Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1228/2022 AI generated

Validity of medical council statute provisions banning unsigned email complaints under constitutional signature requirements

Case Number Decizia nr. 1228/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the plaintiff's claims, resulting in the final rejection of the defendant medical colleges' liability. The dispute concerned a civil action seeking the annulment of specific provisions in the Statute of the Romanian College of Physicians (Art. 115(3)-(4)) that restricted complaints to physical submission or postal service, banning email submissions without qualified electronic signatures, along with a request to compel a territorial college to process a complaint and award moral damages for unjustified refusal to solve. The Court held that the statutes were not illegal because they merely transposed the constitutional requirement under Article 51(1) of the Romanian Constitution that petitions to public authorities must be signed, and an unsigned email does not constitute a valid private signature under Law No. 455/2001 on electronic signatures; consequently, the colleges' refusal to process the non-compliant complaint was justified and did not constitute an abuse of power or unjustified refusal under Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 5 din Legea nr. 455/2001, art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Validity of medical council statute provisions banning unsigned email complaints under constitutional signature requirements: The dispute concerned a civil action seeking the annulment of specific provisions in the Statute of the Romanian College of Physicians (Art. 115(3)-(4)) that restricted complaints to physical submission or postal service, banning email submissions without qualified electronic signatures, along with a request to compel a territorial college to process a complaint and award moral damages for unjustified refusal to solve. The Court held that the statutes were not illegal because they merely transposed the constitutional requirement under Article 51(1) of the Romanian Constitution that petitions to public authorities must be signed, and an unsigned email does not constitute a valid private signature under Law No. 455/2001 on electronic signatures; consequently, the colleges' refusal to process the non-compliant complaint was justified and did not constitute an abuse of power or unjustified refusal under Law No. 554/2004.

Keywords

AI generated
signature requirement electronic signature validity of service administrative complaint constitutional invalidity abuse of power

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane", excesul de putere fiind definit în art.
art. 5 din Legea nr. 455/2001
2/2012 a Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, este neîntemeiată, reţinând că potrivit art. 51, alin.
art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001
(4) teza a I-a din Statut, conform căreia nu se vor da curs solicitărilor formulate prin email, este justificată de faptul că sesizarea, transmisă prin email, care nu are încorporată o semnătură electronică, astfel cum este definită prin art. 4 pct.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule governing the outcome of the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main procedural ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the outcome of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată pe rolul Tribunalului Vâlcea – secţia a II-a Civilă la data de 22.04.2019 sub nr. x/2019, astfel cum a fost modificată prin cererea din 30.09.2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Vâlcea, B. – consilier juridic şi Preşedintele Colegiului Medicilor Vâlcea a solicitat instanţei să dispună anularea art. 115 alin. (3) şi alin. (4) din Statutul Colegilor Medicilor, obligarea pârâtului Colegiul Medicilor Vâlcea să îi soluţioneze sesizarea şi obligarea tuturor pârâţilor la plata despăgubirilor morale în cuantum de 500.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 43/F-C din 15 iunie 2020, a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes, invocate prin întâmpinări, a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor Vâlcea, B. şi C., în calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor Vîlcea, şi Colegiul Medicilor din România.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurentul-reclamant A. a declarat recurs, criticând hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.

Menţionează că dispoziţiile art. 115 alin. (3), (4) din Statutul Medicilor din România sunt ilegale atâta timp cât prevăd că plângerea împotriva unui medic trebuie depusă personal sau prin reprezentant cu împuternicire specială ori transmisă prin serviciile de poştă sau curierat şi că nu se va da curs plângerilor trimise prin e-mail, fax ori depuse sau trimise în copii.

Hotărârea cuprinde contradicţii, respectiv se menţionează fără a fi indicate motive temeinice care să-l fi împiedicat să realizeze sesizarea cu respectarea cerinţelor impuse de lege, deşi nu este vorba de nicio lege, ci de nişte dispoziţii ilegale dintr-un statut al forului medicilor adoptat de acesta. Iar potrivit articolului 25 din Regulamentul UE nr. 910/2014, unei semnături electronice nu i se refuză efectul juridic şi posibilitatea de a fi acceptată ca probă în procedurile judiciare doar din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplineşte cerinţele pentru semnăturile electronice calificate.

Susţine că instanţa nu face în niciun fel referire la înscrisurile depuse şi la soluţionarea unei plângeri similare formulate împotriva mai multor medici ORL de la Spitalul Judeţean DJ, Institutul Hociota şi Spitalul Sf. Maria Bucureşti, trimisă în document ataşat cu semnătura incorporată pe e-mail către MS, care a trimis-o CMR, iar acesta a redirecţionat-o CM DJ, respectiv CMB unde s-au declanşat acţiunile disciplinare conform deciziilor comunicate ale căror copii se afla depuse la dosar.

