Moral damages for reputational harm in broadcast journalism: proportionality of compensation versus freedom of expression limits

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020 la data de 04.05.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii radiodifuzorul B. S.R.L., postul C., D., E. şi F., obligarea acestora, în solidar, la plata unei despăgubiri de 150.000 euro, reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin darea pe post a imaginii sale şi a comentariilor total neadevărate la adresa persoanei sale, totul în contextul scandalului de la Caracal cu privire la faptele penale ale inculpatului G. din anul 2019, în emisiunile "H." şi "I." din 25.09.2019, 01.10.2019, 03.10.2019 moderate de pârâţii D. şi E., precum şi citirea şi publicarea dispozitivului hotărârii definitive, timp de trei zile consecutive, pe postul C. în cadrul celor două emisiuni, "H." şi "I." în timp ce se derulează imaginea persoanei reclamantului, pe cheltuiala pârâţilor, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 722/06.05.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii radiodifuzorul B. S.R.L, postul C., D., E. şi F.. Tribunalul i-a obligat pe pârâţii D., E. şi B. S.R.L. - postul C. la publicarea dispozitivului hotărârii, timp de trei zile consecutive, pe postul C. în cadrul celor două emisiuni "H." şi "I.", ca formă de reparare a prejudiciului moral adus onoarei, demnităţii, reputaţiei şi imaginii reclamantului, în raport de difuzarea, în cadrul acestor emisiuni din datele de 25.09.2019, 01.10.2019 şi 03.10.2019 a imaginii reclamantului, a afirmaţiilor tendenţioase făcute la adresa acestuia în cadrul acestor emisiuni şi asocierii persoanei reclamantului cu cazul Caracal, cu privire la faptele penale ale numitului G..

Tribunalul i-a obligat pe pârâţii F., D., E. şi B. S.R.L. - postul C., în solidar, la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant. Tribunalul a respins cererea în rest, ca neîntemeiată, cu obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 577A din 15 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile formulate de apelanţii - pârâţi E., B. S.R.L şi D. împotriva sentinţei civile nr. 722/06.05.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. şi cu intimatul - pârât F..

Curtea a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a obligat în solidar pârâţii D. şi F., iar pe pârâta D. în solidar şi cu pârâta B. S.R.L. - postul C. la plata sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale către reclamant; a obligat în solidar pe pârâţii E. şi pe B. S.R.L. - postul C. la plata sumei de 1000 euro către reclamant, cu titlu de daune morale; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 577A din 15 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs recurentul-reclamant A. şi recurenta pârâtă D..

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii recurate cu reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs şi menţinerea sentinţei civile nr. 722/2021 din 06.05.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca legală şi temeinică.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., invocând nemotivarea deciziei din apel. În cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel face referire la doctrină şi la practica relevantă în materie şi la hotărâri pronunţate de instanţe în alte cauze similare celei care formează obiectul prezentului litigiu, însă nu motivează care sunt argumentele pentru care a micşorat cuantumul daunelor acordate de instanţa de fond, nejustificând astfel de ce nu şi-a însuşit criteriile de cuantificare a prejudiciului avute în vedere de tribunal, ci doar s-a limitat la a arăta în mod laconic, nemotivat, că trebuie avut în vedere un cuantum valoric rezonabil, dar nu excesiv, al despăgubirilor. Plecând de la aceste consideraţii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că suma de 10 000 euro stabilită nediferenţiat de prima instanţă în raport cu faptele delictuale distincte ale apelanţilor şi cu contribuţia la vătămarea drepturilor reclamantului, este excesivă.

Recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere aspectele de fapt relevante, invocându-se în cauză că, pe parcursul emisiunilor, au rulat imagini cu persoana sa "acea persoană îmbrăcată în costum negru" însoţite de comentarii negative la adresa sa. Recurentul reclamant a susţinut că, din cauza acestor afirmaţii care s-au făcut în mod public, este privit în comunitate ca fiind partenerul presupusului criminal G.. Recurentul reclamant a arătat că a avut parte de o ruşine de nedescris fără a fi vinovat şi că, imediat după emisiuni, în comunitate, a fost ameninţat, înjurat, mai mult sau mai puţin la vedere, privit cu dispreţ.

