Compensation of attorney's fees vs. expert fees: material error correction barred for substantive error of judgment in litigation costs allocation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the plaintiff, upholding the appellate court's prior decision to reject the request for correction of material errors in a 2018 civil judgment. The dispute concerned the plaintiff's attempt to rectify a procedural ruling which had compensated legal expenses between the parties; specifically, the plaintiff argued that the compensation should have been limited to stamp duty and expert fees, as attorney's fees were not claimed in the initial notes of settlement and were explicitly reserved for separate claims. The Court held that the error alleged was not a visible material mistake or calculation error suitable for correction under Article 281 of the Code of Civil Procedure, but rather a substantive error of judgment regarding the legal effects of the parties' requests. Consequently, the Court ruled that such issues could not be addressed through the ex parte procedure for material error correction but required the exercise of ordinary appellate remedies, leading to the final denial of the correction request.
Legislator headnote
AI generatedart. 281 C. proc. civ, art. 281 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Compensation of attorney's fees vs. expert fees: material error correction barred for substantive error of judgment in litigation costs allocation: Cu caracter prealabil, se constată că litigiul în care a fost pronunţată încheierea din 2 martie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la 22 noiembrie 2010, dată în raport de care sunt incidente, în speţă, dispoziţiile C. proc. civ. adoptat în anul 1865, având în vedere prevederile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, coroborate cu cele ale art. 27 din acelaşi act normativ, care prevăd că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 mai 2023
Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 ianuarie 2023 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, reclamanta A. S.A. - prin lichidator judiciar B. a solicitat, în temeiul art. 281 şi 2812 C. proc. civ., îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 59 din 11 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2010, în sensul corectării dispoziţiilor instanţei atât în considerente, cât şi în dispozitiv, în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, şi constatarea compensării cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului şi nu al avocaţilor.
În motivarea cererii s-a arătat că, în toate fazele procesuale, reclamanta a solicitat admiterea apelului şi acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru şi onorarii expert şi nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi nu a depus o asemenea dovadă la dosar.
A învederat că, prin notele de şedinţă depuse la 18 februarie 2018, au fost actualizate pretenţiile reclamantei, aceasta solicitând ca în rejudecarea cauzei să fie admisă, în parte, cererea de chemare în judecată doar împotriva pârâtei C. S.A., în privinţa primelor trei petite referitoare la: 1.obligarea pârâtei C. S.A. să ne lase in deplină proprietate deplină posesie suprafaţă de teren construcţii hala de 916 m.p. din proprietatea subscrisei, situată în loc. Cluj-Napoca, B-dul x nr. 18, jud. Cluj, înscrisă în C.F. nr. x provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x ce a fost dezmembrată din C.F. iniţial x nu nr. cadastral x, teren aflat sub hala de producţie; 2. obligarea pârâtei C. S.A. să ne lase in deplină proprietate deplină posesie suprafaţă de construcţie de 523 m.p. din proprietatea subscrisei, situată in loc. Cluj-Napoca, B-dul x nr. 18, jud. Cluj, înscrisă în C.F. nr. x provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x cu nr. topografic x şi x, constând din birouri şi spaţii cu altă destinaţie aflate în clădirea de birouri; 3. obligarea pârâtei C. S.A. să demoleze zidul despărţitor construit nelegal pe terenul proprietatea subscrisei înscris în C.F. nr. x provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x ce a fost dezmembrată din C.F. iniţial nr. x nu nr. cadastral x, în caz de refuz să autorizaţi pe subscrisa să demoleze pe cheltuiala pârâtei acest zid; 4. să constataţi că acestea au rămas fără obiect având în vedere încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu subscrisa la data de 28.02.2017 la BNP D. autentificat sub nr. x/28.02.2017 pentru cota parte de 19604/27363 m.p. din imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x sub A1 Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x), în care este inclusă şi suprafaţa de teren de 916 m.p. revendicată de subscrisa cât şi imobilul cu nr. topo x înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca sub A1 provenind din conversia C.F. nr. x).
