Administrative character of Economic and Social Council acts; admissibility of legality exception against internal regulations

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a CAF la data de 27.07.2020 cu numărul x/2020 reclamanţii A., B. şi UNIUNEA GENERALA A INDUSTRIASILOR DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL ECONOMIC ŞI SOCIAL au solicitat următoarele:

- anularea în tot a măsurii privind suspendarea participării reclamanţilor la şedinţele Plenului Consiliului Economic si Social, precum si a masurilor subsecvente suspendării, respectiv de a nu mai convoca pe reclamanţi la şedinţele Plenului şi de a nu mai ţine seama de votul acestora exprimat asupra ordinii de zi,

- obligarea intimatei la plata despăgubirilor cauzate reclamanţilor constând în daune materiale, respectiv plata contravalorii indemnizaţiilor neîncasate în perioada suspendării reclamanţilor, respectiv la plata sumei de 9521 RON pentru A. si 9521 RON pentru B., 10.000 RON şi daune morale, în valoare de 5.000 RON pentru fiecare reclamant persoană fizică, în parte;

2. Soluţia instanţei de fond

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1420 din 17 decembrie 2020, a respins excepţiile invocate de pârât, ca neîntemeiate.

A admis excepţia de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Economic şi Social (CES).

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi UNIUNEA GENERALA A INDUSTRIASILOR DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL ECONOMIC ŞI SOCIAL.

A anulat măsura privind suspendarea participării reclamanţilor persoane fizice la şedinţele Plenului CES.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţii persoane fizice a contravalorii indemnizaţiilor neîncasate în perioada suspendării participării acestora la şedinţele Plenului CES.

A dispus suspendarea executării măsurii privind suspendarea participării reclamanţilor persoane fizice la şedinţele Plenului CES, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurentul-pârât Consiliul Economic şi Social a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întrucât documentele a căror anulare se cere nu sunt acte administrative, iar Consiliul Economic şi Social nu este o autoritate publică, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004,

În conformitate cu art. 141 din Constituţia Românei "Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare."

La art. 1 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Economic şi Social este definit ca o instituţie de dialog social tripartit între reprezentanţii patronatelor, reprezentanţii sindicatelor şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Consiliul Economic Social nu emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de autoritate publică. Ca organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, membri CES au ca obiect de activitate elaborarea de avize consultative, de studii şi analize, precum şi semnalarea unor fenomene economice Parlamentului şi Guvernului, care sunt abilitate să le transforme în acte normative obligatorii, sau pot dispune implementarea lor, acestea fiind organismele de putere publică.

Consiliul Economic şi Social este cadrul instituţional care asigură dialogul partenerilor sociali, astfel încât aceştia să fie consultaţi în mod obligatoriu de către Guvern şi Parlament în emiterea actelor normative cu impact asupra realităţii economice şi sociale, avizul emis de către membri CES fiind unul consultativ.

În conformitate cu prevederile art. 5 lit. jj) din Codul Administrativ, regimul de putere publică este ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.

2. Cu privire la excepţia referitoare la nelegalitatea art. 15 alin. (12) din ROF-CES instanţa de fond a apreciat în mod eronat că ROF CES are caracterul unui act administrativ individual şi nu al unui act administrativ normativ, aşa cum reiese din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

2.1. ROF CES este un act administrativ cu caracter normativ, acesta cuprinzând reglementări cu caracter de principiu, cu aplicabilitate generală şi repetată, reguli generale de conduită, impersonale, în vederea aplicării unui număr nedeterminat de subiecţi.

În speţă, actul administrativ atacat are caracter normativ, fiind adresat unor destinatari neidentificaţi nominal (expres) prin normele respective, întrucât nu individualizează expres destinatarii săi (calitatea de membru numit de confederaţie sau confederaţiile patronale/sindicale rezultă din prevederile legii şi este o vocaţie generală pe care o poate avea orice persoană care alege să deţină această calitate, în condiţiile legii).

Legiuitorul a lăsat în competenţa Consiliul Economic şi Social stabilirea procedurii ocupării unui loc pentru o nouă confederaţie patronală/sindicală reprezentativă la nivel naţional, în lipsa unui loc vacant şi modul de vacantare a locului pe care îl va ocupa noua confederaţie reprezentativa la nivel naţional.

