Seizure of former hospital properties upheld as grounds still subsist for confiscation and civil reparation.

Asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A., prin apărător ales, având ca obiect ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispusă în cauză prin ordonanţa din data de 19.07.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, în dosarul penal nr. x/2013, asupra următoarelor bunuri:

- imobilul situat în mun. Braşov str. x înscris în CF nr. x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x) cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilul situat în mun. Braşov (provenită din alipirea imobilelor cu nr. cadastral x şi x) compus din teren intravilan în suprafaţă de 26.773 mp şi construcţiile cu nr. cadastral x, în vederea confiscării speciale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin Sentinţa penală nr. 165/06.10.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/2018, s-a dispus, între altele, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la spălare a banilor, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

De asemenea, în baza art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a), b) şi g) C. pen. - relativ la lit. g), fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială - pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art. 68 lit. c) C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul întoarcerii în patrimoniul părţii civile SC B. SA, prin lichidator judiciar C., a imobilelor (D.) respectiv:

- imobilului situat în mun. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. x - curte în suprafaţă de 36 mp pe care este construită o casă din lemn cu nr. cadastral x şi cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 9.751 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x - teren în intravilan în suprafaţă de 16.986 mp.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2017 în Dosar nr. x/2013 la D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov asupra bunurilor imobile (D.) deţinute de E. şi F., respectiv imobilul înscris în CF x Braşov, nr. top x şi imobilul înscris în CF nr. x Braşov.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul A. şi partea civilă D.G.R.F.P Braşov, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub Dosar nr. x/2018, la data de 27.10.2021.

În cursul soluţionării dosarului în apel s-a procedat la verificarea măsurii sechestrului asigurător, potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., astfel că prin încheierea penală din data de 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 410/28.06.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat legalitatea măsurii sechestrului asigurător dispus în cauză prin ordonanţa din data de 19.07.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, în dosarul penal nr. x/2013

La termenul de judecată din 12.01.2023, inculpatul A., prin apărător ales, a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din data de 19.07.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

Această cerere a fost pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 08.02.2023, fiind susţinută inclusiv de persoana interesată G., moştenitoarea defunctei E. (decedată la data de 03.03.2022), care precizat că a realizat demersuri pentru a achita integral către lichidatorul judiciar desemnat contravaloarea prejudiciului pentru care SC B. SA s-a constituit parte civilă în acest dosar penal, astfel că măsura asiguratorie nu se mai justifică a fi menţinută.

În motivarea cererii, s-a arătat în esenţă că singura modalitate legală de rezolvare a acţiunii civile, potrivit art. 20 alin. (5) din C. proc. pen., este repararea prejudiciului prin plata unei despăgubiri băneşti, având în vedere că la dosarul cauzei există un certificat de constatare a calităţii de moştenitor şi, pe de altă parte, există dovada clară că partea civilă, respectiv lichidatorul judiciar, când s-a constituit parte civilă în cauză şi-a exercitat dreptul opţiune prin echivalent bănesc şi nu prin restituirea bunului în natură.

În continuare, apărarea a susţinut că orice măsură în afară de plata unei despăgubiri prin echivalent ar încălca dreptul de proprietate al succesorilor defunctei E.. De asemenea, s-a susţinut că măsura asiguratorie nu mai are nici un fel de justificare dacă la acest moment se face dovada achitării prejudiciului cu care s-a constituit parte civilă lichidatorul judiciar, având în vedere că măsura asiguratorie a fost instituită pentru repararea prejudiciului.

Analizând cererea de ridicare a sechestrului instituită asupra celor două bunuri imobile ce au aparţinut defunctei E. (moştenitorul acesteia fiind persoana interesată G., astfel cum rezultă din certificatul de constatare a calităţii de moştenitor legal şi testamentar nr. x/11.04.2022, ataşat la dosar), Curtea a avut în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 249 din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

În plus, după cum s-a arătat şi în cuprinsul ordonanţei prin care a fost instituită această măsură, conform art. 32 din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data instituirii sechestrului, care are corespondent în prezent în dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 129/2019), în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Textul este incident în cauză având în vedere că inculpatul A. este acuzat prin actul de sesizare a instanţei şi de săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la spălare a banilor, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., constând în aceea că pentru a deţine şi utiliza bunul despre care cunoştea că provine din săvârşirea infracţiunii de delapidare, inculpatul A., ca un adevărat proprietar, odată cu darea în plată către E. a bunului imobil (teren şi construcţii) cunoscut ca Spitalul de Pneumoftiziologie - Stejăriş, sub pretextul unei datorii de 1.200.000 RON, a disimulat adevărata natură a provenienţei şi proprietăţii asupra acestuia, dispunând în acest scop ca martora E., fără vinovăţie, să semneze o procura autentificată prin încheierea notarială nr. x din 15.01.2010 prin care îl împuternicea să dispună de bun cum va considera de cuviinţă (să administreze cu puteri depline, să aducă în garanţie cele trei loturi de teren şi să le vândă cui va crede de cuviinţă, la preţul şi condiţiile pe care le consideră mai favorabile) şi un testament pentru cazul morţii acesteia, autentificat prin încheierea nr. x din 15.01.2010, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de: participaţie improprie la spălarea banilor prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen.

De asemenea, se constată că procurorul a instituit măsura asiguratorie şi în considerarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 656/2002 (actualmente art. 51 din Legea nr. 129/2019), reţinând că bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală sunt supuse confiscării.

