Statute of limitations for administrative compensation under Law 554/2004: accrual of one-year period begins upon final annulment of the unlawful administrative act, not its issuance.

Şedinţa publică din data de 13 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.01.2020, sub nr. x/18.01.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română Constanţa ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.452.042 RON reprezentând prejudiciul material şi moral suferit de reclamant, urmare emiterii de către pârâtă a Deciziei nr. 1265/12.11.2015.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 119/CA din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, invocată de pârâtă.

Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020, invocată de pârâtă.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 102.943,5 RON, daune materiale aferente perioadei 18.01.2020 - 30.06.2020 şi a sumei de 150.000 RON, daune morale."

Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 119/CA din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat cereri de recurs ambele părţi din proces.

Astfel, în cadrul recursului său, recurentul-reclamant A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea în tot a acţiunii formulate.

La rândul său, recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română, în cadrul recursului, a solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea sentinţei recurate şi pe fond respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Împotriva recursului promovat de reclamant, recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

La rândul său, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de pârâta Autoritatea Navală Română, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Deşi întâmpinările au fost comunicate ambelor părţi în termenul legal, niciuna dintre acestea nu a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de partea adversă.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 17.09.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 14.02.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, la solicitarea expresă a reprezentantului recurentei – pârâte, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 27 februarie 2023.

Prin Notele de şedinţă transmise la instanţă pe e-mail în data de 8.02.2023, după împlinirea termenului de motivare a recursului, ultima zi legală fiind la 09.08.2021, recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la dosarul nr. x/2016 soluţionat prin Decizia nr. 2832/25.06.2020, ce vizează Decizia nr. 1265/12.11.2015, iar Înalta Curte a încadrat această critică în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi, fiind un motiv de ordine publică, şi-l însuşeşte, invocându-l din oficiu.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant A. este fondat, urmând a fi admis, iar recursul formulat de recurenta – pârâtă Autoritatea Navală Română este nefondat, urmând a fi respins, pentru aspectele ce urmează.

Recursul declarat de recurentul-reclamant este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente respectiv a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 în principal în ceea ce priveşte admiterea excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune aferente perioadei 12. XI.2015-18.01.2020 şi în subsidiar consecinţa admiterii excepţiei faţă de soluţia nelegală de admitere în parte a acţiunii.

În raport de dispoziţiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 recurentul-reclamant invocă nelegalitatea interpretării şi aplicării acestui text de lege, cu caracter special de către instanţa de fond în aprecierea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 1 an pentru introducerea acţiunii în despăgubire.

Recurentul invocă două aspecte de nelegalitate în cadrul acestui motiv de recurs privind nelegala admitere a excepţiei prescripţiei pentru o anumită perioadă fapt care a determinat nelegalitatea sentinţei de admitere în parte a acţiunii.

Primul aspect priveşte nelegalitatea aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 2526 C. civ., normă cu caracter general şi care nu este aplicabilă în cauză, acţiunea în despăgubiri fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, normă cu caracter special aplicabilă cu prioritate.

Se susţine faptul că prima instanţă a aplicat norme cu caracter general în mod greşit acesta determinând atât nelegala admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 12. XI.2015-18.01.2020 cât şi soluţia de admitere în parte a acţiunii atât în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului material cât şi prejudiciului moral.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2204 şi a Deciziei RIL nr. 22/2019 a ÎCCJ de către prima instanţă în ceea ce priveşte stabilirea normelor de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire, termen care curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderi de pagube conform art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Iar aceasta fiind o "împrejurare de fapt" conform Deciziei RIL nr. 22/2019 în dosarul cauzei recurentul a arătat în baza probatoriului administrat că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie este cel al pronunţării Deciziei nr. 2835/25.06.2020 de către ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal prin care a fost anulată Decizia ANR nr. 1265/12. XI.2015.

De la data de 25.06.2020 a început să curgă în opinia recurentului termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, acţiunea formulată la data de 18.01.2021 nefiind prescrisă pentru perioada 12. XI.2015-30.06.2020, recurentul susţinând că în mod nelegal nu i s-a acordat prejudiciul material şi moral pentru întreaga perioadă solicitată 12.0XI.2015-30.06.2020.

Se susţine că numai de la data pronunţării Deciziei ÎCCJ nr. 2832 din 25.06.2020 a cunoscut şi întinderea prejudiciului în sensul art. 19 din Legea nr. 554/204 şi a Deciziei RIL nr. 22/2019 şi a formulat cerere de despăgubiri în termenul de prescripţie de 1 an.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă şi pe fond admiterea în fond a acţiunii în despăgubiri şi acordarea de dune materiale şi morale pentru întreaga perioadă solicitată.

