Judicial suspension validity predicated on retroactive cassation of the underlying disciplinary dismissal sanction

Şedinţa publică din data de 08 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 decembrie 2021, sub numărul x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii-Sectia pentru judecători şi Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători numărul 1106 din data de 30 septembrie 2021, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de judecător la Tribunalul Călăraşi.

Prin sentinţa civilă nr. 11/2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 19 ianuarie 2022, sub nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 31/31.01.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauză fiind reînregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti la data de 02 februarie 2022, sub nr. de dosar x/2022

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07 martie 2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia Pentru Judecători numărul 1106 din data de 30 septembrie 2021 prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de judecător la Tribunalul Călăraşi, repunerea în situaţia anterioară, plata drepturile salariate de care a fost lipsită pe perioada suspendării, în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură pe această perioadă.

În baza dispoziţiilor art. 52 alin. (1) indice 3 din Legea nr. 317/2004 a solicitat ca până la soluţionarea contestaţiei să se dispună suspendarea executării hotărârii contestate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia de litispendenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022, cauza nr. x/2022 fiind ataşată la dosarul nr. x/2022 în vederea soluţionării împreună.

2. Hotărârea recurată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 888 din 03 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantă şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 raportat la dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Inspecţia Judiciară şi a respins acţiunea introdusă în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii-Sectia pentru Judecători, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 12 aprilie 2022 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către petenta A., cu privire la domnul judecător B., ca nefondată.

Prin încheierea din data de 13 aprilie 2022 a fost respinsă cererea de recuzare doamnei judecător C., formulată de reclamanta A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierilor din 12 aprilie 2022 şi 13 aprilie 2022 şi a sentinţei civile nr. 888 din 03 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs reclamanta A., fără să îl întemeieze în drept, solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei atacate şi, în consecinţă, suspendarea executării Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia Pentru Judecători numărul 1106 din data de 30 septembrie 2021, precum şi anularea acesteia.

Referitor la soluţia privind respingerea cererii de suspendare, recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile articolului 14 din Legea 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

Astfel, a formulat plângere prealabilă împotriva hotărârii atacate şi a demonstrat existenţa cazului bine justificat, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 317/2004, au fost încălcate dispoziţiile HCSM nr. 1073/2018, care impuneau ca această măsură să fie luată prin hotărârea de sancţionare disciplinară, iar secretariatul deciziei să fie asigurat de Biroul Grefa Secţiilor, nu a fost audiată la luarea deciziei, deşi procedura administrativă nu exclude audierea judecătorului vizat, iar hotărârea CEDO în cauza Paluda impune audierea judecătorului, atât la suspendare, cât şi în cadrul procedurii disciplinare. Totodată, a mai arătat că în hotărârea atacată nu este precizată calea de atac, instanţa competentă şi termenul în care poate fi atacată, nu există criterii legale în vederea analizării oportunităţii şi proporţionalităţii măsurii suspendării din funcţie, iar în consecinţă acestea nu au fost analizate de secţia pentru judecători, legea nu este accesibilă şi previzibilă, aşa cum recunoaşte chiar şi secţia pentru judecători, nefiind prevăzute criterii pentru aprecierea necesităţii şi proporţionalităţii măsurii suspendării din funcţie şi nicio cale de atac efectivă, în cauză fiind incidentă şi hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Camelia Bogdan.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că a fost încălcată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Camelia Bogdan împotriva României.

Astfel, în mod neîntemeiat, prima instanţă a reţinut că Decizia CEDO în cauza Camelia Bogdan ar fi privit o suspendare în temeiul dispoziţiilor articolului 52 din Legea 317/2004, aceasta reprezentând o suspendare în temeiul dispoziţiilor articolului 65, ulterioară pronunţării sancţiunii.

Aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Camelia Bogdan, în momentul dispunerii măsurii suspendării din funcţie a judecătorului ca urmare a aplicării sancţiunii excluderii din magistratură trebuie analizată necesitatea şi proporţionalitatea acestei măsuri, iar hotărârea privind suspendarea este una dată în materie disciplinară.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a învederat că, în cauză, a fost încălcată Decizia CEDO în cauza Paluda, întrucât nu a fost audiată la luarea deciziei, deşi procedura administrativă nu exclude audierea judecătorului vizat, iar hotărârea CEDO în cauza Paluda impune audierea judecătorului, atât la suspendare, cât şi în cadrul procedurii disciplinare.