S-a invocat de apărare că măsura asiguratorie dispusă cu privire la aceste bunuri trebuie ridicată, nefiind legală, în condiţiile în care acestea nu aparţin inculpatului, ci unei persoane care nu are legătură cu prezenta cauză.

Faţă de aceste susţineri, Curtea a avut în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (2) din C. pen., măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată; fiind vorba de o sancţiune, aceasta este legată de făptuitor.

Pe de altă parte însă, după cum s-a arătat în doctrină, măsura confiscării speciale, luându-se cu privire la anumite lucruri, are caracter in rem şi produce efecte faţă de orice persoană la care s-ar găsi lucrurile confiscate, care va trebui să le predea organelor competente (Drept penal român. Partea generală, ediţia a IV-a, C. Mitrache, Bucureşti, 2000).

Prin urmare, măsura confiscării vizează făptuitorul însă este posibil ca, în concret, aceasta să producă efecte faţă de alte persoane care exercită diferite drepturi asupra bunurilor.

Mai mult, conform art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile care urmează a fi confiscate.

În cazul de faţă, s-a dispus indisponibilizarea unor bunuri care sunt înregistrate pe numele numitei E. (în prezent decedată), reţinându-se că este vorba de bunuri care au fost dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, stabilindu-se şi faptul că ele au fost transferate de la inculpat la titularul actual. Pe cale de consecinţă, în măsura în care s-ar stabili că sunt aplicabile dispoziţiile privind confiscarea, aceste bunuri ar putea fi confiscate.

Pe de altă parte, instanţa de fond a dispus, cu privire la aceste bunuri, restabilirea situaţiei anterioare, prin revenirea bunurilor în patrimoniul părţii civile, în acelaşi timp inculpatul păstrând dreptul de dispoziţie asupra acestora (fiind împuternicit ca atare), în plus fiind desemnat şi legatar cu privire la ele prin testamentul întocmit de aceasta. Şi în raport de această soluţie, apare relevantă situaţia bunurilor, respectiv modalitatea în care acestea au fost transferate numitei E., fiind necesar să se analizeze eventualul caracter simulat al operaţiunii, astfel cum a invocat Ministerul Public, ceea ce ar justifica revenirea bunurilor în patrimoniul părţii civile. Or, aceste aspecte urmează a fi analizate cu ocazia judecării apelurilor formulate în cauză, termenul stabilit pentru redactarea şi pronunţarea deciziei instanţei de apel fiind 15.03.2023.

Prin urmare, în stadiul actual, soluţia dispusă deja de instanţa de fond - respectiv restabilirea situaţiei anterioare prin readucerea bunurilor în patrimoniul părţii civile - este una posibilă, fiind deci, şi din acest punct de vedere, necesară menţinerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor.

Pe fondul acestei măsuri, Curtea a avut în vedere că, într-adevăr, aceasta a fost dispusă în anul 2017, trecând deci un interval de timp de 5 ani de la indisponibilizarea bunurilor.

În aprecierea proporţionalităţii acestei măsuri, s-a avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul extrem de ridicat invocat în cauză, importanţa bunurilor sechestrate, criterii coroborate şi cu riscul transferării acestora către alte persoane (în măsura în care sunt avute în vedere indiciile privind reaua-credinţă manifestată de persoanele implicate în transmiterea bunurilor).

Pe de altă parte, Curtea a reţinut relevant faptul că persoana interesată G. a prezentat doar un certificat de calitate de moştenitor, atestând doar calitatea de moştenitor, ceea ce înseamnă, astfel cum se consemnează în cuprinsul înscrisului că, pentru valorificarea oricărui drept patrimonial, succesorul trebuie să obţină certificatul de moştenitor. Prin urmare, în prezent, şi în măsura în care sechestrul ar fi ridicat, partea interesată nu ar avea dreptul de a dispune de bunuri, în lipsa certificatului de moştenitor, astfel că existenţa sau inexistenţa măsurii nu produce nici un efect concret faţă de acestea.

În aceste condiţii, s-a apreciat că, în prezent, menţinerea măsurii asiguratorii este proporţională cu scopul urmărit precum şi cu restrângerea concretă a drepturilor persoanei interesate.

În ceea ce priveşte ordinul de plată din 10.02.2023 şi adresa emisă de C., în calitate de lichidator judiciar al SC B. SA, prin care se confirmă încasarea sumei de 3.948.300 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului pentru care SC B. SA s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2018 (depuse la dosar), Curtea de apel a reţinut că modalitatea de rezolvare a acţiunii civile este subsidiară şi în strânsă legătură cu rezolvarea acţiunii penale, astfel că la acest moment este necesară menţinerea măsurii sechestrului asigurător.

Prin cererea ataşată la fila nr. x din vol. III al dosarului de urmărire penală rezultă că partea civilă, prin lichidator judiciar, a precizat că înţelege să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3.948.300 RON, rezultată ca diferenţă între preţul de cumpărare al proprietăţii imobiliare Spitalul de Pneumoftiziologie Stejeriş (5.148.300 RON), transmis cu titlu de dare în plată numitei E., şi creanţa stinsă deţinută de aceasta faţă de B. SA, în valoare de 1.200.000 RON. Or, s-a reţinut că în prezenta cauză se pune în discuţie inclusiv caracterul real sau simulat al operaţiunii de dare în plată cu privire la creanţa de 1.200.000 RON, astfel că se justifică menţinerea măsurii asigurătorii până la pronunţarea unei soluţii în cauză.

Împotriva încheierii din 17 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în Dosarul nr. x/2018, au formulat contestaţii inculpatul A. şi persoana interesată G.

