Limits of Judicial Inspection's disciplinary competence: prohibition of reviewing judicial reasoning in civil litigation

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară a formulat plângere împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1523/18.05.2021, emisă la dosarul cu nr. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1856 din 7 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa nu a analizat cererea cu care a fost sesizată. Deşi a insistat asupra faptului că nu a cerut cercetarea unor abateri disciplinare săvârşite de judectori, instanţa nu face altceva decât să analizeze dacă există sau nu abateri disciplinare, raportat la rezoluţiile Inspecţiei Judiciare.

Recurentul a arătat că, în esenţă, a solicitat să i se comunice dacă există şi este posibil din punct de vedere legal ca acea zi de întârziere să fie anulată de către un judecător şi să se rejudece cererea sa de revizuire; dacă situaţia este urmare a culpei (omeneşti) a dnei avocat B., sens în care doreşte să formuleze cererea de chemare în judecată faţă de aceasta pentru prejudiciul suferit.

Recurentul a mai arătat că se susţine în mod greşit ideea că doreşte ca Inspecţia Judiciară să modifice soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul dosarului având ca obiect cererea de revizuire.

Totodată, instanţa analizează ceea ce nu a cerut, respectiv nu a cerut ca instanţa să analizeze abateri disciplinare ale judecătorilor şi nici ca Inspecţia Judiciară să modifice soluţiile instanţelor de judecată.

A mai arătat recurentul că formulează plângere penală împotriva CSM şi Inspecţiei Judiciare care nu respectă legea petiţiilor şi se folosesc de Legea nr. 317/2004 care nu are nimic în comun cu cazul său. Totodată, a solicitat analizarea şi stabilirea legală a rejudecării dosarului prin anularea zilei de întârziere care a condus la respingerea ca tardivă a cererii de revizuire.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de control judiciar cu o acţiune prin care a formulat plângere împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1523/18.05.2021, emisă în dosarul cu nr. x.

Instanţa de fond a respins contestaţia formulată de recurent, iar acesta a declarat recurs întemeiat pe motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Verificând sentinţa atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinţei, raportat şi la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partea pârâtă nu are, potrivit normelor juridice în vigoare, vreo atribuţie de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces civil, ci competenţa limitată se exercită sub aspectul abaterilor disciplinare expres şi limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată, nerevenindu-i în principiu să aprecieze asupra legalităţii procedurii desfăşurate de judecător sau a soluţiei dispuse de acesta.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanţă că controlul exercitat de Inspecţia Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor şi, implicit, cel al instanţei de contencios administrativ asupra actului autorităţii administrative menţionate nu pot pune în discuţie soluţia pronunţată prin hotărârea judecătorească, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare fiind, de fapt, critici ale raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, în concret fiind invocate nemulţumirile petentului privind modul în care Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în dosarul nr. x/2020 asupra cererii de revizuire.

Chiar şi în cuprinsul cererii de recurs, recurentul solicită "analizarea şi stabilirea legală a rejudecării dosarului prin anularea zilei de întârziere care a condus la respingerea ca tardivă a revizuirii."

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico–juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În acest context, este corectă interpretarea instanţei de fond în sensul că reclamantul porneşte în procesul de faţă, vizând actele administrative emise de Inspecţia Judiciară, de la premisa eronată că partea pârâtă trebuia să efectueze o analiză aprofundată a hotărârii pronunţate, spre a constata modul pretins corect în care ar fi trebuit soluţionată cererea de revizuire, apreciind că pentru o zi de întârziere, nu trebuia ca aceasta să-i fie respinsă.

O astfel de variantă de lucru implica efectuarea de către Inspecţia Judiciară a unui raţionament judiciar privind calculul termenelor, prin prisma regulilor specifice reglementate de C. proc. civ., deci printr-o stabilire din nou a situaţiei de fapt şi aplicare nouă la aceasta a dispoziţiilor legale incidente, raţionament ce este însă specific exercitării unei căi de atac, iar nu activităţii administrative desfăşurate de o autoritate publică.

Chiar în cazul în care este vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, interpretarea recurentului-reclamant nesocoteşte limitele competenţei specifice Inspecţiei Judiciare, autoritate publică ale cărei atribuţii nu implică efectuarea unui control cu specific jurisdicţional în afara desfăşurării procesului civil, de esenţa căruia sunt şi principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Altfel spus, analiza pretinsă de recurentul-reclamant în scopul validării apărărilor sale formulate în procesul finalizat prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti are ca finalitate infirmarea raţionamentului judiciar.

A mai invocat recurentul faptul că, deşi nu a cerut cercetarea unor abateri disciplinare săvârşite de judecători, instanţa analizează dacă există sau nu abateri disciplinare, raportat la rezoluţiile Inspecţiei Judiciare.

Cu privire la acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că, faţă de faptul că prin petiţia sa erau exprimate nemulţumiri faţă de hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că este de competenţa Inspecţiei Judiciare şi, potrivit art. 61 din O.G. nr. 27/2002, a înaintat-o instituţiei competente. Totodată, instanţa de fond, învestită cu contestaţia formulată de recurent, examinează legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, respectiv dacă intimata-pârâtă a adoptat soluţia atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, aceasta reţinând în mod corect că soluţia din rezoluţia litigioasă nu apare ca fiind arbitrară, ci este rezultatul unui raţionament argumentativ, conţinând motive de fapt şi de drept detaliate în concret de către emitentul actelor.

În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1856 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1856 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023.