Territorial competence for unauthorized public communication of phonograms: place of prejudice equated to place of illicit act

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 09.11.2021, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri prin care:

1. Să fie obligată pârâta la plata sumei de 31.125 RON (10.375 RON x 3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.11.2018 - 31.03.2020 şi, respectiv, 01.06.2020-30.09.2021, în temeiul art. 1.349 din C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv B. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, C. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, D. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, E. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, F. clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, G. 1 clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, G. 2 clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, G. 3 clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş, G. 4 clasificată 3 stele, situată în Judeţ Timiş şi H. aflat la adresa menţionată a Cabanelor turistice;

2. Să fie obligată pârâta să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate;

3. Să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 827/12.05.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a reţinut că, la stabilirea competenţei teritoriale, trebuie avut în vedere locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în interpretarea dată de instanţa supremă prin decizia nr. 21/27.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. În cauză, acesta este sediul pârâtei, aflat în circumscripţia Tribunalului Timiş.

I.2.2. Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 251 pronunţată la data de 2 martie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de către instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a constatat că reclamantul a înţeles să opteze pentru introducerea cererii la Tribunalul Bucureşti, în a cărui circumscripţie a apreciat că s-a produs prejudiciul, în raport de dispoziţiile art. 113 pct. 9 din C. proc. civ., iar pârâta a invocat necompetenţa teritorială nu în raport de aceste dispoziţii, ci de cele de drept comun, învederând că prezentul litigiu trebuie soluţionat de către instanţa de la domiciliul pârâtului, în condiţiile art. 107 din C. proc. civ.. Competenţa în acest caz fiind de ordine relativă, excepţia nu putea fi invocată din oficiu, astfel încât instanţei sesizate îi revine competenţa soluţionării cauzei. Tribunalul Bucureşti a soluţionat excepţia invocată de către pârâtă pentru motive avute în vedere din oficiu.

Tribunalul a mai apreciat că decizia nr. 21/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, este ulterioară introducerii de către reclamantă a prezentei acţiuni judiciare, astfel încât normele de procedură ce se impun a fi aplicate sunt cele de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 24 - 25 din C. proc. civ., astfel încât se impune reţinerea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi Tribunalul Timiş, secţia I civilă, şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ambele instanţe făcând aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la locul producerii prejudiciului.

În speţă, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru fapta de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale acestora şi de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă şi fără plata remuneraţiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, reclamantul poate alege între instanţele competente, conform art. 116 din C. proc. civ.

Conflictul negativ de competenţă a fost generat de determinarea diferită a locului producerii prejudiciului de către instanţele care s-au dezînvestit reciproc de soluţionarea cauzei. Prin decizia nr. 21 din data de 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1114 din data de 23 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 C. proc. civ., s-a statuat că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerţ sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii prejudiciului.

În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că, faţă de modalitatea de săvârşire a faptei ilicite şi de felul în care se produce prejudiciul în astfel de speţe, locul în care apare consecinţa negativă asupra patrimoniului supus reparaţiei nu poate fi înţeles decât în sensul locului săvârşirii faptei vătămătoare.

Astfel, instanţa supremă a constatat că prejudiciul se reflectă în patrimoniul titularilor de drepturi conexe (artişti interpreţi sau executanţi, respectiv producători de fonograme), chiar dacă în numele acestora acţionează organismele de gestiune colectivă (care au atribuţii de a colecta remuneraţiile şi de a le repartiza apoi titularilor, proporţional cu repertoriul utilizat), dar o fac în baza unui mandat legal, iar nu ca persoană îndreptăţită la plata remuneraţiei.

În acelaşi timp, instanţa supremă a arătat că locul producerii prejudiciului nu poate fi acela în care pierderea pecuniară, ca urmare a neplăţii remuneraţiilor de către un utilizator neautorizat, este resimţită de organismul de gestiune colectivă (pus astfel în imposibilitate de a repartiza drepturile cuvenite titularilor), ci acela în care se săvârşeşte fapta ilicită, întrucât aceasta este însoţită de un prejudiciu produs instantaneu. Acest prejudiciu este cert din chiar momentul săvârşirii faptei ilicite, întrucât acela este momentul în care se aduce atingere drepturilor patrimoniale ale altor persoane prin utilizarea lucrărilor acestora fără autorizaţie şi fără plata remuneraţiei corespunzătoare.