Recurentul reclamant a arătat că afirmaţiile pârâţilor D., E. şi F. prin intermediul pârâtei B. S.R.L. - postul C. din zilele de 25.09, 01 şi 03.10.2019 au fost exprimate în cadrul unei dezbateri de interes general privind presupusele crime ale lui G. din Caracal, prin preluarea de imagini cu persoana sa din septembrie 2014 când, aşa cum a arătat şi dovedit, s-a dispus de către anchetatori clasarea cauzei, şi le-au editat şi comentat ca făcând parte din evenimentul din martie 2019 când DIICOT Biroul teritorial Olt audita un grup infracţional descoperit în anul 2019, fără nicio legătură cu persoana sa, totul fiind făcut pentru audienţă.

Recurentul reclamant a arătat că afirmaţiile din emisiunea din zilele de 25.09, 01 şi 03.10.2019 au fost efectuate prin intermediul presei, audiovizuale, pe un post de televiziune naţional care, datorită puterii sale de a se propaga, au ajuns în casele a milioane de oameni.

În ceea ce priveşte termenii utilizaţi de apelanţii D., E. prin intermediul apelantei B. S.R.L.- postul C., recurentul reclamant a expus pe larg, în cererea de recurs, expresiile utilizate şi a indicat momentele din emisiuni la care acestea au fost făcute.

Recurentul reclamant a arătat că aspectele expuse se încadrează în noţiunea de "judecăţi de valoare" întrucât exprimă în mod cert anumite aprecieri personale ale pârâţilor în sensul că reclamantul ar fi o persoană lipsită de cinste, de onoare, fără principii morale, o persoană cu un comportament infracţional, o persoană fără nicio valoare socială, fiind utilizat şi substantivul "mafiot".

Recurentul reclamant a arătat că, independent de calificarea dată cuvintelor şi expresiilor utilizate de apelanţi, instanţa trebuie să constate că acestea au un caracter deosebit de injurios şi au fost exprimate într-o modalitate toarte agresivă. Mai mult, aceste afirmaţii au fost făcute în lipsa oricărei baze factuale, având aşadar un caracter excesiv, şi nu au contribuit în niciun fel la dezbaterea publică în cadrul căreia au fost formulate. În niciun caz expresiile folosite nu erau necesare pentru ca apelanţii să-şi exprime dezaprobarea faţă de persoana sa sau faţă de activitatea profesională de fost ofiţer de poliţie penitenciară.

Recurentul reclamant a considerat că aceste declaraţii nu pot fi catalogate ca fiind doar exagerate sau provocatoare, întrucât pârâţii nu au plecat de la anumite fapte obiective, pe care le-au amplificat în scopul de a capta atenţia ascultătorilor sau de a provoca o discuţie chiar aprinsă, cu invitaţii din studio, cu privire la tema supusă dezbaterii, ci au lansat o serie de cuvinte şi expresii injurioase şi total mincinoase legate de persoana sa. Scopul urmărit denotă şi faptul că pârâţii au acţionat în exerciţiul libertăţii lor de exprimare cu rea-credinţă.

