Inadmissibility of appeal against rejection of extraordinary challenge due to application of pre-2014 Criminal Code statute of limitations

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 265/2023 din 22 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 C. proc. pen., s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 248 din 17.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând pe fond cerere de contestaţie în anulare formulată de contestatorul A., Curtea de Apel a constatat că motivele invocate de acesta - vizează în esenţă greşita aplicare a vechiul C. pen., ca temei al soluţiei de condamnare, respectiv art. 26 C. pen. 1969, rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a), cu) art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, şi nu a noului C. pen., singurul care permitea analizarea aplicabilităţii instituţiei prescripţiei răspunderii penale din perspectiva deciziilor CCR nr. 297/2018 şi decizia CCR nr. 358/2022 - nu se pot circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, deşi în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, instanţa de apel nu a analizat aplicabilitatea prescripţiei răspunderii penale, nefiind dezbătută şi analizată incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal, Curtea a constatat, însă, că în cadrul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, nu poate fi reanalizată legea penală mai favorabilă şi, implicit, nu se poate reaprecia asupra instituţiei prescripţiei răspunderii penale ca făcând parte dintr-o anumite lege penală mai favorabilă, atâta vreme cât dispoziţiile procesual penale, prevăzute la art. 426 - art. 432 C. proc. pen., nu permit o atare analiză juridică, pe fondul acuzaţiei în materie penală. De altfel, în cadrul contestaţiei în anulare se pot invoca exclusiv erori de procedură ale instanţei de apel, nu şi erorile de judecată.

În acest context, Curtea de Apel a constatat că în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost condamnat contestatorul (din infracţiunile prev. de C. pen. 1969 în infracţiunile corelative prev. de Noul C. pen.) şi nici la reaprecierea aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 5 C. pen., în vederea pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal, raportat la decizia CCR nr. 297/2018 şi decizia CCR nr. 358/2022, aspecte asupra cărora, de altfel, deja s-au pronunţat instanţele, în primă instanţă şi în calea de atac a apelului. În acest sens este şi Decizia nr. 235/A din 08.07.2019 a ICCJ. care a reţinut că "Stabilirea legii penale mai favorabile nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile exprese şi limitativ prev. de art. 426 C. proc. pen."

În plus, C. proc. pen. conferă prin alt mijloc procesual o eventuală reanalizare a legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a hotărârii penale, anume prin acela de înlăturare sau modificare a pedepsei prin intervenirea unei legi penale noi, prevăzut la art. 595 C. proc. pen.

Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., a statuat că determinarea legii penale mai favorabile se realizează în urma unei evaluări globale a normelor incidente. În cauză, legea penală determinată ca fiind mai favorabilă (C. pen. din 1968) se aplică în ansamblu inclusiv prin raportare la dispoziţiile din materia prescripţiei răspunderii penale, ori a cauzelor de întrerupere a cursului prescripţiei, chiar dacă acestea din urmă au survenit după 01 februarie 2014.

Prin urmare, în condiţiile în care a intrat în autoritatea de lucru judecat evaluarea instanţei cu privire la legea penală mai favorabilă şi la efectele produse de trecerea timpului, Curtea a opinat că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi incidenţa prescripţiei generale sau speciale se poate realiza numai în condiţiile art. 121 - art. 124 C. pen. din 1968. Or, prin contestaţia în anulare contestatorul a invocat incidenţa prescripţiei răspunderii penale în condiţiile noului C. pen., invocând efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018) şi nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022).

Cum, în prezenta speţă legea penală mai favorabilă a fost apreciată, definitiv, ca fiind C. pen. din 1969, prin prezenta cale de atac extraordinară nu se poate verifica eventuala eroare de procedură a instanţei de apel decât prin raportare la instituţia prescripţiei răspunderii penale conform acestui C. pen. vechi, şi nu prin raportare la C. pen. nou, în vigoare de la 01.02.2014, condiţii în care nu sunt aplicabile la speţă Deciziile cu nr. 297/2018 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională) şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale (prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în întregime).

În acest cadru, Curtea de Apel a apreciat că dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. nu pot fi invocate pentru a se obţine schimbarea soluţiei pronunţate cu autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă cu privire la legea penală mai favorabilă. Orice chestiune de fapt şi de drept care a fost analizată de instanţa de apel prin hotărârea definitivă pronunţată intră în puterea lucrului judecat şi nu poate constitui un motiv de contestaţie în anulare, formulată în faţa unui alt complet de la aceeaşi instanţă; în acest sens instanţa de contencios european a arătat în cauzele Mitrea c. României şi Urbanovici c. României că simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. Curtea a apreciat că, în lipsa unei intervenţii legislative prin care să se extindă competenţa instanţei în evaluarea cazurilor de contestaţie în anulare în ipoteza succesiunii de legi penale în timp, faţă de scopul urmărit prin intermediul căii extraordinare de atac de înlăturare a erorilor de procedură, de lege lata instanţa nu poate schimba legea penală substanţială reţinută cu autoritate de lucru judecat ca fiind mai favorabilă la momentul analizei admisibilităţii în principiu ori al soluţionării fondului contestaţiei în anulare. Evaluarea instanţei de apel atât cu privire la existenţa şi tipicitatea faptei, cât şi cu privire la legea penală mai favorabilă a produs efecte imediate. Această evaluare a intrat în autoritatea de lucru judecat, chiar dacă ulterior rămânerii definitive a hotărârii au survenit modificări legislative sau jurisprudenţiale care sunt natură să învedereze caracterul eronat al analizei.