În întărirea celor menţionate arată că o altă sesizare (plângere) privind dr. de la medicină legală din cadrul SJ VL şi unui medic chirurg de la Spit. Drăgăşani, deşi trimisă de CMR spre soluţionare CM VL, acesta a refuzat soluţionarea, transmiţând un răspuns pe e-mail nesemnat, la fel ca în cazul de faţă, cum că ar fi fost depăşit termenul legal de formulare a plângerii. Acest lucru nu împiedică înregistrarea plângerii, efectuarea de cercetări şi darea unei soluţii disciplinare chiar în acest sens, care poate fi contestat conform disp. statutare la CMR, astfel fiind situaţia menţionată mai sus în cazul CM DJ, care, după declanşarea acţiunii disciplinare împotriva medicului ORL D. de la Spit. Jud. DJ, a dat o decizie de respingere a plângerii ca prescrisă, ilegală însă, contestată la CMR, aşa cum se menţiona în cuprinsul acesteia, cu precizarea ca depunerea contestaţiei se face la colegiul teritorial. Or, în cazul CM VL depunând o asemenea contestaţie şi solicitând înaintarea acesteia către CMR, inclusiv am formulat sesizare la CMR în acest sens, s-a comunicat un alt răspuns nesemnat de CM VL cum că un răspuns (precum cel iniţial privind pretinsa tardivitate a formulării plângerii) nu poate fi contestat la CMR, deşi era obligat să dea o soluţie disciplinară ca în cazul CM DJ care sa fie atacată la CMR.

Aşadar, în cauză se poate constata reaua credinţă, impunându-se obligarea acestuia la plata daunelor provocate urmare a refuzului nejustificat şi abuzului săvârşit.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Colegiul Medicilor din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Recurentul reclamant s-a adresat Colegiului Medicilor din România (CMR) în vederea anularii art. 115, alin. (5) şi 7) din Statutul Colegiului Medicilor din România, printr-o petiţie înregistrata la CMR sub nr. x/02.05.2019.

CMR a formulat răspunsul înregistrat sub nr. x/14.06.2019, răspuns ce a fost comunicat şi primit de către petiţionar în data de 20.06.2019 aşa cum rezultă din confirmare de primire semnată de mama sa şi ataşată în prezentul dosar.

S-a precizat în răspunsul transmis reclamantului, propunerile şi consideraţiile referitoare la necesitatea modificării Statutului urmau a fi avute în vedere cu ocazia organizării şedinţei Adunării generale naţionale a CMR, organul de conducere care potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, adopta respectiv, modifica Statutul CMR-at. 433, lit. a) şi b) din lege.

Acest fapt este recunoscut chiar de recurent în cererea sa de recurs. Prin urmare, nu ne aflam în situaţia unui refuz de soluţionare a cererii de către Colegiul Medicilor din Romania

Prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost aceasta ulterior completată, recurentul-reclamant a solicitat:

• anularea art. 115, alin. (3) şi alin. (4) din Statutul Colegiului Medicilor din Romania;

• obligarea pârâtului Colegiul Medicilor Vâlcea să îi soluţioneze sesizarea si

• obligarea tuturor pârâţilor la plata despăgubirilor morale în cuantum de 500.000 RON. În opinia sa, prevederile art. 115 din Statutul Colegiului Medicilor din România referitoar: la transmiterea documentelor prin poşta/curier/depunere personală sunt nelegale, deoarece legea prevede posibilitatea trimiterii oricărui înscris în formă electronică, inclusiv cu semnătura electronică oricărei instituţii sau autorităţi, iar potrivit dispoziţiilor legii procesual civile, acest înscris are aceiaşi forţă probatorie ca orice înscris olograf.

Totodată, recurentul reclamant a arătat că a formulat o sesizare împotriva mai multor medici, sesizare care nu a fost soluţionată de Colegiul Medicilor Vâlcea în mod nejustificat.

Instanţa de fond, în mod corect, a constatat că solicitarea având ca obiect anularea art. 115, alin. (3) şi (4) din Statutul Colegiului Medicilor din România, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2012 a Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, este neîntemeiată, reţinând că potrivit art. 51, alin. (1) din Constituţia României, cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor, însăşi norma constituţională impunând cerinţa ca eventualele cereri adresate autorităţilor publice să fie semnate.

