Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2640/2005 AI generated

Land certificate annulment claim barred as inadmissible for failure to exhaust mandatory administrative review

Case Number Decizia nr. 2640/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision, which had rejected the claim for partial annulment of a land ownership certificate (administrative act) and had remanded the remaining claims to the lower tribunal; the dismissal of the appeal leaves the challenged ruling in force. The dispute concerned the claimant's action to establish the lack of title for the state's taking of a property (house, outbuildings, and 3,597 sqm of land) taken under H.C.M. nr. 308/1953, to annul the subsequent sale, and to recover possession, later amended to challenge the land attestation certificate issued to successor companies; the appellate court had rejected the annulment claim on the merits, finding the certificate legal. The High Court affirmed the outcome but corrected the reasoning, holding that under Article 5 of Law nr. 29/1990, the action was inadmissible because the claimant had failed to exhaust the mandatory prior administrative complaint procedure before the issuing authority (30-day term), and therefore the merits of the appeal were not examined.

Legislator headnote

AI generated

art. 159 pct. 2 C. proc. civ, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 5 din Legea nr. 29/1990, art. 1 alin. (2) C. proc. civ; Land certificate annulment claim barred as inadmissible for failure to exhaust mandatory administrative review: Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ legal, deoarece reclamanta nu a făcut dovada încălcării dreptului său de proprietate la data eliberării acestuia, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Keywords

AI generated
action for annulment land law challenge of administrative decisions action to recover possession state property partial claim

Cited Legislation

AI generated
art. 159 pct. 2 C. proc. civ
1425 din 25 octombrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, în temeiul art. 159 pct. 2 C. proc. civ.
art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002
și art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002.
art. 1 din Legea nr. 29/1990
1425 din 25 octombrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, în temeiul art. 159 pct.
art. 5 din Legea nr. 29/1990
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr.
art. 1 alin. (2) C. proc. civ
1425 din 25 octombrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, în temeiul art. 159 pct.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 august 2002, reclamanta D.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, G.E. SA Bacău, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, A.D.S. București, SC T. SA Gura Vadului, SC V.P. SA Mizil, Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Gura Vadului și Comisia județeană de aplicare a legii fondului funciar Prahova, să se constate lipsa de titlu a preluării de către stat, a imobilului situat în Mizil, compus din casă, anexe gospodărești și teren în suprafață de 3597 mp, nulitatea absolută a înstrăinării acestui imobil și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul.

Judecătoria Mizil, prin sentința civilă nr. 1425 din 25 octombrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, în temeiul art. 159 pct. 2 C. proc. civ. și art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr. 688/F/2003, iar la data de 11 februarie 2003, reclamanta și-a precizat și completat acțiunea, în sensul că solicită să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.07 nr. 2418 din 25 ianuarie 2000, cu privire imobilul în litigiu.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul, pe care se află amplasate casa de locuit și anexele gospodărești, a fost proprietatea tatălui său, fiind preluat de stat în baza H.C.M. nr. 308/1953.

Terenul în cauză a fost atribuit SC T. SA și ulterior, urmare a divizării acesteia, SC V.P. SA, pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1712 din 15 mai 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că cererile privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, au caracterul unor acte administrative, astfel că, potrivit prevederilor Legii nr. 29/1990, competența de soluționare a unor astfel de cereri în primă instanță revine curților de apel.

Astfel învestită, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, cererea referitoare la constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria M.07 nr. 2418 din 25 ianuarie 2000, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației și a restituit cauza, la Tribunalul Prahova, în vederea soluționării celorlalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ legal, deoarece reclamanta nu a făcut dovada încălcării dreptului său de proprietate la data eliberării acestuia, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta D.R., susținând în esență, că soluția instanței de fond este greșită, întrucât imobilul a fost numai în posesia și administrarea instituțiilor statului, astfel că nu se putea transmite dreptul de proprietate asupra acestuia.

În consecință, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria M.07 nr. 2418, este ilegal, deoarece la emiterea acestuia nu s-a ținut seama că nu există un act doveditor al intrării imobilului în patrimoniul SC T. SA.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2) C. proc. civ., autorității emitente care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta.

În speță, soluția de respingere a acțiunii este corectă, numai că prima instanță nu ar fi trebuit să cerceteze fondul cauzei, atât timp, cât reclamanta nu a îndeplinit procedura administrativă prevăzută de textul citat.

De altfel, reclamanta a fost confruntată pe parcursul judecării cauzei, cu acest incident invocat de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin întâmpinare, aceasta recunoscând că nu a urmat procedura administrativă, întrucât nu ar mai fi fost posibilă în conjunctura în care a aflat de respectivul act.

În această situație, prezentele considerente sunt menite să le suplinească pe cele ale sentinței.

Deoarece se reține că acțiunea nu putea fi primită pentru considerentul arătat, nu este cazul să se mai procedeze la analiza motivelor de recurs care vizează în exclusivitate fondul cauzei.

Față de cele ce preced, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta D.R. împotriva sentinței nr. 18 din 16 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.