Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 999/2023 AI generated

Liability for performing artists' royalties in commercial spaces: applicability of public communication definition to salons and scope of collective management collection under Law No. 8/1996

Case Number Decizia nr. 999/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the defendant's appeal for cassation, thereby upholding the lower courts' judgments and establishing that the beauty salon operator is liable for paying triple remuneration and late penalties to the collective management organization (Credo) for the public communication of sound recordings, while also ordering the defendant to pay 1,000 RON in litigation costs. The dispute centered on whether a beauty salon was required to pay statutory royalties for background music played to customers and whether the interpretation of copyright laws requiring a single remuneration payment per domain of creation was applied correctly, with the defendant arguing that the law only applies to broadcasting entities and does not require licensing with multiple organizations. The court ruled that under Articles 104, 112(1), 112(3), and 168 of Law No. 8/1996, the right to remuneration for performers' rights in sound recordings is distinct from other copyright categories and arises in any place open to the public where a number of persons beyond a family circle gathers, confirming that the operator's failure to declare the unit and pay the respective fees constituted a violation of the collective management agreement.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 din C. proc. civ, art. 104 din Legea nr. 8/1996, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 168 din Legea nr. 8/1996, art. 112 alin. (1) din Legea nr. 8/1996; Liability for performing artists' royalties in commercial spaces: applicability of public communication definition to salons and scope of collective management collection under Law No. 8/1996: The dispute centered on whether a beauty salon was required to pay statutory royalties for background music played to customers and whether the interpretation of copyright laws requiring a single remuneration payment per domain of creation was applied correctly, with the defendant arguing that the law only applies to broadcasting entities and does not require licensing with multiple organizations. The court ruled that under Articles 104, 112(1), 112(3), and 168 of Law No. 8/1996, the right to remuneration for performers' rights in sound recordings is distinct from other copyright categories and arises in any place open to the public where a number of persons beyond a family circle gathers, confirming that the operator's failure to declare the unit and pay the respective fees constituted a violation of the collective management agreement.

Keywords

AI generated
public domain copyright remuneration broadcasting right commercial dispute liability for costs interpretation of laws

Cited Legislation

AI generated
art. 453 din C. proc. civ
În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art.
art. 104 din Legea nr. 8/1996
Astfel, art. 104 din Legea nr. 8/1996 nu se referă la niciun drept de remuneraţie, iar "înregistrările sonore sau fonograma de care vorbeşte articolul sus arătat se referă la cei care difuzează acele semne prin tv sau radio nu la publicul care urmăreşte acele semne".
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 168 din Legea nr. 8/1996
În acest sens, recurenta pârâtă a arătat că art. 168 din Legea nr. 8/1996 menţionează un singur organism de gestiune colectivă, căruia i se plăteşte o singură remuneraţie.
art. 112 alin. (1) din Legea nr. 8/1996
Această critică nu poate fi primită, noţiunea de remuneraţie unică regăsită în cuprinsul normei de la art. 112 alin.
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996
Împrejurarea invocată de recurenta pârâtă, că spaţiul în care a avut loc comunicarea publică de fonograme are destinaţia de salon de înfrumuseţare şi nu este un spaţiu de cazare sau alimentaţie publică, este lipsită de relevanţă, câtă vreme art. 15 alin.
art. 112 alin. (3) din Legea nr. 8/1996
8/1996, astfel cum dispun dispoziţiile art. 112 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 453 coroborat cu art. 494 din C. proc. civ.

Provisions cited in the second order of the dispositive to obligate the defendant to pay litigation costs (attorney fees) to the plaintiff.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 23 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi a chemat în judecată în calitate de pârâta A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata triplului sumei de 547,00 RON (la care se adaugă TVA), ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 99/2015, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.01.2019 până la data de 31.01.2020, în temeiul art. 1.349 din C. civ., pentru unitatea nedeclarată la CREDIDAM, respectiv Salonul de înfrumuseţare situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj; obligarea pârâtei la plata triplului sumei de 126,36 RON, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 99/2015, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate prin primul capăt de cerere, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 12.08.2019, conform dispoziţiilor deciziei Deciziei ORDA nr. 99/2015, şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la primul punct al acţiunii. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1175/01.10.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a obligat pârâta la plata sumei de 1.641 RON către reclamantă, sumă datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în perioada 01.10.2019 - 31.01.2020 pentru unitatea administrată şi nedeclarată şi la plata sumei de 126,36 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 22.01.2020, inclusiv. Tribunalul a obligat pârâta plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere în continuare până la plată, a respins acţiunea în rest ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata sumei de 670 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 332A din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1175/01.10.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind obligată apelanta la plata sumei de 600 RON către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de recurs, recurenta pârâtă a arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât este insuficient motivată, iar motivarea este contradictorie, textele de lege reţinute fiind greşit interpretate.

