Tax challenge barred by premature communication: public notice as subsidiary measure and start of the six-month limitation period

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20.08.2021 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din data de 27.11.2020; anularea Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. F-BV nr. 523/27.11.2020, ca urmare a inspecţiei fiscale; anularea Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. x/27.11.2020; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 31.01.2022 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din data de 27.11.2020 şi a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. F-BV nr. 523/27.11.2020, ambele emise în baza Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. x/27.11.2020; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 07.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 49 din 6 mai 2022, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind cererea de chemare în judecată din dosarul conex nr. x/2022, invocată prin întâmpinare de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată în dosarul conex nr. x/2022, de către reclamanta A. S.R.L. Braşov, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată din dosarul conex nr. x/2021, invocată prin întâmpinare de către pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată în dosarul conex nr. x/2021, de către reclamanta A. S.R.L. Braşov, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 49 din 6 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluţionării fondului cauzei.

În motivarea recursului arată că prima instanţă a reţinut că Decizia nr. 152/18.05.2021, de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/20220 şi a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. P-BV nr. 523/2020, a fost comunicată reclamantei prin publicitate, la data de 22.06.2021, ca urmare a returnării comunicării efectuate prin poştă, cu menţiunea "avizat, reavizat, expirat termen de păstrare", astfel că termenul de 6 luni a început să curgă de la această dată şi s-a împlinit la data de 22.12.2022, motiv pentru care la data de 31.01.2022, când a fost înregistrară cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2022, dreptul la acţiune al reclamantei era prescris.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, arată că instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a solicitat în termen legal anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, astfel că cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2021 este inadmisibilă.

Susţine că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, întrucât nu ia în calcul situaţia de fapt corectă şi completă. Astfel, în urma inspecţiei fiscale din data de 27.11.2020, au fost emise de către AJFP Braşov deciziile de impunere menţionate, prin care s-au stabilit în sarcina sa, obligaţii fiscale suplimentare, în sumă totală de 6.582.324 RON, deciziile fiind comunicate sub semnătură la o dată ulterioară.

Arată că a formulat contestaţie administrativă, înregistrată la AJFP Braşov sub nr. x din data de 28.01.2021, însă până la data de 20.08.2022, nu a primit răspuns, cu excepţia adresei primite de către avocat, la data de 14.04.2021, prin email, prin care i se comunica faptul că dosarul contestaţiei a fost transmis către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în vederea soluţionării.

Precizează că, după formularea acţiunii, la termenul de judecată din data de 18.11.2021, i-a fost comunicat un set de înscrisuri, printre care şi Decizia nr. 152/18.05.2021, de soluţionare a contestaţiei.

Întrucât trecuse primul termen de judecată şi nu mai putea modifica acţiunea fără acordul pârâtei, a înregistrat la data de 31.01.2022 o nouă cerere de chemare în judecată, ce face obiectul dosarului nr. x/2022, ulterior acest dosar fiind conexat la dosarul de faţă.

Precizează că la primele termene de judecată, din motive medicale, reprezentantul convenţional al societăţii a depus cereri de amânare, astfel că nu au putut fi îndeplinite formalităţile necesare imediat după data de 18.11.2021.

În setul de acte comunicat la termenul din data de 18.11.2021 nu se regăsea dovada de comunicare a deciziei de soluţionare a contestaţiei. Prin întâmpinarea depusă în dosarul nr. x/2022 s-a invocat prescripţia dreptului la acţiune, iar reclamanta a solicitat să se facă dovada comunicării deciziei, sens în care au fost depuse confirmarea de primire, iniţial ilizibilă şi anunţul privind comunicarea prin publicitate, motiv pentru care a solicitat să se depună plicul de comunicare, pentru a putea verifica datele când au avut loc avizarea şi reavizarea, cerere pe care instanţa de fond a respins-o, considerându-se lămurită.