În motivele scrise, contestatorul A. a arătat că la instanţa de fond a invocat Decizia nr. 210 din 30 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018 şi a solicitat ca la soluţionarea cererii să se dispună introducerea în cauză a persoanei interesate G., moştenitoarea defunctei E.

La data de 08.02.2023 persoana interesată G. - prin apărător ales, a solicitat ca în temeiul art. 2502 C. proc. pen., să se procedeze la ridicarea măsurii asigurătorii instituite în cauză asupra următoarelor bunuri: - imobilul situat în mun. Braşov str. x înscris în CF nr. x a loc. Braşov - imobilul situat în mun. Braşov, Calea x înscris în CF nr. x a loc. aparţinând defunctei E.

Apărarea a susţinut că hotărârea Curţii de Apel Braşov este nelegală şi netemeinică, întrucât, deşi instanţa de fond a dispus citarea persoanei interesate G., iar la termenul din data de 8.02.2023, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii această cerere a fost pusă în discuţia părţilor, fiind susţinută inclusiv de persoana interesată, moştenitoarea defunctei E. (decedată la data de 03.03.2022), în dispozitivul hotărârii, instanţa a omis să pronunţe o soluţie cu privire la cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată în nume propriu de G. în calitate procesuală de intimat - persoana interesată, titulară de drepturi şi obligaţii potrivit normelor procesuale penale 1, dispunând doar soluţia de respingere a cererii formulate de inculpat. Or caracterul autonom al dreptului persoanei interesate/vătămate de a cere potrivit dispoziţiilor legale ridicarea măsurilor asigurătorii, impuneau obligaţia corelativă a instanţei de judecată de a soluţiona cererea formulată de intimată printr-o soluţie de admitere sau respingere a cererii, iar omisiunea pronunţării unei soluţii echivalează cu nesoluţionarea ei.

Apărarea a susţinut că în soluţia dispusă în urma verificării subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe cererea formulată distinct de persoana interesată care în acest dosar asociat a întreprins demersuri concrete şi a achitat integral către lichidatorul judiciar contravaloarea presupusului prejudiciu în cuantum de 3.984.300 iei pentru care B. SA s-a constituit parte civilă.

În opinia apărării, lipsa din dispozitivul hotărârii a unei soluţii cu privire la cererea de ridicare a măsurii asigurătorii formulată de persoana interesată, generează o nulitate absolută a hotărârii, ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin rejudecare cu respectarea dublului grad de jurisdicţie. Astfel, instanţa avea obligaţia de a evalua şi cererea contestatoarei G., care a solicitat prin apărător ales amânarea cauzei sau a pronunţării hotărârii, iar instanţa a admis cererea şi a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 15.02.2023, pentru ca persoana interesată să depună ordinul de plată din 10.02.2023 şi confirmarea emisă de C. lichidator al SC B. prin care se confirmă încasarea sumei de 3.948.300 RON, pentru a dovedi că măsura asiguratorie instituită în vederea reparării prejudiciului nu mai este justificată. De asemenea, s-a susţinut că există o încălcare a dreptului persoanei interesate de a-şi valorifica interesul legitim personal, întrucât în considerarea cererii cu care fusese învestită, instanţei îi revenea obligaţia legală de a analiza şi judeca distinct solicitarea persoanei interesate de ridicare a sechestrului, nu doar obligaţia citării ei în cauză conform art. 24, art. 25 şi art. 353 din C. proc. pen. pentru că, deşi a fost asigurată posibilitatea succesorilor de a interveni în procedură, cererea acestora de ridicare a măsurii asigurătorii nu a fost soluţionată, menţionându-se doar în considerentele hotărârii aspecte generale referitor la utilitatea demersului de a achita suma de 3.984.300 RON, contravaloarea presupusului prejudiciu în raport cu interesul individual.

Apărarea a mai arătat că moştenitoarea G., după ce a fost citată, a solicitat, în temeiul art. 356 alin. (3) C. proc. pen., un termen pentru angajare apărător, iar la data de 24.02.2023 a depus contestaţie împotriva încheierii din 17.02.2023.

Apărarea a susţinut că evaluarea directă în calea de atac a cererii formulate de partea interesată ar nega dublul grad de jurisdicţie, iar în aceste condiţii se impune soluţia trimiterii cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Braşov.

În ceea ce priveşte contestaţia inculpatului A., apărarea a susţinut că interesul legitim şi personal susţinut de acesta este strâns legat de cel al persoanei decedate, în prezent al succesorilor acesteia şi nu a fost evaluat complet şi temeinic de prima instanţă, aspecte ce justifică, de asemenea, admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărarea a susţinut că bunurile asupra cărora s-a instituit/menţinut măsura asiguratorie în vederea confiscării speciale nu sunt ale inculpatului conform înscrierilor din registrele de carte funciară care sunt constitutive de drepturi. în speţă, obiectul material al presupusei delapidări îl constituie un bun imobil, înscris în CF pe numele lui E., astfel că imobilul nu a fost posedat/apropriat de inculpat, acesta neavând nici drept de proprietate asupra lui şi niciun alt drept real. Bunul este în patrimoniul lui E., iar testamentul în favoarea inculpatului este revocat. De altfel, de la data decesului testatorului, după revocarea testamentului, singura moştenitoare a defunctei este G. aspect confirmat de certificatul care atestă calitatea de moştenitor legal şi testamentar nr. x/11.04.2022 depus la instanţa de apel (ataşat la dosar la fila nr. x).

