Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1359/2023 AI generated

Disciplinary inspection scope: judicial independence bars administrative review of merits absent deliberate violation of law

Case Number Decizia nr. 1359/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision that rejected the administrative lawsuit and leaving the challenged resolution in force. The dispute concerned a complaint against an inspection authority's resolution that dismissed a disciplinary allegation under Article 99(lit. t) of Law No. 303/2004, specifically charging judges with intentional violation of legal norms to harm a person. The court held that the grounds for cassation regarding excess of judicial power and improper motivation were unfounded, as the appellant failed to provide specific factual arguments for the former and the latter was not triggered because the first-instance court properly explained its decision by adopting the respondent's arguments that the inspection authority correctly found no evidence of deliberate misconduct and that disciplinary review cannot substitute for judicial control over the merits of a case, in accordance with Articles 488(1)(4) and (6) of the Civil Procedure Code and Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 991 din Legea nr. 303/2004, art. 496 din C. proc. civ; Disciplinary inspection scope: judicial independence bars administrative review of merits absent deliberate violation of law: The dispute concerned a complaint against an inspection authority's resolution that dismissed a disciplinary allegation under Article 99(lit. t) of Law No. 303/2004, specifically charging judges with intentional violation of legal norms to harm a person. The court held that the grounds for cassation regarding excess of judicial power and improper motivation were unfounded, as the appellant failed to provide specific factual arguments for the former and the latter was not triggered because the first-instance court properly explained its decision by adopting the respondent's arguments that the inspection authority correctly found no evidence of deliberate misconduct and that disciplinary review cannot substitute for judicial control over the merits of a case, in accordance with Articles 488(1)(4) and (6) of the Civil Procedure Code and Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
judicial inspection disciplinary authority scope of review in cassation judicial independence Civil Procedure Code administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

This provision is explicitly cited in the dispositive section to provide the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.08.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. C20-889 din 22.07.2020 emisă de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 12 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat recurentul că a adus argumente suficiente prin cererea sa, dar acestea au fost ignorate total de instanţă, întreaga sentinţă fiind copiată din întâmpinarea Inspecţiei Judiciare, fiind adăugate câteva fraze stereotipe, prin repetitivitate.

A susţinut recurentul că argumentaţia este făcută doar pe bază de maximă generalizare, copiere prefabricată a textelor de lege, cu lungi explicaţii care nu sunt necesare sau justificate.

Astfel, a concluzionat recurentul, nu există niciun fel de analiză proprie şi motivare corectă, totul fiind arbitrar.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a contestat rezoluţia nr. C20-889 din 22.07.2020 emisă de pârâtă.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar recurentul a invocat în cuprinsul memoriului de recurs motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., conform cărora "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate – când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", Înalta Curte reţine că este nefondat.

Aceste situaţii nu sunt incidente în cauză, iar recurentul nu formulează argumente distincte privind incidenţa acestui motiv de casare, fiind indicat doar în mod formal, fără a dezvolta considerentele pentru care ar fi incident.

În aceste condiţii, simpla indicare a unui articol din legea generală, lipsită însă de descrierea şi motivarea faptică a situaţiei care să dea legitimitate dispoziţiei legale invocate, nu este suficientă prin raportare la cerinţa obligatorie a motivării recursului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Instanţa fondului a expus pe larg motivele care au determinat-o să respingă cererea de chemare în judecată. Pornind de la ideea că voinţa legiuitorului, atunci când a prevăzut această abatere disciplinară, nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenţei judecătorului, curtea de apel a subliniat că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În urma analizei în ceea ce priveşte întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, instanţa de fond a constatat că Inspecţia Judiciară a reţinut în mod corect, în urma verificărilor efectuate, inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţi a acestei abateri în condiţiile prezentate.

A mai reţinut instanţa de fond că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei, în ipoteza în care petentul este nemulţumit de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul cauzei a interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluţionării cauzei, având posibilitatea exercitării căilor de atac. A admite altfel, ar însemna, pe de o parte, nesocotirea principiului respectării independenţei judecătorului, prevăzut şi de art. 7 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziţiei constituţionale potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

A avut în vedere instanţa de fond faptul că împrejurarea că soluţia pronunţată în cauză nu este în concordanţă cu punctul de vedere al petentului nu este suficientă, prin ea însăşi, să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor care au judecat calea de atac, în lipsa unor indicii că aceştia ar fi nesocotit în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil vreo normă de drept material sau procesual, în accepţiunea art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor republicată, cu modificările ulterioare, indicii care nu au fost constatate pe parcursul verificărilor prealabile.

A concluzionat judecătorul fondului că, prin rezoluţia Inspectorului–şef al Inspecţiei judiciare cu nr. C20-889, a fost respinsă plângerea reclamantului întrucât s-a constatat faptul că rezoluţia cu nr. 1154/A este motivată, că s-a răspuns aspectelor semnalate de către reclamant, precum şi faptul că aceasta conţine atât argumentele de drept cât şi de fapt ce au stat la baza măsurii de clasare pe care a luat-o inspectorul judiciar. Inspectorul – şef a concluzionat că rezoluţia a fost dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.

Prin urmare, împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele recurentului nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului în sensul că motivarea instanţei de fond este făcută prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecţiei judiciare, Înalta Curte reţine că o soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii şi înlăturarea explicită sau implicită a argumentaţiei celeilalte părţi, astfel că respingerea acţiunii reclamantului s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea pârâtă, însuşite de instanţa de fond, iar susţinerile reclamantului au fost apreciate, în consecinţă, nefondate.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 8 din 12 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 8 din 12 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023.