Company's challenge to Judicial Inspection's closure of prosecutor misconduct complaint upheld as inadmissible review of judicial reasoning.

Şedinţa publică din data de 3 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. 551/A/18.02.2020 emisă de Inspecţia Judiciară, în dosarul nr. x, anularea Rezoluţiei de respingere a plângerii emisă la data de 02.04.2020, în lucrarea C20-383 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la completarea verificărilor şi declanşarea cercetării disciplinare a procurorului B..

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1560 din 3 noiembrie 2021, a respins cererile conexate formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este nemotivată, nelegală şi nefondată.

În opinia recurentei, instanţa de fond a reţinut practic doar că verificările întocmite de pârâtă şi, mai ales, încheierea judecătorului de camera preliminară din data de 29.07.2020, care confirmă soluţia dispusă de procuror,de constatare a prescripţiei răspunderii penale, ar reliefa legalitatea măsurilor dispuse de procurorul de caz şi, deci, împrejurarea că nu se poate reţine săvârşirea abaterilor disciplinare imputate.

De asemenea, se mai arată că instanţa de fond în mod greşit a argumentat că lipsa răspunsului pârâtei la aspectele sesizate prin "completarea" depusă la 07.02.2020 nu poate fi analizată deoarece "probabil" că Inspecţia Judiciară a tratat această completare drept o sesizare nouă, fără a verifica dacă în mod real completarea la sesizare din data de 07.02.2020 a făcut obiectul unei cauze distincte, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară nu a făcut nicio dovadă în acest sens. Practic, instanţa fondului a refuzat să analizeze plângerea pe aspectul lipsei răspunsului la sesizare.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a considerat drept un impediment în soluţionarea cauzei şi faptul că nu s-a indicat în ce ar trebui să constea verificările suplimentare, în condiţiile în care această obligaţie îi incumba instanţei de judecată, în cazul eventualei admiteri a acţiunii, dar şi în condiţiile în care obiectul verificărilor suplimentare necesar a fi realizate în legătură cu activitatea procurorului reclamat reieşea clar din conţinutul sesizărilor formulate.

Rezultă clar din cele de mai sus că instanţa de fond nu a analizat în mod real situaţia de fapt şi de drept în speţă, hotărârea nefiind practic motivată.

Dincolo de înlăturarea totală de la analiză a aspectelor sesizate prin completarea la plângere, nici în privinţa celorlalte aspecte, aşa-zis analizate, instanţa de fond nu a motivat, în concret, de ce a considerat că din verificările realizate de pârâtă rezultă netemeinicia susţinerilor subscrisei din sesizările formulate, respectiv temeinicia susţinerilor Inspecţiei Judiciare.

Recurenta consideră că analiza actelor şi acţiunilor procurorului B. în instrumentarea cauzelor ce fac obiectul sesizărilor, conduce la concluzia întrunirii elementelor abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 din Legea 303/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond a reţinut, că inspectorul judiciar desemnat să soluţioneze sesizarea a procedat la efectuarea verificărilor prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi a valorificat toate informaţiile relevante în cuprinsul Rezoluţiei de clasare, în raport de criticile formulate în sesizare.

Totodată, prin rezoluţia de soluţionare a plângerii au fost analizate criticile formulate de recurenta-reclamantă, procedându-se la o nouă verificare a informaţiilor relevante în cauză.

Astfel, s-a reţinut că nu se poate susţine că Inspecţia Judiciară ar fi refuzat soluţionarea sesizării formulate ci, dimpotrivă, instanţa de fond a observat că sesizarea a fost analizată, pârâta dând răspuns tuturor aspectelor invocare în legătură cu săvârşirea de către magistrat a abaterilor disciplinare.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că fiecare dintre aspectele menţionate în sesizare au fost reluate şi soluţionate în detaliu, în rezoluţiile criticate, fiind expuse pe larg argumentele pentru care s-a apreciat că nu există indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinare, textele de lege incidente, precum şi motivele pentru care se impun a fi înlăturate argumentele contrare ale titularului sesizării. În aceste condiţii în mod corect a apreciat instanţa că ambele rezoluţii sunt corespunzător motivate, nefiind necesară constatarea nelegalităţii lor.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că nemulţumirile şi criticile reclamantei privitoare la ordonanţa din 11.04.2019 emisă în dosarul nr. x/2019, prin care procurorul B. a respins cererile formulate pentru că aceasta nu are calitate de persoana vătămată în raport de infracţiunea de spălare de bani, nu pot fi primite, ele vizând legalitatea unei soluţii, a cărei cercetare nu se poate realiza de către Inspecţia Judiciara, ci numai prin utilizarea căilor de atac reglementate de lege.

Nici susţinerea recurentei-reclamante în sensul că durata de soluţionare a dosarului x/2019 ar impune şi "o examinare a tuturor cauzelor anterioare din care cauza nr. 1891/P/2019 a fost disjunsa", nu poate fi primită, această situaţie justificând doar constituirea noului dosar, dar neimpunând modul de soluţionare a lui, celeritatea apreciindu-se în raport de complexitatea cauzei, de actele procesuale întocmite în cauză, de diversele incidente ce pot determina prelungirea termenului de soluţionare, precum şi de situaţia personală a magistratului, reliefata în special de volumul şi complexitatea cauzelor aflate în lucru.

Referitor la rezoluţia inspectorului-şef nr. C20-660, Înalta Curte constată că în mod temeinic a reţinut instanţa de fond faptul că recurenta-reclamantă nu a criticat-o pentru nemotivare sau motivare insuficientă ori străină de natura plângerii formulate, neinvocând aspecte intrinseci ori extrinseci, proprii rezoluţiei emise de către inspectorul-şef, ci practic a criticat ambele acte atacate prin aceeaşi argumentaţie în raport de motivele expuse în plângere pentru care a considerat întrunirea elementelor constitutive a trei abateri disciplinare.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 3 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2023.