Revision petition inadmissible for missing one-month deadline after final decision, despite claimed res judicata conflict

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra cererii de revizuire deduse judecăţii, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 345 din 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului; a admis recursul declarat de recurenta pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 1295 din 25 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi B. şi C.; a modificat, în tot, decizia recurată; a admis apelul; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 812,75 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 31.05.2019-24.07.2019 şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1500 RON; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, la 11 aprilie 2023, au formulat cerere de revizuire revizuenţii B. şi C., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2023.

În cuprinsul cererii, revizuenţii arată că, prin decizia atacată, s-a reţinut că intimata nu poate fi obligată la contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 25 februarie 2016 - 31 mai 2019 întrucât în această perioadă intimata nu a săvârşit fapta ilicită de ocupare fără drept a imobilului, dat fiind că folosinţa acestuia i s-a transmis prin antecontractul de vânzare cumpărare, ce nu a fost rezoluţionat pe cale judecătorească. Susţin că acest raţionament încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 495 din 31 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care s-a dispus evacuarea intimatei din imobil, chiar dacă antecontractul de vânzare cumpărare nu a fost rezoluţionat. Apreciază că, după încetarea antecontractului, intimata a săvârşit fapta ilicită de ocupare fără drept a imobilului, pentru care datorează despăgubiri.

Învederează că, în noua reglementare procesuală civilă, considerentele care tranşează chestiuni litigioase dobândesc putere de lucru judecat, concluzie ce se desprinde din cuprinsul art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 19 aprilie 2023, a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul din perspectiva excepţiei tardivităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul căii de atac deduse judecăţii îl reprezintă revizuirea deciziei civile nr. 345 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.

În speţă, ultima hotărâre în sensul articolului anterior menţionat este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia civilă nr. 345 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora "Sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol care menţionează că "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

Raportat la datele speţei, în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit la 16 mai 2022.

Cum cererea de revizuire a fost depusă la 11 aprilie 2023, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancţiunea decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Susţinerile revizuenţilor în sensul curgerii termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, având în vedere că încălcarea autorităţii de lucru judecat rezultă doar din considerente, nu şi din dispozitivul deciziei supuse revizuirii, nu pot fi primite.

Astfel, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 545/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a reţinut următoarele:

20. În acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea a reţinut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. (...)

23. Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

24. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară.

Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

25. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 345 R/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a revizuenţilor, Înalta Curte îi va obliga pe aceştia la plata sumei de 3556 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 345 R/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe revizuenţi la plata sumei de 3556 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.