Judicial fee reexamination finality; nullity of unsigned appeal

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauze

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 04.10.2022, petentul A. a solicitat reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilită, în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de reexaminare a taxei de timbru, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 19 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs petenţii B. şi A..

Prin memoriul de recurs, nu au fost dezvoltate motive de nelegalitate.

4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13 decembrie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din 10 martie 2023, s-a stabilit termen pentru analiza recursului la data de 25 mai 2023.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat două excepţii procesuale, respectiv excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii, în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din Codul de procedură şi excepţia inadmisibilităţii căii de atac în raport de prevederile art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi a rămas în pronunţare asupra acestora.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, în raport de excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii recurenţilor şi inadmisibilităţii căii de atac, invocate din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…), precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii", semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.

În egală măsură, când cererea este formulată de mai mulţi recurenţi, aceasta trebuie să poarte semnătura tuturor recurenţilor, sau, în cazul reprezentării acestora, trebuie anexată dovada mandatului de reprezentare al celor ce nu au semnat cererea.

Nulitatea fiind expresă, consecinţa este că sancţiunea va putea fi aplicată în condiţiile art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs transmisă prin poştă electronică, la 02 decembrie 2022, nu poartă semnătura recurenţilor, iar prin rezoluţia instanţei din 14 decembrie 2022, s-a dispus citarea acestora cu privire la obligaţia de a complini lipsa semnăturilor, sub sancţiunea anulării cererii, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din adresele emise la data de 11 ianuarie 2023.

Totodată, se constată că recurenţii nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să le poarte semnătura şi nici nu s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, la termenul acordat în cauză, pentru a complini această lipsă.

Or, în lipsa semnăturii părţilor, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului la acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii recurenţilor, întrucât aceştia nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

De altfel, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că recursul declarat în cauză este inadmisibil în raport de prevederile art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluţionarea căii de atac a recursului exercitată de petenţii A. şi B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În conformitate cu dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă."

Aşadar, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea interesată are deschisă o singură "cale de atac", specifică în această materie, respectiv, cererea de reexaminare - cerere ce se soluţionează printr-o încheiere definitivă.

Prin încheierea civilă atacată cu recurs a fost soluţionată calea de atac formulată de petenţi împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, curtea de apel pronunţând o încheiere definitivă, astfel că recursul exercitat este inadmisibil.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În raport de toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că în cazul în care au fost invocate mai multe excepţii simultan, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte va constata prioritară excepţia nulităţii pentru nesemnarea cererii de recurs şi, admiţând excepţia, va anula calea de atac declarată de petenţii A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petenţii A. şi B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.