Deduction of forest protection costs from restitution profit for retroceded lands under Forestry Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the forestry authority defendants and quashed the appellate decision, remanding the case for re-judgment specifically on the issue of deduction of forest protection costs, while dismissing the plaintiff's appeal; the prior first-instance finding that the forestry authority is liable for the net profit derived from timber exploitation between the validation of the property claim and the transfer of possession remains the operative legal framework, with the appellate modification of adding the conservation and regeneration fund to the damages being effectively reversed by the quashing of the specific decision point regarding protection costs. The dispute concerned a claim for compensation totaling 396,000 RON for the unearned growth and realized profit from timber exploited on a 9.48-hectare forest plot that had been retroceded to the plaintiff but remained under state management prior to the 2018 transfer of possession. The decisive legal basis involved the interpretation of Article 40 of Law No. 1/2000 and Articles 33, 51, and 97 of Law No. 46/2008 (Forestry Code), where the High Court determined that the state's allocation of funds for forest protection services under Article 97 did not entitle the private owner to receive a direct cash payment for those services, thereby correcting the appellate error of failing to deduct the 8,731.66 RON protection costs from the profit, while upholding the exclusion of the conservation fund deduction due to lack of proof of actual works and proper statutory establishment of the percentage.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 14 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 310 alin. (3) C. proc. civ, art. 291 C. proc. civ, art. 10 C. proc. civ; Deduction of forest protection costs from restitution profit for retroceded lands under Forestry Code: The dispute concerned a claim for compensation totaling 396,000 RON for the unearned growth and realized profit from timber exploited on a 9.48-hectare forest plot that had been retroceded to the plaintiff but remained under state management prior to the 2018 transfer of possession. The decisive legal basis involved the interpretation of Article 40 of Law No. 1/2000 and Articles 33, 51, and 97 of Law No. 46/2008 (Forestry Code), where the High Court determined that the state's allocation of funds for forest protection services under Article 97 did not entitle the private owner to receive a direct cash payment for those services, thereby correcting the appellate error of failing to deduct the 8,731.66 RON protection costs from the profit, while upholding the exclusion of the conservation fund deduction due to lack of proof of actual works and proper statutory establishment of the percentage.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for admitting the defendant's appeal, quashing the appellate decision, and remanding the case for re-judgment due to erroneous application of law.
Ground for dismissing the plaintiff's appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 mai 2022
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 octombrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ocolul Silvic Valea Ampoiului şi Direcţia Silvică Alba, obligarea acestora la plata sumei 396.000 RON, reprezentând prejudiciul adus reclamantei prin exploatarea masei lemnoase existente pe terenul cu vegetaţie forestieră situat în UP III - ua 133 F în suprafaţă de 9,48 ha, cu cheltuieli de judecată.
La 25 februarie 2019, reclamanta a formulat precizare de acţiune, prin care a arătat că suma de 396.000 RON, solicitată cu titlu de pretenţii, reprezintă contravaloarea exploatării masei lemnoase şi pierderea de creştere anuală de pe suprafaţa de teren forestier aflată în litigiu, situată în UP III ua 133 F, de 9,48 ha. A arătat că îşi menţine motivarea din acţiunea introductivă.
2. Hotărârea Tribunalului Alba
Prin sentinţa nr. 561 din 4 iunie 2020, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ocolul Silvic Valea Ampoiului şi Direcţia Silvică Alba, obligându-i pe aceştia la plata sumei de 74.102,52 RON, cu titlu de despăgubiri, constând în profitul realizat urmare a valorificării masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 9,48 ha, reconstituit reclamantei prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018. A respins, în rest, cererea şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei 6.087,05 RON cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia
Prin decizia nr. 855 din 26 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 107.526,80 RON despăgubiri, constând în profitul realizat prin valorificarea masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 9,48 ha, reconstituit acesteia prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate. A respins cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel. În temeiul art. 18 şi 19 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pe pârâţi să plătească în favoarea Statului Român suma de 803,86 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta, restul sumei (până la 4.661,5 RON) rămânând în sarcina statului.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Decizia de apel a fost atacată pe calea recursului de reclamanta A. şi de pârâta Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Alba, în nume propriu şi pentru subunitatea sa, Ocolul Silvic Valea Ampoiului.
Prin motivele de recurs, reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererile din apel ce au vizat cheltuielile judiciare şi probele.
A arătat că a solicitat, prin concluziile scrise, repunerea pe rol a cauzei, în vederea respectării principiului contradictorialităţii pentru petitul privitor la cheltuielile de judecată. A precizat că, la termenul din 12 mai 2021, instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor această cerere, în schimb, a respins excepţia tardivităţii invocate de pârâta Direcţia Silvică prin notele de şedinţă, cu privire la solicitările în probaţiune ale reclamantei. A criticat împrejurarea că toate probele au fost respinse, ca neconcludente, încălcându-se principiul contradictorialităţii şi egalităţii de tratament a armelor, respectiv art. 14 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precizând că, din toate probele solicitate, doar trei dintre acestea au fost puse în discuţia părţilor.
