De facto expropriation of urban land occupied by public utilities: requirement of just compensation under constitutional property rights and ECHR jurisprudence

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia civilă la 5 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Deva, prin primar, să se constate exproprierea în fapt, fără titlu, a terenului în suprafaţă de 771 mp, situat în municipiul Deva, Bd. x nr. 25 A, având nr. cadastral x, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 528.906 RON, fără TVA, cu titlu de despăgubiri, la care să se adauge dobânda legală aferentă, calculată începând cu data introducerii acţiunii, până la plata efectivă a despăgubirilor, precum şi la plata oricăror altor sume datorate cu titlu de impozit pe venit.

În drept, au invocat prevederile Legii nr. 255/2010, art. 1 alin. (2) şi art. 562 alin. (3) C. civ., art. 5 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României.

2. Hotărârea Tribunalului Hunedoara

Prin sentinţa nr. 1182 din 28 septembrie 2021, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins cererea precizată, formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Deva, prin primar.

3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1801 din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 1182 din 28 septembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă. A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, obligându-l pe pârâtul Municipiul Deva, prin primar, la plata sumei de 528.906 RON, fără TVA, cu titlu de despăgubiri, precum şi la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data introducerii acţiunii, până la plata efectivă a despăgubirilor. A respins cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata oricăror altor sume datorate cu titlu de impozit pe venit, aferent despăgubirilor acordate. L-a obligat pe pârâtul Municipiul Deva, prin primar, la plata sumei de 4.500 RON în favoarea reclamantului C., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în etapa procesuală a fondului.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1801 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Deva, prin primar.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că modalitatea arbitrară de interpretare a normelor legale de către instanţa de apel a condus la o motivare necorespunzătoare şi la pronunţarea unei decizii eronate, fiindu-i prejudiciată poziţia procesuală raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la apărările formulate.

A afirmat recurentul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că a fost încălcat dreptul fundamental reglementat prin art. 44 din Constituţie, prin punerea în posesie a intimaţilor asupra unui teren afectat de lucrări de utilitate publică, care este inclus în patrimoniul bunurilor publice al municipiului Deva şi nu poate fi folosit. A arătat că procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 771 mp a fost emis în baza sentinţei nr. x/2005 a Tribunalului Deva, rămasă definitivă prin decizia nr. 1216/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a stabilit, în favoarea intimaţilor, măsuri reparatorii prin echivalent.

Recurentul a susţinut că intimaţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin sentinţa nr. 322/2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1216/A/2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia, fiind admisă contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de primar nr. 954/2004 prin care, faţă de imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 880 mp, expropriat prin Decretul nr. 175/1985, s-au stabilit în favoarea lor măsuri reparatorii în echivalent, potrivit formei aplicabile la data respectivă a actului normativ incident.

A arătat, de asemenea, că s-a conformat dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti menţionate şi a apreciat că nu se pune problema unei exproprieri în fapt, întrucât intimaţii nu au fost deposedaţi de terenul în suprafaţă de 771 mp, fiind proprietari pe o parte din stradă şi pe parcare, în baza decretului de expropriere, lucrările de amenajare fiind realizate cu mult timp înainte de pronunţarea sentinţei nr. 322/2005 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă în dosarul nr. x/2004.

Recurentul a învederat că instanţa de apel a evocat în mod greşit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, deşi prin dispoziţia de primar nr. 954/2004 s-a reţinut imposibilitatea retrocedării în natură, prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a dispus obligarea sa la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 771 mp, care, fiind situată în intravilanul municipiului Deva, este afectată de lucrări de utilitate publică (stradă şi parcare, amenajate anterior anului 1990).

