Judicial Recusal Ineligibility: Prior Res Judicata Decision Does Not Create Objective Doubts of Impartiality Under Civil Procedure Code Art. 42

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 06 mai 2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, a solicitat:

- în principal, să se constate nulitatea absolută a Dispoziţiei şefului IPJ Sibiu nr. x din 20 martie 2019, cu repunerea sa în situaţia anterioară, cu reintegrarea în serviciu şi plata tuturor drepturilor cuvenite de la data încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective;

- în subsidiar, să se dispună anularea în tot a Dispoziţiei şefului IPJ Sibiu nr. x din 20 martie 2019, ca nelegală şi netemeinică, cu repunerea sa în situaţia anterioară, cu reintegrarea în serviciu şi plata tuturor drepturilor cuvenite de la data încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective.

A solicitat totodată ca, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, conform art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, să se dispună suspendarea executării dispoziţiei nr. x din 20 martie 2019 şi, pe cale de consecinţă, încetarea oricărei forme de executare a acestui act administrativ, până la expirarea duratei suspendării, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 (cerere de suspendare soluţionată separat, a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 380/2019 din 14 mai 2019 a Tribunalului Sibiu, sentinţă care a fost ulterior casată prin decizia nr. 735/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia şi respinsă cererea de suspendare formulată de reclamant).

Prin sentinţa civilă nr. 499/CA/2021, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 295 din 28 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 499/2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În cadrul soluţionării dosarului de recurs, petentul A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B., membră a completului de judecată C1 - Recurs contencios, solicitând admiterea cererii de recuzare şi înlocuirea acesteia de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului x/2019 cu un alt magistrat, potrivit reglementărilor legale, în acest sens fiind înregistrat dosarul cu nr. x/2019

2. Hotărârea recurată în cauză

Prin încheierea nr. 34/2022 din 02 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare formulată de recurentul A., în dosar nr. x/2019, împotriva doamnei judecător B..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii nr. 34/2022 din 02 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 295 din 28 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019 în complet constituit prin participarea judecătorului recuzat şi să se dispună trimiterea dosarului x/2019 spre rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Sibiu, având în vedere că este suprimată calea de atac a apelului, raportat la prevederile art. 53 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că cererea de recuzare a fost examinată exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu şi prin prisma prevederilor pct. 13 al aceluiaşi articol, în condiţiile care considerentele încheierii recurate nu cuprind motive din care să rezulte că instanţa ar fi efectuat un examen efectiv al cazului de incompatibilitate prevăzut la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., încheierea recurată fiind complet nemotivată din privinţa acestui caz de incompatibilitate care vizează analiza existenţei altor elemente care nasc în mod exclusiv întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, nefiind respectate sub acest aspect, dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă că încheierea recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 6, art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., art. 10 din Legea nr. 304/2004, art. 2, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul în care aceste dispoziţii legale trebuiau interpretate în sensul admiterii cererii de recuzare.

Prin încheierea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. în contextul raportării la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 paragraf 1 din CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 iunie 2022, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a solicitat respingerea recursului, apreciind că încheierea recurată este temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii de recuzare, în raport de motivele invocate prin cererea de recuzare, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurentul-reclamant, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Examinarea motivelor invocate prin cererea de recuzare s-a realizat efectiv prin analizarea acestora de judecătorul fondului inclusiv prin raportare la respectarea dreptului la un proces echitabil, aşa cum este el consacrat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi prin analizarea în concret a motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanţa de fond enunţând chiar conţinutul normei juridice avute în vedere, chiar dacă dintr-o simplă eroare materială a indicat art. 41 în loc de art. 42 C. proc. civ. atunci când s-a referit la acesta.

Aşadar, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că simpla nemulţumire a recurentului-reclamant referitoare la modul în care a interpretat prima instanţă dispoziţiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

În consecinţă, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurent.

