.03.2020 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2019, prin care instanţa a statuat că aplicarea sancţiunii principale a avertismentului, care vine în întâmpinarea unui pericol social redus, nu poate fi însoţită de aplicarea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiilor, care presupune aprecierea aceleiaşi fapte ca fiind de un pericol social grav.

Mai mult şi în speţa din dosarul nr. x/2019, instanţa a statuat în sensul desfiinţării sancţiunii complementare chiar dacă autoritatea (Comitetul) a dispus, precum în prezenta cauză, suspendarea autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc numai pentru o singură lună.

Totodată, dat fiind faptul că obiectul cauzei din dosarul nr. x/2019 priveşte aceeaşi faptă materială precum în prezenta cauză, rezultă că ceea ce s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 198/13.03.2020 cu privire la pericolul social redus al faptei şi la netemeinicia aplicării sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc este deopotrivă aplicabil şi în prezenta cauză pentru identitate de raţiune, conform principiului egalităţii în faţa legii. În caz contrar, s-ar ajunge ca prin mai multe hotărâri judecătoreşti să se dispună diferit/neunitar şi să se realizeze un raţionament şi o încadrare diferite cu privire la aceeaşi faptă materială.

Aşadar, nu este posibil în prezenta cauză ca gradul pericolului social al faptei să fie reapreciat, astfel încât să fie atrasă aplicarea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele patru mijloace de joc tip slot-machine, din moment ce deja s-a statuat atât în dosarul nr. x/2019, cât şi în dosarul nr. x/2019 şi nr. y/2019 cu privire la gradul redus de pericol social al prezentei fapte, dar şi cu privire la netemeinicia aplicării unei sancţiuni complementare tocmai în virtutea acestui nivel redus al pericolului social.

Cu referire la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a apreciat în mod vădit greşit cu privire la inexistenţa excesului de putere întrucât prima instanţă se raportează la acel grad de pericol social al faptei astfel cum a fost evaluat de reprezentanţii intimatei când aceştia au individualizat sancţiunea complementară. Or, acel grad de pericol evaluat de către intimată nu mai subzistă ca efect al sentinţei civile definitive nr. 967/06.02.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

Cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 raportat la aplicarea în speţă a sancţiunii contravenţionale principale a avertismentului, recurenta – reclamantă a arătat că sentinţa civilă (definitivă) nr. 967/06.02.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Decizia nr. 1623/12.07.2019 apar ca fiind în antiteză, deşi ambele dispun în baza uneia şi aceleiaşi situaţii de fapt - descrierea faptei din procesul-verbal nr. x/2019 este identică cu descrierea faptei din Decizia nr. 1623/12.07.2019. Aşa fiind, la acest moment ne regăsim în situaţia paradoxală în care există două "aprecieri" diferite faţă de aceeaşi situaţie de fapt, cu menţiunea importantă că una dintre aceste aprecieri este cuprinsă într-o hotărâre judecătorească definitivă.

În ceea ce priveşte netemeinicia Deciziei nr. 1623/12.07.2019, recurenta a susţinut că sancţiunea complementară dispusă este contrară dispoziţiilor şi principiilor sus-enunţate, măsura fiind disproporţionată. Raportat la descrierea situaţiei de fapt, se poate observa că circumstanţele faptei au vocaţia unor atenuante (fiind valorificate astfel în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2019), fiind absurd a se aplica sancţiunea complementară evocată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia lipsei de obiect a recursului, în raport de faptul că măsura suspendării autorizaţiilor de exploatare a fost deja executată; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de obiect a recursului invocată de intimatul – pârât, reţinând că executarea sancţiunii complementare nu lipseşte de obiect recursul, în condiţiile în care acesta este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Tot cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte invocarea de către recurentă a sentinţei civile nr. 198/13.03.2020 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte reţine că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătoreşti pronunţate de alte instanţe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că jurisprudenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia deciziilor Curţii Constituţionale – conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României – precum şi a soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentei – reclamante privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 şi art. 5 şi 7 din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate.

Astfel, se reţine că prin Decizia nr. 1623/12.07.2019 emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc – Comitetul de Supraveghere, s-a dispus suspendarea autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine clasa A pentru mijlocele de joc cu seriile x ce au fost emise în favoarea A. S.R.L., mijloace de joc tip-slot exploatate în punctul de lucru situat în Bucureşti, Şos Mihai Bravu, nr. 292, pentru o perioadă de 1 lună, de la data comunicării deciziei.

În motivarea deciziei s-a reţinut că operatorul nu a respectat obligaţia prevăzută la art. 150 alin. (1) lit. r) din Anexa 1 la H.G. nr. 111/2016: "să nu permită accesul minorilor în locaţiile în care se desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, la mijloacele de joc sau la sistemele informatice care permit participarea la jocurile de noroc ".

Împotriva deciziei nr. 1623/12.07.2019 reclamanta a formulat plângere prealabilă ce a fost soluţionată prin decizia nr. 1904/27.08.2019, în sensul respingerii ca neîntemeiate.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, măsura suspendării autorizaţiei a fost dispusă cu respectarea prevederilor legale, respectiv art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, în conformitate cu care "Comitetul de Supraveghere poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura suspendării autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locaţie ori pentru locaţia/locaţiile specializată(e), precum şi pentru domeniile/platformele operatorilor, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1)."

Potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 Comitetul de supraveghere din cadru ONJN are competenţa de a stabili dacă se impune şi suspendarea autorizaţiei pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 6 luni, ca o măsură complementară, alături de sancţiunea principală aplicată prin procesul-verbal de contravenţie.

Este de observat că procesul-verbal de contravenţie nr. x/09.07.2019 a fost atacat de reclamantă, iar prin sentinţa civilă nr. x/06.02.2020 a Judecătoriei Sectorului 3 pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în parte plângerea contravenţională şi a fost înlocuită sancţiunea amenzii în cuantum de 25.000 RON cu sancţiunea avertismentului, reţinându-se în esenţă că reclamanta a săvârşit fapta contravenţională reţinută în sarcina sa, respectiv a permis accesul în agenţie a unui minor, însă faţă de circumstanţele concrete ale cauzei sancţiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv şi reeducativ al sancţiunilor contravenţionale.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului la data de 21.09.2020, prin decizia nr. 2632 a Tribunalului Bucureşti.

Analiza legalităţii actelor administrative atacate în prezenta cauză porneşte de la prezumţia nerăsturnată că fapta reţinută în sarcina reclamantei a fost comisă de aceasta în modalitatea în care a fost prezentată de organul constatator.

Recurenta-reclamantă susţine fără temei că măsura complementară a suspendării ar fi incompatibilă cu sancţiunea avertismentului.

Or, se observă că, potrivit art. 151 alin. (3) H.G. nr. 111/2016, "Comitetul de Supraveghere poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura suspendării autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locaţie ori pentru locaţia/locaţiile specializată(e), precum şi pentru domeniile/platformele operatorilor, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1)."

Dispoziţia legală nu distinge în funcţie de natura sancţiunii principale aplicate anterior. Cu atât mai puţin se poate identifica vreo prevedere legală care să interzică aplicarea măsurii administrative complementare în situaţia contravenienţilor sancţionaţi cu avertisment.

Or, în condiţiile în care legiuitorul a lăsat la aprecierea organului competent ca odată cu constatarea faptei contravenţionale să decidă dacă aplică şi măsura suspendării autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc şi să hotărască asupra duratei acesteia, judecătorul nu se poate substitui în atribuţiile Consiliului de Supraveghere al ONJN, procedând la reevaluarea măsurii aplicabile sau la reindividualizarea sancţiunii, câtă vreme, aşa cum s-a stabilit de către instanţa de judecată în dosarul nr. x/2019, reclamanta a săvârşit fapta contravenţională reţinută în sarcina sa.

Recurenta realizează o suprapunere între fapta contravenţională săvârşită şi sancţionată conform dispoziţiilor art. O.G. nr. 2/2001 şi sancţiunea administrativă aplicată de către Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) potrivit dispoziţiilor art. 151 din H.G. nr. 111/2016.

Or, stabilind că aspectele reţinute în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie au intrat sub autoritate de lucru judecat, "gravitatea faptei constatate" nu mai poate fi reapreciată în această etapă, fiind evident că sancţiunea contravenţională a avertismentului nu înlătură existenţa pericolului social, iar prin actul administrativ emis pericolul social a fost apreciat proporţional cu sancţiunea suspendării autorizaţiilor celor 4 mijloace de jocuri de noroc operată pentru o perioadă de o lună.

Nu se poate susţine cu temei că fapta săvârşită de reclamantă este una ce prezintă un grad de pericol social redus, în condiţiile în care sunt implicaţi minori, persoane cu un grad ridicat de vulnerabilitate cărora, iar faptul că sancţiunea aplicată a fost aceea a avertismentului, nu înseamnă că Comitetul de supraveghere din cadru ONJN nu putea stabili şi măsura suplimentară a suspendării autorizaţiei.

Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009, "Accesul minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise".

În acelaşi timp, art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ONJN şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 77/2009 dispune că: "în activitatea sa, Oficiul urmăreşte respectarea următoarelor principii: [...] b) protecţia minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, din punct de vedere social şi economic, în vederea evitării dependenţei acestora de jocuri de noroc;"

Tot astfel, în conformitate cu art. 10 alin. (3) pct. (i) din O.U.G. nr. 77/2009, "Activitatea economică reprezentată de jocurile de noroc, astfel cum acestea sunt definite la alin. (1) lit. a) - p), se va desfăşura în condiţiile elaborării şi implementării, prin intermediul normelor de aplicare a prezentei legi şi a altor reglementări specifice, a unui cadru de reglementare şi supraveghere a furnizării şi consumului de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă, cu condiţia respectării principiilor privitoare la: (...); (i) protecţia minorilor şi prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc; (...)."

Prin Decizia nr. 1623/12.07.2019 nu a fost modificată sancţiunea contravenţională dispusă prin procesul-verbal de contravenţie nr. ONJN/A nr. x/09.07.2019, iar analiza dispoziţiilor legale în baza cărora se realizează individualizarea faptei contravenţionale, excede competenţei acestei instanţe.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de obiect a recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile din 573 din 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 ianuarie 2023.