Claims for penalties for delayed payment against the Insurance Guarantee Fund rejected due to lack of statutory deadline and uncertain underlying compensation amount

Şedinţa publică din data de 3 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/16.03.2016 şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1761 din 23 noiembrie 2021, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi tardivităţii acţiunii şi a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că apare ca evident faptul că plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani s-a făcut din culpa FGA, iar A. a fost lipsită de folosinţa sumelor de bani solicitate pentru această perioadă.

Cu toate acestea, prin Decizia 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată. Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului x/2018

Prin decizia civilă nr. 4644 pronunţată de ICCJ la data de 13.10.2021 în dosarul x/2018, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată, astfel că există un act administrativ nelegal care reprezintă soluţionarea cererii de plată a A. dată de către FGA.

Faptul că prin hotărârile judecătoreşti prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună, nu poate conduce la idee că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia 14.452/03.05.2018.

Aşadar, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege.

În opinia recurentei, FGA avea obligaţia de a proceda la soluţionarea cererii de plată, această soluţionare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii şi a fost în sensul respingerii. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii şi la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, respectiv la mai bine de 5 ani de la data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile.

Recurenta consideră că prin soluţia dată cererii de plată, FGA a lipsit-o de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţit cu titlu de despăgubiri o perioadă de mai bine de 5 ani.

Mai mult, prin plata despăgubirilor solicitate, efectuată la data de 29.10.2021, FGA confirmă indubitabil dreptul A.. Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, dreptul A. la plata accesoriilor are un caracter cert, prima instanţă aplicând în mod greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurenta arată faptul că legea nu prevede expres un termen în sarcina FGA, nu înseamnă că Fondul poate soluţiona cererea atunci când doreşte, ci dimpotrivă, înseamnă că obligaţia de soluţionare a cererii de plată trebuie executată de îndată.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, decizia emisă de pârât prin care fusese respinsă cererea de plată a reclamantei, a fost desfiinţată prin hotărâre judecătorească definitivă şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze cererea de plată pe fond.

Aşadar, cererea de plată a reclamantei cu privire la suma solicitată iniţial, nu a primit încă o soluţionare pe fond, pentru a se vedea dacă reclamanta este sau nu îndreptăţită să primească acea sumă.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat penalităţi de întârziere calculate prin raportare la suma solicitată prin cererea de plată, sumă care în acest moment nu este certă.

Prin decizia menţionată, ICCJ nu a constatat caracterul ilegal al refuzului FGA de a achita despăgubirile solicitate de reclamantă, ca şi când aceasta ar fi fost necondiţionat îndreptăţită să le primească, ci a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă, nefiind exclusă nici posibilitatea ca acestea să fie admise parţial sau chiar respinse pe fond.

Prin urmare, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond că prejudiciul pretins cauzat nu este cert.

Pârâtul nu are calitatea de asigurător, şi nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asigurătorului pentru a-i fi aplicabilă norma specială, iar pe de altă parte, temeiul legal al cererii modificatoare îl constituie răspunderea pentru fapta proprie a pârâtei determinată de refuzul de achitare a despăgubirilor solicitate, şi nu obligaţii derivând din contractul de asigurare.

Or, Legea nr. 213/2015 nu stabileşte în sarcina FGA vreun termen de soluţionare a cererilor de plată şi nu stabileşte penalităţi de întârziere în absenţa unui astfel de termen, iar Ordinul CSA 14/2011 nu este aplicabil pârâtului, conţinând sancţiuni aplicabile asigurătorilor RCA în cazul nesoluţionării în termenul prevăzut de lege a cererilor de despăgubire formulate de asigurătorii în regres.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurentă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1761 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2023.