În consecinţă, Consiliul Economic şi Social a stabilit această procedură prin art. 15 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, aprobat prin Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 78 din 27 martie 2018 cu modificări prin Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 261/31.07.2018 şi Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 114/27.08.2019.

Instanţa de fond a apreciat în mod eronat, în opinia recurentului, faptul că cele două confederaţii patronale cu cele mai multe locuri în Plenul CES, ai căror membrii au fost suspendaţi şi-au îndeplinit obligaţia de a ceda un loc prin încheierea unui acord între ele, conform prevederilor ROF CES.

Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a fost dezbătut, votat şi aprobat în conformitate cu prevederile art. 20 lit. d) din Legea nr. 248/2013, de organul de conducere al acestei instituţii, în speţă Plenul C.E.S. din a cărui structură făceau parte şi reclamanţii.

La momentul aprobării Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al C.E.S., aşa cum rezultă şi din actele depuse la dosarul cauzei, reclamantul B. avea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Economic şi Social (conform Hotărârii Plenului C.E.S. nr. 65/16.05.2017), iar reclamanta A. avea calitatea de membru al Plenului C.E.S, (aşa cum rezultă din Decizia nr. 106/20.09.2016), ambii participând la votarea şi aprobarea R.O.F. în Plenul C.E.S. De asemenea, reclamantul B. a fost membru al Comisiei pentru modificarea Regulamentului de Organizare şi funcţionare a C.E.S. (aşa cum rezultă din Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 55/25.04.2017), iar în calitate de Vicepreşedinte al C.E.S. a participat la şedinţele Biroului Executiv C.E.S., organ de conducere al C.E.S., în cadrul cărora a fost dezbătut proiectul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Economic şi Social, supus ulterior Plenului C.E.S. spre aprobare.

Dacă reclamanţii mai sus menţionaţi considerau dispoziţiile art. 15 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare ca nelegale, aveau posibilitatea solicitării modificării acestuia, conform art. 122 din R.O.F. Reclamanţii nu au cerut modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare în ceea ce priveşte art. 15 alin. (12) din R.O.F. deşi aveau această posibilitatea, ci au constatat, abia la momentul când au fost suspendaţi, "nelegalitatea" articolului în cauză.

3. Instanţa de fond a apreciat că reclamanţii au fost vătămaţi prin măsura nelegală a suspendării participării lor la şedinţele Plenului CES, care a condus implicit şi la neplata indemnizaţiilor ce li se cuveneau pentru activitatea desfăşurată de aceştia în Plenul CES.

Învederează că reclamanţii, persoane fizice nu au raporturi de muncă sau de serviciu cu C.E.S., întrucât între aceştia şi instituţie nu iau naştere raporturi juridice ca urmare a încheierii unui contract de muncă sau ordin de numire, neexistând raporturi de subordonare faţă de angajator şi nici obligaţii ale acestora derivate din raporturi de subordonare.

Astfel, obligarea pârâtului CES la plata către reclamanţii persoane fizice a contravalorii indemnizaţiilor neîncasate, indemnizaţii pe care instanţa de fond le consideră drepturi de natura unui venit salarial lunar, reprezintă un alt aspect al interpretării şi aplicării greşite a normelor şi principiilor de drept material şi procesual incidente în prezenta cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România, au formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului şi în subsidiar respingerea recursului ca fiind nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimaţi, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii A. şi B. sunt membri ai C. şi au fost desemnaţi membri în Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) din partea C. - confederaţie patronală reprezentativă la nivel national.

În cursul mandatului reclamanţilor persoane fizice, o altă confederaţie patronală a dobândit reprezentativitate la nivel naţional, având dreptul la desemnarea unui membru în Plenul CES.

Potrivit adresei nr. x/27.02.2020, noua confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional este D., care a solicitat CES nominalizarea unui membru al sau in cadrul Plenului CES, conform legii.

Neexistând un loc vacant şi întrucât cele mai multe locuri deţinute în Plen, respectiv un număr de cate 4 locuri, aparţineau atât Uniunii Generale a Industriaşilor din România, cât şi E., cele două confederaţii au stabilit modalitatea de vacantare a noului loc.

Prin acordul confederaţiilor patronale C. şi E. a fost vacantat un loc în Plenul CES şi, conform procesului-verbal din data de 25.03.2020, a fost cedat un loc de către Patronatul National Roman. Acest proces-verbal/protocol comun C. - E. a fost comunicat Consiliului Economic şi Social, prin adresa e-mail din data de 26.03.2020.