Soluţionând latura civilă a infracţiunii de delapidare, instanţa de fond a dispus, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., restabilirea situaţiei anterioare în sensul întoarcerii în patrimoniul părţii civile SC B., prin lichidator judiciar C., a imobilelor D. ce formează obiectul sechestrului asigurător.

În cazul pendinte soluţia instanţei de a dispune restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea activului Stejăriş în natură, în patrimoniul părţii civile B., este o soluţie care nu se poate concilia cu măsura confiscării speciale deoarece acelaşi bun nu poate fi atribuit simultan atât părţii civile cât şi statului Român ca efect al confiscării speciale. Contractul de dare în plată cu nr. x/15.01.2020 este în vigoare, nu a fost desfiinţat fiind în continuare înscris în CF producând consecinţe juridice, dovadă fiind numeroasele acte juridice încheiate în legătură cu activul Stejăriş, inclusiv contracte de interes public de închiriere a unor active imobile către Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov. O parte din imobilul în discuţie, faţă de care a fost menţinut nelegal sechestrul asigurător, respectiv un teren grădină de 2305 mp care face parte din activul Stejeriş, a fost vândut la licitaţie publică de un executor judecătoresc la cererea creditorului H.. B., prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă cu suma de 3.948.300 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea contabilă a întregului activ Stejeriş şi suma de 1.200.000 RON, reprezentând creanţa cu care s-a dat în plată întregul activ. Actul de dare în plată nu a fost considerat un înscris încheiat fraudulos prin săvârşirea vreunei infracţiuni şi niciodată nu s-a solicitat desfiinţarea lui

În concluzie, s-a apreciat că prin încheierea din data de 17 februarie 2023 instanţa a adoptat o soluţie nelegală când a dispus menţinerea sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a unui bun care nu aparţine inculpatului, deoarece prin reîntoarcerea în natură a activului Stejeriş în patrimoniul B. stabilit de instanţa de fond, dacă s-ar dispune confiscarea specială cu privire la acelaşi bun, nu mai este posibilă repararea prejudiciului. Întrucât prin actul de dare în plată şi prin actele juridice subsecvente menţionate se atestă indubitabil drepturile de creanţă pe care E. le-a deţinut la B. SA, precum şi calitatea de persoană interesată în valorificarea şi stingerea creanţei pe care a deţinut-o asupra unui bun aflat sub sechestru asigurător, prin plata sumei de 3.948.300 RON efectuată de moştenitoarea G. s-a realizat soluţionarea laturii civile a cauzei. în acest sens moştenitoarea în calitate de persoană interesată a achitat presupusul prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare şi a stins şi creanţa cu care este grevat în favoarea sa în calitate de moştenitoare, imobilul denumit generic Spitalul de Pneumoftiziologie Stejăriş. Dacă la soluţionarea laturii civile a cauzei se va stabili răspunderea civilă delictuală a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, singura modalitate legală de rezolvare a acţiunii civile potrivit art. 20 alin. (5) lit. c) din C. proc. pen. şi art. 13 86 alin. (1) C. civ. este repararea prejudiciului prin plata unei despăgubiri băneşti în condiţiile în care orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ.. Desfiinţarea măsurilor asigurătorii se poate obţine la cerere, dacă exista una dintre următoarele situaţii: debitorul sau un terţ dă o garanţie reală sau personală îndestulătoare; face depunerea cu afectaţiune specială; plăteşte creanţa; La cererea de ridicare a măsurii asigurătorii, persoana interesată - G. a pus la dispoziţia instanţei contul cu suma de bani depusă pentru plata creanţei în vederea reparării prejudiciului.

Cu privire la posibilitatea confiscării bunurilor imobile direct de la terţe persoane (G.), situaţia de fapt reţinută şi normele legale actuale incidente nu permit ca instanţa de judecată să dispună o măsură de siguranţă direct faţă de o terţă persoană, şi pe cale de consecinţă nu mai este temeinică indisponibilizarea bunurilor în acest scop. În primul rând, pentru că infracţiunea de delapidare nu are subsidiar un produs al infracţiunii, iar bunurile nu au ajuns şi nici nu pot ajunge în mod ilicit în patrimoniul inculpatului. Doar dacă transferul prin actul de dare în plată ar fi fost unul efectuat în vederea eludării dispoziţiilor de la confiscare, atunci se punea problema confiscării bunurilor direct de la terţ, sau se putea face analiza unor mecanisme juridice pe care le are instanţa la dispoziţie pentru a aduce bunul din patrimoniul terţului în patrimoniul inculpatului. Instanţa penală în această ultimă ipoteză, nu poate soluţiona acest raport de drept civil dintre terţ şi inculpat în cadrul laturii penale (din care fac parte măsurile de siguranţă) prin intermediul dispoziţiilor art. 52 C. proc. pen. (chestiuni prealabile). De asemenea, nu poate invoca din oficiu simulaţia încheierii actului public întrucât este ţinută de principiul disponibilităţii părţilor care au încheiat actul juridic. S-a susţinut că în soluţionarea laturii civile, instanţa nu poate invoca nulitatea absolută din prisma unei cauze ilicite prin fraudarea legii, deoarece chiar dacă transferul bunurilor din patrimonial B. ar fi fost simulat printr-o vânzare la un preţ subevaluat, este vorba doar despre fraudarea intereselor unui creditor privat ca oricare altul. Analizând normele de drept incidente, s-a susţinut că există o compatibilitate limitată între dispoziţiile art. 249 alin. (4) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 112 C. pen.

