Insurer appeal partially upheld; late-payment penalties on RON 48,603 quashed, enforcement acts annulled, sums remitted, rest of damages affirmed.

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, la 20 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenienta forţată C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispune obligarea pârâtei B. S.A. la plata de despăgubiri în suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale şi materiale pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de circulaţie din 11 ianuarie 2017; obligarea pârâtei la plata de penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu 18 ianuarie 2018 şi până la plata efectivă şi integrală a despăgubirilor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare din 12 iunie 2018, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia la plata de despăgubiri constând în prestaţii băneşti periodice, în cuantum de 2500 RON lunar, începând cu 11 ianuarie 2017 şi în continuare, pe toată perioada incapacităţii de muncă; obligarea pârâtei la plata sumei de 470 RON, despăgubiri materiale suplimentare.

2. Sentinţa Tribunalului Maramureş

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Tribunalul Maramureş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientei C..

Prin sentinţa civilă nr. 754 din 13 iulie 2021, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a obligat pe pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. suma de 80.000 (optzeci mii) RON, cu titlu de daune morale şi suma de 1670 RON, despăgubiri materiale, cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi după rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea integrală a sumelor datorate; a respins, ca nefondate, celelalte pretenţii.

3. Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 143 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, au fost admise apelurile declarate de apelantul A. şi de apelanta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 754 din 13 iulie 2021 pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2018, care a fost schimbată, în parte, după cum urmează: a fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. despăgubiri pentru nerealizarea câştigului din muncă, în cuantum de 12.640 RON aferent intervalului ianuarie - decembrie 2017; a fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 48.603 RON începând cu 29 ianuarie 2018 şi până la achitarea integrală a despăgubirilor; a fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 45.707 RON începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive şi până la achitarea integrală a despăgubirilor; au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei civile atacate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta B. S.A. susţine că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 20 alin. (4) şi (5) şi art. 22 alin. (5) şi (6) din O.U.G. nr. 54/2016, în privinţa acordării penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 48.602 RON, începând cu 29 ianuarie 2018 şi până la achitarea despăgubirilor integrale.

Citează dispoziţiile art. 22 alin. (5) şi (6) din O.U.G. nr. 54/2016, avute în vedere de instanţa de apel, şi arată că, în mod greşit, s-a apreciat că recurenta este obligată la plata sumei ofertate în termen de 10 zile de la data emiterii ofertei.

În acest sens, arată că alin. (5) al art. 22 din O.U.G. nr. 54/2016 nu este aplicabil în speţă întrucât întreg prejudiciul creat reclamantului a făcut obiectul prezentului litigiu. Astfel, chiar dacă recurenta a formulat o ofertă de despăgubire, reclamantul nu a acceptat-o, astfel încât a supus analizei instanţei de judecată întregul prejudiciu creat prin producerea evenimentului rutier, fiind aplicabile în cauză prevederile alin. (6) al art. 22 care vizează stabilirea întregului prejudiciu de către instanţa de judecată şi acordarea despăgubirilor în baza hotărârii judecătoreşti definitive.

Mai arată că hotărârea recurată este nelegală având în vedere temeiul legal al acordării penalităţilor de întârziere, reprezentat de art. 20 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 54/2016, nu art. 22 alin. (5), cum s-a reţinut prin hotărârea recurată.

Învederează că nu există o dispoziţie legală care să impună achitarea sumei ofertate în termen de 10 zile de la emiterea ofertei, termenul menţionat raportându-se la alin. (4) al art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, asiguratorul având la dispoziţie 10 zile pentru a efectua plata sumei ofertate şi acceptate, cu titlu de întreg prejudiciu cauzat sau pentru a efectua plata sumei stabilite de către instanţa de judecată prin hotărâre definitivă.

Având în vedere faptul că, în speţă, se regăseşte ipoteza soluţionării litigiului pe cale judecătorească, sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (4) teza a II a din O.U.G. nr. 54/2016 şi, astfel, termenul de plată curge de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, având la dispoziţie 10 zile pentru a efectua plata.

Susţine că, ipotetic vorbind, în prezenta cauză, asiguratorului i s-a creat o situaţie mai grea, sancţionată cu aplicarea penalităţilor de întârziere pentru că a formulat o ofertă de despăgubire, faţă de situaţia în care nu ar fi ofertat, situaţie în care penalităţile ar fi curs din a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti, ca şi în cazul celorlalte despăgubiri stabilite în mod definitiv.

Conform art. 500, art. 643, art. 723 C. proc. civ., a solicitat desfiinţarea, în parte, a actelor de executare privind executarea despăgubirilor (privind penalităţile de întârziere aferente sumei de 48.602 RON, începând cu 29 ianuarie 2018), efectuate în baza deciziei civile nr. 143/A/2022, pronunţată la 29 martie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, cu consecinţa întoarcerii executării silite, în conformitate cu art. 723 şi urm C. proc. civ.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 februarie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 143/A/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate, care se impun a fi cenzurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul modului de soluţionare a capătului de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, recurenta susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 20 alin. (4) şi (5) şi art. 22 alin. (5) şi (6) din O.U.G. nr. 54/2016, în privinţa acordării penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 48.603 RON, începând cu 29 ianuarie 2018 şi până la achitarea despăgubirilor integrale.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că instanţa de apel a apreciat corect că regimul juridic al penalităţilor de întârziere datorate de către asigurator este reglementat de O.U.G. nr. 54/2016.