A susţinut recurenta-reclamantă, cu referire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de apel nu a motivat critica referitoare la cheltuielile reţinute de instanţa de fond pretins a fi fost efectuate cu exploatarea masei lemnoase aferente Partidei 523 Întregalde, care a fost exploatată în regie proprie de Direcţia Silvică, prin Ocolul Silvic. Faptul că instanţa de apel doar a arătat că a admis apelul şi că a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate, fără a motiva de ce a respins această critică din apel, încalcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurenta-reclamantă a mai arătat, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., că instanţa de apel s-a pronunţat eronat asupra normelor de drept material şi procedural incidente, cu privire la profitul realizat raportat la discrepanţa enormă între volumul materialului lemnos prevăzut în amenajamentul din 2010 şi volumul presupus a fi fost exploatat, precum şi cu privire la cheltuielile pretins a fi fost efectuate pentru Partida 523 Întregalde.
A învederat astfel că la dosar nu există dovada certă a cheltuielilor de exploatare, ci o notă internă emanată de la Ocolul Silvic, cu caracter de tabel centralizator cu privire la presupusele cheltuieli de exploatare, care poate fi considerată, cel mult, un început de dovadă scrisă cu privire la aceste cheltuieli. Or, potrivit art. 310 alin. (3) C. proc. civ., începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori, ceea ce nu este cazul acestui înscris.
A susţinut că se poate observa că, în cadrul memoriului justificativ - devizului lucrărilor de exploatare, cuantumul cheltuielilor a fost corectat cu un instrument de scris fără a fi însoţit de semnătura aferentă pentru modificarea conţinutului înscrisului, aşa cum impune art. 291 C. proc. civ.
În plus, la dosar nu există facturi, state de plată, contracte de colaborare cu alte societăţi care au ca obiectiv exploatarea de masă lemnoasă, închirierea de utilaje, deşi sarcina probei aparţinea pârâtului, conform art. 10 C. proc. civ.
A menţionat recurenta-reclamantă că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 şi art. 128 din Legea nr. 28/2008 privind Codul silvic, acordând profitul aferent Partidei 523 Întregalde potrivit actului de punere în valoare şi nu în baza facturilor ce trebuiau emise din vânzarea masei lemnoase. Curtea trebuia să raporteze valoarea la preţul mediul al metrului cub de masă lemnoasă şi nicidecum la actul de punere în valoare care reprezintă doar o preconizare a valorii cu care urmează a se comercializa masa lemnoasă, act întocmit înaintea exploatării, respectiv vânzării efective.
A precizat că, potrivit susţinerilor pârâţilor, suprafaţa de teren forestier la momentul exploatării era în proprietatea publică a statului, fiind în vigoare dispoziţiile H.G. nr. 924/2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică. Conform acestui act normativ, vânzarea prin licitaţie publică sau prin negociere directă trebuie să aibă la bază numeroase documente ce atestă aceste acte de dispoziţie (facturi şi chitanţe de încasare a contravalorii masei lemnoase). Prin actul de punere în valoare nr. x nu se menţionează preţul cu care s-a vândut de către pârâtă masa lemnoasă provenită din exploatare, acest act fiind întocmit cu un an anterior exploatării şi reprezentând doar o estimare relativă a acestor aspecte.
Prin urmare, nu există la dosarul cauzei depuse înscrisuri care să ateste fără echivoc care a fost preţul real de vânzare a masei lemnoase. Simplele afirmaţii exprimate în scris prin nişte note interne de tip acte de punere în valoare emanate doar de la intimatul Ocolul Silvic, în lipsa unor elemente concrete care trebuiau a fi depuse, respectiv: facturi fiscale, ordine de plată, chitanţe şi, mai ales, modalitatea prin care a fost valorificată masa lemnoasă, atestă fără echivoc faptul că nu exista dovada preţului valorificării în regie proprie a masei lemnoase aferentă Partidei 523 Întregalde.
Recurenta-reclamantă a făcut aprecieri şi cu privire la expertiza tehnică administrată la fond, arătând că, deşi expertul a prezentat două variante, Curtea nu a indicat care dintre acestea este corectă. În cauză, contrar celor reţinute de instanţa de apel, acordul reclamantei a fost exprimat strict la concluziile raportului de expertiză în ceea ce priveşte pct. VII.1 - Răspuns la obiectivele propuse, care indică un cuantum total de 310.863 RON la care se adaugă daune moratorii, respectiv dobânda legală. Acesta este şi motivul pentru care reclamanta a înţeles să atace sentinţa din primă instanţă.
A susţinut că, în speţă, Curtea şi expertul au reţinut că, pe terenul reclamantei s-au realizat două lucrări de exploatare conform înscrisurilor depuse de pârâţii: Partida 511 Ghioncani - exploatată de S.C. B. în baza contractului încheiat la 11.12.2017 pe o suprafaţă de 7 ha; Partida 523 Întregalde - exploatată în regie proprie de către Ocolul Silvic Valea Ampoiului în anul 2017, conform actului de punere în valoare nr. x - AB - 12 pe o suprafaţă de 6 ha. În cadrul Partidei 551 Ghioncani s-au exploatat 588 mc de masă lemnoasă aferentă suprafeţei de 7 ha, iar în cadrul Partidei 523 Întregalde s-a susţinut de pârât că ar fi rezultat în urma exploatării doar 442 mc de masă lemnoasă aferentă suprafeţei de 6 ha. Prin urmare, nu se poate determina cu exactitate care a fost ponderea celor două partide aferente terenului din proprietatea recurentei-reclamante.
Or, raportat la volumul de masă lemnoasă exploatat, a punctat recurenta-reclamantă, prin aplicarea greşită a normelor de drept material - Ordinul de Ministru nr. 1672 din 07.11.2000 şi Ordinul de Ministru prin care a fost aprobat amenajamentul silvic, instanţa de apel a menţinut sentinţa instanţei de fond, eludând cuantumul pe care trebuia să îl ia în calcul asupra suprafeţei de teren care a făcut obiectul partidelor de exploatare potrivit normelor legale menţionate.
Instanţa de apel nu a avut în vedere amenajamentul silvic din 2010, valabil pe toată perioada dintre validare şi punerea în posesie, în care s-a specificat că volumul de masă lemnoasă, raportat la 1 ha de teren, este de 163 mc/ha şi a dat eficienţă unor înscrisuri emanate de la pârâtul Ocolul Silvic.
A precizat recurenta-reclamantă că din raportul de expertiză, cercetarea la faţa locului şi planşele foto anexate reiese că, la data punerii în posesie, exista pe suprafaţa de teren a recurentei doar lăstăriş, întreaga masă lemnoasă fiind recoltată definitiv până la data punerii în posesie, în anul 2018.
Prin raportul de expertiză tehnică s-a stipulat că trebuie luată în calcul şi creşterea anuală pentru perioada de 7 ani între data validării şi punerii în posesie. Însă, această apreciere a perioadei este eronată, întrucât de la data întocmirii amenajamentului, în 2010, şi până la data punerii în posesie, în 2018, trebuia să se înregistreze o creştere anuală a masei lemnoase pentru o perioadă de 8 ani.
Instanţa de apel şi-a însuşit afirmaţia pârâţilor raportat la volumul de masă lemnoasă exploatat de doar 734,32 mc. Or, diferenţa enormă între volumul prevăzut în amenajament cumulat cu creşterea anulă determinată prin raportul de expertiză - 1644,78 mc - şi volumul pretins de pârâte a fi fost exploatat - 734,32 mc - este extrem de mare.
În concluzie, recurenta-reclamantă a susţinut că, potrivit art. 40 din Legea nr. 1/2000 şi art. 128 din Legea nr. 28/2008 privind Codul silvic, are dreptul la acordarea de despăgubiri pentru întregul profit realizat din exploatarea terenului forestier situat în UP III, ua 133 F, pentru perioada dintre validarea cererilor de retrocedare - Hotărârea nr. 183/27.04.2011 a Comisiei Judeţene Alba de stabilire a dreptului de proprietate privată - şi punerea sa în posesie la 04.07.2018 - procesul-verbal al Comisiei Locale de Fond Funciar Întregalde.
Pentru toate motivele descrise, recurenta a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată în sensul acordării despăgubirilor şi a daunelor moratorii în cuantum total de 396.000 RON. A mai pretins obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată pentru stadiile procesuale ale apelului şi recursului.
Prin motivele de recurs, pârâta Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Alba, în nume propriu şi pentru subunitatea sa Ocolul Silvic Valea Ampoiului, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat soluţia curţii de apel dată asupra criticilor reclamantei privind cheltuielile efectuate cu paza suprafeţei de 9.48 ha pădure.
Referitor la aplicabilitatea art. 97 alin. (1) din Codul silvic, recurenta-pârâtă a arătat că plata de la bugetul de stat se face către Ocolul Silvic nominalizat cu care sunt încheiate contracte de servicii silvice. Or, reclamanta nu deţine un contract de prestări servicii silvice.
Curtea, în mod legal, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000 şi art. 128 din Legea nr. 46/2008. Având în vedere că reclamanta nu a avut încheiate contracte de prestări servicii silvice şi cum, potrivit art. 128 alin. (1) din Codul silvic, "Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic", inclusiv paza pădurii, este corect să recupereze suma pentru paza pădurii, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, mai ales că a asigurat acest serviciu din bugetul propriu.
Recurenta-pârâtă a arătat că reclamanta a fost pusă în posesie prin procesul-verbal nr. x/04.07.2018. Acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr. x/2012 nu a fost formulată în contradictoriu cu recurenta de faţă, aceasta fiind chemată în garanţie de Comisia Judeţeană Alba pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.
Susţinând că nu are atribuţii de punere în posesie, a arătat că acestea aparţin comisiilor locale de fond funciar, conform H.G. nr. 890/2005. Astfel, până la punerea în posesie, recurenta-pârâtă trebuia doar să respecte prevederile legale în baza cărora funcţiona.
Cu privire la fondul de conservare şi regenerare, recurenta-pârâtă a învederat că, în mod eronat, Curtea a schimbat sentinţa şi a acordat reclamantei profitul realizat, din care nu a scăzut cheltuielile făcute cu fondul de conservare şi regenerare.
Procentul de 25% a fost corect calculat, întrucât suprafaţa de fond forestier era în proprietatea statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Alba - Ocolul Silvic Valea Ampoiului, pe această suprafaţă fiind executate lucrări de îngrijire a regenerărilor naturale, conform art. 33 alin. (3) lit. d) din Codul silvic, pe o suprafaţă de 1,3 ha, folosindu-se din fondul de conservare şi regenerare suma de 4.865,60 RON.
A solicitat casarea parţială a deciziei de apel în privinţa acordării către reclamantă a profitului realizat din care nu vor fi scăzute cheltuielile cu paza pădurii şi cheltuielile reprezentând fondul de conservare şi regenerare, şi menţinerea restului dispoziţiilor.
5. Apărările formulate în cauză
La 30 august 2021, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.
Recurenta-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 martie 2022 completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată la 5 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Cu referire la recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte reţine că, printr-o primă critică formulată, s-a invocat incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la încălcarea principiului contradictorialităţii.
Recurenta-reclamantă a arătat că a solicitat, prin concluziile scrise formulate, repunerea pe rol a cauzei, în vederea respectării principiului contradictorialităţii pentru petitul menţionat distinct şi explicit la pct. 3 din cererea de apel privitor la cheltuielile de judecată, întrucât, la data de 12 mai 2021, instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor această cerere. A invocat încălcarea aceluiaşi principiu de drept şi în legătură cu solicitările în probaţiune formulate de reclamantă, învederând că, la acelaşi termen de judecată, instanţa de apel, deşi a respins excepţia tardivităţii cererii de probe, invocată de pârâta Direcţia Silvică, a respins toate probele solicitate, doar trei dintre acestea fiind puse în discuţia părţilor.
Critica nu este fondată.
Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că, "deşi apelanta a solicitat prin apel cheltuieli de judecată în această fază procesuală, nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli (în condiţiile în care a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în apel), astfel că, în temeiul art. 453 C. proc. civ., se va respinge cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, acestea nefiind justificate prin acte depuse la dosar".
Conform art. 452 C. proc. civ., "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
De asemenea, art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă, cu excepţia notelor scrise prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi articol.
Or, în cauză, astfel cum a observat instanţa de apel, reclamanta nu a depus, până la momentul închiderii dezbaterilor şi acordării cuvântului asupra cererii de apel înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor de judecată pretins suportate în faza procesuală a apelului, astfel încât nu se poate prevala de propria-i culpă pentru a solicita, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate pentru nerespectarea principiului contradictorialităţii.
Potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ., instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Prin urmare, exigenţa fundamentală a contradictorialităţii impune ca instanţa de judecată să asigure părţilor posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta dovezile, iar, în realizarea acestui principiu este obligată să încuviinţeze probele solicitate numai în şedinţă, după ce părţile se pronunţă asupra admisibilităţii lor.
Verificând, însă, încheierea de şedinţă din 12 mai 2021, Înalta Curte constată că reclamanta nu a făcut trimitere la înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor de judecată suportate în cadrul căii de atac exercitate, ci s-a limitat să solicite, prin reprezentantul său convenţional, obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a apelului, situaţie care nu este de natură a conduce la nulitatea deciziei recurate.
În ceea ce priveşte nepunerea în discuţia părţilor a probelor solicitate de către reclamantă, Înalta Curte observă că instanţa de apel a reţinut, la data de 12 mai 2021, că la termenul de judecată anterior s-a solicitat de către intimaţi decăderea apelantei din dreptul de a mai propune probe, având în vedere că cererea în probaţiune nu a fost formulată odată cu motivele de apel.
În acest context, Curtea a respins cererea intimaţilor de decădere a apelantei din dreptul de a mai propune probe, constatând că probele solicitate prin notele scrise sunt doar o explicitare a probelor solicitate prin apel, iar nu probe noi.
Ulterior, a acordat cuvântul părţilor pe cererile în probaţiune, reprezentantul apelantei solicitând încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiză tehnică judiciară, conform celor explicitate prin notele scrise.
Cu privire la înscrisurile ce urmează a fi depuse de către intimaţi, şi anume amenajamentul din 2010 deţinut de Ocolul Silvic Valea Ampoiului, care se referă la suprafaţa de fond forestier, autorizaţia de exploatare, procesele-verbale întocmite cu ocazia delimitării postatelor şi lotizării, graficul de control al exploatării, documentele justificative ale cheltuielilor cu exploatarea, documentele prin care s-a vândut întreaga masă lemnoasă, dovezile încasărilor şi toate documentele din dosarul Partidei 523 Întregalde, a susţinut că doreşte să demonstreze în concret profitul realizat şi cheltuielile efectuate cu ocazia exploatării.
Reprezentanta intimaţilor a învederat că se opune probei cu înscrisuri, arătând că intimaţii au depus la dosarul de fond tot ce au deţinut, iar amenajamentul silvic nu poate fi prezentat în întregime, ci, cel mult, un extras.
Curtea a constatat că, înainte de efectuarea raportului de expertiză, intimatei i s-a pus în vedere să depună înscrisuri, care au fost ataşate la dosar fond vol. I, acestea fiind avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză, iar la acel moment reclamanta nu a formulat obiecţiuni şi nu a solicitat să fie depuse alte dovezi.
Raportat la aceste aspecte, obiectul cauzei şi motivele de apel, instanţa de apel a respins proba cu înscrisuri ca nefiind utilă soluţionării cauzei.
Prin urmare, obligaţia instituită în sarcina instanţei de judecată ca, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, în acord cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ., a fost respectată, sens în care nu se impune casarea deciziei atacate, astfel cum afirmă recurenta-reclamantă. În speţă, nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, din perspectiva normei anterior invocată ori a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, pentru a face aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Împrejurarea conform căreia instanţa de apel a respins în bloc înscrisurile propuse în dovedirea pretenţiilor formulate de reclamantă nu se subsumează cerinţelor statuate de legiuitor în ce priveşte respectarea principiului contradictorialităţii, astfel încât excedează criticii de nelegalitate privind încălcarea art. 14 C. proc. civ.
Printr-un al doilea motiv de recurs, fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a motivat critica referitoare la cheltuielile reţinute de instanţa de fond pretins a fi fost efectuate cu exploatarea masei lemnoase aferente Partidei 523 Întregalde, care a fost exploatată în regie proprie de Direcţia Silvică, prin Ocolul Silvic. Faptul că instanţa de apel doar a arătat că a admis apelul şi că a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate, fără a motiva de ce a respins această critică din apel, încalcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Critica este nefondată.
Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată astfel precizată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ocolul Silvic Valea Ampoiului şi Direcţia Silvică Alba, obligarea acestora la plata sumei 396.000 RON, reprezentând contravaloarea exploatării masei lemnoase şi pierderea de creştere anuală de pe suprafaţa de teren forestier aflată în litigiu, situată în UP III ua 133F, de 9,48 ha.
Prin sentinţa nr. 561 din 4 iunie 2020, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ocolul Silvic Valea Ampoiului şi Direcţia Silvică Alba, obligându-i pe aceştia la plata sumei de 74.102,52 RON, cu titlu de despăgubiri, constând în profitul realizat urmare a valorificării masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 9,48 ha, reconstituit reclamantei prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018.
Instanţa de fond a avut în vedere faptul că, în acord cu prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000 şi art. 128 din Legea nr. 46/2008, legea stabileşte expres perioada de timp pentru care Romsilva este obligată să acorde proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase, pentru perioada de timp cuprinsă între validarea dreptului şi punerea în posesie a terenurilor forestiere, respectiv 27.04.2011 - 04.07.2018, perioadă în care pârâţii aveau obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarului profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective.
Tribunalul a constatat că din cuprinsul raportului de expertiză judiciară se poate determina profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase, având la bază înscrisurile depuse de pârâţi privind actele de punere în valoare pe Partida 523 Întregalde, devizul lucrărilor de exploatare; pentru partida 551 Ghioncani, contract de vânzare cumpărare, acte de punere în valoare; înscrisuri privind cheltuielile cu lucrările de punere în valoare, cu paza fondului forestier, cheltuieli cu lucrări de evaluare a masei lemnoase. Astfel, expertul judiciar a cuantificat, prin răspunsul la obiectivul 2, profitul realizat de Ocolul Silvic Valea Ampoiului în urma valorificării masei lemnoase de pe terenul validat în favoarea autorului reclamantei, la valoarea de 74.102,58 RON.
Prin cererea de apel, reclamanta a susţinut, cu referire la cheltuielile cu exploatare a masei lemnoase aferente Partidei 523 Ghioncani, că se poate observa că în cadrul memoriului justificativ şi în devizul lucrărilor de exploatare din cadrul acestei partide de exploatare cuantumul aferent cheltuielilor este corectat cu un instrument de scris fără a fi însoţit de semnătura aferentă pentru modificarea conţinutului înscrisului, cum impun exigenţele art. 291 C. proc. civ.. Mai mult, acest deviz de cheltuieli nu face dovada cheltuielilor efectuate, întrucât reprezintă un simplu centralizator care nu are valoarea unui înscris care să ateste plata efectiv făcută cu exploatarea partidei. De asemenea, în cuprinsul acestui înscris se menţionează efectuarea unor cheltuieli indirecte care nu sunt explicitate, credibilitatea acestora fiind îndoielnică. Un alt element ce ridică serioase întrebări cu privire la forţa probantă a acestui înscris subzistă în neconcordanţa dintre adresa nr. x/09.02.2017 care indică suma de 54.243,7 RON şi actul de punere în valoare efectiv întocmit în data de 19.08.2016, unde se menţionează suma totală obţinută - 53.394,43 RON.
Prin decizia nr. 855 din 26 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 107.526,80 RON despăgubiri, constând în profitul realizat prin valorificarea masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 9,48 ha, reconstituit acesteia prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.
În considerentele acestei hotărâri, instanţa de apel a constatat, examinând criticile formulate de către reclamantă prin apel vizând profitul presupus a fi fost realizat de către pârâte şi reţinut de către instanţa de fond, lipsa de claritate a partidelor de exploatare, greşitul calcul al cheltuielilor ce pot fi avute în vedere pentru obţinerea profitului real rezultat în urma exploatării, neluarea în calcul de către instanţa de fond a existenţei unei diferenţe în privinţa volumul de masă lemnoasă, greşitul calcul al cheltuielilor ce pot fi avute în vedere pentru obţinerea profitului real rezultat în urma exploatării, că raportul de expertiză în specialitatea silvicultură, prin care s-a răspuns obiectivelor formulate de ambele părţi, s-a depus la dosar fond, la termenul de judecată din 25.09.2019, când s-a consemnat comunicarea acestuia reclamantei, acordându-i termen pentru formularea de obiecţiuni. În cauză, reclamanta nu a înţeles să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză astfel comunicat şi nici la suplimentul la raport, prin care expertul a răspuns obiecţiunilor părţii adverse.
Curtea a mai reţinut că, faţă de conduita părţii/a mandatarului acesteia din faţa primei instanţe, apreciază că reclamanta şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi nu a contestat nici concluziile acestuia şi nici înscrisurile care au determinat aceste concluzii.
În apel, reclamanta revine asupra acestei poziţii procesuale şi înţelege să critice concluziile raportului de expertiză, solicitând efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de instanţă la termenul de judecată din apel din 12.05.2021, faţă de prevederile art. 337 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel constată că nu se mai pot critica prin apel înscrisurile depuse în faţa primei instanţe la filele x şi următoarele vol. I, în condiţiile în care partea nu s-a înscris în fals cu privire la acestea după momentul depunerii lor, în condiţiile legii, şi nici prin apel nu se înscrie în fals, ci se urmăreşte combaterea acestora prin probe contrare sau prezumţii.
Faţă de aceste argumente, nu se impunea ca instanţa de apel să examineze pe fond criticile legate de Partida 523 Întregalde, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.
Or, în raport de aceste considerente, Înalta Curte nu va reţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere ... "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde ... "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
În situaţia de faţă, instanţa de apel a prezentat în cuprinsul hotărârii recurate elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus Curtea la adoptarea soluţiei din dispozitiv, procedând la soluţionarea cauzei inclusiv cu analiza aspectelor invocate ca fiind necercetate de către recurenta-reclamantă, hotărârea fiind astfel motivată. Cum instanţa de apel a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Prin cea de-a treia critică formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat eronat asupra normelor de drept material şi procedural incidente, cu privire la profitul realizat raportat la discrepanţa între volumul materialului lemnos prevăzut în amenajamentul din 2010 şi volumul presupus a fi fost exploatat, precum şi cu privire la cheltuielile pretins a fi fost efectuate pentru Partida 523 Întregalde.
Deşi a făcut trimitere la incidenţa în cauză a unor motive de nelegalitate, ce vizează aplicare greşită a unor norme de drept material şi procesual, în realitate recurenta-reclamantă, pe de o parte, a invocat, lipsa unor dovezi certe a cheltuielilor de exploatare, respectiv facturi, ştate de plată, contracte de colaborare cu alte societăţi care au ca obiectiv exploatarea de masă lemnoasă ori închirierea de utilaje, ce trebuia a fi administrate de către intimaţi, iar, pe de altă parte, a contestat valoarea probatorie a înscrisurilor administrate şi interpretarea materialului probator, operaţiune realizată de instanţele devolutive.
Astfel, recurenta-reclamantă a învederat că nota internă ce emană de la Ocolul Silvic, cu caracter de tabel centralizator cu privire la presupusele cheltuieli de exploatare, poate fi considerată, cel mult, un început de dovadă scrisă a acestor cheltuieli, că în cadrul memoriului justificativ - devizului lucrărilor de exploatare, cuantumul cheltuielilor a fost corectat cu un instrument de scris fără a fi însoţit de semnătura aferentă pentru modificarea conţinutului înscrisului, fără însă a se înscrie în fals cu privire la acest înscris, respectiv că instanţa de apel a valorificat actul de punere în valoare şi nu facturile ce trebuiau emise la vânzarea masei lemnoase. A arătat că în actul de punere în valoare nr. x nu se menţionează preţul cu care s-a vândut de către pârâtă masa lemnoasă provenită din exploatare, acest act fiind întocmit cu un an anterior exploatării, reprezentând doar o estimare relativă a acestor aspecte. Totodată, a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere amenajamentul silvic din 2010, ci a dat eficienţă unor înscrisuri emanate de la pârâtul Ocolul Silvic.
De asemenea, recurenta-reclamantă a criticat modalitatea de calcul a valorii masei lemnoase valorificate, susţinând că instanţa de apel trebuia să raporteze valoarea la preţul mediul al metrului cub de masă lemnoasă şi nicidecum la actul de punere în valoare, care reprezintă doar o preconizare a valorii cu care urmează a se comercializa masa lemnoasă, act întocmit înaintea exploatării, respectiv vânzării efective. Or, instanţa de apel şi-a însuşit afirmaţia pârâţilor raportat la volumul de masă lemnoasă exploatat de doar 734,32 mc.
A învederat că, prin raportul de expertiză tehnică s-a consemnat că trebuie luată în calcul şi creşterea anuală pentru perioada de 7 ani între data validării şi punerii în posesie, însă această apreciere a perioadei este eronată, fiind vorba de 8 ani.
Recurenta-reclamantă a mai arătat, cu privire la expertiza tehnică administrată la fond, că acordul său a fost exprimat strict la concluziile raportului de expertiza în ceea ce priveşte pct. VII.1 - Răspuns la obiectivele propuse, care indică un cuantum total de 310.863 RON la care se adaugă daune moratorii, respectiv dobânda legală, nevalorificat de instanţa de apel. Din raportul de expertiză, cercetarea la faţa locului şi planşele foto anexate reiese că, la data punerii în posesie, exista pe suprafaţa de teren a recurentei doar lăstăriş, întreaga masă lemnoasă fiind recoltată definitiv până la data punerii în posesie, în anul 2018.
Ca atare, raportat la aceste argumente expuse în susţinerea criticii de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă contestă situaţia de fapt dedusă judecăţii, rezultată din probele administrate în fond şi apel, iar nu aplicarea dispoziţiilor legale incidente la starea de fapt deja stabilită de instanţele devolutive, analiză incompatibilă cu structura recursului în condiţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, critica nu poate fi primită.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 855 din 26 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva aceleiaşi decizii de pârâta Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Alba în nume propriu şi pentru subunitatea sa Ocolul Silvic Valea Ampoiului, Înalta Curte îl va admite, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecinţa casării hotărârii recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, pentru următoarele considerente:
Conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, "Pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, şi va suporta cheltuielile de împădurire a suprafeţelor neregenerate".
Potrivit art. 128 din Legea nr. 46/2008, "(1) Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective. (2) Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare şi punerea în posesie. (3) Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere se exercită de la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie a acestora, dată la care noii proprietari sunt obligaţi să-şi asigure administrarea/serviciile silvice în condiţiile prezentei legi".
Din dispoziţiile legale sus citate rezultă că legiuitorul face trimitere la "profitul rezultat" din valorificarea masei lemnoase respective, şi nu la profitul potenţial care s-ar fi putut obţine. În consecinţă, în mod corect instanţele de fond s-au raportat la profitul obţinut efectiv de pârâtă din exploatarea pădurii reclamantei, iar nu la cel teoretic, calculat în temeiul unor dispoziţii din amenajamentele silvice, emise anterior exploatării efective.
În cauză, instanţa de apel a apreciat ca fiind fondate criticile privind cheltuielile efectuate cu paza suprafeţei de pădure, sens în care a considerat că art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 instituie o excepţie de la dispoziţiile art. 51 din acelaşi act normativ, excepţie ce se aplică şi în cazul reclamantei, proprietara unei suprafeţe de 9,48 ha pădure, mai mici de 30 ha, fiind scutită în temeiul acestei prevederi legale de plata cheltuielilor cu paza pădurii. Întrucât reclamanta nu datora aceste cheltuieli cu paza în situaţia în care ar fi fost pusă în posesie, cu atât mai mult nu le datorează pentru perioada anterioară punerii în posesie.
Astfel, Curtea a reţinut că în mod greşit Tribunalul Alba a scăzut din suma datorată reclamantei de către pârâtă plata aferentă cheltuielilor cu paza pădurii, calculate de expert la suma de 8.731,66 RON - dosar tribunal, vol. II.
De asemenea, cu privire la fondul de conservare şi regenerare, menţionat de expert ca fiind pentru anii 2017 şi 2018 în sumă de 24.692.62 RON, reglementat de art. 33 din Legea nr. 46/2008, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit expertul s-a raportat la valoarea maximă, în procent de 25%, a acestui fond, în condiţiile în care teza a II-a a literei f a art. 33 menţionează că "pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b)". Or, în cauză nu s-a făcut dovada stabilirii de către Ocolul Silvic a procentului maxim de 25% şi, în plus, nici îndeplinirea condiţiilor menţionate de alin. (7) al art. 33 din lege, respectiv al procentului folosit din acest fond şi a faptului dacă a rămas o sumă nefolosită, care să se restituie proprietarului.
În consecinţă, Curtea, având în vedere, pe de o parte, faptul că din raportul de expertiză reiese cu claritate că pentru suprafaţa de pădure aflată în proprietatea reclamantei nu s-au efectuat lucrări de regenerare, regenerarea fiind cea naturală, faţă şi de prevederile art. 33 şi art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, a reţinut că şi această sumă, de 24.692,62 RON, reprezentând fond de conservare şi regenerare, a fost greşit scăzută din profitul realizat de pârâtă prin exploatarea pădurii reclamantei.
Referitor la aplicabilitatea art. 97 alin. (1) din Codul silvic, recurenta-pârâtă a arătat că întrucât reclamanta nu a avut încheiate contracte de prestări servicii silvice şi cum, potrivit art. 128 alin. (1) din Codul silvic, până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva avea obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, inclusiv paza pădurii, este corect să recupereze suma pentru paza pădurii, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, mai ales că a asigurat acest serviciu din bugetul propriu. Până la punerea în posesie a reclamantei, recurenta-pârâtă trebuia doar să respecte prevederile legale în baza cărora funcţiona.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 51 din Legea nr. 46/2008, forma în vigoare la data promovării acţiunii, "(1) Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii. (2) Personalul silvic care are atribuţii pentru paza pădurilor este dotat cu armament de serviciu, în condiţiile legii. (21) Personalul silvic cu atribuţii de pază răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier pe care le are în pază, în situaţia în care în termen de 24 de ore de la constatarea pagubelor nu informează, în scris, ocolul silvic; şeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier, dacă nu sesizează unităţile de poliţie şi/sau parchetul teritorial cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informaţiei referitoare la constatarea pagubelor. (3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, precum şi constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite de lege".
Conform art. 97 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, "(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: a) asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie; plata se face către ocolul silvic care asigură serviciile silvice, după caz; lucrările silvice se execută de către ocolul silvic nominalizat pe bază de contract, contra cost, la solicitarea proprietarului/succesorului în drepturi;".
Înalta Curte constată că, în perioada dintre validarea cererii de retrocedare şi punerea în posesie a reclamantei, adică în perioada 27.04.2011 - 4.07.2018, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a efectuat paza pădurii, în temeiul art. 51 din Legea nr. 46/2008, făcând cheltuieli cu paza pădurii în sumă de 8.731,66 RON.
Pentru această valoare, în temeiul legii, statul a alocat anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru paza pădurii, în scopul gestionării fondului forestier în litigiu, aşadar şi pentru suprafaţa de 9,48 ha pădure, proprietatea reclamantei, sume care, însă nu sunt datorate acestei părţi, ci celui care a efectuat în concret acest serviciu silvic.
Împrejurarea conform căreia reclamanta ar fi fost scutită de la plata acestui serviciu în temeiul art. 97 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ nu o îndreptăţeşte pe aceasta să beneficieze de o sumă de bani, de la plata acesteia fiind, de altfel, scutită, conform legii.
Or, conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, anterior citat, pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare.
În acest context, Înalta Curte apreciază că nelegal a constatat instanţa de apel că în mod greşit prima instanţă a scăzut din suma datorată reclamantei de către pârâtă plata aferentă cheltuielilor cu paza pădurii şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul acordării către reclamantă a profitului realizat de către pârâtă, din care nu vor fi scăzute cheltuielile cu paza pădurii.
Cu privire la fondul de conservare şi regenerare, recurenta-pârâtă a învederat că, eronat, Curtea a schimbat sentinţa şi a acordat reclamantei profitul realizat, din care nu a scăzut cheltuielile făcute cu fondul de conservare şi regenerare. În opinia recurentei-pârâte, procentul de 25% era corect aplicat, întrucât suprafaţa de fond forestier era în proprietatea statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Alba - Ocolul Silvic Valea Ampoiului, pe această suprafaţă fiind executate lucrări de îngrijire a regenerărilor naturale, conform art. 33 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 46/2008, pe o suprafaţă de 1,3 ha, folosindu-se din fondul de conservare şi regenerare suma de 4.865,60 RON.
Înalta Curte constată că, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, "Administratorul fondului forestier proprietate publică a statului şi proprietarii de păduri au obligaţia să înfiinţeze fondul de conservare şi regenerare a pădurilor purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal şi având regimul rezervelor fiscale. Fondul se află la dispoziţia şi în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice".
Acest fond de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se constituie din următoarele resurse:
"... f) 10 - 25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale şi accidentale I, calculată la nivelul preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, respectiv de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "C.", şi de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin ocolul silvic propriu; pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b)".
Conform art. 33 alin. (7) din acelaşi act normativ, "În cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru destinaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile se restituie, la cerere, proprietarului".
În condiţiile art. 128 din Legea nr. 46/2008, recurenta-pârâtă, până la punerea în posesie a reclamantei, avea obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, implicit de a asigura lucrările de conservare şi regenerare a fondului forestier restituit în procedura Legii nr. 1/2000.
Aceasta însemna ca, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru destinaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile urma a se restitui, la cerere, celui ce a înfiinţat fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
În cauză, însă, recurenta-pârâtă nu a formulat critici în acest sens, ci doar a susţinut că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. f) prima teză din Legea nr. 46/2008, iar nu prevederile art. 33 alin. (1) lit. f) teza finală, astfel cum a reţinut instanţa de apel.
Or, indiferent de teza normativă aplicabilă litigiului pendinte, în condiţiile în care instanţa de apel a constatat că, în cauză nu s-a făcut dovada stabilirii de către Ocolul Silvic a procentului maxim de 25% şi, în plus, nici îndeplinirea condiţiilor menţionate de alin. (7) al art. 33 din Legea nr. 46/2008, respectiv al procentului folosit din acest fond şi a faptului dacă a rămas o sumă nefolosită, care să se restituie proprietarului, critica astfel formulată nu subzistă. De altfel, Curtea a reţinut că din raportul de expertiză reiese cu claritate că pentru suprafaţa de pădure aflată în proprietatea reclamantei nu s-au efectuat lucrări de regenerare, regenerarea fiind cea naturală, astfel încât această sumă, de 24.692,62 RON, reprezentând fond de conservare şi regenerare, a fost greşit scăzută din profitul realizat de pârâtă prin exploatarea pădurii reclamantei, sentinţa urmând a fi schimbată sub acest aspect.
În consecinţă, date fiind considerentele anterior expuse, în rejudecare, instanţa de apel urmează a se pronunţa în legătură cu solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor efectuate cu paza pădurii, conform dezlegărilor instanţei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Alba în nume propriu şi pentru subunitatea sa Ocolul Silvic Valea Ampoiului, împotriva deciziei civile nr. 855 din 26 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2022.