În data de 27.03.2020, prin adresa nr. x/27.03.2020 a Secretarului General al CES a fost adusă la cunoştinţa membrilor Plenului CES şi a C. că, deşi s-a decis vacantarea unui loc din partea confederaţiilor patronale în Plenul CES şi s-a luat act de aceasta, pentru a valida dosarul noului membru, se impune încheierea unui nou protocol, invocându-se dispoziţiile art. 15 alin. (10) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Economic şi Social (ROF CES).

Potrivit adresei nr. x/30.03.2020, Secretarul General al CES a decis invalidarea dosarului noului membru al D., în condiţiile art. 26 alin. (1) si 2 din ROF CES, motivat de lipsa protocolului încheiat între confederaţiile patronale cu privire la repartizarea numărului de locuri în Plen, precum şi în comisiile de specialitate, invocând prevederile art. 11 alin. (3), (3)1 şi 4 din Legea 248/2013.

Odată cu această măsură, potrivit adresei/comunicării nr. 2150/06.04.2020, Secretarul General al CES a dispus şi măsura suspendării din Plen a tuturor membrilor C. şi E., deci şi a reclamanţilor persoane fizice, conform dispoziţiilor art. 15 din ROF CES.

Cu privire la respingerea excepţiei de inadmisibilitate invocate de CES raportat la natura juridică a actelor a căror anulare se cere, Înalta Curte apreciază, contrar celor susţinute de recurentă, că actele atacate în prezenta cauza au produs efecte juridice depline, constând în suspendarea tuturor membrilor C. din Plenul CES, cu toate consecinţele juridice ce derivă din aceasta.

In mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut, contrar celor susţinute de către recurentă ca, din prevederile Legii nr. 248/2013, rezulta ca CES este un organ de stat care acţionează în regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim, public, în vederea organizării activităţi CES, acte administrative ce pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, conform legii nr. 550/2004.

In speţa, actele emise au caracter administrativ, prin raportare chiar la textele de lege invocate de recurentă, respectiv disp. art. 141 din Constituţie si art. 1 din Legea nr. 248/2013, art. 1 si 115 din ROF al CES, prin luarea in consideraţie a naturii juridice, modalităţii de organizare si a scopului pentru care a fost constituita instituţia publică de interes naţional - Consiliul Economic si Social, fie ea şi autonomă în raport de Guvern, prin structura şi nesubordonare.

Înalta Curte, apreciază aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond, că intimata Consiliul Economic şi Social, ca instituţie publică de interes naţional, reglementata de Constituţia României, prin organizare şi scop, intra în sfera de reglementare extinsă a Legii nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată.

Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentului-pârât, din prevederile Legii 248/2013 constată că CES este un organ de stat care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar faţă de atribuţiile Secretarului General al CES, se reţine că acesta emite, în vederea organizării activităţii CES, acte administrative ce pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, conform Legii 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Economic şi Social (CES), invocată de recurentul-pârât în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea 554/2004 (Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate.

Instanţa de fond a respins în mod corect şi legal inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, pe temeiul de drept invocat de intimata, respectiv în condiţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Excepţia de nelegalitate a fost definită în jurisprudenţă ca "un mijloc procedural ce oferă, în cadrul unui proces posibilitatea controlului legalităţii asupra actelor administrative care stau la bază emiterii actelor administrative cu caracter individual atacate".

Legea nr. 554/2004 instituie prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) posibilitatea de a cerceta oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, la cererea oricărei persoane interesate ori din oficiu, legalitatea unui act, însă, în raport de disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate".

Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifica in acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de o parte scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise şi, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Actul administrativ normativ cuprinde reguli generale, impersonale şi de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecţi, act care, potrivit art. 11 din Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, "se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I". Caracterul actului administrativ normativ consta in emiterea acestuia în regim de putere publică şi fără participarea sau consimţământul subiecţilor de drept cu privire la care generează efecte juridice.

Diferit de cele de mai sus, actele administrative individuale se adresează unui număr determinat sau determinabil de persoane, stabilizează de regula un set de reguli în raport cu aceştia, aceste acte juridice nefiind supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial.

