Magistrates’ salary recalculations not new pay orders; prior procedure rule misapplied—appeal admitted, judgment quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Dâmboviţa nr. 2493/120/2019 şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.08.2018; obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 3 septembrie 2019, reclamanţii au formulat cerere modificatoare a acţiunii, în sensul lărgirii cadrului procesual pasiv prin cererea de chemare în judecată inclusiv a Ministerului Justiţiei, în condiţiile în care reîncadrarea în raport de pretenţiile expuse se poate realiza doar de către această instituţie.

Ulterior, raportat la Ordinul nr. 3348/C/24.08.2020, emis de Ministerul Justiţiei, la data de 03.11.2020 reclamanţii au depus la dosar precizări la acţiune, solicitând:

- recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea de Apel Bucureşti la plata pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită reclamanta B. şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii A. şi D. şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective,

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită reclamanta C. şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 106 din 16 iunie 2021, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de către prevederile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reţinând că reclamanţii au făcut trimitere, în principal, la dispoziţiile Legii nr. 153/2017 şi ale Legii nr. 71/2015 şi au au înţeles să modifice acţiunea, în sensul introducerii în cauză a Ministerul Justiţiei, anume, în soluţionarea capătului de cerere privind reîncadrarea, iar pe de altă parte formularea unui capăt de cerere distinct relativ la plata diferenţelor salariale, subsecventă şi accesorie primului capăt.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii au susţinut, în esenţă, că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a legii prin raportare la aspectele solicitate, depăşind limitele învestirii stabilite prin cererile şi precizările depuse, având în vedere că nu au cerut emiterea unui nou ordin de încadrare şi nici nu am înţeles să conteste vreunul din cele emise de Ministerul Justiţiei, aspect ce rezultă din cererea introductivă, în care au făcut referire exclusiv la egalizarea drepturilor salariale la nivel maxim conform Legii nr. 71/2015.

Totodată, au arătat că prima instanţă a ignorat precizarea depusă la data de 03.11.2020, ca răspuns la interpelarea expresă a instanţei cu privire la obiectul investirii, precizare în cuprinsul căreia s-a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.0412015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, suma care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

În opinia părţilor, judecătorul fondului s-a raportat exclusiv la cererea modificatoare prin care au solicitat introducerea in cauză a Ministerului Justiţiei (la data de 03.09.20199), pentru a stabili obiectul investirii, ignorând insă precizarea ulterioară cu privire strict la obiectul investirii, care trebuia să primeze in acest demers, pentru că din cuprinsul acesteia rezultă clar şi explicit voinţa reclamanţilor cu privire la obiectul investirii, fiind din punct de vedere cronologic ulterioară.

Or, chiar din motivarea cererii introductive reiese că obiectul pretenţiilor viza recalcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de dispoziţiile Legii nr. 71/2015, iar prima instanţă era obligată, conform art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. să dea calificarea corecta actelor şi faptelor deduse judecaţii, cu atât mai mult cu cât, în urma interpelării pe această temă, s-a arătat expres că se doreşte recalcularea indemnizaţiei lunare şi nicidecum emiterea unor noi ordine de încadrare.

De asemenea, au învederat că nu au solicitat niciodată emiterea unor noi decizii de încadrare şi nu au invocat ca temei al pretenţiilor Legea nr. 153/2017, dispoziţiile acestei legii fiind reiterate doar pentru a justifica menţinerea în plată şi după anul 2017 a drepturilor cuvenite conform legislaţiei anterioare - Legea nr. 71/2015 acestea reprezentând obiectul pretenţiilor, iar pe de altă parte prevederile art. 7 din cap. III Anexa V a Legii nr. 153/2017 produc efecte doar de la momentul intrării in vigoare a acestei legi şi doar pentru viitor, însă pretenţiile acestora vizează şi perioada anterioară, până la data de 09.04,2015.

În concluzie, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru aceleiaşi instanţe pentru judecata fondului pricinii.

4. Apărarea intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.0412015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, suma care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată reflectă o abordare greşită a cauzei, aşa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivelor de casare invocate.

Potrivit principiului disponibilităţii consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) din din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În cauză, prin demersul lor judiciar, reclamanţii au solicitat, astfel cum rezultă în mod clar din precizarea cererii de chemare în judecată din data de 3 noiembrie 2020, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente în raport cu dispoziţiile Legii nr. 71/2015, aşadar, nu emiterea unor noi ordine de salarizare.

Prin urmare, în cauză se invocă un refuz nejustificat al autorităţilor pârâte de a rezolva cererea reclamanţilor, aşa încât, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, nu se impune parcurgerea procedurii prealabile.

Se reţine astfel că prevederile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicate de judecătorul fondului nu sunt incidente în speţă. De altfel, pretenţiilor reclamanţilor sunt anterioare Legii nr. 153/2017.

Aşa fiind, se constată că prima instanţă a depăşind limitele învestirii şi a aplicat în mod greşit prevederile legale sus-menţionate, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii, aşa cum a fost configurat de către reclamanţi.

În concluzie, se constată că sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., impunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru judecata pe fond a pretenţiilor reclamanţilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei nr. 106 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.