Cancellation of legal mortgage on property transferring to public domain upon dissolution of county youth foundation

Ipotecă instituită asupra unui imobil deţinut de o fundaţie judeţeană pentru tineret. Dizolvare. Trecerea bunului, ope legis, în domeniul public al judeţului. Radierea dreptului de ipotecă

Cuprins pe materii: Drept civil. Bunuri. Proprietatea privată

Index alfabetic: ipotecă

fundaţie județeană pentru tineret

procedură de insolvenţă

domeniul public al județului

Legea nr. 146/2002, art. 33

C.civ., art. 861 alin. (1)

Chiar dacă la data instituirii ipotecii legale, imobilul deţinut de Fundaţia judeţeană pentru tineret era supus unui regim juridic obişnuit, de drept comun, în urma dizolvării, situaţia juridică a bunului s-a modificat, acesta intrând sub incidenţa dispoziţiilor art.33 din Legea nr.146/2002.

Astfel, prin efectul dispoziţiilor speciale ale acestui act normativ, imobilul a intrat în categoria acelora aflate sub regimul proprietăţii publice dat de dispoziţiile art.861 alin. (1) C.civ., caracterizate prin inalienabilitate, imprescriptibilitate şi insesizabilitate.

Or, aceste trăsături şi acest regim juridic special sunt incompatibile cu menţinerea ipotecii instituite asupra bunului imobil în favoarea pârâtei, a cărei raţiune de a fi se regăsea în conservarea posibilităţii sale de recuperare a creanţei pe care i-o datora debitoarea Fundaţia judeţeană, dar care a devenit imposibil de realizat asupra imobilului pe seama căruia fusese înscrisă în cartea funciară, dat fiind regimul juridic special dobândit de bun, acela al proprietăţii publice cu specificul insesizabilităţii şi al inalienabilităţii.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 360 din 1 martie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.04.2020 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., radierea din registrul de cadastru şi publicitate imobiliară a ipotecii, în valoare de 667.241 RON, instituită în favoarea Administraţiei Finanţelor Publice C., asupra bunului imobil denumit Ateneul Tineretului, înscris în C.F. nr. x37 a unităţii administrativ-teritoriale Reşiţa, cu număr topografic R200/3/52/h/8.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 96 alin. (1)-(3), art. 109 şi art. 190 alin. (1) din C.adm., cu modificările şi completările ulterioare; art. 30 alin. (1), art. 148 alin. (1), art. 149 alin. (1) şi art. 194-195 C.proc.civ.; art. 861, art. 865 alin. (1), art. 1632, art. 2351 alin. (1), precum şi art. 2428 alin. (1)-(2) lit. f) C.civ.; art. 33 din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 1407 din 09.12.2020, Tribunalul Caraş-Severin-Secţia I civilă a admis acţiunea, a dispus radierea din Registrul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a ipotecii în valoare de 667.241 RON, instituită în favoarea pârâtei, asupra imobilului denumit Ateneul Tineretului, înscris în Cartea Funciară nr. x37 U.A.T. Reşiţa, cu număr topografic R200/3/52/h/8.

Prin decizia nr. 122 din 01.07.2021, Curtea de Apel Timișoara-Secţia I civilă a respins apelul pârâtei împotriva sentinţei nr. 1407/2020 a Tribunalului Caraş-Severin-Secţia I civilă.

Prin decizia nr. 513 din 16.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția I civilă a admis recursul pârâtei împotriva deciziei nr. 122/2021 a Curții de Apel Timișoara, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

3. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 172 din 09.06.2022, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., pârâta Administraţia Finanţelor Publice B.

Prezentând din nou situaţia de fapt a cauzei, aceasta a susţinut următoarele critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate:

Procesul-verbal de sechestru ce a stat la baza instituirii ipotecii legale, necontestat la Judecătoria Reşiţa conform dispoziţiilor art. 172 din O.U.G. nr. 92/2003 (în vigoare la data instituirii acestuia) nu a fost aplicat pe un bun inalienabil, imprescriptibil, insesizabil, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile Codului civil indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată şi reiterate de către instanţa de fond în considerentele sentinţei apelate.

De asemenea, cu ocazia derulării procedurii de insolvenţă, nu a fost recuperată total sau parţial creanţa fiscală, în cuantum de 667.241 lei, prin valorificarea bunului sechestrat, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 85/2006.

Pe parcursul derulării procedurii insolvenţei debitoarei Fundaţia X., intimata-reclamantă a formulat o contestaţie, cu privire la o măsură a lichidatorului judiciar „de a nu preda bunurile debitoarei în faliment”, iar prin sentinţa civilă nr. 166/JS din 27.05.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/115/2014, definitivă, a fost admisă contestaţia formulată de Consiliul Judeţean A. şi pe cale de consecinţă, a fost anulată măsura lichidatorului şi s-a dispus predarea, către Consiliul Judeţean A., a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei, care au făcut obiectul protocolului din 01.02.1991.