La dosar recurenta-pârâtă faţă de recursul declarat de recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare şi concluzii scrise la dosar.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă înregistrat la dosar la data de 9.08.2021 este întemeiat per dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea greşită a dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile eferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020 şi în consecinţă pe soluţia de admitere a acţiunii în despăgubiri pentru această perioadă.

Critica de nelegalitate vizează în esenţă două aspecte.

Primul aspect, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi a Deciziei RIL 22/2019 cu privire la stabilirea normelor de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 1 an pentru introducerea acţiunii în despăgubire.

Iar opinia recurentei-pârâte prescripţia dreptului la acţiune trebuia admisă pentru întreaga perioadă solicitată termenul de 1 an începând să curgă de la data comunicării actului administrativ de suspendare a brevetului de pilot, prejudiciul fiind determinat sau determinabil.

Se susţine nelegalitatea respingerii în parte a excepţiei prescripţiei în raport de situaţia de fapt din dosar şi de probatoriul administrat şi se solicită în principal casarea şi admiterea în tot a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru întreaga perioadă solicitată de reclamant.

Al doilea aspect de nelegalitate vizează pe fond soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare la plata de daune materiale şi morale către reclamant.

Se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 arătându-se în esenţă că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative acordării daunelor respectiv nu există probată legătura de cauzalitate dintre anularea actului administrativ respectiv anularea Deciziei nr. 1265/12. XI.2015 şi prejudiciul material şi moral pretins de recurentul-reclamant.

Se solicită admiterea recursului şi pe fond casarea în sensul respingerii acţiuni ca neîntemeiate pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

La data de 9.02.2023 recurenta-pârâtă a formulat note de şedinţă în care a invocat în baza art. 432 C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat, în raport de dosarul anterior nr. x/2016

Se arată faptul că în dosarul nr. x/2016 reclamantul a solicitat şi precizat daunele materiale şi morale solicitate cu titlu de prejudiciul suferit ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1365/12. XI.2015 prin care s-a dispus suspendarea brevetului de pilot.

În opinia recurentei-pârâte sunt îndeplinite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, în raport de faptul că acţiunea în despăgubiri, formulată ca cerere accesorie în dosarul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 14/CA/25.01.2018 a fost respinsă soluţia definitivă prin nerecurare prin Decizia nr. 2832/25.06.2020.

În consecinţă, în cauză operează autoritatea de lucru judecat şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În şedinţa publică din 14.03.2023, Curtea a încadrat susţinerile scrise privind autoritatea de lucru judecat în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. şi a acordat cuvântul părţilor şi pe acest motiv suplimentar de recurs, motiv care urmează a fi finalizat ca atare în cadrul recursului declarat de autoritatea pârâtă.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de autoritatea solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursurile declarate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul declarat de recurentul-reclamant este fondat, în parte, fiind nelegală soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 12. XI.2015-18-01.2020, iar pe fond în parte se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului material şi moral solicitat aferent perioadei 12. XI.2013-30.06.2020.

Recursul declarat de autoritatea – pârâtă urmează a fi apreciat ca nefondat şi respins ca atare, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant este fondat în parte, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi a Deciziei – RIL 22/2019 atât în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 12. XI.2015 – 18.01.2020 cât şi în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului material şi moral solicitat.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de autoritatea pârâtă, aceasta este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi a Deciziei – RIL nr. 22/2019 în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de un an pentru formularea acţiunii în despăgubiri, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege "(1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebui să cunoască întinderea pagubei".

Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. 2 din aceeaşi lege au făcut obiectul unei sesizării a ÎCCJ cu un recurs în interesul legii iar, prin Decizia nr. 22/2019, instanţa supremă a stabilit că "dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal şi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în acest mod direct şi apriorie nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia".

În considerentele acestei decizii se arată că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie de 1 an se determină de la caz la caz în funcţie de particularităţile fiecărei speţe.

Aşadar în interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 instanţa supremă nu a exclus posibilitatea ca în anumite situaţii momentul cunoaşterii întinderii prejudiciului să fie reprezentat de cela al rămânerii definitive a hotărârii de anulare a actului administrativ nelegal sau chiar de un moment ulterior acestuia.

În prezenta cauză în mod nelegal prima instanţă a apreciat că termenul de 1 an începe să curgă de la data existenţei prejudiciului şi acela a fost reprezentat de cererea subsidiară de acordare de daune formulată în dosarul nr. x/2016 întregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – SCAF dosar finalizat prin Decizia nr. 2832/25.06.2020. În raport de acest moment a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 11. XI.2015-18.01.2020.

