Negative competence conflict and consolidation of territorial jurisdiction via unraised incompetence exception
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by establishing the competence of the Cluj-Napoca regional court (referred to as the "Iaşi" tribunal in the text) to adjudicate the case on the merits, rendering its decision definitive. The dispute arose from a labor-related action by union members against a penal institution for salary rights, where both the first-instance and second-instance regional courts mutually declined territorial competence, creating a procedural deadlock. The decisive legal basis was the application of Articles 130 and 131 of the Code of Civil Procedure, specifically the doctrine that territorial incompetence must be invoked at the first hearing where parties are legally summoned; because the first-instance court failed to raise this exception in a timely manner, its competence was consolidated through "prorogation by omission," preventing subsequent courts from declining jurisdiction on that basis.
Legislator headnote
AI generatedart. 131 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 131 din C. proc. civ, art. 131 alin. (1) din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative competence conflict and consolidation of territorial jurisdiction via unraised incompetence exception: The dispute arose from a labor-related action by union members against a penal institution for salary rights, where both the first-instance and second-instance regional courts mutually declined territorial competence, creating a procedural deadlock. The decisive legal basis was the application of Articles 130 and 131 of the Code of Civil Procedure, specifically the doctrine that territorial incompetence must be invoked at the first hearing where parties are legally summoned; because the first-instance court failed to raise this exception in a timely manner, its competence was consolidated through "prorogation by omission," preventing subsequent courts from declining jurisdiction on that basis.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited in the dispositive as the legal basis for establishing the competence of the Court of Appeal of Iaşi to resolve the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 martie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de cheamre în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, sub numărul de dosar x/2022, disjunsă din dosarul nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., prin Sindicatul Independent al Funcţionarilor din Penitenciarul Iaşi manifest, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iaşi au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună plata unor drepturi salariale.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 319/04.05.2022, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusivă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Iaşi a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că reclamanţii A. si B. au domiciliul pe raza de competenţă a Tribunalului Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 535 din data de 14 octombrie 2022, Tribunalul Bacău – secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bacău a reţinut că la termenul de judecată din data de 09.02.2022 în dosarul nr. x/2021, din care a fost disjunsă prezenta cauză, Tribunalul Iaşi a amânat soluţionarea cauzei pentru termenul din data de 09.03.2022, fiind pus în vedere reprezentantului convenţional al reclamanţilor printre altele să indice domiciliu reclamanţilor.
La termenul din data de 09.03.2022, reprezentantul reclamanţilor a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, fără a se depune fotocopii de pe cărţile de identitate ale reclamanţilor, iar instanţa a dispus comunicarea către pârât a duplicatului de pe setul de înscrisuri depuse la dosar şi a acordat, termen la data de 06.04.2022
La termenul din data de 06.04.2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale în ceea ce priveşte reclamanţii A. şi B. şi a dispus disjungerea cauzei faţă de aceştia şi formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 04.05.2022.
Având în vedere faptul că, la termenul de judecată din data de 09.02.2022 la Tribunalul Iaşi, fiind primul termen de judecată şi cu procedura legal îndeplinită, părţile putând pune concluzii, chiar şi în condiţiile în care s-ar aprecia că, Tribunalul Iaşi, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., deşi nu s-a menţionat în mod expres în cuprinsul încheierilor acest aspect, acordând în mod excepţional un singur termen, apreciindu-se a fi necesare lămuriri sau probe pentru stabilirea competenţei, la termenul următor din data de 09.03.2022, Tribunalul Iaşi era obligat să-şi verifice competenţa, prin urmare excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, trebuia invocată şi soluţionată cel mai târziu la acest termen.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Din verificarea dosarului Tribunalului Iaşi, rezultă că primul termen la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii în privinţa competenţei a fost cel din 09.03.2022, când, însă, instanţa a dispus comunicarea către pârât a înscrisurilor depuse la dosar şi a acordat termen la data de 06.04.2022.
La al doilea termen de judecată, 06.04.2022, Tribunalul Iaşi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) acelaşi Cod, "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."
Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".
Textele menţionate sunt expresia intenţiei legiuitorului de a stabili clar aspectul competenţei unei instanţe, nerespectarea termenului procedural de invocare a necompetenţei atrăgând decăderea din dreptul de a pune în discuţie necompetenţa instanţei, respectiv lipsirea instanţei sesizate de posibilitatea invocării necompetenţei cu depăşirea termenului procedural menţionat, cu consecinţa corelativă a consolidării competenţei instanţei iniţial învestite, independent de norma care reglementează competenţa instanţei.
Efectul omisiunii de a invoca necompetenţa teritorială la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate este stabilirea competenţei instanţei iniţial învestite de a soluţiona cererea de chemare în judecată. De lege lata, declinarea competenţei ulterior acestui moment nu mai este cu putinţă, odată depăşit termenul procedural de invocare a necompetenţei, instanţa rămânând competentă să judece, chiar dacă dispoziţia legală incidentă ar fi menţionat competenţa altei instanţe.
Reţinând că la termenul din data de 09.03.2022, la care părţile au fost legal citate în faţa Tribunalului Iaşi şi puteau pune concluzii, instanţa nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Înalta Curte constată că a operat prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Iaşi pentru neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale în termenul legal.
În acest sens este şi soluţia adoptată prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Din considerentele deciziei rezultă că instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca necompetenţa şi poate declina competenţa instanţei iniţial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei.
A stabilit Înalta Curte că instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, şi va trebui să-i trimită acesteia dosarul, neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă constituind o consolidare a competenţei în favoarea instanţei sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat.
Astfel, Tribunalul Iaşi rămâne să soluţioneze acţiunea în fond, fără a putea pune în discuţie excepţia necompetenţei materiale ulterior depăşirii termenului legal, în condiţiile în care competenţa teritorială a fost deja dobândită de această instanţă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Independent al Funcţionarilor din Penitenciarul Iaşi Manifest, în numele şi pentru membrii de sindicat A. si B., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iaşi în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.