În acest context, Înalta Curte constată că penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, reglementate prin dispoziţiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, au rolul de a sancţiona refuzul la plată, ceea ce are drept consecinţă faptul că o atare sancţiune poate fi aplicată doar în cazul în care există o culpă în întârzierea plăţii despăgubirilor care, prin ipoteză, au caracter cert, lichid şi exigibil.

Din interpretarea prevederilor art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016, rezultă că despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, sub condiţia depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii şi cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Astfel, textul de lege evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea. Primul vizează ipoteza care consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, în baza înţelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară.

Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă presupune existenţa unui acord, atât în privinţa persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului, cât şi în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciilor produse. Se reţine că exercitarea dreptului de apreciere, pe baza probelor administrate, a întinderii despăgubirilor morale cuvenite victimelor poate avea drept consecinţă o cuantificare diferită a acestor despăgubiri de către asigurător, în raport cu propria apreciere a victimelor şi naşterea unui conflict care se impune a fi tranşat de către instanţa de judecată, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească temeinicia dreptului la despăgubiri şi să se procedeze la stabilirea unei creanţe certe, lichide şi exigibile în sarcina asiguratului.

Prin ipoteză, neînţelegerile referitoare la cuantumul despăgubirilor includ şi cazul în care asiguratorul notifică părţii prejudiciate o ofertă de despăgubire, care însă nu este agreată de partea prejudiciată, situaţie în care neplata sumei menţionate în ofertă nu este urmarea atitudinii culpabile a pârâtei, ci a lipsei încheierii unei înţelegeri care să reprezinte temeiul plăţii despăgubirilor.

In egală măsură, acceptarea unei oferte de despăgubire trebuie să fie neechivocă, deoarece numai în acest caz, se poate vorbi de un act juridic prin care se stabilesc definitiv despăgubiri şi, prin urmare, despre existenţa unei creanţe certe şi lichide.

În privinţa momentului de la care reclamantul ar putea pretinde, în cauză, penalităţi de întârziere, se reţine că, deşi la momentul învestirii instanţei pârâta emisese o primă ofertă referitoare la despăgubirile materiale şi morale, aceasta a fost refuzată de către reclamant fiind apreciată prea redusă raportat la leziunile suferite şi urmările accidentului de circulaţie, iar prin cererea de chemare în judecată, titularul cererii a pretins stabilirea pe cale judiciară a despăgubirilor la care este îndreptăţit ca urmare a prejudiciului suferit în urma accidentului, aşadar indemnizaţia în integralitatea sa.

Astfel, nu se poate reţine că părţile au ajuns la un acord cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care pârâta, în calitate de asigurător, îl datora reclamantului, persoană prejudiciată.

Într-o atare ipoteză, în care, raportul juridic litigios se impune a fi tranşat de către instanţa de judecată, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească temeinicia dreptului de despăgubiri şi să se procedeze la stabilirea unei creanţe certe, lichide şi exigibile în sarcina asiguratului, penalităţile de întârziere pot fi acordate doar de la data la care există o hotărâre definitivă a instanţei de stabilire a acestor despăgubiri, conform art. 21 alin. (4) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016.

În cauza pendinte, deoarece stabilirea despăgubirilor solicitate de către reclamantul A. s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicţionale de faţă, Înalta Curte constată că este lipsită de temei aprecierea instanţei de apel în sensul că reclamantul este îndreptăţit la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi, pentru suma de 48.603 RON, calculate începând cu data de 29 ianuarie 2018, data formulării ofertei de către asigurator şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Pentru considrentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 143/A/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă va fi admis, cu consecinţa casării, în parte, a hotărârii atacate şi trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru reluarea judecăţii în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere aferente sumei de 48.603 RON.

Referitor la solicitarea recurentei de desfiinţare a actelor de executare efectuate în baza deciziei anterior menţionate, cu consecinţa întoarcerii executării silite, se reţine că, potrivit art. 500 C. proc. civ., "Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. Instanţa va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare."

De asemenea, potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., "În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia (…)".

În raport de aceste dispoziţii legale şi de soluţia pronunţată în cauză, de admitere a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 76/A din 18 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi casare, în parte, a deciziei recurate, Înalta Curte dispune întoarcerea executării silite pentru sumele reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumei de 48.603 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 143/A/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere aferente sumei de 48603 RON.

Desfiinţează actele de executare şi dispune întoarcerea executării în ceea ce priveşte această obligaţie.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.