Având în vedere că dispoziţiile art. 115 alin. (3) şi (4) din Statutul CMR realizează o transpunere a acestui principiu, nu se poate considera că acestea sunt ilegale întrucât nu permit expedierea unei cereri prin email nesemnate. O asemenea cerere nu poate fi considerată ca fiind un înscris sub semnătură privată în condiţiile în care nu îndeplineşte cerinţele impuse de lege privind semnătura electronică.

Înalta Curte constată că refuzul Colegiului Medicilor Vâlcea de soluţionare a solicitării formulată de recurent a fost justificat de aplicarea prevederilor legale statutare.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a constatat că nu a existat un refuz de soluţionare unei a cererii privind anularea art. 115, alin. (3) şi (4) din Statutului CMR - de către Colegiul Medicilor din România şi nici a sesizării formulate împotriva unor medici - de către Colegiul Medicilor Vâlcea.

Spre deosebire de cererea transmisă CMR (tot via e-mail, nesemnată) având ca obiect anularea prevederilor din Statut (şi la care recurentul-reclamant a primit răspunsul înregistrat sub nr. x/14.06.2019 semnat olograf, în original, de Preşedintele CMR), sesizarea vizând conduita unor medici reprezintă actul pe baza căruia se declanşează o anchetă disciplinară. Această anchetă presupune cercetări ample, implicând alocarea unor resurse umane şi financiare considerabile. Cheltuielile aferente activităţii jurisdicţionale sunt suportate exclusiv din bugetul colegiilor teritoriale, respectiv din bugetul Colegiului Medicilor din România, pentru petenţi această activitate fiind gratuită.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane", excesul de putere fiind definit în art. 2 alin. (1) lit. n): "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

În speţă, refuzul Colegiului Medicilor Vîlcea de soluţionare a solicitării formulată de recurentul-reclamant A. a fost justificat de faptul că potrivit art. 115 alin. (3) din Statutul Medicilor din România, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2012 a Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, plângerea trebuia depusă personal, prin reprezentant cu împuternicire specială sau putea fi transmisă prin serviciile poştale sau de curierat.

De asemenea prin art. 115 alin (4) din acelaşi act normativ se prevede că "nu se va da curs plângerilor trimise prin e-mail, fax ori depuse sau trimise în copii, ci se va formula doar un răspuns în care se vor invoca prevederile statutului referitoare la condiţiile prevăzute la alin. (3)".

În condiţiile în care recurentul-reclamant A. nu s-a conformat cerinţelor impuse de reglementarea mai sus menţionată, Curtea constată că în mod corect Colegiul Medicilor Vîlcea a făcut aplicarea art. 115 alin. (4) din Statut, comunicându-i recurentului-reclamant modalitatea în care trebuie făcută sesizarea, fără ca acesta să indice motive temeinice care să-l fi împiedicat să realizeze sesizarea cu respectarea cerinţelor impuse de lege.

Ca urmare a acestui fapt nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în condiţiile în care răspunsul oferit recurentului-reclamant s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Statut.

În ce priveşte capătul de cerere, cuprins în cererea completatoare din data de 30.09.2019, prin care se solicită anularea art. 115 alin. (3) şi (4) din Statutul Medicilor din România, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2012 a Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, Curtea constată că este de asemenea neîntemeiată.

Potrivit art. 51 alin. (1) din Constituţie cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Prin urmare prin norma constituţională se impune cerinţa ca eventualele cereri adresată autorităţilor publice să fie semnate.

Dispoziţiile art. 115 alin. (3) şi (4) din Statutul Medicilor din România, realizează o transpunere particularizată a principiului cuprins în art. 51 alin. (1) din Constituţie conform căruia orice solicitare adresată unei autorităţi publice trebuie să fie semnată.

Nu s-ar putea considera că dispoziţiile legale menţionate sunt ilegale întrucât nu permit expedierea unei cereri prin email şi care este semnată doar în mod olograf având în vedere că o asemenea cerere nu poate fi considerată ca fiind un înscris sub semnătură privată în condiţiile în care nu îndeplineşte cerinţele impuse prin art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Pe cale de consecinţă menţiunea din art. 115 alin. (4) teza a I-a din Statut, conform căreia nu se vor da curs solicitărilor formulate prin email, este justificată de faptul că sesizarea, transmisă prin email, care nu are încorporată o semnătură electronică, astfel cum este definită prin art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001, nu îndeplineşte exigenţa impusă prin art. 51 alin. (1) din Constituţie, ca sesizarea adresată autorităţilor publice să fie semnată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 43/F-C din 15 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.