Raportat la dispozitivul hotărârii judecătoreşti antemenţionate, în sarcina recurentei nu subzistă nicio obligaţie, nu se decide nimic în legătură cu sarcina în sumă de 667.241 lei, înscrisă în favoarea acesteia în C.F. nr. x37 a unităţii administrativ-teritoriale Reşiţa, iar intimata nu a solicitat completarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti, pentru a tranşa această situaţie.

Judecătorul sindic, sub falsa aparenţă de legalitate a obiectului contestaţiei în dosarul sindic nr. x/115/2014 şi anume „anularea unei măsuri a lichidatorului judiciar”, în realitate, a soluţionat cererea reclamantei cu încălcarea competenţei sale materiale, făcând constatări pe dispoziţiile unei legi speciale, respectiv Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor pentru tineret, care nu putea fi incidentă în dosarul de insolvenţă, având ca obiect Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care primează în cauză, neputându-se comasa/combina două proceduri judiciare diferite, pronunţând, astfel, o hotărâre judecătorească nelegală, ce urma să creeze premisele unor nelegalităţi.

În ceea ce priveşte netemeinicia cererii de chemare în judecată, respectiv încălcarea şi aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a normelor de drept material, recurenta arată că, din analiza conţinutului sentinţei civile nr. 166 din 27.05.2019, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul x/115/2014, definitivă, rezultă că judecătorul sindic învestit cu soluţionarea procedurii insolvenţei debitoarei Fundaţia X, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în afara competenţei sale materiale, a soluţionat o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret, la baza soluţiei fiind dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 146/2002, care sunt raportate la dispoziţiile art. 31 din acelaşi act normativ.

Aşadar, pe de o parte, judecătorul sindic nu putea avea competenţa de a hotărî dizolvarea unei fundaţii şi implicit, de a dispune cu referire la bunurile din patrimoniul acesteia, iar, pe de altă parte, doar tribunalul ar fi putut decide dizolvarea unei fundaţii, numai în situaţiile expres reglementate şi anume, în situaţia unor activităţi ilicite, contrare bunelor moravuri, ordinii publice, ceea ce nu a fost cazul, iar, doar în acest context juridic ar fi fost posibilă trecerea bunurilor fundaţiei în domeniul public şi în administrarea judeţului.

În consecinţă, în opinia recurentei, sentinţa civilă nr. 166/2019, pronunţată în dosarul sindic nr. x/115/2014, reprezintă o eroare judiciară gravă, fiind lipsită de efecte juridice în ceea ce priveşte ipoteca legală în sumă de 667.241 lei, care nu poate fi radiată cu orice preţ şi cu consecinţa eludării legislaţiei fiscale şi prejudicierii bugetului general consolidat, iar multitudinea de dispoziţii legale din Codul civil, invocate de către intimata-reclamantă şi reţinute, în mod greşit, de către instanţa de apel, nu pot avea incidenţă în această speţă.

Totodată, nu se poate reţine evocarea, de către instanţa de apel, a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 166/2019, pronunţată în dosarul nr. x/115/2014, în soluţionarea apelului cu care a fost învestită, în contextul în care nu există identitate cu prezenta speţă.

Bunul imobil, înscris în C.F. nr. x37 a unităţii administrativ-teritoriale Reşiţa, cu nr. topografic R200/3/52/h/8, care face obiectul sentinţei civile nr. 166/JS din 27.05.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/115/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 702 din 07.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/115/2014/a4, este sechestrat în favoarea A.J.F.P. B., conform procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 12698 din 30.09.2010, pentru care s-a înscris dreptul de ipotecă în favoarea A.J.F.P. B., creanţa acesteia, în cuantum de 667.241 lei, fiind garantată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (1)-(2) C.proc.civ..

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimata a menţionat că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., aceasta nu a justificat temeinic, obiectiv şi pertinent motivele de nelegalitate pe care le invocă şi nu indică expres normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Mai arată şi că recurenta a reiterat aceleaşi motive pe care le-a prezentat în primă instanţă, neindicând, în mod concret, vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C.proc.civ.

În raport de prevederile art. 486 C.proc.civ., recursul nu declanşează o nouă judecată în fond, iar motivele pentru care poate fi declarat privesc, în mod exclusiv, legalitatea hotărârii atacate.

Recurenta ar fi trebuit să procedeze la expunerea criticilor aduse hotărârii şi a argumentelor care susţin aceste critici, fiind necesară atât indicarea motivului de recurs, cât şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind judecata realizată.