În Cauza Paluda V. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că a existat o încălcare a garanţiilor conferite de art. 6 din CEDO întrucât "reclamantul nu a fost audiat cu privire la suspendarea sa sau la imputările de ordin disciplinar".

Având în vedere faptul că avea dreptul de a-şi expune punctul de vedere cu privire la necesitatea şi proporţionalitatea măsurii suspendării precum şi dreptul de a fi audiată şi de a i se respecta garanţiile art. 6 alin. (1) din Convenţie aplicabile procedurii disciplinare principale, rezultă că trebuia să fie citată la şedinţa secţiei pentru Judecători în momentul în care s-a luat în discuţie măsura suspendării sale din funcţia de judecător.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a apreciat în mod neîntemeiat că nu ar fi aplicabile prevederile articolului 29 din Legea 317/2004 alin. (10) şi (11) şi a arătat că ordinea de zi nu a fost publicată cu 3 zile înainte pe pagina de internet a CSM, nu există un convocator al şedinţei care să cuprindă solicitarea de suspendare, hotărârea nu este publicată pe pagina de internet a CSM şi în hotărâre nu este specificat numărul de voturi cu care aceasta a fost adoptată.

A mai învederat recurenta-reclamantă că în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut că încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei ar atrage nulitatea relativă, deşi încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitate atrage nulitatea absolută, conform prevederilor Legii nr. 52/2003.

Au fost încălcate şi dispoziţiile HCSM nr. 1073/2018, care impuneau ca această măsură să fie luată prin hotărârea de sancţionare disciplinară, iar secretariatul deciziei să fie asigurat de Biroul Grefa Secţiilor.

De altfel, legea prevede citarea obligatorie a judecătorului atât la procedura disciplinară cât şi la procedura suspendării înainte de aplicarea sancţiunii - art. 49 din Legea nr. 371/2004, art. 58 şi 60 alin. (2) din Hotărârea CSM nr. 1073/2018 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, în hotărârea atacată nu este precizată calea de atac, instanţa competentă şi termenul în care poate fi atacată, încălcare ce i-a produs o gravă vătămare a dreptului de acces la instanţă, întrucât din această cauză nu a putut fi soluţionată contestaţia pe care a formulat-o în timp util, în cauză fiind pronunţate hotărâri succesive de declinare a competenţei, şi aceasta redactând cererea de chemare în judecată pentru a se încadra în termenul de 5 zile de formulare a contestaţiei împotriva suspendării provizorii.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost ignorate aspectele statuate prin Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniştri către Statele Membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la data de 13 octombrie 1994, în sensul că măsura de suspendare din funcţie a judecătorului trebuie să aibă un caracter excepţional pentru a fi păstrată independenţa justiţiei (pct, 43 din Memorandumul explanatoriu cu privire la Principiul VI -Neîndeplinirea atribuţiilor şi sancţiunile disciplinare).

Totodată, prezintă relevanţă în cauză şi principiile avute în vedere la adoptarea Recomandării nr. R (89)8 a Comitetului de Miniştri către Statele Membre, privind protecţia provizorie acordată de instanţa pe probleme administrative (adoptată la data 13 septembrie 1989).

Totodată, această hotărâre nu cuprinde calea de atac şi termenul în care poate fi atacată şi nu a analizat necesitatea şi proportionalitatea măsurii suspendării din funcţie.

În aceste condiţii, în absenţa unei evaluări a necesităţii şi proporţionalităţii măsurii suspendării din funcţie de către organul emitent, intervine sancţiunea nulităţii, instanţa fiind în imposibilitate de a analiza aceste condiţii, aşa cum impune Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat mai întâi pe suspendarea provizorie, aşa cum ar fi fost firesc, ci odată cu fondul, iar în singura şedinţa la care nu a fost prezentă, a acordat un termen de 6 săptămâni.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierilor, recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că încheierile prin care au fost soluţionate declaraţia de abţinere şi cererea de recuzare au fost motivate doar formal, ceea ce aduce atingere dreptului la un proces echitabil.