În speţă, ROF CES nu prevede reglementări de principiu, cu aplicabilitate generală şi, ca atare, nu produce efecte erga omnes. Actul în discuţie se aplică unor situaţii strict determinate şi produce efecte juridice în raport cu un număr determinat de persoane, respectiv membrii şi personalul CES.

Având în vedere aceste efecte, şi mai ales gradul de întindere a efectelor juridice şi caracterul determinabil de beneficiari, ROF CES are caracterul unui act administrativ individual şi nu al unui act administrativ normativ.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă că argumentul dedus din soluţia de principiu şi de unificare a practicii judiciare, adoptată de judecătorii secţiei de Contencios a ÎCCJ nu poate decât să întărească ideea că ROF CES este un act individual, cu caracter intern: "Actele emise de conducătorii autorităţilor publice centrale prin care se aprobă, spre exemplu, structura organizatorică, statul de funcţii sau regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei, sunt acte cu caracter individual, fiind emise în baza delegării atribuite emitentului prin hotărâre a Guvernului, pentru punerea în executare şi aplicarea în concret a dispoziţiilor legale cu forţă juridică superioară".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit natura juridică de act administrativ individual şi în privinţa altor acte cu caracter intern emise de diferite autorităţi şi instituţii publice. Trăsătura comună tuturor acestor acte este aceea că au ca obiect diverse aspecte de organizare internă a autorităţilor respective, privesc relaţiile/raporturile stabilite în interiorul acestor autorităţi şi îşi produc efectele exclusiv în legătură cu organizarea şi funcţionarea autorităţilor emitente, precum şi cu persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora.

In raport de aceste criterii, este vădit faptul ca Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CES este un act administrativ unilateral, se adresează unei categorii determinate de destinatari, respectiv celor care sunt reprezentaţi în cadrul Consiliului Economic şi Social, cum sunt şi reclamanţii şi care sunt obligaţi să-şi conformeze conduita normelor prescrise prin actul care li se adresează.

Contrar celor invocate de către recurenta, ROF nu este nici act emis în regim de putere publică, fiind adoptat de către Plenul CES, în condiţiile art. 20 lit. d) din Legea nr. 248/2013, prin consultări şi dezbateri de către chiar persoanele cărora li se adresează si nu este edictat în vederea executării legii, ci, dimpotrivă, în vederea aplicării dispoziţiilor din Legea nr. 248/2013.

Prevederile contestate sunt cuprinse într-un act emis de către Consiliul Economic si social, în regim de putere publica, în vederea organizării executării legii si care da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice, astfel încât se încadrează în dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe de alta parte, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CES se adresează unei categorii determinate de destinatari, respectiv celor care sunt reprezentaţi în cadrul Consiliului Economic şi Social, cum sunt şi subsemnaţii şi care sunt obligaţi să-şi conformeze conduita normelor prescrise prin actul care li se adresează. Prin urmare, din punct de vedere al întinderii efectelor sale, Regulamentul de Organizare si Funcţionare al CES are natura juridica a unui act cu caracter individual şi, ca atare, poate constitui obiectul unei excepţii de legalitate.

Astfel fiind, instanţa de fond a constatat în mod corect că excepţia de nelegalitate a disp. art. 15 din ROF al CES invocată de reclamanţi în cauza este pe deplin admisibilă inclusiv prin raportare la disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării măsurii privind suspendarea participării reclamanţilor persoane fizice la şedinţele Plenului CES, până la soluţionarea definitivă a cauzei, Înalta Curte reţine că aceştia au făcut dovada întrunirii cerinţelor art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului, respectiv dovada cazului bine justificat şi a necesităţii prevenirii unei pagube iminente.

Referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, se reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş), prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ.

Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a deciziei contestate, fiind echitabil ca aceasta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte, totuşi, eficacitatea necesară acţiunii administrative. De asemenea, a reţinut că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. În plus, Recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situaţia în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorităţi jurisdicţionale, iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiaşi autorităţi jurisdicţionale sau unei alte autorităţi jurisdicţionale competente să decidă măsuri de protecţie provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ."

Protecţia provizorie a drepturilor şi intereselor persoanelor private este reiterată şi de Recomandarea nr. (2003)16 din 9 septembrie 2003 a Comitetului Miniştrilor către Statele membre cu privire la executarea deciziilor administrative şi jurisdicţionale în domeniul dreptului administrativ, astfel:

"Când legea nu prevede că introducerea unei contestaţii împotriva unei decizii determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să aibă posibilitatea de a cere unei autorităţi administrative sau jurisdicţionale să suspende aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecţia drepturilor şi intereselor lor."

