Liability for late payment penalties contingent on prior annulment of administrative refusal under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 3 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/25.11.2016 constând în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective (până la data de 06.04.2021 penalităţile au fost în cuantum de 48336,87).

De asemenea, reclamanta a solicitat dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1694 din 17 noiembrie 2021, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii introducerii acţiunii modificate, ca neîntemeiate şi a respins acţiunea astfel cum a fost formulată şi modificată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că prima instanţă a considerat în mod greşit faptul că de vreme ce Decizia 16517 nu a fost contestată, deci nu a fost declarată nelegală, acţiunea în despăgubiri este neîntemeiată.

În realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii. În speţă, actul administrativ nelegal este refuzul FGA a da curs cererilor de plată a despăgubirilor, aşa cum a fost el exprimat prin Decizia 16.517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018.

Cu toate acestea, în condiţiile pronunţării şi publicării deciziei ICCJ 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident.

Prin soluţia pronunţată, prima instanţă a procedat la valorificarea efectelor Deciziei 16.517, decizie care contravine vădit prevederilor Deciziei ÎCCJ 29/2020 publicată în data de 15.06.2020în Monitorul Oficial şi devenită obligatorie în temeiul art. 521 alin 3 C. proc. civ.

În opinia recurentei, în baza Deciziei ÎCCJ 29/2020 prima instanţă ar fi trebuit să constate că Decizia 16517 este un act administrativ nelegal şi să constate îndeplinită condiţia existenţei unei act administrativ ilicit, procedând astfel la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA.

Aşadar, Decizia nr. 18140/28.01.2029 conţine în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată menţionate în anexa 2. În plus, la baza refuzului tuturor cererilor de plată sunt aceleaşi argumente ce ţin de interpretarea prevederilor Legii 213/2015 şi mai ales a noţiunilor de creanţă de asigurare, creditor de asigurare şi a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor.

Or, Decizia 18140/28.01.2019 a fost desfiinţată prin hotărârea pronunţată de ÎCCJ în data de 19.11.2021 în dosarul x/2021

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară,

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că prin Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019 nu a fost soluţionată cererea de plată ce face obiectul prezentului dosar, aşa cum în mod greşit susţine recurenta.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că art. 19 din Legea 554/2004 priveşte situaţia în care reclamanta a contestat, în prealabil, actul administrativ a cărui nelegalitate o invocă şi nu situaţia din prezenta cauză unde lipseşte cu desăvârşire acţiunea în anulare introdusă împotriva actului administrativ considerat nelegal. Orice încercare de acoperire a neîndeplinirii acestei condiţii privind existenţa unei acţiuni în anulare, introdusă anterior prezentului litigiu, la mai bine de 3 ani şi jumătate de la da a comunicării Deciziei 16517, respectiv 17.09.2018, nu poate fi reţinută.

Înalta Curte reţine că FGA nu are calitate de asigurător şi nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asigurătorului pentru a-i fi aplicabilă norma specială, iar pe de altă parte, temeiul legal al acţiunii îl constituie răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului determinată de refuzul de achitare a despăgubirilor solicitate, şi nu obligaţii care decurg din contractul de asigurare, care nu se aplică în raport cu FGA.

Astfel, în mod corect a hotărât prima instanţă că penalităţile sunt solicitate asupra unei sume care nu este certă, prin decizia 16517/27.08.2018 cererea de plată a fost respinsă pentru depăşirea plafonului de 450.000 RON

În ceea ce priveşte critica cu privire la modul de interpretare dat de FGA prevederilor Legii 213/2015 raportat la aspectele dezlegate cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 29/02.03.2020 pronunţată în dezlegarea unei probleme de drept, Înalta Curte reţine că dezlegarea unei probleme de drept are drept scop prevenirea unei practici judiciare neunitare, asigurând o interpretare şi aplicare unitară ale prevederilor legale ce fac obiectul acestei proceduri, iar fiecare dosar procesual este o situaţie juridică distinctă care atrage consecinţe juridice diferite şi trebuie tratat ca atare, ceea ce presupune o analiză în concret a fiecărui dosar procesual.

În prezenta cauză, recurenta-reclamantă nu a înţeles să conteste Decizia 16517/27.08.2018, consecinţa juridică o reprezintă faptul că acea decizie administrativă a produs consecinţe juridice, cu o prezumţie de legalitate şi temeinicie.

Nefiind un litigiu pe rol, instanţele nu au constatat aplicabilitatea Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020, motiv pentru care nu se poate constata, în această fază procesuală, aplicabilitatea acesteia atât timp cât Decizia FGA 16517 nu a fost atacată cu o acţiune în anulare pe cale separată anterioară prezentului litigiu, condiţie obligatorie impusă de art. 19 din Legea 554/2004.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Având în vedere soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1694 din 17 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2023.