Motivarea recurentei nu este susceptibilă de încadrare în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C.proc.civ., întrucât nu pot fi identificate critici la adresa sentinţei civile şi nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea sentinţei, fiind motivat în mod formal, prin preluarea argumentelor prezentate în faţa instanţei de fond şi fără arătarea motivelor de nelegalitate.

În ceea ce priveşte criticile recurentei privitoare la necompetenţa judecătorului sindic de a se pronunţa cu privire la o fundaţie, susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate extensiv, în sensul că, potrivit acestui alineat intră în competenţa judecătorului sindic şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Intimata reiterează situaţia de fapt, invocând, totodată, decizia Curţii Constituţionale nr. 385 din 14 iunie 2016, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 146/2002.

Susţine că bunurile debitoarei Fundaţia X ar fi trebuit să treacă ope legis în domeniul public al Judeţului A. şi în administrarea Consiliului Judeţean A., însă, ca urmare a unei neglijenţe a lichidatorului s-a ajuns la instituirea unor ipoteci asupra acestor bunuri, cu toate că acestea nu pot fi urmărite, în conformitate cu prevederile art. 861 alin. (1) şi art. 2351 alin. (1) C.civ.

Mai arată că ipoteca instituită asupra bunului nu poate fi valorificată, întrucât bunul a intrat în domeniul public al judeţului, recurenta având posibilitatea de a urmări celelalte bunuri ale fundaţiei pentru îndestularea creanţei sale.

În data de 07.12.2022, a fost formulat răspuns la întâmpinare de către recurenta-pârâtă, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, respectiv înlăturarea apărărilor intimatei-reclamante, fiind reiterate susţinerile din cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Deşi nu toate criticile susţinute prin memoriul de recurs sunt susceptibile de încadrare în motivul legal de recurs pe care recurenta-pârâtă şi-a întemeiat calea de atac (art.488 alin 1 pct.8 C.proc.civ.) şi nici în alte motive dintre cele prevăzute de lege în cuprinsul art.488 alin.1 C.proc.civ., Înalta Curte nu va reţine excepţia invocată de intimată prin întâmpinare, a nulităţii recursului pentru neîncadrare, având în vedere că, în principal, cu referire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, partea a contestat legalitatea reţinerii regimului juridic specific bunurilor proprietate publică în privinţa imobilului în legătură cu situaţia legală a căruia s-a purtat judecata. Or, această critică este una susceptibilă de cercetare pe temeiul art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ. indicat de recurenta-pârâtă.

Luând spre examinare recursul formulat, Înalta Curte reţine însă caracterul nefondat al căii de atac, în considerarea următoarelor aspecte.

Este adevărat, după cum susţine recurenta-pârâtă, că la data instituirii ipotecii legale şi a procesului-verbal de sechestru ce au vizat imobilul denumit Ateneul Tineretului, respectiv 1.10.2010, acest bun nu se afla sub regimul proprietăţii publice, nefiind deci inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, ceea ce a şi permis pârâtei înscrierea garanţiei în cartea funciară a bunului în limita creanţei de 667.241 lei, nerecuperată nici până în prezent.

Cu toate acestea, lucrările dosarului relevă că situaţia juridică a bunului s-a modificat tocmai ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva Fundaţiei X, la solicitarea creditoarei sale Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului C. (prin sentinţa civilă nr.442/JS din 26.06.2014 a Tribunalului Caraş-Severin pronunţată în dosarul nr. x/115/2014) şi, ulterior, a începerii procedurii generale a falimentului fundaţiei (prin sentinţa civilă nr.13/JS din 15.01.2015 a aceleiaşi instanţe date în aceeaşi cauză), împrejurări ce au fost constatate ca atare prin sentinţa civilă nr.166/JS/2019 a Tribunalului Caraş-Severin.

Prin această din urmă sentinţă, pronunţată tot de judecătorul sindic în acelaşi dosar nr. x/115/2014, a fost admisă contestaţia Consiliului Judeţean A. împotriva măsurii lichidatorului judiciar şi s-a dispus predarea către contestator a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei Fundaţia X, dându-se efect prevederilor art.33 din Legea nr.146/2002, în virtutea cărora s-a apreciat că bunurile care au aparţinut fundaţiei intră ope legis în domeniul public al judeţului şi în administrarea consiliului judeţean de la data dizolvării sale, eveniment produs în cazul acesteia prin sentinţa civilă nr.13/JS din 15.01.2015.

