Dissemination of nullity appeal against final judgment for alleged lack of absolute competence in administrative litigation; nullity appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 3 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin decizia nr. 3801 din 23 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 26/F – CONT din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei nr. 3801 din 23 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, recurenta a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. (Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut (...)"

Contestatoarea susţine că, astfel cum rezultă din motivarea deciziei contestate, pg. 4 alin. (2), instanţa de recurs a fost învestită cu recursul având motivele de casare circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: " Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate."

Instanţa de recurs a pronunţat decizia contestată procedând însă la analiza unui motiv de casare pe care cererea de recurs nu îl susţine ca motiv de nelegalitate şi care nu a fost invocat în cauză. Astfel, instanţa de recurs a respins recursul motivând că sentinţa "în mod judicios" "cu prioritate" a procedat la stabilirea naturii juridice a actelor administrative reclamate (pg. 4 alin. (6) din decizie); că instanţa de fond "ţinând cont de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004/.../în mod corect a reţinut că actele contestate nu reprezintă acte administrative/.../." (continuare pg. 5); "în mod judicios a constatat judecătorul fondului că oricum actele contestate nu puteau fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, în raport de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care "statuează că nu pot fi atacate pe cafea contenciosului administrativ actele administrative pentru]modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară." (pg. 5 alin. (1) din decizie).

Întrucât cererea de recurs nu conţine niciun motiv de casare care să critice sentinţa pentru nelegalitatea stabilirii naturii juridice a actelor administrative reclamate sau a neaplicării dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004 pe care decizia contestată le reţine, şi în cauză nici nu s-a invocat în şedinţă publică, din oficiu, vreun motiv de casare de ordine publică cu acest conţinut de nelegalitate, această decizie a fost pronunţată de o instanţă de recurs necompetentă absolut în accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., competenţa de verificare şi de analiză a instanţei de recurs fiind limitată imperativ de normele de procedură citate supra numai la motivele de casare invocate şi analiza lor.

Prin, urmare, este întrunită ipoteza normativă reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 1 prima teză C. proc. civ. observând că decizia contestată pronunţată de instanţa de recurs nu numai că a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut prin depăşirea limitelor legale de verificare şi de analiză, dar aceasta i-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac încălcând dispoziţia art. 502 C. proc. civ. cu denumirea marginală -Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac - şi din perspectiva faptului că prin sentinţa recurată prima instanţă nu a respins acţiunea judiciară administrativă ca inadmisibilă pentru lipsa căii de atac a contenciosului administrativ, ci pe fond, ca neîntemeiată. Or, soluţia de respingere a acţiunii judiciare administrative pe fond, ca neîntemeiată, ab initio a exclus posibilitatea vreunei verificări şi analize a instanţei de recurs sub aspectul de drept menţionat supra chiar şi dacă s-ar fi invocat un motiv de casare cu acest conţinut de nelegalitate. De altfel, după cum rezultă din arhitectura motivării deciziei contestate, motivul de casare neinvocat în cauză a fost şi singurul motiv decizoriu în pronunţarea soluţiei de respingere a recursului ca nefondat.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Tribunalul Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii, iar, în subsidiar, respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.

4. Soluţia pronunţată

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine aşadar că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Greşeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârşită de instanţă urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecăţii procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei.

Înalta Curte constată că, în faţa instanţei de recurs, contestatoarea nu a invocat încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, astfel că nu poate susţine că deşi invocase excepţia, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., nu este incidentă în cauză.

Exerciţiul legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În cauza de faţă, aspectele învederate de contestatoare nu pot fi circumscrise niciuneia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3801 din 23 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2023.