Nullification of cassation for challenging the proportionality of attorney's fees, a matter of merit excluded from review under Article 488 of the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Sector 2 - Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Consiliul Local Sector 2, să dispună obligarea la vânzarea către acesta a apartamentului nr. x din mun. Bucureşti, Şos. x, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 151/1998, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2494 din 11 martie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti în soluţionarea cauzei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin notele scrise înaintate de pârâtul Consiliul Local al Sectorului 2, înregistrate la dosar la data de 04.06.2021, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect având în vedere că s-a procedat la vânzarea către reclamant a apartamentului.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1270 din 30 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a Civilă s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare de către pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Sector 2, Consiliul Local Sector 2 - Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca rămasă fără obiect şi au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 9.442,99 RON, cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1277A din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local Sector 2 şi i-a obligat pe aceştia la plata sumei de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1277A din 22 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât Statul Român nu poate fi sancţionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nefiind vinovat de declanşarea prezentului litigiu.

În continuare, recurentul a solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate de ambele instanţe de fond, arătând că onorariul de avocat a fost stabilit într-un cuantum mult prea mare în raport de complexitatea şi dificultatea litigiului, precum şi în raport cu volumul efectiv de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, invocând, în acest sens, dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care dau posibilitatea judecătorului de a mări sau micşora onorariile avocaţilor în funcţie de valoarea pricinii sau de munca efectiv depusă.

Prin restul susţinerilor, recurentul a arătat criteriile care trebuie avute în vedere de instanţa de judecată la aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Maria Costin contra României şi Johanna Huber contra României prin care s-a statuat că, pentru a fi acordate, cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare şi efectuate real, în limita unui cuantum rezonabil.

5. Înregistrarea dosarului

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 15 decembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 10.

Prin rezoluţia din 10 martie 2023, Completul nr. 10 a stabilit termen de judecată la data 25 mai 2021, în vederea soluţionării recursului.

La termenul din 25 mai 2023, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului, urmând a fi analizată, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de pârâtul Consiliul Local Sector 2, prin întâmpinare, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi având în vedere şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1277A din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local Sector 2.

Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurentul-pârât Român prin Ministerul Finanţelor Publice vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către instanţele de fond.

În ceea ce priveşte critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către prima instanţă, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o reiterare în apel a criticilor cu acelaşi obiect aduse sentinţei civile pronunţate în dosar, ce au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea primei instanţe de control judiciar, motivaţia identică fiind de natură a ignora existenţa judecăţii anterioare, finalizate prin decizia recurată, şi inaptă a răspunde cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

O astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Cu referire la critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către instanţa de apel, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Statul Român neputând fi sancţionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nefiind vinovat de declanşarea prezentului litigiu.

Însă, simpla afirmaţie a părţii, în sensul încălcării de către instanţă a normelor de drept material este lipsită de valenţe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greşelile anume imputate instanţei în judecarea apelului, în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a fi incident vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate, nu este suficient ca recurentul-pârât să facă trimitere, în mod formal, la încălcarea unor norme de drept material, ci trebuie arătate, în mod concret, normele presupus a fi încălcate de către instanţă, totodată, fiind necesar ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, şi nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În realitate, recurentul-pârât nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspecte a căror evaluare se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt.

Astfel, lecturarea memoriului de recurs relevă că aspectele critice expuse vizează pretinsa apreciere eronată a instanţelor de fond asupra culpei procesuale şi asupra cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantului prin care recurentul tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţele de fond proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Or, astfel cum a fost statuat cu caracter de principiu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3/2020, pronunţată în recurs în interesul legii "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

Totodată, prin aceiaşi decizie s-a reţinut de Înalta Curte că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. (…) 36. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice."

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

Faţă de soluţia pronunţată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu chitanţa Seria x nr. x din 24.05.2023, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1277A din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4.760 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.