Instanţa ce a pronunţat sentinţa nr.166/JS/2019 a înlăturat argumentul că bunurile ce au aparţinut fundaţiei ar trebui valorificate în procedură pentru îndestularea creditorilor, reţinând că de la dizolvarea fundaţiei aceasta şi-a pierdut prin lege dreptul de proprietate asupra imobilelor, această măsură prevăzută de legiuitor acţionând ca o sancţiune pentru administrarea defectuoasă a patrimoniului ori pentru neîndeplinirea scopului pentru care aceasta a fost constituită, având în vedere natura acestor fundaţii pentru tineret stabilită prin lege, aceea de utilitate publică.

Aşadar, chiar dacă la data instituirii ipotecii legale, bunul imobil în cauză era supus unui regim juridic obişnuit, de drept comun, a rezultat că acesta, consecinţă a dizolvării Fundaţiei Judeţene X care îl deţinea (şi care îl primise de la Ateneul Tineretului pe bază de protocol încheiat la 1.02.1991), a intrat sub incidenţa dispoziţiilor art.33 din Legea nr.146/2002, devenind prin efectul legii bun care face parte din domeniul public al judeţului pe raza teritorială a căruia se afla.

Chiar dacă prin dispozitivul sentinţei civile nr.166/JS din 27.05.2019 a Tribunalului Caraş-Severin (devenită definitivă în urma respingerii apelului prin decizia nr.702A din 07.10.2019) nu se decide nimic în legătură cu sarcina instituită asupra imobilului Ateneul Tineretului pentru garantarea restituirii creanţei în sumă de 667.241 lei înscrisă în favoarea recurentei în CF nr.x37, nu înseamnă că soluţia adoptată în cauză ar putea fi alta de vreme ce, aşa cum corect s-a reţinut de instanţa de apel, prin efectul dispoziţiilor speciale ale art.33 din Legea nr.146/2002, bunul în discuţie a intrat în categoria acelora aflate sub regimul proprietăţii publice, dat de dispoziţiile art.861 alin.1 C.civ., caracterizate prin inalienabilitate, imprescriptibilitate şi insesizabilitate. Or, aceste trăsături şi acest regim juridic special sunt incompatibile cu menţinerea sarcinii legale instituite asupra bunului imobil în favoarea recurentei-pârâte, a cărei raţiune de a fi se regăsea în conservarea posibilităţii sale de recuperare a creanţei pe care i-o datora debitoarea Fundaţia Judeţeană X, dar care a devenit imposibil de realizat asupra imobilului pe seama căruia fusese înscrisă în Cartea funciară, dat fiind regimul juridic special dobândit de bun, acela al proprietăţii publice cu specificul insesizabilităţii şi al inalienabilităţii.

Cât priveşte autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătoreşti, contestată de recurentă sub motiv că nu ar exista identitate cu prezenta speţă, se reţin ca suficient de lămuritoare considerentele deciziei atacate ce au valorificat în cauza pendinte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se bucură sentinţa nr. 166/JS din 27.05.2019, efect ce corespunde reglementării din cuprinsul art. 431 alin.2 C.proc.civ. şi care presupune existenţa doar a unei legături a celui de-al doilea proces cu cel dezlegat prin hotărârea ce se opune, iar nu o identitate de părţi, obiect şi cauză, ce corespunde manifestării autorităţii de lucru judecat ca excepţie procesuală, de natură să oprească a doua judecată (efectul negativ).

În considerarea determinării regimului juridic al bunului imobil denumit Ateneul Tineretului, pe care îl probează ca atare, sentinţa civilă nr. 166/JS din 27.05.2019 a Tribunalului Caraş-Severin se bucură, neîndoielnic, de autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, constituind cauza juridică a măsurii adoptate în speţă, aceea a radierii din Registrul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a ipotecii în valoare de 667.241 ron, aşa cum s-a explicat prin considerentele anterioare.

Cum această hotărâre este una definitivă, contestarea legalităţii dezlegărilor sale nu mai e posibilă pe cale incidentală, în actuala procedură, aşa după cum corect a reţinut instanţa de apel, opunându-se la aceasta regulile de procedură şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a acesteia.

Prin urmare, sunt neavenite, din acest motiv, criticile recurentei-pârâte, prin care se susţine că în dosarul nr. x/115/2014, judecătorul sindic ar fi soluţionat cererea intimatei-reclamante cu încălcarea competenţei sale materiale, aplicând într-o procedură guvernată de Legea nr. 85/2006 dispoziţii legale speciale (cele ale legii nr. 146/2002) care nu puteau fi incidente în dosarul de insolvenţă, dispunând asupra dizolvării unei fundaţii în afara cazurilor expres prevăzute de lege, hotărârea astfel adoptată fiind una ce a produs consecinţa prejudicierii bugetului statului.

În considerarea tuturor celor reţinute anterior, apreciind ca fiind legală hotărârea instanţei de apel, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat.