Nullity of cassation for failing to challenge procedural deadline calculation based on administrative registration rather than legal service

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea pârâtei la plata sumei de 234.391,87 RON, reprezentând lipsa de folosinţă pentru terenul proprietatea Municipiului Câmpina, situat în Municipiul Câmpina, B-dul. x, nr. 59-61, judeţul Prahova, în suprafaţa totală de 341,48 mp, pentru perioada august 2018 - septembrie 2020, precum si la majorări de întârziere (1 % pe lună) în cuantum de 2.340 RON, în sumă totală de 236.731,87 RON, la care se adaugă suma reprezentând majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună de la data introducerii acţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa; de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare, aşa cum este prevăzută de legislaţia în vigoare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 555 şi 1537 C. civ.

Pârâta A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâtă în prezentul litigiu, reprezentând onorariu de avocat.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a invocat necompetenţa funcţională a secţiei a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Prahova, având în vedere că litigiul dedus judecăţii este unul de natură civilă, care vizează pretenţii decurgând din folosinţa unui imobil, iar pe fondul cauzei a solicitat să se respingă apărările formulate de către pârâtă, ca neîntemeiate, urmând să se admită acţiunea, aşa cum a formulat-o.

Prin încheierea din 12.02.2021, Tribunalul Prahova, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2020*.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin sentinţa nr. 1979/07.07.2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins acţiunea şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei 12.900 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 2270/20.09.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca tardiv, apelul reclamantului împotriva sentinţei; a respins cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar.

A arătat recurentul că singura dată de la care avea posibilitatea de calculare a termenului de declarare a căii de atac era data la care a fost înregistrată hotărârea la sediul instituţiei, întrucât hotărârile şi actele procedurale pot fi comunicate într-o zi de vineri, la o oră la care în programul de registratură nu mai pot fi înregistrate documente, pentru a primi număr de înregistrare. Astfel, documentele primite la ora 14:00 într-o zi de vineri, primesc număr de înregistrare în prima zi lucrătoare, respectiv în ziua de luni. Astfel că termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării la sediul instituţiei, situaţie faţă de care solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii.

Recurentul a mai arătat că instanţa de fond nu motivează sub nicio formă de ce consideră că este echivoc caracterul ilicit al faptei. Din argumentaţia, cel puţin sumară a instanţei, se înţelege că fapta ilicită se referă la fapta pârâtei de a achiziţiona şi de a deţine o construcţie amplasată pe terenul proprietatea recurentului. Or, fapta ilicită a pârâtei constă în aceea că a folosit terenul proprietatea recurentului, pe care are amplasat un spaţiu comercial, timp de 2 ani de zile, fără a achita contravaloarea folosinţei terenului.

Referitor la prejudiciu, recurentul arată că instanţa nu face decât să reţină că s-a efectuat un raport de expertiză care a calculat suma de bani pe care recurentul ar fi putut să o primească cu titlu de chirie pentru terenul în litigiu, dar a stabilit că în cauză nu se poate reţine nicio culpă în sarcina pârâtei sub aspectul cauzării unui prejudiciu in patrimoniul recurentului.

Astfel, expertiza dispusă de către instanţa de judecată nu este una utilă cauzei, deoarece specialitatea în care s-a dispus raportul de expertiză nu este cea care ar fi dus la dezlegarea pricinii. Din punctul de vedere al recurentului nu era necesar niciun raport de expertiză, sau, cel mult, se putea efectua o expertiză contabilă care să verifice calculele făcute de acesta şi dacă preţul lipsei de folosinţă corespunde chiriei percepută de municipalitate pentru zona respectivă, chirie stabilită prin hotărârile consiliului local.

Explicaţiile instanţei se rezumă doar la buna-credinţă a pârâtei care a solicitat cumpărarea terenului şi la pasivitatea inexplicabilă a funcţionarilor publici care au permis prelungirea pe un interval de circa 2 ani întocmirea unui simplu raport de evaluare a terenului în litigiu.

Recurentul arată că într-o astfel de cauză oferta neechivocă de cumpărare a terenului de sub construcţii, făcută de pârâtă, nu obliga la vânzarea acestuia prin întocmirea unui simplu raport de evaluare. Autoritatea publică locală este ţinută de legislaţia în vigoare, în ceea ce priveşte evaluarea bunurilor imobile ale municipalităţii în vederea vânzării, cât şi de legislaţia în privinţa achiziţiilor publice, în ceea ce priveşte achiziţionarea serviciilor unui evaluator autorizat. Procedurile de acest fel sunt proceduri de durată, care implică timp şi resurse de la bugetul local cu această destinaţie, iar pârâta nu poate invoca că nu a folosit în acest timp terenul proprietatea recurentului.

Faţă de aspectele învederate, recurentul apreciază că hotărârea instanţei de fond este nulă pentru nemotivare, respectiv nu conţine argumentele pentru care au fost respinse cererile recurentului şi nici argumentele pentru care au fost luate în considerare susţinerile pârâtei.

Mai arată recurentul că hotărârea este nelegală şi pentru că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel: fapta ilicită săvârşită de pârâtă este aceea că a folosit terenul proprietatea municipalităţii o perioadă de timp, fără a plăti vreo sumă de bani pentru această folosinţă a terenului, iar vinovăţia este dată de faptul că aceasta avea cunoştinţă că terenul pe care se află spaţiul său comercial era proprietatea altuia, ignorând cu bună ştiinţă acest aspect şi neînţelegând să achite vreo chirie pentru folosinţa bunului proprietatea altuia.

Prejudiciul este acela că prin neachitarea vreunei chirii pentru terenul proprietatea recurentului, pârâta a prejudiciat bugetul local cu suma pretinsă în petitul acţiunii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform dovezii de comunicare a hotărârii aflată la dosarul de fond, hotărârea judecătorească nr. 1979/07.07.2021 a fost comunicată la data de 24.09.2021. Având în vedere dispoziţiile legale indicate mai sus, termenul de recurs a început să curgă la data de 25.09.2021 şi s-a împlinit la data de 25.10.2021. Conform dovezilor de la dosarul cauzei (respectiv ştampila aplicată pe plicul aflat la dosarul de apel), recurentul a depus apelul la data de 28.10.2021, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, situaţie în care instanţa de apel în mod legal si temeinic a reţinut că apelul este tardiv formulat.

Instanţa de apel în mod legal a înlăturat susţinerea recurentului în sensul că termenul de apel trebuie calculat prin raportare la data menţionată în registrul apelantei, atâta timp cât dispoziţiile legale stabilesc, în mod clar şi fără echivoc, faptul că termenul de apel se socoteşte de la data îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii, astfel după cum prevăd dispozitiile art. 165 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelelate critici, acestea nu reprezintă altceva decât o reluare a motivelor de apel.

Recurentul susţine că instanţa de fond nu a motivat sub nicio formă de ce consideră echivoc caracterul illicit al faptei. Contrar celor susţinute de apelant, judecătorul fondului a arătat care sunt considerentele pentru care a apreciat ca fiind echivoc caracterul illicit al faptei. Astfel, instanţa de judecată a reţinut că pretinsa faptă ilicită ar consta în folosinţa, timp de aproximativ 2 ani, a terenului pe care sunt amplasate construcţiile proprietatea pârâtei, dobândite prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/17.08.2018. În condiţiile în care încă de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiilor, intimata a manifestat intenţia de a cumpăra terenul pe care se află construcţiile respective, pretinsa faptă de a folosi terenul respectiv nu poate îmbrăca forma unei fapte ilicite.

În privinţa prejudiciului, recurentul susţine, pe de o parte, că în mod greşit instanţa de judecată a reţinut că nu există prejudiciu, iar pe de altă parte, că în mod greşit s-a dispus efectuarea unei expertize.

În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, în lipsa faptei ilicite nu se poate vorbi de producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul recurentei.

Referitor la modalitatea în care a fost cuantificat prejudiciul pe care recurentul l-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, instanţa de fond în mod legal şi temeinic a încuviinţat proba cu expertiză în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, singura în măsură să stabilească contravaloarea lipsei de folosinţă.

Critica cu privire la încuviinţarea expertizei este neîntemeiată, atâta timp cât în faţa instanţei de fond recurentul nu a contestat necesitatea şi utilitatea expertizei.

În mod temeinic instanţa de fond a reţinut că intimata a acţionat cu bună credinţă, întrucât imediat după achiziţionarea celor patru construcţii s-a adresat recurentei cu o ofertă certă de achiziţionare a terenului de sub construcţii şi a formulat periodic memorii şi sesizări către Primăria Municipiului Câmpina pentru a urgenta finalizarea procedurii premergătoare încheierii contractului de vânzare cumpărare. Ca atare, nu poate fi reţinută în sarcina intimatei nicio formă de vinovăţie în producerea prejudiciului pe care recurenta susţine că l-a suferit.

Recurentul susţine că fapta ilicită ar consta în folosirea terenului proprietatea municipalităţii o perioadă de timp, fără a plăti pentru această folosinţă. Nu se poate reţine caracterul ilicit al acestei fapte, atâta timp cât, imediat după ce a intrat în proprietatea constructiilor edificate pe acest teren, intimata a solicitat primăriei să-i vândă terenul.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin notele scrise formulate la data de 23.05.2023, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, evocând fondul, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin decizia recurată, apelul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar, împotriva hotărârii de primă instanţă, a fost anulat, ca fiind tardiv exercitat.

Într-o primă parte a memoriului de recurs, recurentul a învederat că singura dată de la care avea posibilitatea de calculare a termenului de declarare a căii de atac era data la care a fost înregistrată hotărârea la sediul instituţiei, întrucât hotărârile şi actele procedurale pot fi comunicate într-o zi de vineri, la o oră la care în programul de registratură nu mai pot fi înregistrate documente, pentru a primi număr de înregistrare. Astfel, documentele primite la ora 14:00 într-o zi de vineri, primesc număr de înregistrare în prima zi lucrătoare, respectiv în ziua de luni. În această situaţie, termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării la sediul instituţiei, situaţie faţă de care solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii.

Într-o a doua parte a memoriului de recurs, recurentul deduce judecăţii aspecte de fond ale pricinii privind îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, raportate la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acela al solicitării contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul în litigiu.

Înalta Curte constată însă că, având în vedere soluţia cuprinsă în dispozitivul deciziei recurate, care vizează exclusiv sancţiunea respingerii apelului, aplicată pentru nerespectarea termenului de declarare a căii de atac, nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual decât acele aspecte de nelegalitate care se raportează la considerentele privind incidentul procedural menţionat, întrucât doar asupra acestei chestiuni s-a pronunţat instanţa de judecată.

Prin urmare, în măsura în care criticile recurentului sunt încadrabile în vreunul din motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ. din această perspectivă, obiectul analizei instanţei de control judiciar îl va constitui legalitatea sau nelegalitatea anulării apelului pentru exercitarea căii de atac în afara termenului prevăzut de lege, iar nu aspectele de fond privind îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată că recurentul, deşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu expune nicio critică de nelegalitate în ce priveşte sancţiunea procedurală aplicată şi nu arată, în concret, ce text de lege a fost încălcat de către instanţa de apel, ci se limitează la a susţine că, în opinia sa, termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării comunicării hotărârii la sediul instituţiei.

Astfel, se reţine că, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar potrivit art. 185 alin. (1) din acelaşi cod "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Totodată, art. 186 C. proc. civ. reglementează repunerea în termen şi condiţiile în care operează aceasta, iar art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. statuează asupra modului în care se calculează termenele pe zile, cum este şi cazul termenului pentru exercitarea căii de atac a apelului.

Instanţa de apel a pronunţat decizia atacată raportându-se la aceste dispoziţii privind stabilirea, calculul, împlinirea, curgerea şi nerespectarea termenelor procedurale, modalitatea în care partea poate fi repusă în termenul procedural (de care reclamantul nu a uzat) şi a constatat că hotărârea de fond a fost comunicată reclamantului la data de 24.09.2021 (conform procesului-verbal de la dosar tribunal), iar cererea de apel a fost formulată la data de 28.10.2021 (data poştei), în afara termenului de 30 de zile pentru declararea apelului, astfel cum este prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 154, art. 163, art. 165 C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură, instanţa de apel a constatat că nu poate valorifica apărarea reclamantului în sensul că data înregistrării în evidenţele acestuia a comunicării hotărârii primei instanţe este cea de la care se calculează termenul de apel, câtă vreme normele menţionate reglementează o altă situaţie, respectiv, printre altele, comunicarea prin proces-verbal cu semnătură de primire, dovada în acest sens aflându-se la dosar şi demonstrând exercitarea căii de atac în afara termenului prevăzut de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu critică în vreun fel raţionamentul instanţei, nu combate dezlegările acesteia şi nu contestă incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale la care instanţa s-a raportat atunci când a constatat tardivitatea apelului, simpla afirmaţie în sensul că termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării comunicării hotărârii la sediul instituţiei nefiind susceptibilă de încadrare în motivele expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nesprijinindu-se pe vreo dispoziţie legală în acest sens, a cărei nesocotire să fi fost invocată.

În consecinţă, atunci când recursul nu este motivat sau când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Întrucât recurentul nu poate învedera, în concret, existenţa unor norme de drept a căror încălcare de către instanţa de apel să fi atras soluţia, apreciată eronată, de constatare a tadivităţii apelului şi respingerii, în consecinţă, a căii de atac şi nu critică soluţia pronunţată din perspectiva legalităţii excepţiei de tardivitate, ci expune situaţii de fapt cu privire la modalitatea în care se înregistrează actele procedurale în evidenţele acestuia, în cauză devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât intimata-pârâtă A. a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON reprezentând onorariu de avocat şi având în vedere soluţia ce se va da asupra recursului, respectiv aceea a constatării nulităţii căii extraordinare de atac, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant Municipiul Câmpina, prin primar, este parte căzută în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-pârâte. Suma acordată cu acest titlu însă nu va fi în cuantumul solicitat de către intimată (10.000 RON), ci va fi în cuantum de 1000 RON, stabilit conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la gradul de complexitate a cauzei, la soluţionarea acesteia prin reţinerea excepţiei de tardivitate şi la faptul că litigiul a avut un singur termen de judecată în recurs, astfel încât şi dimensiunea onorariului avocaţial solicitate trebuie să fie corespunzătoare acestor elemente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar împotriva deciziei nr. 2270 din 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-pârâte A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar împotriva deciziei nr. 2270 din 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-pârâte A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.