Chiar dacă a ocupat anumite funcţii publice, care ar putea duce la un control exercitat atât de ziarişti, cât şi de masa cetăţenilor, recurentul reclamant a considerat că nu i se poate solicita să tolereze astfel de atacuri defăimătoare la adresa sa. Impunerea, respectiv asumarea unei asemenea sarcini ar aduce atingere substanţei dreptului la viaţă privată, astfel cum este interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul reclamant a considerat că declaraţiile făcute de apelanţi se situează în afara protecţiei conferite de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sunt de natură să aducă o gravă atingere drepturilor sale la reputaţie, la demnitate şi la viaţă privată, ocrotite de art. 71 - 72 din C. civ. şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul reclamant a arătat că trebuie reţinut că Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevede în sarcina pârâţilor apelanţi D., E., în afară de cele declarate de ei, în calitate de moderatori ai unei emisiuni televizate, o serie de obligaţii pozitive, dintre care, în prezenta cauză, are relevanţă obligaţia de a solicita ferm interlocutorului să probeze acuzaţiile privind fapte sau comportamente imorale şi obligaţia de nu a permite invitaţiilor să folosească un limbaj injurios.

Recurentul reclamant a arătat că, din analiza înregistrării video a emisiunii "H." din data de 25.09.2019, se poate observa că apelanţii D., E. nu a avut nicio intervenţie prin care să încerce să stopeze discursul pârâtului F., ba din contră, l-au încurajat. În consecinţă, recurentul reclamant a considerat că pârâţii D. şi E. nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în sarcina lor în calitate de moderatori ai emisiunilor "H." şi "I.", la standardul impus de Decizia nr. 220/2011 şi, mai mult, ei sunt cei care au făcut afirmaţii nereale şi judecăţi de valoare la adresa sa.

Recurentul reclamant a susţinut că situaţia expusă a fost de natură să îi creeze suferinţe psihologice şi emoţionale şi să îi afecteze imaginea pe plan familial, social şi profesional, fiindu-i afectat dreptul la viaţă privată, astfel cum este definit în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A afirma despre cineva că este "mafiot, proxenet, cămătar, traficant de droguri" şi a-l asocia, în mod tendenţios cu un presupus criminal este de natură a afecta atât percepţia pe care o are despre persoana sa, prin inducerea unei stări de inferioritate şi tensiune, cât şi modul în care este reflectată în ochii opiniei publice.

Recurentul reclamant a susţinut că fost vizibil afectat de afirmaţiile făcute de pârâţi şi s-a simţit umilit în cercul familial, social şi profesional în momentul în care aceste afirmaţii au fost puse în discuţie. De asemenea, imaginea sa publică a avut de suferit.

În ceea ce priveşte gravitatea atingerii aduse dreptului său la viaţă privată, în tripla sa dimensiune, recurentul reclamant a arătat că instanţa de fond a reţinut în primul rând, că expresiile folosite de pârâţi au un caracter deosebit de injurios şi ofensator şi au fost exprimate în mod repetat; în al doilea rând, aceste afirmaţii au fost făcute pe un post de televiziune la o oră de vârf. Aşadar, acestea au fost accesibile unui număr foarte mare de persoane, postul de televiziune este unul naţional, iar afirmaţiile şi imaginile au fost difuzate în mai multe emisiuni, chiar şi în reluarea acestora, aşadar din aceste două perspective, impactul public al afirmaţiilor este unul foarte mare.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate, recurentul reclamant a apreciat că, între atingerile aduse demnităţii, reputaţiei şi dreptului său la viaţă privată şi afirmaţiile pârâţilor există o legătură directă, atingerea fiind rezultatul imediat şi direct al acestor fapte ilicite iar pârâţii au săvârşit fapta ilicită prevăzând şi urmărind producerea rezultatului păgubitor. Acest aspect a rezultat pe de o parte, din conţinutul deosebit de grav al afirmaţiilor faptei făcute şi din modalitatea de exprimare, iar pe de altă parte, din scopul urmărit de pârâţi, acela de a mări audienţa postului.

Recurentul reclamant a arătat că, la stabilirea existenţei prejudiciului moral, trebuie avute în vedere: importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, durata menţinerii consecinţelor vătămării pe plan fizic şi psihic, intensitatea durerilor fizice şi psihice, repercusiunile pe plan social, profesional şi personal, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social.