Apărarea a susţinut că menţinerea dispoziţiei de instituire a măsurilor asigurătorii în configuraţia juridică stabilită iniţial nu mai răspunde cerinţei legalităţii şi temeiniciei, măsura asiguratorie fiind nelegală, excesivă şi ar reprezenta o ingerinţa nepermisă, dincolo de ceea ce este necesar pentru garantarea plăţii despăgubirilor civile, astfel că se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurător, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de normele procesual penale şi civile pentru a se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii asupra - imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF nr. x a loc. Braşov - imobilului situat în mun. Braşov, str. x - Calea x înscris în CF nr. x a loc. Braşov, din momentul plăţii sumei de 3.948.300 RON cu care B., prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă în procesul penal, reprezentând diferenţa dintre valoarea contabilă a întregului activ Stejeriş şi suma de 1.200.000 RON, reprezentând creanţa cu care s-a dat în plată întregul activ. Având în vedere că temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii asiguratorie a fost instituită nu mai subzistă, în plus nu mai este proporţională cu scopul urmărit, în baza art. 2502 C. proc. pen., apărarea a solicitat ca aceasta să fie ridicată.

S-a apreciat, totodată, că ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă şi atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare în raport de durata şi evoluţia procedurii şi consecinţele pe care le produce depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri. Astfel spus, şi în menţinerea măsurii asiguratorie trebuie făcut testul de proporţionalitate (apărarea a invocat în acest sens jurisprudenţa CEDO, cauza Forminster Entreprise limited c Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 - 78).

Contestatoarea G., în susţinerea cererii prin care a solicitat ridicarea măsurii dispuse întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, susţinând că interesul legitim şi personal pretins din solicitarea inculpatului, este strâns legat de cel al persoanei decedate, în prezent al succesorilor acesteia şi trebuie soluţionată de instanţă în raport de toate argumentele aduse distinct de părţile şi/sau persoanele interesate.

În opinia contestatoarei, hotărârea Curţii de Apel Braşov este nelegală şi netemeinică, întrucât, deşi instanţa de fond a dispus citarea persoanei interesate G., iar la termenul din data de 08.02.2023, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii, această cerere a fost pusă în discuţia părţilor, fiind susţinută inclusiv de persoana interesată, moştenitoarea defunctei E. (decedată la data de 3.03.2022), în dispozitivul hotărârii, instanţa a omis să pronunţe o soluţie cu privire la cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată în nume propriu de G. în calitate procesuală de intimat - persoana interesată, titulară de drepturi şi obligaţii potrivit normelor procesuale penale 1, dispunând doar soluţia de respingere a cererii formulate de inculpat. Or, caracterul autonom al dreptului persoanei interesate/vătămate de a cere potrivit dispoziţiilor legale ridicarea măsurilor asigurătorii, impuneau obligaţia corelativă a instanţei de judecată de a soluţiona cererea formulată de intimată printr-o soluţie de admitere sau respingere a cererii, iar omisiunea pronunţării unei soluţii echivalează cu nesoluţionarea ei.

Contestatoarea a arătat că instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe cererea formulată distinct de persoana interesată care în acest dosar asociat a întreprins demersuri concrete şi a achitat integral către lichidatorul judiciar contravaloarea presupusului prejudiciu în cuantum de 3.984.300 RON pentru care B. SA s-a constituit parte civilă. Apărarea a susţinut că, în condiţiile lipsei din dispozitivul hotărârii a unei soluţii cu privire la cererea de ridicare a măsurii asigurătorii formulată de persoana interesată, generează o nulitate absolută a hotărârii, ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin rejudecare cu respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Astfel, apărarea a apreciat că instanţa avea obligaţia de a evalua şi cererea contestatoarei G., care a solicitat prin apărător ales amânarea cauzei sau a pronunţării hotărârii, iar instanţa a admis cererea şi a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 15.02.2023, pentru ca persoana interesată să depună ordinul de plată din 10.02.2023 şi confirmarea emisă de C. lichidator al SC B. prin care se confirmă încasarea sumei de 3.948.300 RON, pentru a dovedi că măsura asiguratorie instituită în vederea reparării prejudiciului nu mai este justificată.

În egală măsură, apărarea a susţinut că există o încălcare a dreptului persoanei interesate de a-şi valorifica interesul legitim personal, întrucât în considerarea cererii cu care fusese învestită, instanţei îi revenea obligaţia legală de a analiza şi judeca distinct solicitarea persoanei interesate de ridicare a sechestrului nu doar obligaţia citării ei în cauză conform art. 24, art. 25 şi art. 353 din C. proc. pen. pentru că, deşi a fost asigurată posibilitatea succesorilor de a interveni în procedură, cererea acestora de ridicare a măsurii asigurătorii nu a fost soluţionată, menţionându-se doar în considerentele hotărârii aspecte generale referitoare Ia utilitatea demersului de a achita suma de 3.984.300 RON, contravaloarea presupusului prejudiciu în raport cu interesul individual.

Redând pe larg în cererea scrisă motivarea primei instanţe, apărarea a apreciat că prin încheierea din data de 17 februarie 2023 instanţa a adoptat o soluţie nelegală când a dispus menţinerea sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a unui bun care nu aparţine inculpatului, deoarece prin reîntoarcerea în natură a activului Stejeriş în patrimoniul B. stabilit de instanţa de fond, dacă s-ar dispune confiscarea specială cu privire la acelaşi bun, nu mai este posibilă repararea prejudiciului. Întrucât prin actul de dare în plată şi prin actele juridice subsecvente menţionate se atestă indubitabil drepturile de creanţă pe care E. le-a deţinut la B. SA, precum şi calitatea de persoană interesată în valorificarea şi stingerea creanţei pe care a deţinut-o asupra unui bun aflat sub sechestru asigurător, prin plata sumei de 3.948.300 RON efectuată de moştenitoarea G. s-a realizat soluţionarea laturii civile a cauzei. în acest sens moştenitoarea în calitate de persoană interesată a achitat presupusul prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare şi a stins şi creanţa cu care este grevat în favoarea sa în calitate de moştenitoare, imobilul denumit generic Spitalul de Pneumoftiziologie Stejăriş.