Analizând situaţia de fapt reţinută de către instanţele de judecată, cu privire la infracţiunile pentru care a fost condamnat A. şi observând că pedeapsa prevăzută de lege pentru complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 26 C. pen. 1969, rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (raportat la pedeapsa prev. de la 3 - 15 ani, cf.art. 124 C. pen. 1969 termenul de prescripţie specială era de 15 ani) şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, şi fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. 1969 (raportat la pedeapsa prev. de la 1 - 5 ani, cf. art. 124 lit. c) C. pen. 1969 şi Legea nr. 202/2010, termenul de prescripţie specială era de 10 ani) astfel termenul de prescripţie specială prev. de C. pen. 1969 nefiind împlinit la momentul pronunţării deciziei din apel, nr. Decizia penală nr. 248 din 17.03.2022.

Prin urmare, Curtea de apel a constatat că în privinţa infracţiunilor reţinute în sarcina condamnatului A. nu este incidentă instituţia prescripţiei răspunderii penale în baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 358/2022 şi nr. 297/2018, precum şi decizia Î.C.C.J. nr. 67/25.10.2022 pentru a se putea dispune încetarea procesului penal faţă de acesta, conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cererea de contestaţie în anulare urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei penale nr. 265/2023 din 22 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie în Dosarul nr. x/2022 a formulat apel condamnatul A.

În memoriul scris, transmis la dosar prin poşta electronică, la data de 29 mai 2023, condamnatul a solicitat admiterea cererii de apel formulată împotriva hotărârii Curţii de Apel Bacău, şi, în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen., să se admită contestaţia în anulare pe fond.

Condamnatul a arătat că prin soluţia instanţei de fond, a fost admisă în principiu contestaţia în anulare, însă s-a dispus respingerea acesteia ca nefondată. Condamnatul a apreciat soluţia Curţii de Apel Bacău ca nefondată şi a solicitat desfiinţarea sentinţei penale de condamnare nr. x pronunţată la data de 02.06.2021, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 248/17.03.2022 a Curţii de Apel Bacău pronunţată în Dosarul nr. x/2022 şi rejudecarea cauzei cu consecinţa constatării intervenirii prescripţie răspunderii penale şi încetarea procesului penal în temeiul disp. art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 153 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

Analizând în concret situaţia de fapt, condamnatul a solicitat a se constata că actele materiale ce i-au fost imputate s-au materializat în perioada 2010 - 2012 (ultimul act material săvârşit de autorul al cărui complice a fost numitul B. s-a consumat la data de 05.12.2012), iar limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor conform C. pen. intrat în vigoare în 2014 pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea subsemnatului sunt între 1 şi 5 ani şi 6 luni şi 3 ani.

În concret, în situaţia dată, raportat la data consumării infracţiunii, termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit la data de 05.12.2017, iar soluţia definitivă de condamnare dispusa prin Decizia penală nr. 248 a Curţii de Apel Bacău este datata 17.03.2022.

La data de 26.04,2018 a fost pronunţată Decizia CCR nr. 297 publicată în M. Of. al României din data de 25.06.2018, decizie simplă prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 155 alin. (1) C. pen.. Având în vedere faptul ca la data de 26.05.2022 CCR a pronunţat Decizia nr. 358, s-a apreciat că a fost lămurită pe deplin situaţia instituţiei prescripţiei răspunderii penale şi a întreruperii cursului termenului acesteia şi implicit a prescripţiei speciale

Raportat la situaţia sa, ultimul act material al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea definitivă prin decizia penală din data de 17.03.2022 a Curţii de Apel Bacău, s-a consumat la data de 05.12.2012 şi, în lipsa instituţiei întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale/prescripţiei speciale, va opera prescripţia generală. Astfel, termenul prescripţiei răspunderii penale este de 5 ani şi se împlineşte la data de 05.12.2017, data anterioară datei de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. 71), interval în care se situează şi data pronunţării definitive a Deciziei penale nr. 248/17.03.2022 de către Curtea de Apel Bacău în dosarul x/2022

În dezbateri, la termenul de judecată de astăzi, 30 mai 2023, fost ridicată de procuror excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că apelul formulat de apelantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementând procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen.. În această cauză, prin decizia apelată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, şi a respins-o, ca inadmisibilă, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menţionat faptul că aceasta este definitivă.

Prin Decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Aşadar, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

De asemenea, jurisprudenţa Înaltei Curţi, secţia penală (deciziile nr. 13/A/2022, nr. 251/A/2020, nr. 376/A/2019, nr. 319/A/2018, nr. 22/A/19 aprilie 2022) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

Se constată că în cauză condamnatul A. a formulat o cale de atac împotriva Deciziei penale nr. 265/2023 din 22 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie în Dosarul nr. x/2022, hotărâre care este nesusceptibilă de reformare, nefiind incidentă nicio cale ordinară (apel) sau extraordinară de atac (contestaţie în anulare), decizia penală atacată de contestator fiind definitivă.

Aşadar, declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, condamnatul a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac ce nu întruneşte cerinţele textelor de lege menţionate mai sus şi, în consecinţă, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile legale precitate şi Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, hotărârea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată nici pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Având în vedere dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiţie, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 265/2023 din 22 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 265/2023 din 22 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie în Dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul condamnat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2023.

GGC - ED