Recurentul a considerat că instanţa trebuie să aprecieze că aducerea la cunoştinţa publicului a dispozitivului hotărâri pe acelaşi post de televiziune pe care au fost exprimate în parte expresiile cu caracter ofensator la adresa sa este un remediu apt să ducă în cea mai mare măsură posibilă la repararea prejudiciului suferit de şi la restabilirea situaţiei anterioare.

Recurentul reclamant a arătat că, la stabilirea cuantumului prejudiciului, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, caracterul de drept fundamental al valorii morale lezate, gravitatea deosebită a afirmaţiilor făcute, modalitatea agresivă de exprimare, caracterul repetitiv al afirmaţiilor, reaua-credinţă a pârâţilor, suferinţa psihică şi impactul pe care l-a avut afirmaţiile şi imaginile asupra imaginii publice a reclamantului. Pe de altă parte, afirmaţiile şi imaginile au fost făcute pe un post de televiziune cu acoperire naţională şi au fost difuzate în mai multe emisiuni şi zile. Totodată, la stabilirea cuantumului prejudiciului la care au fost obligaţi pârâţii, în mod corect instanţa de fond s-a raportat la importanţa valorii morale lezate, la gravitatea atingerii adusă acestei valori, la calitatea de profesionist a pârâţilor, la modalitatea de săvârşire a faptei ilicite şi la reaua-credinţă a pârâţilor. În prezenta cauză, prin probele administrate, s-a făcut dovada că pârâţii au fost animaţi de aceeaşi voinţă de a-i cauza un prejudiciu şi că au avut reprezentarea că aduc o contribuţie la cauzarea acestui prejudiciu.

Recurenta pârâtă D. a solicitat admiterea recursului său, casarea în parte a deciziei civile nr. 577A/15.04.2022 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere prevederile art. 497 din C. proc. civ. şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că decizia este nelegală în parte, fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1382 şi 1383 din C. civ.. Astfel, în motivarea soluţiei ceea ce o priveşte, respectiv de obligare a sa în solidar cu intimatul-pârât F. la plata către reclamant a sumei de 3000 de euro cu titlu de daune morale, instanţa de apel a constatat că intimatul reclamant a afirmat săvârşirea câte unui delict civil în persoana fiecărui pârât chemat în judecată. Cu toate că instanţa de apel a reţinut că intimatul-reclamant a afirmat prin cererea introductivă săvârşirea câte unui delict civil în persoana fiecărui pârât chemat în judecată şi că dispoziţiile art. 1382 din C. civ. referitoare la răspunderea solidară nu sunt incidente în cauză tocmai datorită faptului că nu s-a săvârşit doar o singură faptă, recurenta pârâtă a susţinut că soluţia dispusă este contrară prevederilor legale, prin faptul că s-a reţinut o răspundere solidară între ea şi intimatul-pârât F..

Recurenta pârâtă a arăta că, în sarcina intimatului-pârât F., instanţa de apel a reţinut o conduită cu caracter delictual care constă în comentarea imaginilor difuzate pe post, plasarea imaginii intimatului-reclamant în contextul discuţiei despre cazul Caracal şi identificarea intimatului-reclamant ca fiind "şeful unui penitenciar care beneficia de serviciile acestei reţele". Aşadar, faptele intimatului-pârât F. în situaţia dedusă judecăţii sunt extrem de clare şi evidente, acesta fiind unic responsabil de afirmaţiile făcute pe postul de televiziune C..

Recurenta pârâtă a arătat că, fiind făcute într-o emisiune cu caracter de dezbatere publică, afirmaţiile intimatului-pârât F. la adresa intimatului-reclamant au generat discuţii ulterioare între ea şi intimatul pârât. Recurenta pârâtă a considerat că, în acest context, dând eficienţă dispoziţiilor art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., prin care se consacră regula de principiu potrivit căreia obligaţia de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte, întrucât fiecare răspunde de faptele sale proprii, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună obligarea intimatului-reclamant în mod individual la plata de daune morale şi nu să reţină, încălcând prevederile art. 1382 şi art. 1383 din C. civ., un raport de solidaritate pasivă între recurenta pârâtă şi intimatul pârât.