Recurenta-reclamantă susţine că, verificând pe portalul Poştei Române AWB-ul ce figurează pe confirmarea de primire depusă, nu a identificat nicio comunicare sub acel număr, situaţie în care apreciază că trebuiau efectuate verificări pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt concretă.

În acest sens, invocă practica judiciară a Curţii de Apel Braşov, conform căreia interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a obligaţiei fiscale implică necesitatea comunicării actului administrativ în care obligaţia fiscală este consemnată, prin modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului a acesteia despre existenta unor obligaţii fiscale în sarcina sa.

Susţine că nu a avut cunoştinţă de existenţa deciziei de soluţionare a contestaţiei până ulterior termenului de judecată din 18.11.2022, aceasta nefiindu-i comunicată, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada transmiterii deciziei, existând doar o confirmare de primire care nu conţine toate elementele necesare. Având în vedere lipsa unei comunicări directe, consideră că trebuie sa aibă posibilitatea de a ne adresa unei instanţe de judecată.

Apreciază că organul fiscal trebuia să-i aducă la cunoştinţă decizia de soluţionare a contestaţiei prin orice modalitate ce asigura posibilitatea ajungerii actului la destinatar, chiar anterior transmiterii prin poştă şi returnării corespondenţei, respectiv să se ia toate măsurile legale pentru înştiinţarea contribuabilului, cu atât mai mult cu cât a pus la dispoziţia pârâtelor datele sale cu privire la numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail, astfel că exista o posibilitate reală de comunicare directă a actului emis.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, care prevăd în esenţă, faptul că doar în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate, precum şi prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului, iar dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1) - (5), prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.

De asemenea, arată că potrivit art. 45 alin. (2) Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.

Mai arată că prin Decizia nr. 536/2011, Curtea Constituţională a stabilit că enumerarea conţinută de art. 44 Codul de procedură fiscală nu este întâmplătoare, ci modalităţile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menţionate cu prioritate în ceea ce priveşte aplicarea lor, intenţia legiuitorului fiind aceea de a institui o anumită ordine de comunicare a actelor administrative fiscale, instanţa de contencios constituţional considerând că metoda comunicării prin publicitate reglementează o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective.

Prin urmare, solicită să se constate că a formulat în termen acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2022 şi să fie obligată prima instanţă să soluţioneze pe fond cererea.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Curtii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, apreciază că soluţia pronunţată cu privire la prescripţia dreptului la acţiune în dosarul nr. x/2022, ce are ca obiect contestarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, va influenţa şi soluţia cu privire la inadmisibilitate, întrucât respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune conduce implicit la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii din dosarul nr. x/2021.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea soluţiilor pronunţate de către instanţa de fond cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi cu privire la excepţia inadmisibilităţii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin concluziile scrise şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu două acţiuni, ulterior conexate, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 27.11.2020, a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. F-BV nr. 523/27.11.2020, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.11.2020, precum şi a Deciziei nr. 152/18.05.2021 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din data de 27.11.2020 şi a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. F-BV nr. 523/27.11.2020, emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.11.2020.

Prima instanţă, învestită cu soluţionarea dosarelor conexate, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind cererea de chemare în judecată din dosarul conex nr. x/2022 şi a respins această cerere, ca prescrisă, reţinând că Decizia nr. 152/18.05.2021, de soluţionare a contestaţiei, a fost comunicată reclamantei prin publicitate, la data de 22.06.2021, ca urmare a returnării comunicării efectuate prin poştă, cu menţiunea "Avizat, reavizat, expirat termen de păstrare", astfel că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la data de 22.06.2021, când a fost comunicată decizia atacată reclamantei, prin publicitate, şi s-a împlinit la data de 22.12.2022, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în dosarul nr. x/2022 la data de 31.01.2022, când dreptul la acţiune al reclamantei împotriva Deciziei nr. 152/18.05.2021 era prescris.

De asemenea, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată din dosarul conex nr. x/2021 şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată din acest dosar, reţinând că, potrivit art. 281 din Codul de procedură fiscală, anularea unui act administrativ-fiscal nu poate fi cerută instanţei de contencios administrativ decât odată cu solicitarea de anulare şi a deciziei prin care organul competent a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva acelui act administrativ fiscal, or, reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată din dosarul conex nr. x/2021, direct anularea actelor administrativ-fiscale, fără a solicita, în termen legal, şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că în speţă s-a împlinit termenul de prescripţie în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată din dosarul conex nr. x/2022, având ca obiect anularea Deciziei nr. 152/18.05.2021 de soluţionare a contestaţiei, în condiţiile în care comunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei nu a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale în materie fiscală.

Astfel, în cauză, decizia de soluţionare a contestaţiei a fost expediată prin poştă recurentei-reclamante şi ulterior a fost restituită, cu menţiunea "Avizat, reavizat, expirat termen de păstrare" , fără ca decizia respectivă să fi fost comunicată recurentei-reclamante.

În aceste condiţii, organul fiscal a apreciat în mod eronat că poate proceda la comunicarea prin publicitate a respectivului act administrativ fiscal.

Sub acest aspect, vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv O.G. nr. 92/2003, prevedea că: "(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate."

Referitor la textul de lege de mai sus, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 482 din 07.07.2011, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă.

Ulterior, prin Legea nr. 207/2015 privind noul Codul de procedură fiscală, aplicabil în cauza de faţă, aceste reglementări au fost preluate în art. 47, conform căruia: "(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit alin. (15) - (17).

(3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7)."

Prin urmare, interpretând coroborat prevederile legale de mai sus, rezultă că procedura de comunicare prin publicitate a actului administrativ fiscal este subsidiară în raport cu celelalte mijloace de comunicare prevăzute la art. 47 alin. (1)-(3) din Codul de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015 şi, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei la domiciliul fiscal al contribuabilului, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum prevede în mod imperativ alin. (3) al articolului de mai sus, organul fiscal a procedat în mod greşit la comunicarea prin publicitate a actului, fără a epuiza mijloacele de comunicare prevăzute de Legea nr. 207/2015.

Sub acest aspect, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: "Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1) - (5), prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului".

În condiţiile în care comunicarea prin publicitate a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nu s-a făcut în mod legal, şi anume cu respectarea ordinii de comunicare instituite prin art. 47 din Legea nr. 207/2015, data comunicării nelegale a actului administrativ fiscal nu poate constitui reper pentru calcularea termenului de formulare a cererii de anulare a respectivului act, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă."

Prin urmare, prima instanţă a apreciat în mod greşit că s-a împlinit termenul de prescripţie a formulării acţiunii în anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, câtă vreme în cauză nu a existat o comunicare valabilă a actului atacat, de la care să se poată calcula respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv comunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel fiind, întrucât comunicarea actului administrativ fiscal atacat s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 207/2015, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi calculat de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei, comunicarea nefiind făcută cu respectarea prevederilor legale.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a respins acţiunea ca prescrisă în mod nelegal şi a cauzat părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor.

În ceea ce priveşte soluţia dată în dosarul conex nr. x/2021, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că la pronunţarea acesteia s-a reţinut că, potrivit art. 281 din Codul de procedură fiscală, anularea unui act administrativ-fiscal nu poate fi cerută instanţei de contencios administrativ decât odată cu cerere de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, or, reclamanta a solicitat în dosarul nr. x/2021, direct anularea actelor administrativ-fiscale, fără a solicita, în termen legal, şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Cu alte cuvinte, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2021 reprezintă consecinţa respingerii ca prescrise a cererii de chemare în judecată în dosarul conex nr. x/2022, astfel că se impune casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare se impune şi din perspectiva necesităţii ca instanţa de fond să analizeze în întregime cauza dedusă judecăţii, sub toate aspectele.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici din cererea de recurs care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 49 din 6 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 49 din 6 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.