Limits of Judicial Inspectorate authority: disciplinary review cannot censure judges’ factual findings or legal reasoning

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la dosarul cu nr. x/2020, la data de 4 decembrie 2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiilor nr. 2582/A/25.08.2020 şi nr. C20-1453/10.11.2020 ale Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. x/13 iulie 2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1780 din 29 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că a formulat cerere la Curtea de Apel împotriva rezoluţiilor intimatei întrucât i s-a creat suspiciunea rezonabilă în sensul că dovezile administrate în dosarul nr. x/2018 nu mai sunt în dosar.

A susţinut că instanţa de fond a respins contestaţia reţinând motive contradictorii şi evitând a se pronunţa asupra probelor şi considerentelor deciziei nr. 2/11.01.2023 a CCR, precum şi asupra obligaţiilor profesionale ale judecătorilor, astfel cum au fost arătate de recurent.

Totodată, inspectorii judiciari au făcut aprecieri cu lipsă de profesionalism, denotând grava neglijenţă sau reaua-credinţă şi intenţia de părtinire.

A menţionat recurentul că inspecţia verifică profesionalismul şi corectitudinea judecătorului care a soluţionat o cauză de care s-a dezînvestit, iar aspectele învederate au fost probate şi reies din verificarea legalităţii considerentelor hotărârilor. Nu s-a reţinut corespunzător situaţia de fapt, a fost falsificată. Nu s-a efectuat o analiză judicioasă pentru că nu se arată probele şi legile analizate.

A mai arătat recurentul că hotărârea pronunţată în cauza nr. 5104/30/2018 este rezultatul interpretării şi aplicării legii cu rea-credinţă întrucât judecătorii au refuzat tacit să se pronunţe asupra prevederilor legale invocate şi au soluţionat cererea pe excepţia lipsei de interes, omiţând dreptul său real asupra celor două terenuri, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară.

A susţinut că instanţa de fond a abuzat de puterea cu care a fost învestită şi nu s-a achitat de sarcinile ce îi revin, a dat dovadă de rea-credinţă, de protecţie a judecătorilor în faţa rigorilor Legii nr. 303/2004. Totodată, inspecţia Judiciară şi instanţa de fond au nesocotit decizia nr. 2/2012 a CCR.

A apreciat recurentul că, precum orice altă instituţie publică, Inspecţia Judiciară, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, verifică, evaluează şi sancţionează funcţionarul public numit judecător dacă şi-a încălcat statutul, a încălcat drepturile justiţiabilului, a slăbit încrederea publică în actul de justiţie şi în judecătorul respectiv, iar acest lucru nu se poate interpreta ca o imixtiune în activitatea independentă a judecătorului reclamat, cu scopul de a favoriza una dintre părţile în proces, ci obligă judecătorul la profesionalism, imparţialitate, corectitudine, la respectarea şi aplicarea legii în mod egal pentru toate părţile implicate în proces.

A concluzionat recurentul că, în speţa de faţă, Inspecţia Judiciară şi instanţa de fond au dat dovadă de obedienţă, de lipsă de imparţialitate, de lipsă de profesionalism, încurajând actele de indisciplină în rândul magistraţilor.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de control judiciar cu o acţiune prin care a solicitat anularea Rezoluţiilor nr. 2582/A/25.08.2020 şi nr. C20- 1453/10.11.2020 ale Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. x/13 iulie 2020.

Instanţa de fond a respins contestaţia ca nefondată, recurentul invocând în cuprinsul memoriului de recurs motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat.

Verificând încheierea atacată prin prisma acestui motiv de casare, reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinţei, raportat şi la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument şi fiecărei susţineri invocate de părţi, acestea putând fi grupate şi analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în actele de procedură, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, aprecierea asupra relevanţei diferitelor probe administrate în cauză.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanţă că nemulţumirea reclamantului a vizat modul de soluţionare a dosarului nr. x/2018 de către Tribunalul Timiş şi de către Curtea de Apel Timişoara şi că activitatea de verificare, analiză şi de control în domeniul specific de activitate al Inspecţiei Judiciare nu se suprapune peste activitatea de control judiciar efectuată de către instanţele ierarhic superioare, pentru că una vizează conduita magistratului, iar cealaltă activitatea jurisdicţională. Prima are natura unui control administrativ, cea de a doua are natura unui control judiciar, lucru de altfel statuat şi de către Curtea Constituţională.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare fiind, de fapt, critici ale raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiilor pronunţate.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, aspectele invocate de recurentul-reclamant vizează în mod vădit chestiuni de fond, iar eventuala cenzurare a măsurilor dispuse şi a hotărârilor pronunţate este dată în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico–juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1780 din 29 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1780 din 29 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023.