Recurenta pârâtă a arătat că acţiunile reclamate în prezentul litigiu sunt diferite, aspect constatat şi de instanţa de apel, iar culpa priveşte, de asemenea, fiecare faptă ilicită în parte, astfel că şi prejudiciul produs prin aceste fapte trebuie să fie distinct.

5. Apărările formulate în cauză.

Reclamantul A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei D. şi răspuns la întâmpinările pârâţilor, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Pârâţii B. S.R.L şi D. au formulat întâmpinare la recursul reclamantului A., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Pârâtul E. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului A., solicitând în principal anularea recursului şi în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu este întemeiat. Conform acestui text legal, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a arătat argumentele pentru care a micşorat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit care sunt criticile invocate în calea de atac, cărora le-a răspuns cu respectarea limitelor efectului devolutiv al apelului, în conformitate cu art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel, instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt pe baza probelor administrate în cauză, şi a analizat, în cadrul considerentelor, dialogurile dintre pârâţi precum şi imaginile difuzate în cadrul emisiunilor "România la Raport" din data de 25.09.2019, emisiune moderată de apelanta D., şi "I.", moderată de apelantul-pârât E. din data de 25.09.2019. De asemenea instanţa de apel a analizat afirmaţiile pârâţilor din emisiunea "România la Raport" moderată de apelanta-pârâta D., difuzată în data de 01.10.2019 la care a participat si intimatul F., precum şi din emisiunea "România la Raport" moderată de apelanta-pârâta D., din data de 03.10.2019.

În ceea ce priveşte întinderea şi evaluarea prejudiciului suferit de recurentul-reclamant ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de către pârâţi, Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut în vedere în acest sens mijloacele de probă administrate şi a utilizat criteriile consacrate în jurisprudenţa naţională şi europeană. Astfel, instanţa de apel a avut în vedere faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, criteriile de stabilire a acestui cuantum fiind următoarele: consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. De asemenea, instanţa de apel a arătat că sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei, şi a subliniat că scopul acordării acestor daune este acela de a oferi o compensaţie persoanei prejudiciate, iar nu de a înlătura integral urmările faptei ilicite.

Contrar susţinerii recurentului reclamant în sensul că instanţa de apel nu ar fi justificat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă, Înalta Curte constată că, în apel, instanţa a arătat că daunele morale acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul moral suferit, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor psihice cauzate apelantului-reclamant, fără însă ca acestea să aibă un caracter de descurajare pentru jurnalişti în a pune în dezbatere publică subiecte de interes naţional.

Astfel, reducerea cuantumului daunelor morale s-a datorat în principal acestui ultim considerent, care nu a fost avut în vedere de prima instanţă la stabilirea sumei datorate de pârâţi cu titlu de daune morale. În acest sens, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut prejudiciul produs reclamantului prin raportare la afectarea reputaţiei sale faţă de publicul larg, aspect în raport cu care a apreciat că, nefiind o persoană cu notorietate, afectarea reputaţiei sale nu a fost de natură să persiste în conştiinţa publicului larg, ci eventual în conştiinţa colegilor de serviciu sau a cercului său profesional faţă de membrii colectivităţii în care acesta locuieşte.

Cu privire la efectele faptelor în privinţa membrilor colectivităţii în care acesta locuieşte, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost asociat cu un caz penal în care sunt cercetate crime săvârşite împotriva unor tinere de către inculpatul G., persoană care locuieşte în aceeaşi comunitate cu reclamantul. De asemenea, tribunalul a avut în vedere mediul social în care reclamantul era perceput ca fiind o persoană cu o bună reputaţie, probabil şi prin prisma funcţiei publice pe care a deţinut-o mai bine de 32 de ani, a ţinut cont şi de afirmaţiile tendenţioase făcute la adresa acestuia în cadrul acestor emisiuni, ajungând la concluzia că se impune repararea prejudiciului reclamantului şi prin acordarea unei sume de bani, însă nu în cuantumul solicitat de către acesta.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale, analiza primei instanţe s-a raportat în principal la afectarea reputaţiei reclamantului, tribunalul apreciind că suma de 10.000 euro este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral a cărui reparare a solicitat-o acesta.