Recurentul a susţinut că nu s-a ţinut cont de această împrejurare atunci când s-a dispus restituirea în natură a imobilului, această măsură putând fi instituită pe vechiul amplasament doar în cazul imobilelor libere, iar nu a celor ocupate de construcţii ori grevate de alte sarcini.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la 22 decembrie 2022, în termenul procedural, intimaţii A., B. şi C. au solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile invocate în recurs vizează greşita interpretare şi aplicare de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României, din perspectiva cărora a fost examinat apelul intimaţilor, precum şi eronata referire a instanţei la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a se ţine seama că, deşi prin dispoziţia de primar nr. 954/2004 s-a reţinut imposibilitatea retrocedării în natură a suprafeţei de teren de 771 mp, prin sentinţa nr. 322/2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1216/A/2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia, dispoziţia a fost anulată, iar recurentul a fost obligat la restituirea în natură a acestui imobil, afectat de lucrări de utilitate publică.

Motivele de recurs nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa nr. 322/2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1216/A/2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia, a fost anulată dispoziţia nr. x/2004 a Primarului Municipiului Deva (prin care se stabiliseră, în favoarea intimaţilor, măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafaţă de 880 mp şi pentru care formulaseră notificare în baza Legii nr. 10/2001), s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 771 mp, iar pentru diferenţa de 109 mp s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, la valoarea de 351.605 RON/mp, prin titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea intimaţilor.

Ca urmare a pronunţării hotărârilor judecătoreşti menţionate, a fost emisă, de către Primarul Municipiului Deva, dispoziţia nr. x/2006, precum şi procesul-verbal de punere în posesie aferent, nr. x/04.08.2008, măsurile stabilite prin aceste înscrisuri dovedindu-se ineficiente faţă de situaţia juridică a imobilului, care era ocupat, anterior retrocedării, de lucrări de utilitate publică (stradă şi parcare publică).

În raport de circumstanţele particulare ale cauzei şi de faptul că, prin cererea de chemare în judecată intimaţii au reclamat o expropriere în fapt, în lipsa unei drepte şi prealabile despăgubiri - instituţie juridică în legătură cu care s-a reţinut în mod corect că este o creaţie jurisprudenţială care nu beneficiază de o reglementare specifică în dreptul intern - instanţa de apel, în baza rolului activ reglementat de art. 22 C. proc. civ. şi pentru a asigura intimaţilor dreptul de acces la o instanţă, conform art. 5 şi 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Drepturilor Fundamentale, a examinat cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României (invocate ca temei de drept al acţiunii civile), art. 555 C. civ. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, conturate în materia apărării dreptului de proprietate, în raport de prevederile art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie.

Contrar susţinerilor recurentului, controlul de legalitate şi temeinicie al sentinţei s-a realizat în mod corespunzător de către instanţa de apel, care a examinat dacă tribunalul a respectat dispoziţiile legale din dreptul intern şi din cel comunitar, ce reglementează dreptul de proprietate şi limitele exercitării acestuia, concluzionând corect că nu sunt incidente dispoziţiile Legilor nr. 33/1994 şi nr. 255/2010, întrucât sunt întrunite elementele unei exproprieri de fapt a terenului intimaţilor, rezultate din atingerea adusă substanţei dreptului lor de proprietate, prin imposibilitatea folosirii bunului din cauza afectării de lucrări de utilitate publică, fără dispunerea unei exproprieri legale şi în lipsa indemnizaţiei aferente.

Raportat la pretenţia concretă dedusă judecăţii şi la încadrarea juridică efectuată în baza rolului activ, instanţa de apel a reţinut că intimaţii sunt îndreptăţiţi la obţinerea unei juste despăgubiri, în condiţiile în care dreptul lor de proprietate a fost încălcat prin punerea în posesie cu un teren afectat de utilitate publică, inclus în patrimoniul municipiului Deva.

Această constatare este corectă de vreme ce regimul juridic al terenului asupra căruia poartă litigiul contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţia României şi art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie, ocuparea terenului de lucrările de utilitate publică, în lipsa declanşării procedurii de expropriere prevăzute de lege, reprezentând o ingerinţă în dreptul de proprietate privată, prin împiedicarea intimaţilor să exercite atributele esenţiale ale acestui drept, precum posesia şi folosinţa.

Dimpotrivă, pentru a fi considerată compatibilă cu art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios european a stabilit că ingerinţa asupra dreptului de proprietate privată, trebuie să îndeplinească anumite criterii, anume să respecte principiul legalităţii şi să urmărească un obiectiv legitim prin mijloace proporţionale cu obiectivul urmărit (Beyeler împotriva Italiei).