Totodată, a arătat că în mod nelegal a fost respinsă recuzarea domnului judecător ce soluţionase anterior declaraţia de abţinere, întrucât în cauză sunt incidente hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Padovani c. Italiei, Piersackc. Belgiei, Grieves c. Regatului Unit, Kyprianouc. Ciprului, Indra versus Slovacia, Craxi III c. Italiei, Mancei şi Branquart c. Franţei şi Gomez de Liano y Botella v. Spain.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 iulie 2022, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat să se reţină că recurenta-reclamantă nu a criticat prin cererea de recurs soluţia instanţei de fond cu privire la lipsa calităţii sale procesual pasive.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 august 2022, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

La data de 10 ianuarie 2023 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a depus note scrise prin care a invocat, în subsidiar apărărilor formulate prin întâmpinare, excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante în susţinerea prezentului recurs, iar în subsidiar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale aferente perioadei suspendării din funcţie.

Totodată, intimatul a menţionat că în cursul judecăţii, prin decizia civilă nr. 233/24.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a fost casată în parte Hotărârea nr. 14J din data de 30 septembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, iar în baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat doamnei A. - judecător la Tribunalul Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) şi lit. m) din acelaşi act normativ.

S-a mai precizat că la data de 03 noiembrie 2022, prin Hotărârea nr. 2338 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM s-a dispus punerea în executare a deciziei nr. 233/24.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul constatării încetării suspendării din funcţie a doamnei judecător A., începând cu data de 24 octombrie 2022, doamna judecător fiind încadrată în cadrul Judecătoriei Călăraşi de la această dată.

Referitor la excepţia lipsei de interes, a învederat intimatul că, în raport de prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu mai justifică niciun interes în susţinerea prezentului recurs, în condiţiile în care prin Hotărârea nr. 2338/03.11.2022 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM s-a constatat încetarea suspendării sale din funcţie, astfel că hotărârea contestată în cauză nu mai produce efecte juridice.

Referitor la cererea de plată a drepturilor salariale, a arătat intimatul că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 52 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât suspendarea din funcţia de judecător a doamnei A. nu a survenit pe durata procedurii disciplinare, în condiţiile art. 52 alin. (1) din acest act normativ, ci în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Atunci când legiuitorul primar a intenţionat să prevadă repunerea în situaţia anterioară prin plata drepturilor băneşti aferente perioadei suspendării, a legiferat aceasta în mod expres, însă în cazul de faţă o astfel de prevedere legală nu există.

De asemenea, dacă s-ar aprecia că cererea în plata drepturilor salariale ar putea fi primită, CSM nu deţine calitatea de ordonator de credite faţă de doamna judecător A., drepturile sale salariale fiind stabilite prin decizii emise de ministrul justiţiei, care avea calitatea de ordonator principal de credite. Au fost invocate dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 44 şi art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, dar şi prevederile art. 8 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

La termenul de judecată din 12 ianuarie 2023 Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie ca motiv de nelegalitate de ordine publică a actului administrativ contestat, eliminarea din ordinea juridică a dispoziţiilor Hotărârii secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 14J/30.09.2021, privitoare la sancţiunea eliberării din funcţie, ca urmare a pronunţării Deciziei ÎCCJ - Completul de 5 judecători nr. 233/24.10.2022, prin care a fost casată în parte această Hotărâre şi s-a dispus aplicarea sancţiunii "retrogradării din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie".

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante în susţinerea prezentului recurs

Referitor la excepţia invocată de Consiliul Superior al Magistraturii prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 10 ianuarie 2023, se constată că aceste apărări nu se susţin şi, în consecinţă, urmează a fi respinse.

Contrar susţinerilor intimatului-pârât, instanţa de control judiciar reţine că interesul recurentei-reclamante privind anularea hotărârii contestate în cauză subzistă în condiţiile în care, pe de o parte, aceasta încă nu a fost desfiinţată până la acest moment, iar pe de altă parte, subsecvent capetelor de cerere privind suspendarea şi anularea acesteia, recurenta-reclamantă a solicitat şi recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea contestată, precum şi plata drepturilor salariale.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să respingă excepţia lipsei de interes.

II.2. Critica de nelegalitate invocată din oficiu, privind anularea sancţiunii excluderii din magistratură a recurentului, cu consecinţe asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004

Înalta Curte va proceda, cu prioritate, la analiza motivului de nelegalitate invocat din oficiu în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023, care intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că în ipoteza admiterii acestuia devine inutilă analiza celorlalte critici de nelegalitate invocate în recurs, în legătură cu soluţia instanţei de fond dată asupra cererii în anulare.