În apel, reţinând existenţa unei dezbateri de interes public privind "cazul Caracal", instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că jurnaliştii i-ar fi imputat reclamantului fapte clar determinate, fără ca informaţia prezentată să fie verificată şi, pe de altă parte, că apelativele folosite de pârâtă "proxenet, mafiot local, parte a reţelei lui Dincă" ataşate imaginii difuzate ce îl înfăţişează pe intimat sunt expresia unei evaluări subiective a apelantei D. cu privire la grupul de persoane din care intimatul era înfăţişat ca făcând parte, intrând în categoria judecăţilor de valoare, fără o minimă bază factuală.

În consecinţă, în contextul speţei, instanţa de apel a considerat că limitele exerciţiului dreptului la liberă exprimare au fost încălcate, însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa a avut în vedere, pe lângă criteriile expuse mai sus, luate în considerare şi de prima instanţă, necesitatea ca obligarea pârâţilor jurnalişti la plata unor daune morale, reprezentând o ingerinţă în dreptul la liberă exprimare, să nu aibă un caracter de descurajare pentru jurnalişti în a pune în dezbatere publică subiecte de interes naţional.

În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că art. 10 § 2 din Convenţie lasă prea puţin loc pentru restrângeri ale libertăţii de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general (Castells împotriva Spaniei, pct. 43; Wingrove împotriva Regatului Unit, pct. 58).

Astfel, natura subiectului dezbătut în emisiunile pârâţilor constituie un argument care, în cadrul testului proporţionalităţii, poate determina o diminuare a cuantumul daunelor morale, dată fiind protecţia sporită conferită de art. 10 din Convenţie, sub acest aspect, în cazul jurnaliştilor.

În egală măsură însă, Curtea Europeană a stabilit că, deşi există un drept al publicului de a fi informat, cu privire la publicaţii sau emisiuni de televiziune al căror unic scop este de a satisface curiozitatea unui anumit segment al publicului faţă de detalii din viaţa privată a unei persoane, nu se poate considera că acesta contribuie la vreo dezbatere de interes general pentru societate [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 59; Hachette Filipacchi Associés împotriva Franţei, pct. 42; Rubio Dosamantes împotriva Spaniei, pct. 34; MGN Limited împotriva Regatului Unit, pct. 143], chiar şi în ipoteza în care această persoană are o anumită notorietate socială [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 95].

Curtea Europeană a reiterat în această privinţă că interesul general nu poate fi redus la aşteptările unui public care se bucură de detalii din viaţa privată a altora, nici la gustul cititorilor pentru senzaţional sau chiar voyeurism [Couderc şi Hachette Filipacchi Associés împotriva Franţei (MC), pct. 101].

În contextul expus, Înalta Curte constată că instanţa de apel, pe lângă validarea considerentelor primei instanţe referitoare la depăşirea limitelor libertăţii de exprimare şi la cauzarea unui prejudiciu reclamantului, în raport de elementele de fapt ale speţei, a arătat motivul pentru care a procedat la reducerea cuantumului daunelor morale iar acest motiv este în conformitate cu principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Aprecierea măsurii în care criteriul enunţat a condus la diminuarea cuantumului daunelor morale reprezintă o chestiune de netemeinicie, nu de nelegalitate. La stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa este obligată să ţină seama de anumite criterii, rezultate din dispoziţiile legale şi convenţionale, cerinţă îndeplinită în cauză iar în măsura în care nu se reţine o ignorare a acestor criterii, criticile vizând aprecierea instanţei ţin de netemeinicie şi de apreciere a probelor administrate iar o atare critică nu poate face obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât art. 488 din C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat de aceasta, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1382 şi 1383 din C. civ., este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 1382 din C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, iar art. 1383 din C. civ. reglementează raporturile dintre debitori stabilind că, între cei care răspund solidar, sarcina reparaţiei se împarte proporţional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.