Jurisprudenţa europeană a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviinţată, daca s-a stabilit şi că: a. judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părţilor ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar şi ca instanţa de contencios sa analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluţii posibile; b. acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt şi în drept (fumus boni iuris), în sensul că motivele şi argumentele reclamantului din cadrul acţiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va efectua un control de legalitate asupra actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, cu alte cuvinte, pentru a dispune suspendarea, instanţa nu mai trebuie să îşi formeze convingerea că acţiunea principală va fi admisă, ci doar să ajungă la concluzia că argumentele reclamantului din acţiunea principală sunt suficient justificate.

Pornind de la aceste principii, în aprecierea existenţei sau nu a condiţiei cazului temeinic justificat, Înalta Curte, în urma verificării sumare a motivelor pe care şi-au întemeiat reclamanţii aparenţa de nelegalitate a măsurii privind suspendarea participării reclamanţilor persoane fizice la şedinţele Plenului CES, constată că motivele invocate de către reclamanţi relevă existenţa unui caz bine justificat, de vreme ce Legea 248/2013 nu reglementează posibilitatea sancţionării confederaţiilor patronale reprezentate în Plenul CES cu măsura suspendării participării membrilor la şedinţele Plenului, iar Regulamentul de organizare şi funcţionare al CES nu ar putea adăuga la lege.

În plus, măsura suspendării participării la şedinţele Plenului CES a tuturor membrilor confederaţiilor reprezentative la nivel naţional (care au cel mai mare număr de membri în Plenul CES) contravine dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea 248/2013 (Fiecare confederaţie sindicală şi patronală reprezentativă la nivel naţional are de drept câte un loc în Plenul Consiliului Economic şi Social.), precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea 248/2013 (Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile), prin această măsură ajungându-se la imposibilitatea sau cel puţin denaturarea dialogului tripartit dorit de legiuitor (de vreme ce opinia unui întreg organism confederativ este ignorată) şi, în final, la încălcarea scopului pentru care a fost constituit CES.

Atâta timp cât legea nu prevede posibilitatea sancţionării confederaţiilor patronale reprezentate în Plen cu măsura suspendării, este evident ca nici legislaţia secundară, adoptata în baza legii nu poate dispune suspendarea unor membri, întrucât ar adaugă la lege, intr-o modalitate de natura să contravină acesteia.

Conform textului de lege invocat, legea permite numai stabilirea procedurii de vacantare a locurilor în Plenul CES, iar nu şi modalitatea de sancţionare a membrilor ce compun Plenul.

Art. 14 din Legea nr. 248/2013 stabileşte durata mandatului de membru în Cadrul Plenului, iar art. 17 din acelaşi act normativ reglementează cazurile în care încetează calitatea de membru al Plenului CES, situaţiile fiind limitative şi strict prevăzute de lege.

Prin măsura suspendării unora dintre membri, aceştia sunt lezaţi în dreptul lor de a-şi comunica opiniile pe textele de lege înaintate CES spre consultare.

De asemenea, se constată că este probată şi condiţia referitoare la paguba iminentă. Astfel, prin măsura suspendării participării membrilor C. la şedinţele Plenului CES, se ajunge la lezarea dreptului C. la exprimarea punctului său de vedere în domeniile de specialitate prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea 248/2013 şi la lezarea membrilor C., reclamanţii persoane fizice, care nu îşi pot exercita mandatul în Plenul CES şi nu pot încasa indemnizaţia reglementată de art. 33 alin. (3) din Legea 248/2013.

Astfel, intimaţii-reclamanţi au fost vătămaţi prin măsura suspendării participării lor la şedinţele Plenului CES, acest fapt lipsindu-i în mod neîntemeiat de plata indemnizaţiilor cuvenite.

In cauza, măsura sistării plătii indemnizaţiei acordate prin legea speciala membrilor din cadrul Plenului CES nu are legitimitate, neputând fi susţinută de recurenta – pârâtă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Economic şi Social împotriva sentinţei nr. 1420 din 17 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Consiliul Economic şi Social la plata sumei de 2000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.