Apărarea a susţinut că, dacă la soluţionarea laturii civile a cauzei se va stabili răspunderea civilă delictuală a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, singura modalitate legală de rezolvare a acţiunii civile potrivit art. 20 alin. (5) lit. c) din C. proc. pen. şi art. 1386 alin. (1) C. civ., este repararea prejudiciului prin plata unei despăgubiri băneşti în condiţiile în care orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ.. Desfiinţarea măsurilor asigurătorii se poate obţine la cerere, dacă exista una dintre următoarele situaţii: debitorul sau un terţ dă o garanţie reală sau personala îndestulătoare; face depunerea cu afectaţiune specială; plăteşte creanţa; La cererea de ridicare a măsurii asigurătorii, persoana interesată - G. a pus la dispoziţia instanţei contul cu suma de bani depusă pentru plata creanţei în vederea reparării prejudiciului.

Apărarea a mai arătat că prima instanţă a reţinut în motivarea soluţiei sale că, aşa după cum s-a arătat în doctrină, măsura confiscării speciale, luându-se cu privire la anumite lucruri, are caracter in rem şi produce efecte faţă de orice persoană la care s-ar găsi lucrurile confiscate, care ar trebui să le predea organelor competente (drept penal român. Partea generală, ediţia a IV-a, C. Mitrache, Bucureşti,2000). Prin urmare măsura confiscării vizează făptuitorul însă este posibil ca în concret, aceasta să producă efecte faţă de alte persoane care exercită diferite drepturi asupra bunurilor. Confiscarea este reglementată în legea penală română drept o "măsură de siguranţă" care are scopul declarat de a înlătura o stare de pericol sau de a preveni săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală şi se dispune ca principiu asupra anumitor bunuri (inclusiv sume de bani), în considerarea naturii lor sau a legăturii cu o faptă penală. Potrivit art. 107 alin. (2) C. pen., măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată. Prin urmare măsura de siguranţă la care face referire doctrina invocată nu poate fi dispusă faţă de orice persoană, dar dacă se dispune faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, iar lucrurile confiscate s-ar găsi la altă persoană la care au fost transferate înainte sau după confiscare, atunci acea persoană este obligată să le predea organelor competente (de ex. bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală confiscate în temeiul art. 112 lit. f) C. pen.).

Cu privire la posibilitatea confiscării bunurilor imobile direct de la terţe persoane (G.), situaţia de fapt reţinută şi normele legale actuale incidente nu permit ca instanţa de judecată să dispună o măsură de siguranţă direct faţă de o terţă persoană, şi pe cale de consecinţă nu mai este temeinică indisponibilizarea bunurilor în acest scop. În primul rând pentru că infracţiunea de delapidare nu are subsidiar un produs al infracţiunii, iar bunurile nu au ajuns şi nici nu pot ajunge în mod ilicit în patrimoniul inculpatului. Doar dacă transferul prin actul de dare în plată ar fi fost unul efectuat în vederea eludării dispoziţiilor de la confiscare, atunci se punea problema confiscării bunurilor direct de la terţ, sau se putea face analiza unor mecanisme juridice pe care le are instanţa la dispoziţie pentru a aduce bunul din patrimoniul terţului în patrimoniul inculpatului. Instanţa penală în această ultimă ipoteză, nu poate soluţiona acest raport de drept civil dintre terţ şi inculpat în cadrul laturii penale (din care fac parte măsurile de siguranţă) prin intermediul dispoziţiilor art. 52 C. proc. pen. (chestiuni prealabile).

De asemenea, apărarea a susţinut că nu poate invoca din oficiu simulaţia încheierii actului public întrucât este ţinută de principiul disponibilităţii părţilor care au încheiat actul juridic. În soluţionarea laturii civile, instanţa nu poate invoca nulitatea absolută din prisma unei cauze ilicite prin fraudarea legii, deoarece chiar dacă transferul bunurilor din patrimonial B. ar fi fost simulat printr-o vânzare la un preţ subevaluat, este vorba doar despre fraudarea intereselor unui creditor privat ca oricare altul.

Analizând normele de drept incidente, s-a constatat că exista o compatibilitate limitată între dispoziţiile art. 249 alin. (4) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 112 C. pen. Astfel, "măsura asiguratorie se dispune anticipat şi preventiv, pentru a garanta eventuala confiscare, dar evident că instituţia de drept substanţial - fie ea confiscarea specială ori extinsă - se va dispune dacă sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de C. pen.. Or, pentru a dispune confiscarea specială de la terţ este necesar ca acesta să fi comis o faptă tipică şi anti juridică".

În raport de toate împrejurările arătate, în opinia apărării, menţinerea dispoziţiei de instituire a măsurilor asigurătorii în configuraţia juridică stabilită iniţial nu mai răspunde cerinţei legalităţii şi temeiniciei, măsura asiguratorie fiind nelegală, excesivă şi ar reprezenta o ingerinţa nepermisă, dincolo de ceea ce este necesar pentru garantarea plăţii despăgubirilor civile, astfel că se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurător, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de normele procesual penale şi civile pentru a se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii asupra -imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF nr. x a loc. Braşov - imobilului situat în mun. Braşov, str. x - Calea x înscris în CF nr. x a Ioc. Braşov, din momentul plăţii sumei de 3.948.300 RON cu care B., prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă în procesul penal, reprezentând diferenţa dintre valoarea contabilă a întregului activ Stejeriş şi suma de 1.200.000 RON, reprezentând creanţa cu care s-a dat în plată întregul activ.