De asemenea, în decizia menţionată, s-a reţinut şi că determinarea cuantumului prejudiciului este strâns legată de locul unde se săvârşeşte fapta ilicită, câtă vreme această cuantificare se realizează prin luarea în considerare a suprafeţei spaţiului în care a avut loc utilizarea neautorizată, astfel că raţiunea identificării locului producerii prejudiciului ca fiind acela al săvârşirii faptei ilicite îşi are fundamentul şi în considerente de bună administrare a justiţiei, respectiv a probelor necesare soluţionării cauzei, regăsite ca atare acolo unde s-a produs comunicarea publică neautorizată.

Totodată, potrivit deciziei menţionate, "concluzia potrivit căreia locul producerii prejudiciului este identic cu locul săvârşirii faptei ilicite constând în realizarea comunicării publice de opere protejate în absenţa autorizării prealabile şi a plăţii remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi/executanţi sau producătorilor de fonograme concordă şi cu raţionamentele juridice dezvoltate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; pierderea patrimonială survine chiar în locul în care a fost săvârşită fapta ilicită şi a avut loc încălcarea dreptului conex de autor, prin producerea unui prejudiciu instantaneu, astfel că stabilirea competenţei în funcţie de acesta răspunde şi cerinţelor de facilitare a administrării probelor şi de organizare utilă a justiţiei. În acelaşi timp, sediul/domiciliul reclamantului ori cel al băncii la care acesta are un cont deschis, ca loc în care se reflectă efectele patrimoniale ale faptei ilicite sau în care are loc plata, sunt nerelevante din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., neputând constitui nici loc al săvârşirii faptei ilicite şi (...) nici loc al producerii prejudiciului".

De altfel, anterior pronunţării deciziei în procedura recursului în interesul legii, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a reţinut că, în măsura în care comunicarea publică are loc fără autorizare şi, implicit, fără plata remuneraţiilor, titularii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, conform dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996, iar prejudiciul devine cert după utilizarea efectivă şi poate fi cuantificat în funcţie de spaţiul în care a avut loc respectiva utilizare şi de durata acesteia, pe baza documentelor aflate în posesia utilizatorului.

În speţă, Înalta Curte constată că fapta ilicită care se impută pârâtei este aceea de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale acestora şi de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă şi fără plata remuneraţiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamantă, locul săvârşirii faptei fiind în Cabanele turistice şi Restaurantul situate în judeţul Timiş. De asemenea, faţă de aspectele expuse mai sus, locul în care se produce şi devine certă pierderea pecuniară pretinsă de către reclamant este chiar locul în care a avut loc respectiva comunicare publică.

Faţă de prevederile art. 116 din C. proc. civ., alegerea reclamantului se face între mai multe instanţe deopotrivă competente. În raport de cele arătate mai sus, locului producerii prejudiciului, alături de locul săvârşirii faptei, reprezintă criterii de determinare a competenţei alternative, în afara instanţelor enumerate la art. 107 - 112 din C. proc. civ., conform normei de trimitere din art. 113 alin. (1) din C. proc. civ.

Întrucât locul plăţii nu se circumscrie criteriilor legale prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., el neputând fi asimilat locului producerii prejudiciului, instanţa competentă potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., pentru care poate opta reclamantul, conform criteriului examinat şi elementelor de fapt ale speţei, este Tribunalul Timiş. De altfel, chiar reclamanta, exprimându-şi poziţia procesuală, a considerat că în cauză este competent Tribunalul Timiş.

În consecinţă, faţă de dezlegările deciziei nr. 21 din 27 septembrie 2021 pronunţate în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, aşa cum rezultă din art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., reţinând că locul producerii prejudiciului, care coincide cu cel al săvârşirii faptei ilicite, este în Judeţ Timiş, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.