Însă, raportul de proporţionalitate între interesul general pentru asigurarea căilor publice de acces şi interesul particular, prin respectarea dreptului de proprietate privată în plenitudinea prerogativelor sale, poate fi reţinut numai în condiţiile acordării unei despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit de intimaţi în urma restrângerilor aduse drepturilor lor, remediu care este în acord atât cu normele C. civ., cu cele ale legii fundamentale, cât şi cu jurisprudenţa instanţei de contencios european în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, în ipoteza absenţei unei exproprieri formale, este obligatoriu să se privească dincolo de aparenţe şi să se cerceteze realităţile situaţiei reclamate (Hotărârea Sporrong şi Lonnroth contra Suediei).

În acest mod a procedat şi curtea de apel în cauza de faţă, constatând, pe baza probatoriului administrat, că, deşi intimaţilor li s-a restituit în natură suprafaţa de teren de 771 mp, pentru care plătesc impozit, aceştia se află în imposibilitatea de a folosi terenul din cauza faptului că este ocupat de lucrări de utilitate publică.

Reţinând apărările formulate de intimaţi în etapele procesuale anterioare, curtea a constatat că suprafaţa de teren în discuţie aparţine domeniului public al municipiului Deva, iar între părţi au avut loc, la un moment dat, negocieri cu privire la o eventuală achiziţionare a imobilului de către unitatea teritorial administrativă pentru suma de 528.906 RON, ce a fost stabilită în urma întocmirii unui raport de evaluare la solicitarea recurentului.

Cum această ofertă de cumpărare nu s-a concretizat prin încheierea unui contract care să conducă la transferul dreptului de proprietate de la intimaţi către recurent, iar dreptul de folosinţă este afectat, în esenţa sa, prin imposibilitatea utilizării imobilului din cauza unor lucrări de utilitate publică, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza reţinută de instanţa de apel cu privire la exproprierea în fapt, care s-a realizat în mod efectiv, prin transformarea ireversibilă a imobilului într-un bun de utilitate publică, destinat traficului auto şi pietonal din municipiul Deva, fără plata unei despăgubiri corespunzătoare intimaţilor.

Dreptul la dezdăunare, în această situaţie, îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeana arătând în jurisprudenţa sa că, în ipoteza în care un bun este afectat de utilitate publică, statul are obligaţia de a expropria bunul, prin acordarea unei despăgubiri proprietarului său. În caz contrar, ar însemna ca statul să îşi atingă anumite obiective de politică socială pe seama unei persoane private, ceea ce nu este acceptabil, întrucât costurile de politică socială trebuie suportate de întreaga colectivitate, nu doar de o anume persoană (cauza Bugajny şi alţii contra Poloniei).

Similar, Înalta Curte reţine că, în ipoteza în care s-ar fi urmat procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, transferul dreptului de proprietate nu ar fi operat cu titlu gratuit în favoarea expropriatorului (municipiul Deva), în sarcina acestuia născându-se obligaţia de plată a unei despăgubiri care să reflecte pierderea dreptului de folosinţă al intimaţilor asupra bunului.

În acest context este corectă constatarea instanţei de apel cu privire la faptul că, în vederea respectării dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României se impune acordarea către intimaţi a unor despăgubiri, ca mijloc de reparaţie pentru privarea de proprietatea imobilului în litigiu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia supusă analizei a fost pronunţată de instanţa de apel cu respectarea normelor materiale incidente în cauză, în baza art. 496 alin. (1) din actul normativ menţionat, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Deva, prin primar, împotriva acesteia.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. îl va obliga pe recurentul-pârât la plata către intimaţii-reclamanţi C., A. şi B. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat, conform dovezii de plată depuse la dosar, respectiv chitanţa nr. x din 10 mai 2023 emisă de Cabinet de Avocat D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Deva, prin primar, împotriva deciziei nr. 1801 din 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimaţii-reclamanţi C., A. şi B. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.