Curtea apreciază că momentul de la care curge termenul de 1 an pentru introducerea ulterioară a cererii în despăgubire în baza art. 19 din Legea nr. 445/2004 a început să curgă în raport de situaţia de fapt din dosar şi de probele administrate, de la data cunoaşterii întinderii prejudiciului şi acesta a fost reprezentat de Decizia nr. 2832 din 25.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal .

Prin susmenţionata decizie s-a admis recursul declarat de reclamantul şi pe fond s-a admis acţiunea şi a fost anulată Decizia nr. 1265/12. XI.2015 prin care de dispusese suspendarea brevetului, sancţiune complementară anulată ca urmare a anulării procesului-verbal de contravenţie.

În raport de dispoziţiile speciale aplicabile – art. 19 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind incidentă norma generală, respectiv art. 2528 C. civ., Curtea apreciază că a doua acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, formulată la data de 18.01.2021 este în termen, în raport de toată perioada solicitată, fiind nelegal respinsă ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei pentru pretenţiile aferente perioadei 12. XI.2015 – 18.01.2020.

Iar în cauză în raport de această soluţie şi având în vedere caracterul unitar al prejudiciului produs, cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului material şi moral aferent perioadei 12. XI.2015-30.06.2020, care reprezintă întreaga perioadă precizată de către recurentul-reclamant.

Aceasta plecând de la premisa care urmează a fi arătată în analiza legalităţii recursului declarat de autoritatea pârâtă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii administrativ teritoriale a autorităţii pârâte, conform art. 1349 şi art. 1357 şi următoarele din C. civ. şi anume existenţa unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanţă, producerea unui prejudiciu şi existenţa legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este apreciat ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare a fost încadrată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de autoritatea pârâtă faţă de acţiunea în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 formulată de reclamant ulterior soluţionării definitive a dosarului nr. x/2016

Se arată că în prezenta cauză sunt întrunite condiţiile triplei identităţii, părţi, obiect şi cauză raportat la acţiunea din dosarul nr. x/2016 în cadrul căruia, ca cerere subsidiară reclamantul a solicitat acordarea de daune materiale şi morale cu titlu de prejudiciu suferit ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1265/12. XI.2015.

Acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 14/CA/25.01.2018, iar recursul declarat de reclamant, a recurat exclusiv aspectul soluţiei privind Decizia nr. 1265/12. XI.2015 a fost admis, în limita investirii, prin Decizia nr. 2832/25.06.2020 prin care s-a dispus admiterea acţiunii şi anularea Deciziei nr. 1263/12. XI.2015.

În acea cauză acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă apreciind că operează autoritatea de lucru judecat pe cererea în despăgubiri definitiv şi nerecurată faţă de a doua cererea în despăgubiri formulată ulterior în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Curtea nu va reţine ca fondată excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cererea în despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004. Aceasta în condiţiile în care pe de o parte cauza juridică, temeiul invocat a fost diferit în cele două cauze, dar argumentul principal faţă de care nu operează autoritatea de lucru judecat constă în faptul că cererea reclamantului de acordare de despăgubiri nu a fost soluţionată în dosarul nr. x/2016 prin sentinţa civilă nr. 14/CA/25.06.2018 şi nici ulterior prin decizia de casare nr. 2832/25.06.2020.

Curtea constată că prima instanţă prin sentinţa civilă nr. 14/CA/25.06.2018 prin care s-a respins acţiunea reclamantului formulată în baza art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 nu s-a pronunţat şi a lăsat nesoluţionată cererea subsidiară în despăgubiri formulată în baza art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat de recurent nu a avut drept critică nesoluţionarea cererii de daune, iar instanţa de recurs s-a pronunţat în limita investirii, dispunând anularea actului administrativ nelegal, faţă de caracterul său de măsură complementară, fără a exista o analiză definitivă asupra cererii de daune. În consecinţă în lipsa soluţionării cererii de daune în cauza întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 în cauză nu operează faţă de a doua cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 autoritatea de lucru judecat în sensul dispoziţiilor art. 430 alin. 1 şi (2) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Curtea nu va reţine motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 7 C. proc. civ. în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în raport de dispoziţiile art. 432 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este apreciat ca nefondat sub ambele aspecte de nelegalitate invocate.

Primul în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020.

În cauză, în raport de dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenul de prescripţie de 1 an, faţă de dispoziţiile Deciziei RIL nr. 22/2019 în raport de situaţia de fapt, din prezenta cauză, analizată în cadrul recursului declarat de reclamant, Curtea apreciază că termenul de 1 an, pentru formularea acţiunii în despăgubiri a început să curgă de la data soluţionării definitive a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 14/CA/25.01.2018, respectiv de la data de 25.06.2020. De la această dată a început să curgă termenul de 1 an, iar acţiunea formulată la data de 18.01.2021 este în termen în raport de dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru întreaga perioadă solicitată 12.11.2015-30.06.2020.