Astfel, art. 104 din Legea nr. 8/1996 nu se referă la niciun drept de remuneraţie, iar "înregistrările sonore sau fonograma de care vorbeşte articolul sus arătat se referă la cei care difuzează acele semne prin tv sau radio nu la publicul care urmăreşte acele semne". Recurenta pârâtă a precizat că spaţiul pe care îl deţine are destinaţia de salon de înfrumuseţare şi nu este un spaţiu de cazare sau alimentaţie publică, cum se reţine în decizie.

Recurenta pârâtă a considerat că nici prevederile art. 168 din acelaşi act normativ nu sunt corect şi legal reţinute în decizie. Contrar celor arătate în decizie, în textul legal nu se vorbeşte de organismele enumerate de instanţă. Din contră, din interpretarea art. 168 se vorbeşte de un singur organism de gestiune colectivă care este colector unic, astfel încât se plăteşte o remuneraţie unei singure entităţi.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind nul sau, în subsidiar, ca nefondat cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata reclamantă arătat că decizia că recurată este suficient motivată şi, de asemenea, dispoziţiile legale incidente în cauză au fost corect interpretate şi aplicate de către instanţa de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este întemeiat. Conform acestui text legal, hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii.

În dezvoltarea acestui motiv, partea nu a indicat în ce constă insuficienţa motivării deciziei din apel sau care ar fi critica invocată în calea de atac a apelului cu privire la care decizia instanţei nu conţine o motivare. De asemenea recurenta pârâtă nu a indicat care sunt considerentele contradictorii din decizia instanţei de apel, susţinerile privind interpretarea greşită a unor prevederi legale neputând fi încadrate în acest caz de casare, ele urmând a fi analizate prin prisma cu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Invocând greşita aplicare a art. 104 şi 168 din Legea nr. 8/1996, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti pentru greşita reţinere în sarcina acesteia a obligaţiei de plată către reclamanta CREDIDAM, în condiţiile în care Legea nr. 8/1996 nu impune în sarcina utilizatorului obligaţia de a încheia licenţe cu mai multe organisme de gestiune colectivă. În acest sens, recurenta pârâtă a arătat că art. 168 din Legea nr. 8/1996 menţionează un singur organism de gestiune colectivă, căruia i se plăteşte o singură remuneraţie.

Această critică nu poate fi primită, noţiunea de remuneraţie unică regăsită în cuprinsul normei de la art. 112 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe raportându-se la fiecare categorie de titulari de drepturi: autori ai operelor muzicale, artişti interpreţi sau executanţi, producători de fonograme. Instanţa de apel s-a referit la art. 168 din Legea nr. 8/1996 pentru a explica că remuneraţia este unică în ceea ce priveşte acelaşi domeniu de creaţie, existând organisme de gestiune din domenii de creaţie diferite. Reclamanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, prin deciziile ORDA nr. 120/2013 şi nr. 121/2013 fiind numit colector pentru retransmiterea prin cablu a prestaţiilor artistice fixate pe fonograme şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual.

Prin urmare, aceeaşi activitate - care cuprinde utilizarea prin comunicare publică a fonogramelor - atrage obligaţia de achitare a remuneraţiilor pentru toate tipurile de drepturi pe care respectivele opere le înglobează; de aceea, pentru comunicarea publică a fonogramelor, recurenta datorează şi remuneraţii către artiştii interpreţi sau executanţi pentru prestaţiile acestora fixate pe fonograme.

Art. 104 din Legea nr. 8/1996 a fost avut în vedere de instanţa de apel pentru a defini fonogramele ca fiind "fixarea sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a reprezentării digitale ale acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări incorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală" şi a considerat în mod corect că această utilizare dă naştere dreptului la remuneraţie în favoarea a două categorii de drepturi conexe.

Împrejurarea invocată de recurenta pârâtă, că spaţiul în care a avut loc comunicarea publică de fonograme are destinaţia de salon de înfrumuseţare şi nu este un spaţiu de cazare sau alimentaţie publică, este lipsită de relevanţă, câtă vreme art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 defineşte comunicarea publică drept orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia.

În ceea ce priveşte colectarea remuneraţiei unice, aceasta se efectuează în condiţiile art. 168 din Legea nr. 8/1996, astfel cum dispun dispoziţiile art. 112 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. Prin urmare, "colectarea sumelor datorate de utilizatori sau de alţi plătitori se face de organismul de gestiune colectivă al cărui repertoriu se utilizează", în speţă, organismul de gestiune colectivă fiind reclamanta care gestionează drepturile artiştilor interpreţi, astfel cum s-a arătat anterior.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 332A din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Cât priveşte cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.

În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, reprezentând onorariul de avocat achitat de aceasta conform dovezii efectuării tranzacţiei bancare de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 332A din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2023.