Astfel, instanţa de recurs va avea în vedere că Hotărârea nr. 1106/30.09.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, a cărei anulare a fost solicitată în prezentul litigiu, a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 3030/2004:

"(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri (…)

e) în perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii secţiei corespunzătoare de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) şi data eliberării din funcţie."

Textul normei condiţionează aşadar suspendarea din funcţie a magistratului judecător de necesitatea îndeplinirii condiţiei referitoare la aplicarea, de către secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind "excluderea din magistratură", precum şi de subzistenţa acestei condiţii până la momentul eliberării din funcţie prin decret al Preşedintelui României, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În speţă, în privinţa recurentei-reclamante, sancţiunea excluderii din magistratură în temeiul art. 100 alin. (1) lit. e) a fost dispusă prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători în materie disciplinară nr. 14J/30.09.2021.

Cu toate acestea, va observa Înalta Curte că, în cursul judecăţii, la data de 24 octombrie 2022, prin decizia civilă nr. 233 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a fost admis recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 14J/30.09.2021, a fost casată în parte această hotărâre, fiind înlocuită sancţiunea excluderii din magistratură cu sancţiunea "retrogradării din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie", reglementată de art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004.

Va observa instanţa de recurs că efectele desfiinţării parţiale Hotărârii CSM nr. 14J/30.09.2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, în sensul înlăturării sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, se produc ex tunc încă de la data emiterii actului, acesta fiind considerat a nu fi existat niciodată în ordinea juridică.

Aşadar, Înalta Curte va reţine că în urma înlăturării retroactive din ordinea juridică a actului administrativ individual de aplicare a sancţiunii disciplinare privind "excluderea din magistratură", a dispărut din ordinea juridică, cu caracter retroactiv, inclusiv situaţia premisă avută în vedere de Hotărârea CSM nr. 1106/2021 pentru a se dispune suspendarea din funcţie, situaţie care potrivit legii ar fi trebuit să subziste până la data eliberării din funcţie prin decret al Preşedintelui României.

Se identifică aşadar, ca motiv nou de nelegalitate a actului administrativ, intervenit în cursul procesului, eliminarea retroactivă a condiţiei legale la care se referă dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 304/2004 (aplicarea sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură) ca efect al anulării definitive a actului administrativ de sancţionare, ceea ce conduce la incidenţa în cauză a motivului de recurs invocat din oficiu întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., în legătură cu aplicarea prevederilor legale menţionate.

Va mai observa Înalta Curte că instanţa de fond, prin hotărârea recurată, în urma respingerii acţiunii în anularea Hotărârii CSM nr. 1106/30.09.2021 nu a mai procedat la analiza fondului cererilor privind recunoaşterea vechimii în magistratură şi la plata drepturilor salariale, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate, se va dispune casarea parţială a hotărârii şi, prin raportare la dispoziţiile art. 498 C. proc. civ., se va reţine cauza spre rejudecare.

În rejudecare, în considerarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 62 alin. (1) lit. e) şi art. 100 din Legea nr. 303/2004, observând argumentele anterior expuse referitoare la anularea sancţiunii excluderii din magistratură prin hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte va dispune anularea actului subsecvent, reprezentat de Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/2021, nemaifiind îndeplinite condiţiile legale reglementate de art. 62 lit. e) din Legea nr. 304/2004, pentru a interveni suspendarea de drept din funcţia de judecător.

În ceea ce priveşte cererile reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâtul CSM, având ca obiect recunoaşterea vechimii în magistratură şi plata drepturilor salariale, Înalta Curte va observa că pentru situaţia desfiinţării măsurii excluderii din magistratură reglementate de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 prin hotărâre definitivă, urmată de desfiinţarea hotărârii de suspendare din funcţie, legiuitorul nu a prevăzut prin norme speciale măsuri reparatorii, de natura celor reglementate de dispoziţiile art. 52 alin. (1)4 din Legea nr. 317/2004.

În aceste condiţii, având în vedere că atât sancţiunea excluderii din magistratură cât şi cea a suspendării au fost dispuse prin acte administrative individuale emanând de la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ce au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive, Înalta Curte va reţine că normele speciale se vor completa cu norma generală, care în materia contenciosului administrativ este reprezentată de Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. (...) (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Textele Legii contenciosului administrativ reglementează aşadar posibilitatea repararării prejudiciilor materiale şi morale cauzate persoanei vătămate de emiterea unui act administrativ nelegal, astfel că în lipsa unor norme speciale derogatorii (Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004), în cauza de faţă repararea prejudiciilor se va putea realiza potrivit dispoziţiilor legale menţionate.