Astfel, în motivarea cererii de recuzare, s-a arătat că doamna judecător a pronunţat decizia nr. 366/31.03.2021 în dosarul x/2019, care a avut ca obiect judecata sancţiunii "destituire din poliţie" aplicată prin Dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu nr. 55901 din 26 noiembrie 2018, menţinută administrativ prin Decizia inspectorului general al Poliţiei Române nr. 879 din 28 ianuarie 2019.

Obiectul dosarului nr. x/2019, în care s-a formulat cererea de recuzare, este recursul împotriva soluţiei pronunţate în acţiunea ce vizează actul administrativ x din 20 martie 2019, act administrativ prin care s-a pus în executare chiar sancţiunea "destituire din poliţie", la judecata căreia a participat judecătoarea B. în dosarul x/2019 şi a pronunţat decizia anterior arătată.

Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. judecătorul este incompatibil să soluţioneze cauza şi poate fi recuzat dacă "există… elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea" sa, altele decât cele enumerate de art. 42 alin. (1) pct. 1-12 C. proc. civ.

Această normă este menită să asigure părţii dreptul consacrat de art. 6 par. 1 CEDO şi art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi să înlăture suspiciunile de soluţionare părtinitoare a pricinii, recunoscând părţii posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunţe asupra cererii sale.

Din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ("Justiţia este… imparţială şi egală pentru toţi" – dispoziţie legală în vigoare în perioada de referinţă) instanţa de recurs reţine, însă, că în favoarea judecătorului operează prezumţia de imparţialitate, astfel că partea care invocă sus-menţionatele prevederi ale legii procesuale trebuie să facă dovada contrară acestei prezumţii.

În acest sens este şi interpretarea Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 386/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., a statuat că "includerea la pct. 13 şi a "altor elemente" care pot naşte îndoieli cu privire la imparţialitate reprezintă o veritabilă normă de protecţie a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de către persoana interesată, de natură a prilejui îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului".

În mod similar, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un proces echitabil ce implică imparţialitatea judecătorului cauzei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mai multe rânduri că imparţialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (cauza Hauschildt c. Danemarcei, 24 mai 1989, par. 47). Or, în cauză prezumţia de imparţialitate nu a fost răsturnată în ceea ce o priveşte pe doamna judecător cu privire la care s-a formulat cererea de recuzare.

În speţă, împrejurările invocate de recurent nu se constituie în elemente care să dea vreo justificare obiectivă îndoielii cu privire la imparţialitatea judecătorilor cauzei, câtă vreme soluţionarea de către doamna judecător a litigiului ce a făcut obiect al dosarului anterior nu are un asemenea efect, în condiţiile în care cea de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acelor chestiuni dezlegate definitiv, ci ele constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora. Autoritatea de lucru judecat este opozabilă oricărui judecător, astfel că imposibilitatea de reevaluare are caracter absolut, nu ţine de persoana judecătorului.

Totodată, simplul fapt că soluţia pronunţată în acel dosar nu a fost cea dorită de petent nu poate fi asimilat unui criteriu obiectiv în sensul celor invocate de acesta.

Nu în ultimul rând, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, criticile de nelegalitate ale Dispoziţiei şefului IPJ Sibiu nr. x din 20 martie 2019, care nu au legătură cu aspectele dezlegate prin decizia nr. 366/2021, pronunţată în dosar nr. x/2019, inclusiv caracterul de act subsecvent, nu au fost supuse evaluării doamnei judecător, având caracter de noutate.

În consecinţă, deşi în aprecierea imparţialităţii obiective a completului de judecată aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire încredere deplină, instanţa de recurs reţine, în acord cu opinia primei instanţe, că pronunţarea anterioară într-o cauză prin dezlegări în drept obligatorii şi care tocmai datorită acestui caracter, exclud chestiunea de drept de la o nouă judecată şi care se impun cu forţa autorităţii de lucru judecat, nu reprezintă în cauză un element care naşte în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea doamnei judecător recuzată, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a încheierii prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (1), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 34/2022 din 02 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 34/2022 din 02 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.