Prima instanţă în mod nelegal a admis prescripţia pentru perioada 12.11.2015-18.01.2020, excepţie invocată de recurenta-pârâtă, nelegalitate constatată cu ocazia analizei recursului declarat de recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei vizând perioada 18.01.2020-30.06.2020 aceasta a fost respinsă legal, cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2001 în raport de situaţia de fapt din dosar şi de probele administrate.

Al doilea aspect de nelegalitate, care priveşte fondul cauzei, Curtea îl apreciază ca nefondat.

În mod corect în raport de probele administrate prima instanţă a constatat că reclamantul a probat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 1349 şi 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii pârâte şi în concret a legăturii de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal emis –decizia nr. 1265/12.11.2015 anulată prin decizie la data de 25.06.2020 şi prejudiciul pretins pentru toată durata pentru care decizia de suspendare a brevetului de pilot şi-a produs efectele în fapt prin înscrierea în foaia matricolă a reclamantului ca sancţiune complementară.

Existenţa acestei legături de cauzalitate a fost contestată de autoritatea recurentă, dar din probele administrate în faţa primei instanţe, acte şi martori a fost probată această legătură de cauzalitate. Emiterea deciziei nr. 446 din 13.05.2016, prin care s-a dispus încetarea măsurii suspendării brevetului de pilot deţinut de reclamant nu a reprezentat momentul la decizia de suspendare şi-a încetat efectele prejudiciabile, acestea fiind înlăturate de drept ca o consecinţă a Deciziei 3832/15.06.2020.

Curtea apreciază că în raport de probele administrate, prima instanţă a reţinut corect existenţa legăturii de cauzalitate şi ulterior datei de 13.05.2016, în condiţiile în care din foaia matricolă a reclamantului, depusă atât în fond cât şi în recurs, măsura complementară privind suspendarea brevetului de pilot a fost înlăturată ca urmare a deciziei nr. 3832/15.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deci ulterior datei de 15.06.2020.

Pe acest aspect litigios, reiterat şi în cererea de recurs, al producerii prejudiciului după data de 13.05.2016 Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat că efectele producătoare de prejudicii s-au produs şi ulterior predării brevetului de pilot către reclamant în condiţiile în care menţiunea din foaia matricolă a reclamantului cu privire la suspendarea brevetului a fost radiată ulterior pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 25.06.2020 şi nu la data de 16.05.2016 data remiterii către reclamant a brevetului de pilot, nefiind întemeiată susţinerea autorităţii în acest sens.

Sub acest aspect prima instanţă a concluzionat corect că acţiunea reclamantului în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 1357 alin. 1 C. civ. pentru angajarea răspunderii patrimoniale delictuale a autorităţii recurente.

În consecinţă, Curtea nu va reţine ca fondat aspectul de nelegalitate care priveşte îndeplinirea pe fond a condiţiilor angajării răspunderii patrimoniale, şi se va aprecia ca nefondat şi respinge ca atare recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Plecând de la premisa că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de autoritate este nefondată şi acţiunea în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 îndeplineşte pe fond condiţiile angajării răspunderii, Curtea, ca efect al admiterii recursului declarat de reclamant, va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului material şi moral solicitat aferent perioadei 12.11.2015-30.06.2020.

Aceasta ţinând cont de caracterul unitar al prejudiciului, care nu a fost avut în vedere de prima instanţă şi de soluţia dată de Curte ambelor recursuri declarate în cauză.

Va menţine în rest sentinţa atacată în raport de considerentele arătate în analiza recursurilor declarate şi analizate conform art. 496-497 C. proc. civ.

Va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă fiind menţinută soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei pentru perioada 18.01.2020-30.06.2020 şi soluţia dată fondului de admitere a acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În cuantificarea prejudiciului, instanţa de rejudecare va avea în vedere criteriile legale şi jurisprudenţiale de stabilire a daunelor materiale sau morale ce pot fi acordate, urmând a justifica, conform criteriilor menţionate, soluţiei ce va fi dată în cauză, nefiind ţinută de modul de cuantificare a prejudiciului invocat de reclamant şi care reprezintă doar limita maximă, conform principiului disponibilităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 119/CA din data de 14 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, ca nefondată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului material şi moral solicitat aferent perioadei 12.11.2015 – 30.06.2020.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă Autoritatea Navală Română împotriva sentinţei civile nr. 119/CA din data de 14 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 martie 2023.