În ceea ce priveşte recunoaşterea vechimii în magistratură în contradictoriu cu emitentul actului administrativ desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte va observa că această solicitare intră în categoria măsurilor reglementate de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în considerarea faptului că potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 perioada în care reclamanta a fost suspendat din funcţie nu a constituit vechime în magistratură, astfel că anularea actului de suspendare va conduce la restabilirea situaţiei anterioare în sensul menţionat.

Totodată, se va avea în vedere că în exercitarea atribuţiilor legale privind cariera magistraţilor, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii deţine competenţe speciale, tot astfel cum potrivit art. 33 din Legea nr. 317/2004 "Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor".

Pe cale de consecinţă, o solicitare precum cea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este admisibilă atât din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cât şi în considerarea atribuţiilor legale specifice ale pârâtului în legătură cu cariera şi traseul profesional al judecătorilor.

Pentru aceste considerente, în rejudecare, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite primul capăt al cererii accesorii, recunoscând reclamantei vechimea în muncă şi în magistratură, pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată.

Referitor la cererea accesorie având ca obiect plata de drepturi salariale, Înalta Curte va observa că această solicitare, astfel cum a fost formulată, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se impune a se realiza distincţie între plata drepturilor salariale pretinse ca atare de reclamantă şi plata de despăgubiri, în sensul reglementat de Legea contenciosului administrativ (în acordarea cărora drepturile salariale neîncasate ar putea reprezenta cel mult un element de referinţă utilizat în cuantificarea daunelor produse de emiterea actului administrativ).

Va observa Înalta Curte că potrivit art. 159 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii "(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. (2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. (...)". Aşadar, plata drepturilor salariale este în strânsă legătură cu prestarea muncii, iar în perioada de suspendare din funcţie reclamantul nu a prestat activitatea specifică, aspect reglementat prin art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, constatarea nelegalităţii actelor administrative ce emană de la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu poate conduce la obligarea acestuia la plata drepturilor salariale în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 nici din perspectiva identificării titularului obligaţiei de plată, dat fiind că emitentul actului administrativ de suspendare nu se află în raporturi juridice de dreptul muncii cu reclamanta, potrivit Legii nr. 304/2004 titularii obligaţiei de plată a acestor drepturi fiind ordonatorii de credite (art. 35 alin. (1), art. 44 şi art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară).

Aşadar în rejudecare, în considerarea obiectului cererii în pretenţii, astfel cum a fost conturat prin cererea de chemare în judecată, prin raportare având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge această cerere în contradictoriu cu pârâtul CSM, ca neîntemeiată.

II.3. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii pe cererea având ca obiect plata drepturilor salariale

Referitor la excepţia invocată de Consiliul Superior al Magistraturii prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 10 ianuarie 2023, se constată că aceste apărări au fost formulate de pârât în subsidiar, exclusiv în privinţa capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale.

Având în vedere că excepţia a fost invocată prin raportare la aceleaşi argumente analizate cu ocazia soluţionării fondului acţiunii în pretentii, Înalta Curte urmează a o respinge, toate argumentele expuse de pârât în legătură cu lipsa unor raporturi juridice de muncă între reclamantă şi pârât de natură a da naştere în patrimoniul primului a dreptului la plata drepturilor salariale fiind deja validate de instanţă ca apărări de fond potrivit considerentelor anterior expuse.

II.4. Criticile de nelegalitate privind soluţia instanţei de fond asupra cererii de suspendare

Înalta Curte va observa că, prioritar analizei criticilor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, se impune a se analiza dacă obiectul cererii de suspendare mai este în fiinţă în urma anulării definitive a actului administrativ prin intermediul prezentei decizii.

În acest sens, Înalta Curte va reţine că cererea de suspendare a executării Hotărârii CSM nr. 1106/30.09.2021 a fost întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care se referă la posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Or, potrivit celor anterior arătate, acţiunea în anularea Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/30.09.2021 a fost soluţionată definitiv prin intermediul prezentei decizii, în sensul anulării actului administrativ contestat.

Având în vedere dispoziţiile art. 32 şi ale art. 194 C. proc. civ., se va reţine că obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să existe şi să subziste pe tot parcursul judecăţii, aceasta fiind o condiţie pentru exercitarea acţiunii în procesul civil.