În privinţa petitelor 4-6 şi 8, reclamanta a solicitat admiterea acestora în totalitate, urmând a se dispune obligarea pârâtei C. S.A. la plata despăgubirilor în valoare totală de 1.048.772,16 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor proprietatea subscrisei şi folosite de pârâtă constând în echivalentul chiriei pe ultimii trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată după cum urmează: pentru teren şi hală de producţie chirie de 14 RON/m.p. fără TVA, în total 581.837,76 RON cu TVA inclus; spaţii birouri chirie de 20 RON/m.p. fără TVA, în total 466.934,4 RON cu TVA inclus, calculate începând cu luna noiembrie 2007 şi până în luna noiembrie 2010; obligarea pârâtei C. S.A. la plata de dobândă legală calculată asupra sumei de 1.048.772,16 RON începând cu data introducerii acţiunii până la achitarea efectivă a acestei sume; obligarea pârâtei C. S.A. la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor proprietatea subscrisei şi folosite de pârâte constând echivalentul unei chirii de 14 RON/m.p. fără TVA pe lună pentru teren şi hală de producţie de 20 RON/m.p. fără TVA pe lună pentru spaţii birouri până la predarea efectivă a spaţiilor ocupate abuziv de pârâte, adică până la data de 31.05.2017 dată la care a avut obligaţia de a preda întregul amplasament către pârâtă ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare; să se constate că petitul 7 a rămas fără obiect având în vedere aceleaşi aspecte de la petitele 1-3; rectificarea C.F. nr. x în sensul radierii dreptului de proprietate a pârâtei C. S.A. din C.F. nr. x cu nr. cadastral x asupra casei scărilor aferentă construcţiei P+2E înscrise în C.F. nr. x provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x cu nr. topografic x şi x;
Prin aceeaşi precizare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu expert la fondul cauzei şi taxa judiciară de timbru în apel, pentru următoarele considerente:
La 22.03.2018, la solicitarea instanţei, s-au depus note cu cuantificarea cheltuielilor de judecată, prin care s-a solicitat:
"Având în vedere dispoziţiile, vă comunicăm că valoarea totală a cheltuielilor de judecată solicitate de subscrisa sunt în sumă de 47.251,18 RON, defalcate după cum urmează:
- 29.782.72 RON taxă judiciară de timbru la fondul cauzei, OP-ul se află în dosarul de la Tribunalul Comercial Cluj, înaintea sentinţei comerciale nr. 623110.02.2011, fila x;
- 13,5 RON - timbru judiciar la fondul cauzei, sunt ataşate la dosarul de la Tribunalul Comercial Cluj, fila x;
- 2520 RON onorar expert pentru expertiza efectuată în cauză, dovada achitării sumei de 2020 RON se află imediat după încheierea de şedinţă din 19.02.2014 şi ataşăm copie de pe dovada achitării avansului;
- 14.919,36 RON taxă judiciară de timbru în apel, ataşăm copie de pe OP;
- 15,6 RON - timbru judiciar în apel se află la dosarul Curţii de Apel înaintea încheierii de şedinţă din data de 22.02.2017.
Onorariu avocaţial vom solicita pe cale separată".
Reclamanta susţine că, în aceste condiţii, este evident că nu se puteau compensa cheltuielile de judecată referitor la onorariile avocaţiale, atâta timp cât acestea nu au fost solicitate.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la 2 martie 2023, în dosarul nr. x/2010, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. având ca obiect îndreptarea erorii materiale a deciziei civile nr. 59/A/2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj la 11 aprilie 2018, în dosar nr. x/2010.
În considerentele acestei încheieri s-a reţinut că, prin intermediul notelor scrise depuse la solicitarea instanţei, reclamanta a specificat că în componenţa cuantumului total de 47.251,18 RON, solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, se integrează suma de 2520 RON reprezentând onorariu expert, menţionându-se, în mod expres, că onorariul avocaţial se va solicita pe cale separată, însă, prin intermediul cererii de îndreptare a erorilor materiale, nu se susţine intervenţia unei erori de calcul, în privinţa sumei rezultate ca urmare a operaţiunii de compensare.
