Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1410/2023 AI generated

Challenge to fiscal enforcement decision via special constitutional procedure declared inadmissible; cassation appeal dismissed

Case Number Decizia nr. 1410/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania rejected the appellant company’s cassation appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court’s decision to declare the action inadmissible and dismiss it, leaving the original decision in force. The dispute involved a challenge to an administrative fiscal decision instituting enforcement measures, where the plaintiff attempted to use the special procedure under Article 9 of Law No. 554/2004 to annul the individual administrative act. The Court ruled that Article 9 applies exclusively to challenging Government ordinances or seeking damages resulting from them, and cannot be combined with or substitute for the specific procedural route mandated by the Fiscal Procedure Code for contesting enforcement measures, which the plaintiff had already utilized without success; consequently, the attempt to relitigate the individual administrative act through the special constitutional remedy for normative acts was deemed a legal error and improper combination of regimes.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 402 din C. proc. civ; Challenge to fiscal enforcement decision via special constitutional procedure declared inadmissible; cassation appeal dismissed: declarat întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză neputându-se reţine interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi a deciziilor Curţii Constituţionale incidente.

Keywords

AI generated
fiscal law challenge of administrative decisions procedural acts enforcement measures special procedure objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din Legea nr. 554/2004
a chemat în judecată pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost introduse în forma criticata de autorul excepţiei prin Legea nr.
art. 8 din Legea nr. 554/2004
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea reţine că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, iar art.
art. 402 din C. proc. civ
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 44244 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la data de 26.11.2015 şi obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 137 din 27 septembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/26.11.2015 emisă de Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pe calea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi respingerii ca atare.

Se invocă faptul că prima instanţă a apreciat nelegal în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, prin care este reglementată o procedură specială de constatare a actelor administrative şi faţă de decizia Curţii Constituţionale nr. 479/2015 în sensul inadmisibilităţii acţiunii.

Aceasta deoarece faptul că legiuitorul a precizat prin derogare de la cadrul normativ general o anumită cale de contestare a unui act administrativ fiscal, nu înlătură posibilitatea persoanei vătămate de a se prevala de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o procedură specială de contestare.

Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională a României (Decizia nr. 479/2015, paragraful 20), cu referire la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate promova o acţiune care are ca obiect repararea unei vătămări produse de o ordonanţă a Guvernului, ca act administrativ normativ, vătămarea provenind, într-o atare situaţie, din însăşi conformarea cu măsurile dispuse prin actul Guvernului.

În cuprinsul aceleiaşi decizii pronunţate de instanţa de contencios constituţional (paragraful 14) se reţine că art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează situaţiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanţă a Guvernului, independent de existenţa unui act administrativ individual adoptat în baza acelei ordonanţe. Atât timp cât acţiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Raţiunea acestei reglementări este dată de faptul că ordonanţele Guvernului sunt acte administrative normative cu caracter legislativ.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special, astfel încât nu are nicio relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze care este calea pe care legiuitorul a prevăzut-o pentru contestarea unui act administrativ fiscal.

Procedura prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 este una specială, diferita de cea reglementată de art. 8 din acelaşi act normativ (sau de dispoziţiile 172 şi urm din O.G. nr. 92/2003), Curtea Constituţională reliefând acest caracter în considerentele Deciziei nr. 479/2015 (paragrafele 14,19 şi 20) şi ale Deciziei nr. 4/2017 (paragrafele 34, 35 şi 39).

De asemenea, nu se susţine argumentul primei instanţe, în sensul că persoana vătămată nu se poate prevala de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu mult după expirarea termenului de contestare a actelor de instituire a măsurilor asigurătorii, în condiţiile în care a beneficiat de calea prevăzută de legea de la acel moment pentru contestare.

Recurenta-reclamantă apreciază că acţiunea sa directă întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă deoarece are ca obiect repararea unei vătămări produse de o ordonaţă a Guvernului, ca act administrativ cu caracter normativ care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 44244/26. XI.2015 prin care autoritatea fiscală competentă a instituit măsuri asiguratorii pentru executarea unei creanţe bugetare.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză neputându-se reţine interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi a deciziilor Curţii Constituţionale incidente.

Prin sentinţa atacată acţiunea reclamantei având ca obiect Decizia nr. 44244/26. XI.2015 de instituire a măsurilor asiguratorii contestată în baza art. 9 din Legea nr. 554/204 a fost apreciată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare.

Argumentele din recurs, prin care se critică ca nelegală soluţia dispusă în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu sunt fondate.

În mod corect prima instanţă a constatat că actul administrativ fiscal contestat emis în baza O.G. nr. 92/2003 poate fi contestat numai în baza art. 172 şi următoarele Codul de procedură fiscală pe calea contestaţiei la executare cale legală urmată de reclamantă şi soluţionată definitiv prin Decizia nr. 11/25.01.2018 a Tribunalului Iaşi – aspect necontestat.

În cauză, în mod corect prima instanţă în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a apreciat că această reglementare specială în raport de obiect nu este aplicabilă în prezenta cauză neputând fi combinate două reglementări succesive deoarece s-ar ajnge la o lex tertia. iar în cauză era aplicabilă procedura de contestare specială existentă la data emiterii procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

În cauză, nu poate fi reţinut aspectul de nelegalitate privind încălcarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 660/2007 sau Decizia nr. 479/2015 privind obiectul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi {3} din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au reţinut următoarele:

"17. Dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost introduse în forma criticata de autorul excepţiei prin Legea nr. 100/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2008. Legiuitorul a operat această modificare, în baza art. 147 alin. (1) din Constituţie, în urma pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, prin care instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 erau neconstituţionale în măsura în care permiteau ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionatităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă.

18. Pe de alta parte, prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, a fost modificat art. 9 alin. (3) şi (4) din lege şi a fost introdus alin. (5). Acest din urmă alineat prevede că "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

19. Având în vedere cele expuse anterior, Curtea reţine că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, iar art. 9 din aceeaşi lege reprezintă o procedură specială care completează cadrul general, ţinând cont atât de specificul acţiunii, cât şi de exigenţele privind termenul rezonabil în cadrul unui proces echitabil. In temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca, pe parcursul procedurii desfăşurate în faţa instanţei de contencios administrativ, excepţia de neconstituţionalitate, atunci când din datele cauzei şi dezbaterile în faţa instanţei reiese faptul că vătămarea îşi are temeiul, de fapt, în prevederile actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, deci inclusiv în baza prevederilor unei ordonanţe a Guvernului."

Acţiunea directă a reclamantei-recurente din prezenta cauză întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. 1 şi (5) C. proc. civ. de anulare a unui act administrativ fiscal a fost corect respinsă ca inadmisibilă.

Aceasta deoarece în raport de dispoziţiile art. 9 (5) din Legea nr. 554/2204 acţiunea în despăgubiri pentru acte administrative emise în baza unei ordonanţe poate fi formulată ca o consecinţă al existentei situaţiei premisă: constarea neconstituţionalitate unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă şi în consecinţă formularea unei acţiuni în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu obiectul specific prevăzut de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.

În cauză în raport de obiect nu este aplicabilă procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 9 acţiunea fiind apreciată în mod legal ca inadmisibilă şi respinsă ca atare prin sentinţa de fond.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 137 din 27 septembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.