În speţă, în urma desfiinţării cu caracter definitiv a actului administrativ, Înalta Curte va constata că această condiţie nu mai este îndeplinită, consecinţa fiind cea a respingerii cererii de suspendare, ca rămasă fără obiect.

II.5. Criticile de nelegalitate privind încheierile pronunţate în data de 12 aprilie 2022, respectiv 13 aprilie 2022, prin care au fost respinse cele două cereri de recuzare formulate de recurenta-reclamanta

Critica recurentei-reclamante referitoare la motivarea formală a încheierilor recurate, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată.

Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar constată că încheierile recurate cuprind în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluţiile de respingere a cererilor de recuzare, în raport de motivele invocate prin cererile de recuzare, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurenta-reclamantă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa acestui motiv de casare.

Examinarea motivelor invocate prin cererile de recuzare s-a realizat efectiv prin analizarea acestora de judecătorii învestiţi cu soluţionarea cererilor, inclusiv prin raportare la respectarea dreptului la un proces echitabil, aşa cum este el consacrat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa CEDO invocată de recurenta-reclamantă, precum şi prin analizarea în concret a motivelor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Aşadar, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că simpla nemulţumire a recurentei-reclamante referitoare la modul în care au interpretat judecătorii învestiţi cu soluţionarea cererilor de recuzare a dispoziţiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

În consecinţă, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea încheierilor recurate răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cererilor de recuzare şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Înalta Curte constată că, în afară de critica anterior analizată, recurenta-reclamantă nu a mai dezvoltat, în concret, nicio critică de nelegalitate a acestor încheieri, argumentele sale constând în enumerea unor hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care statuează reguli de principiu privind importanţa imparţialităţii în desfăşurarea procesului civil şi obligaţiile ce incumbă judecătorului în acest sens, hotărâri care, aşa cum s-a reţinut anterior, au fost avute în vedere şi la soluţionarea cererilor de recuzare şi nu sunt de natură să contrazică soluţiile pronunţate cu privire la acestea.

Or, din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ("Justiţia este… imparţială şi egală pentru toţi" - dispoziţie legală în vigoare în perioada de referinţă) instanţa de recurs reţine, însă, că în favoarea judecătorului recuzat operează prezumţia de imparţialitate, astfel că partea care invocă sus-menţionatele prevederi ale legii procesuale trebuie să facă dovada contrară acestei prezumţii.

În acest sens este şi interpretarea Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 386/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., a statuat că "includerea la pct. 13 şi a "altor elemente" care pot naşte îndoieli cu privire la imparţialitate reprezintă o veritabilă normă de protecţie a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de către persoana interesată, de natură a prilejui îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului".

În mod similar, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un proces echitabil ce implică imparţialitatea judecătorului cauzei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mai multe rânduri că imparţialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (cauza Hauschildt c. Danemarcei, 24 mai 1989, par. 47). Or, în cauză prezumţia de imparţialitate nu a fost răsturnată în ceea ce îi priveşte pe domnii judecători cu privire la care s-au formulat cererile de recuzare.

În acest sens, se mai are în vedere şi faptul că în ceea ce priveşte cererea de recuzare privind pe domnul judecător B. în mod corect s-a reţinut că nu există un motiv de recuzare, de natura celor expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 41 şi ale art. 42 C. proc. civ., care să impună admiterea cererii de recuzare, iar împrejurarea că, la termenul din 21 februarie 2022, completul învestit cu soluţionarea cererii de abţinere respinsese argumentele recurentei-reclamante, în cuprinsul încheierii întocmite la acea dată expunând argumentele pentru care a apreciat că aceste solicitări urmau a fi respinse, nu înseamnă că se nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, aşa cum impune art. 42 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantă împotriva încheierilor din 12 aprilie 2022 şi 13 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 498 alin. (2) C. proc. civ. şi la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea şi va anula Hotărârea nr. 1106 din 30 septembrie 2021, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, urmând a recunoaşte reclamantei vechimea în muncă şi în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei. Va respinge excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi recursul declarat împotriva încheierilor din 12 aprilie 2022 şi 13 aprilie 2022, ca nefondat.

Totodată, va respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 12 aprilie 2022 şi 13 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 888 din 03 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători.

Anulează Hotărârea nr. 1106 din 30 septembrie 2021, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca fiind rămasă fără obiect.

Recunoaşte reclamantei vechimea în muncă şi în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 08 martie 2023.