Examinând încheierea atacată, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză, Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora pentru următoarele considerente:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

În drept, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).

Prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Având în vedere legislaţia în vigoare, în cauză, se constată că prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2017 în Dosarul nr. x/2013 al D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile (D.) deţinute de E. şi F., respectiv imobilul înscris în CF x Braşov, nr. top x şi imobilul înscris în CF nr. x Braşov.

Astfel, prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2017, emisă în Dosarul nr. x/2013 al D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de administrator de fapt al SC B. SA, după ce a dispus achiziţionarea de către B. SA la data de 27.08.2007 a bunului imobil (teren şi construcţii) cunoscut ca Spitalul de Pneumoftiziologie, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea notarială nr. x încheiat la preţul de 5.003.650 RON prin intermediul numitei E., mătuşa sa, a însuşit acest activ, dând dispoziţii pentru întocmirea unor înscrisuri în acest scop, respectiv în baza hotărârii AGEA nr. 8 din 31.12.2009 s-a încheiat actul de dare în plată autentificat prin încheierea nr. x din data de 15.01.2010, între SC B. SA, în calitate de debitoare garantă şi E. în calitate de creditoare, în scopul stingerii creanţei de 1.200.000 RON, neidentificată în evidenţele contabile ale societăţii, transmiţându-se proprietatea asupra:

- imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+l, cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+l, cu nr. x - curte în suprafaţă de 36 mp pe care este construită o casă din lemn cu nr. cadastral x şi cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 9.751 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+l, cu nr. top x - teren în intravilan în suprafaţă de 16.986 mp.

În aceeaşi zi în care s-a făcut darea în plată, A. a devenit proprietarul de fapt al bunului, despre care cunoştea că provine din săvârşirea infracţiunii de delapidare, prin procurile speciale autentificate prin încheierile nr. x şi nr. y, date de E., dobândind dreptul să administreze cu puteri depline, să aducă în garanţie cele trei imobile şi să le vândă cui va crede de cuviinţă, la preţul şi condiţiile pe care le consideră mai favorabile, drepturi care echivalează cu cel de proprietate.

De asemenea, în aceeaşi zi cu darea în plată respectiv 15.01.2010 imobilele au fost lăsate prin testament autentic lui A., deşi E. avea ca moştenitori rezervatari soţul şi doi copii.

Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând numiţilor E. şi F.:

- imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din alipirea imobilelor cu nr. cadastral x şi x) compus din teren intravilan în suprafaţă de 26.773 mp şi construcţiile cu nr. cadastral x, în vederea confiscării speciale.

Prin Sentinţa penală nr. 165/06.10.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a dispus, între altele, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la spălare a banilor, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

De asemenea, în baza art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a), b) şi g) C. pen. - relativ la lit. g), fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială - pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art. 68 lit. c) C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul întoarcerii în patrimoniul părţii civile SC B. SA, prin lichidator judiciar C., a imobilelor (D.) respectiv:

- imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. x - curte în suprafaţă de 36 mp pe care este construită o casă din lemn cu nr. cadastral x şi cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 9.751 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x - teren în intravilan în suprafaţă de 16.986 mp.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2017 în Dosar nr. x/2013 la D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov asupra bunurilor imobile (D.) deţinute de E. şi F., respectiv imobilul înscris în CF x Braşov, nr. top x şi imobilul înscris în CF nr. x Braşov.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul A. şi partea civilă D.G.R.F.P Braşov, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov.

În contestaţia împotriva încheierii din 17 februarie 2023 a Curţii de Apel Braşov, apărarea inculpatului A. a susţinut că, raportat la modalitatea în care a fost introdusă în cauză persoana interesată, este incidentă sancţiunea nulităţii absolute, întrucât instanţa de fond nu a soluţionat cererea persoanei interesate, astfel încât, singura soluţie care se impune este desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca partea să nu fie privată de accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Argumentele apărării referitoare la ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispusă în cauză s-au bazat pe faptul că prejudiciul pentru presupusa infracţiune de delapidare a fost acoperit şi nu mai subzistă temeiurile care au configurat, iniţial, soluţia de indisponibilizare a bunurilor. S-a solicitat, de asemenea, a se avea în vedere şi criteriul proporţionalităţii, aşa cum a fost stabilit prin Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii. Apărarea a susţinut că menţinerea dispoziţiei de instituire a măsurilor asigurătorii în configuraţia juridică stabilită iniţial nu mai răspunde cerinţei legalităţii şi temeiniciei, măsura asiguratorie fiind nelegală, excesivă şi ar reprezenta o ingerinţa nepermisă, dincolo de ceea ce este necesar pentru garantarea plăţii despăgubirilor civile, astfel că se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurător, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de normele procesual penale şi civile pentru a se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii.

Se observă că şi criticile contestatoarei persoană interesată G. au fost în consens cu cele ale inculpatului în ceea ce priveşte încălcarea dublului grad de jurisdicţie, întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de aceasta privind ridicarea măsurii asigurătorii.