Pe de altă parte, curtea de apel a reţinut că, în condiţiile în care prin decizia în privinţa căreia s-a solicitat îndreptarea erorii materiale, nu s-a explicitat raţionamentul care a condus la identificarea sumei finale, nefiind astfel certă categoria cheltuielilor de judecată valorificată de instanţă în operaţiunea compensării, cererea reclamantei nu poate fi admisă întrucât verificarea necesară este incompatibilă cu remediul procesual vizat de art. 281 C. proc. civ. de la 1864.
Instanţa a apreciat că lipsa oricăror elemente, criterii care să permită desprinderea unei concluzii privind categoria cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, intervenită în procesul compensării, fără a se putea înlătura posibilitatea ca instanţa să fi omis a ţine cont de precizarea formulării unei cereri de acordare a onorariul de avocat pe cale separată şi integrarea acestui tip de cheltuieli în compensare, paralizează eficienţa prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A. S.A., care a fost înregistrat la 26 aprilie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea recursului, petenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală în raport de aspectele reţinute de instanţa de apel, dată fiind existenţa erorilor materiale ce se cer a fi îndreptate.
A învederat că, prin notele scrise depuse de părţile în litigiu, la solicitarea expresă a instanţei, fiecare parte şi-a cuantificat cheltuielile solicitate pe categorii de cheltuieli, iar în cuprinsul solicitărilor petentei nu se regăseşte onorariul avocaţial.
Recurenta a apreciat că, în aceste condiţii, stabilirea de către instanţă a compensării cheltuielilor se poate referi la cele solicitate de părţi, taxe de timbru şi onorariu de expert, nu la onorariul de avocat care nu a fost solicitat.
Analizând recursul în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu caracter prealabil, se constată că litigiul în care a fost pronunţată încheierea din 2 martie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la 22 noiembrie 2010, dată în raport de care sunt incidente, în speţă, dispoziţiile C. proc. civ. adoptat în anul 1865, având în vedere prevederile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, coroborate cu cele ale art. 27 din acelaşi act normativ, care prevăd că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Referitor la fondul recursului, temeiul juridic al cererii formulate de recurentă îl constituie dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., temei de drept în raport de care va fi realizat controlul judiciar.
Noţiunea de greşeală materială are, în sensul art. 281 C. proc. civ., înţelesul de eroare materială vizibilă, săvârşită cu ocazia redactării hotărârii. Pe această cale nu se poate urmări şi obţine îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond sau o greşeală de judecată întrucât nu ar avea caracterul unei erori materiale.
Procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti presupune, aşadar, corijarea acelor erori materiale strecurate, cu ocazia redactării ori tehnoredactării, în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri.
Aceste erori materiale pot viza numele, calitatea şi susţinerile părţilor ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale.
Or, în cauza pendinte, nu rezultă că menţiunea privind compensarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial este eroare materială şi nu greşeală de judecată, cât timp aceste onorarii au fost compensate parţial, deşi doar pârâta a solicitat acordarea lor şi a depus dovada în acest sens.
Pe de altă parte, în considerentele deciziei a cărei îndreptare se solicită nu se regăseşte raţionamentul care să conducă la identificarea sumei finale rezultate după compensare pentru a putea stabili cu certitudine categoria cheltuielilor de judecată avute în vedere de instanţă.
Din perspectiva celor anterior expuse, se constată că solicitarea recurentei nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii de îndreptare a erorilor materiale vizează aspecte în legătură cu actul de judecată, care pot fi îndreptate numai în căile de atac, şi nu pe calea aleasă de recurentă.
Reţinând că soluţia recurată, de respingere a cererii formulate în afara condiţiilor procedurale, este legală, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. - prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii din 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. - prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii din 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.