Sufficiency of individualized justification for precautionary fiscal seizure and imminent harm requirement under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş - A.I.F. - S.I.F.P.J. nr. 2, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat în principal, admiterea cererii şi suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2 emisă la data de 17.03.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, iar în subsidiar admiterea cererii şi suspendarea executării deciziei de instituire a popririi asigurătorii până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Piteşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 84/F-CONT din 7 mai 2021, a admis cererea formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Argeş - A.I.F. - S.I.F.P.J. nr. 2, privind suspendarea executării actelor administrative constând în Deciziile nr. 2/17.03.2021 şi nr. 4/31.03.2021 de instituire a măsurilor asigurătorii, aşa cum a fost modificată, acte administrative emise de intimata A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Ploieşti prin A.J.F.P. Argeş – S.I.F.P.J. NR. 2, până la soluţionarea definitivă a cauzei, ca fiind întemeiată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, a lua de rămânerea fără obiect a petitului întemeiat în drept pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare arată că instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea pe baza propriilor convingeri şi nu a analizat actele contestate în raport de toate susţinerile părţilor; mai mult, instanţa de fond şi-a însuşit fără excepţie toate afirmaţiile si motivele invocate de petentă, pe care le-a reprodus într-o formă comprimată.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de caracterul asigurătoriu al măsurilor adoptate de inspecţia fiscală prin cele două decizii, conferit de prevederile art. 213 - 214 din Legea 207/2015, modificată, considerându-le ca măsuri executorii.

Nu a ţinut seama de faptul că măsurile asigurătorii (poprirea şi sechestrul asigurător) reprezintă mijloace de protecţie a drepturilor creditorului şi nu trebuie confundate cu poprirea şi sechestrul, ca măsuri de executare silita reglementate de Codul de procedură fiscală la Titlul VII - Capitolul VIII.

Luarea măsurilor de indisponibilizare a bunurilor pentru creanţe de drept comun se face şi prin prisma unei practici judiciare de care instanţele judecătoreşti ţin seama pentru a nu crea situaţii de inducere a falimentului unor agenţi economici prin sechestrarea, spre exemplu, a mijloacelor de producţie, împiedicându-i astfel să mai desfăşoare activităţi aducătoare de venituri, care să permită stingerea datoriilor acestora.

În mod neîntemeiat, instanţa de fond a apreciat că deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii nu sunt motivate, însuşindu-şi fără nicio rezervă susţinerile intimatei - petente.

Deciziile nr. 2/17.03.2021 şi 4/31.03.2021 sunt motivate, cuprinzând în mod clar şi concret faptele debitorului care au condus Ia concluzia că există pericolul concret de sustragere a agentului economic de la plata impozitelor estimate sau să se sustragă de la urmărire, să ascundă sau să-şi risipească patrimoniul.

De asemenea, deciziile îndeplinesc condiţiile legale referitoare la motivare, iar considerentele instanţei de fond sunt neîntemeiate, rezumându-se doar la a face aprecieri cu caracter general şi fără a indica, din punctul său de vedere, în ce sens considerentele avute în vedere de organul de inspecţie fiscală nu justifică luarea măsurilor asigurătorii.

Or, tocmai comportamentul fiscal neadecvat şi sancţiunea aplicată în consecinţă administratorului firmei - imposibilitatea de a ocupa funcţia de director (administrator) în Marea Britanie până la data de 03.05.2025 - ca şi nedeclararea achiziţiilor de către toate firmele implicate în tranzacţii, precum şi constatările autorităţilor din Marea Britanie transmise autorităţii fiscale române, detaliate în procesul-verbal nr. x/2021, comunicat reprezentantului societăţii petente, aşa cum se menţionează la finalul acestuia, toate făcute în scopul de a se sustrage de la plata TVA, sunt suficiente pentru a justifica măsurile asigurătorii.

Nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cazul de faţă, având în vedere următoarele considerente:

Măsurile asigurătorii (poprirea şi sechestrul asigurător) reprezintă mijloace de protecţie a drepturilor creditorului şi nu trebuie confundate cu poprirea şi sechestrul ca măsuri de executare silită reglementate de Codul de procedură fiscală la Titlul VII - Capitolul VIII.

Măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, în cazul neplăţii, doar odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca netemeinică.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat note scrise prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei în formularea recursului şi excepţia nulităţii.

În motivare arată că în raport de faptul că măsurile asigurătorii instituite prin Deciziile nr. 2/17.03.2021 şi nr. 4/31.03.2021 s-au transformat în măsuri executorii urmare a împlinirii termenului de plată al Deciziei de Impunere nr. xnr. 190/31.03.2021, la data formulării cererii de recurs nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că efectele celor două decizii de măsuri asigurătorii s-au epuizat anterior formulării de către recurenta-pârâtă a cererii de recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţiile invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge.

Referitor la interesul de a acţiona al recurentei-pârâte, acesta este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că acţiunea a fost formulată până la soluţionarea definitivă a cauzei, fiind întemeiată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Referitor la excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata A. S.R.L., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2 emisă la data de 17.03.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021

Suspendarea executării unui act administrativ constituie o măsură excepţională prin care instanţa de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al acestui act, iar luarea unei asemenea măsuri, presupune dovedirea existenţei acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar mai ales a necesităţii înlăturării temporare a caracterului executoriu al acestuia. Orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi este executoriu din oficiu.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.

În speţă, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuia motivată sub aspectul luării măsurii asigurătorii, adică în concret, arătarea argumentelor privind îndeplinirea condiţiei referitoare la dovedirea pericolului concret de sustragere a agentului economic de la plata impozitelor estimate sau prejudicierea bugetului prin acte concrete de ascundere sau risipire a patrimoniului şi nu arătarea unor motive generice care au condus organul fiscal la luarea măsurii sechestrului asigurător.

Orice reţinere generică a pericolului, fără enumerarea actelor concrete care să-l individualizeze, reprezintă un aspect de natură a conduce la concluzia că măsura asigurătorie nu este întemeiată în fapt.

Înalta Curte constată că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că executarea silită imediată este de natură să producă reclamantei o pagubă imposibil de reparat ulterior.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că suma sechestrată este una considerabilă, iar poprirea conturilor bancare ale reclamantei la acest moment, va conduce la blocarea efectivă a activităţii şi ulterior există pericolul să nu poată executa contractele încheiate şi implicit să achite contribuţiile datorate bugetului de stat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia nulităţii.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 84/F-CONT din 7 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.