Pe fond, s-a susţinut că instanţa de fond a menţinut măsura sechestrului asigurător, în condiţiile în care constituirea de parte civilă s-a referit la suma de 3.948.000 RON, iar contestatoarea a făcut toate demersurile şi a plătit prejudiciul, astfel că măsura sechestrului asigurător apare ca fiind excesivă la acest moment şi se impune ridicarea acesteia.

Înalta Curte constată că prin încheierea atacată, din 17 februarie 2023, Curtea de apel a respins cererea formulată de inculpatul A. privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispusă în cauză prin ordonanţa din data de 19.07.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, în dosarul penal nr. x/2013, apreciind că, în raport de stadiul actual al dosarului şi soluţia dispusă deja de instanţa de fond, este necesară menţinerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor. De asemenea, prima instanţă a apreciat că măsura este şi proporţională, având în vedere prejudiciul extrem de ridicat invocat în cauză, importanţa bunurilor sechestrate, criterii coroborate şi cu riscul transferării acestora către alte persoane.

În ceea ce priveşte persoana interesată G., prima instanţă a reţinut că aceasta a prezentat doar un certificat de calitate de moştenitor, atestând doar calitatea de moştenitor, ceea ce înseamnă, astfel cum se consemnează în cuprinsul înscrisului că, pentru valorificarea oricărui drept patrimonial, succesorul trebuie să obţină certificatul de moştenitor. Prin urmare, s-a apreciat că în prezent, şi în măsura în care sechestrul ar fi ridicat, partea interesată nu ar avea dreptul de a dispune de bunuri, în lipsa certificatului de moştenitor, astfel că existenţa sau inexistenţa măsurii nu produce niciun efect concret faţă de acestea.

În ceea ce priveşte ordinul de plată din 10.02.2023 şi adresa emisă de C., în calitate de lichidator judiciar al SC B. SA, prin care se confirmă încasarea sumei de 3.948.300 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului pentru care SC B. SA s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2018 (depuse la dosar), Curtea reţine că modalitatea de rezolvare a acţiunii civile este subsidiară şi în strânsă legătură cu rezolvarea acţiunii penale, astfel că la acest moment este necesară menţinerea măsurii sechestrului asigurător.

Prin urmare, se constată că instanţa de fond, în considerentele hotărârii, a analizat cererea formulată de persoana interesată G., iar instanţa de control judiciar apreciază că aceasta a evaluat în mod corect condiţiile şi a constatat că nu se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurător. Prin urmare, nu este încălcat dublu grad de jurisdicţie, atâta vreme cât în calea de atac a contestaţiei criticile au fost reluate şi au făcut obiectul unei noi analize.

În ceea ce priveşte critica apărării referitoare la dreptul de proprietate al contestatoarei G., se constată că este nefondată, întrucât scopul măsurii asigurătorii nu este acela de a priva pe cel cercetat de exerciţiul drepturilor sale fundamentale, ci de a ocroti un interes al statului, care, prin măsurile de politică penală adoptate, tinde să protejeze persoana vătămată prin săvârşirea faptelor penale.

În continuare, se observă că inculpatul A. este acuzat prin actul de sesizare a instanţei şi de săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la spălare a banilor, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., iar măsura asiguratorie s-a instituit şi în considerarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 656/2002 (actualmente art. 51 din Legea nr. 129/2019). În cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 656/2002 (în prezent, Legea nr. 129/2019) necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracţiuni.

În ceea ce priveşte critica apărării referitoare la faptul că bunurile asupra cărora s-a instituit/menţinut măsura asiguratorie în vederea confiscării speciale nu sunt ale inculpatului A., se observă că această argumentaţie, adusă şi în faţa primei instanţe, a primit o dezlegare corectă, în raport de dispoziţiile legale în materie (art. 249 alin. (4) din C. proc. pen.), şi, în raport de hotărârea instanţei de fond care, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul întoarcerii în patrimoniul părţii civile SC B. SA, prin lichidator judiciar C., a imobilelor din municipiul Braşov.

Referitor la argumentele apărării în sensul că măsura nu mai este proporţională cu scopul urmărit, se constată că, în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen., unul dintre criteriile ce trebuie evaluate îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

Critica apărării, în sensul că măsura asiguratorie nu este proporţională cu scopul reparatoriu urmărit, este nefondată.

Astfel, în cauză, este îndeplinită condiţia proporţionalităţii, dată fiind natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei (participaţie improprie la spălare a banilor, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.) şi necesitatea de a asigura o eventuală confiscare specială, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în sensul prevăzut de normele legale ce impun această măsură.

Prin urmare, că măsurile asigurătorii analizate satisfac în continuare exigenţele de necesitate (decurgând din lege) şi proporţionalitate care au stat la baza dispunerii lor şi nu se justifică în momentul de faţă ridicarea acestora, fiind o garanţie pentru o posibilă plată a prejudiciului, cu atât mai mult cu cât în cazul infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie şi o garanţie plăţii cheltuielilor judiciare către stat. Mai mult, criticile inculpatului vor fi supuse analizei în calea de atac a apelului, iar în cazul în care, în urma examinării tuturor probelor, se va constata prejudiciul, acesta urmează a fi recuperat de la inculpat.

Relativ la cele ce precedă, instanţa supremă constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor, acestea fiind necesare şi proporţionale cu scopul urmărit şi se impune menţinerea ei.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi de persoana interesată G. împotriva încheierii din 17 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în Dosarul nr. x/2018.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat G., în sumă de 85 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi G. împotriva încheierii din 17 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorii inculpaţi plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat G., în sumă de 85 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 martie 2023.

GGC - ED