Nullity of appeal for failure to specify cassation grounds in salary allowance dispute under Law no. 153/2017

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. Prin B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF.,

GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK. şi LLLLLL., personal auxiliar de specialitate în cadrul instanţelor aflate în aria teritorială a Curţii de Apel Timişoara, au solicitat, în contradictoriu cu Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara, Preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

- anularea Hotărârii nr. 4 din 14 martie 2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin Decizia nr. 18/RU din 6 februarie 2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Timişoara;

- anularea Deciziei nr. 18/RU din 6 februarie 2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Timişoara prin care au fost stabilite drepturile salariale ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Timişoara la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor din aria teritorială a Curţii de Apel Timişoara cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor salariale cu luarea în considerare a ulterior sporurilor în procentul legal (cuantum total de 45%) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, calculat la salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, şi a următoarelor sporuri:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 25% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare;

- recunoaşterea stării de discriminare în care ne aflăm, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, care beneficiază de un cuantum total sporuri în procent de 45%, cuantum care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul instanţelor din aria de competenţă a Curţii de Apel Timişoara.

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care ni s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor cuvenite, de risc şi suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce sumele necesare şi a pârâţilor Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - la zi şi pentru viitor;

- actualizarea sumelor stabilite la pct. 7), cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 143 din 19 aprilie 2021, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins cererea de chemare faţă de această parte ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta ZZ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe şi a făcut trimitere la motivele invocate în acţiunea dedusă judecăţii, apreciind că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală pentru că judecătorul fondului, deşi a constatat că pârâta Curtea de Apel Timişoara a aplicat un procent de sporuri egal de 30% salariului de bază al fiecărui angajat indiferent de condiţiile de muncă, nu a diferenţiat sporul în funcţie de factorii de boală şi risc existenţi/locul de muncă, funcţii şi activitatea prestată, astfel cum au făcut curţile de apel care au acordat grefierilor procentul de 45%. ducând din culpa sa, în mod artificial la atingerea celor 30% pe total buget ordonator de credite, contrar celor dispuse de Decizia 15/2021 paragraful 92. "Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă Ia salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale."

Totodată, a arătat că pârâta nu a păstrat procentul de 15% stabilit prin Ordinul 279/2010, în vigoare până la data abrogării Iui prin intrarea în vigoare Ia H.G. nr. 118/2018, împreună cu celelalte 2 sporuri prevăzute în anexa V la Legea 153/2018, fără a face dovada că a ameliorat condiţiile de muncă pentru persoanele încadrate cu un spor de 45% şi că a aplicat un procent egal de 30% din salariul de bază, pe motiv că pentru funcţiile încadrate cu un procent mai mic de 30% condiţiile de muncă s-au agravat.

În opinia părţii, prima instanţă aminteşte în considerentele hotărârii de dispoziţiile art. 25 din Legea 153/2017 însă nu a analizat actul administrativ atacat în raport cu aceste dispoziţii şi nu a solicitat pârâtei să facă dovada depăşirii a 30% din total buget dacă aplica procentul de 45% în discuţie.

Aşa fiind, a apreciat că este justificată solicitarea atâta timp cât pe raza Curţii de Apel Timişoara şi mai ales în instituţia angajatoare - Tribunalul Timiş sunt grefieri încadraţi cu acelaşi grad 1, gradaţia 5 care sunt retribuiţi cu un spor pentru condiţii de muncă în cuantum de 45%. în baza titlurilor executorii. cărora Ii se acordă acest procent prin calcularea a 45% începând cu data de 01.01.2018 la zi, invocând Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 şi Decizia nr. 15/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi prevederile Codului muncii în privinţa obligaţiilor angajatorului.

În continuare, faţă de actele a căror anulare o solicită şi legile aplicabile, recurenta a apreciat că prima instanţă trebuia să admită cererea în modalitatea în modalitatea în care a fost formulată şi să dispună emiterea altei decizii de salarizare, în sensul stabilirii drepturilor salariale cu luarea în considerare a sporurilor în procentul legal (cuantum total de 45%) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5%, calculate la salariul de bază/indemnizaţia de încadrare.

Astfel, a precizat că în prezent în cadrul pârâtei Curtea de Apel Timişoara şi în cadrul instituţiei angajatoare Tribunalul Timiş sunt grefieri - reclamanţi din prezenta acţiune cărora li s-a recunoscut procentul de 45%, grefierii care dispun de titluri executorii, sentinţe civile irevocabile şi grefieri cărora li s-a recunoscut dreptul ca urmare a emiterii deciziilor în acest sens, invocând şi notele de şedinţă depuse în primă instanţă, din care rezultă cele susţinute, şi care nu au fost avute în vedere.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi a reluat situaţia de fapt şi argumentele invocate în cererea dedusă judecăţi, apreciind, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă acţiunea, întrucât se impunea să se dispună emiterea altei decizii de salarizare, în sensul stabilirii drepturilor salariale cu luarea în considerare a sporurilor în procentul legal (cuantum total de 45%), aşa cum s-a procedat la alte instanţe, inclusiv pe raza Curţii de Apel Timişoara şi la instituţia angajatoare – Tribunalul Timiş, apreciind că nu s-a ţinut cont de prevederile art. 25 din Legea 153/2017, fără însă a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este nelegală, invocând, în esenţă, o discriminare în privinţa acordării sporurilor în litigiu, cum de altfel a invocat şi în primă instanţă, şi la nivel formal că nu au fost analizate prevederile art. 25 din Legea 153/2017, apreciind că acţiunea dedusă judecăţii trebuia admisă în raport cu prevederile legale aplicabile.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta ZZ. împotriva sentinţei nr. 143 din 19 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.