Astfel, art. 1382 din C. civ. instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeaşi faptă ilicită, persoana vătămată putând să solicite oricărui codebitor repararea integrală a prejudiciului, iar art. 1383 din C. civ. stabileşte criteriile în raport de care se va determina, între debitorii care răspund solidar, întinderea obligaţiei de reparare a daunei.

Din dezvoltarea motivului de recurs, rezultă însă că recurenta pârâtă nu a invocat în realitate o aplicare greşită a normei legale, ci a susţinut că raportul de solidaritate pasivă între recurenta pârâtă şi intimatul pârât F. a fost greşit reţinut, întrucât faptele intimatului-pârât F. în situaţia dedusă judecăţii sunt extrem de clare şi evidente, acesta fiind unic responsabil de afirmaţiile făcute pe postul de televiziune C..

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit solidaritatea pasivă între recurenta pârâtă şi intimatul pârât F. întrucât a apreciat că sancţiunea trebuie aplicată pentru conţinutul dialogului purtat între aceştia cu referire la intimatul-reclamant în cadrul emisiunilor "H." din 25.09.2019, 01.10.2019, precum şi a afirmaţiilor apelantei din emisiunea din 03.10.2019. Astfel, argumentele care au condus instanţa de apel la reţinerea unui raport de solidaritate pasivă între recurenta-pârâtă D. şi intimatul-pârât F. rezultă din modul în care această instanţă a reţinut şi apreciat situaţia de fapt în cauză.

Concluzia instanţei de apel în legătură cu săvârşirea faptei ilicite de către cei doi pârâţi împreună nu intră în contradicţie cu argumentul arătat în decizie în sensul că prima instanţă trebuia să realizeze o distincţie între situaţia fiecăruia dintre pârâţi, în raport cu propriile afirmaţii, virulenţa acestora, durata sau caracterul lor repetitiv şi modul distinct în care afirmaţiile fiecăruia dintre apelanţii-pârâţi au fost de natură să lezeze dreptul intimatului-reclamant la bună reputaţie şi imagine, reclamând reparaţie corespunzătoare.

Astfel, prin decizia sa, instanţa de apel a realizat distincţia la care a făcut referire, obligând în solidar pârâţii D. şi F., iar pe pârâta D. în solidar şi cu pârâta S.C. B. S.R.L. - postul C. la plata către reclamant a sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale; de asemenea, instanţa a obligat în solidar pe pârâţii E. şi B. S.R.L. - postul C. la plata către reclamant a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale. În privinţa primei obligaţii solidare, instanţa de apel a precizat, astfel cum s-a arătat mai sus, că fapta săvârşită în comun se constituie într-un dialog dintre cei doi pârâţi obligaţi în solidar.

În acest context, instanţa de recurs nu are posibilitatea de a stabili că faptele cele doi pârâţi ar fi totuşi distincte, câtă vreme instanţa de apel a reţinut, în urma analizei probelor administrate în cauză, săvârşirea în comun de către aceştia a faptei ilicite. Astfel cum s-a arătat mai sus, art. 488 din C. proc. civ. nu permite schimbarea stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel şi nici verificarea modalităţii în care au fost apreciate probele administrate, pe baza cărora, în cauză, instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită a constat într-un dialog purtat între apelanta-pârâtă D. si intimatul-pârât F. cu referire la intimatul-reclamant.

În consecinţă, reţinând ca fiind îndeplinită premisa textului legal constând în săvârşirea aceleiaşi fapte cu conţinut ilicit de mai multe persoane împreună, în oricare formă de participaţie: autorat, coautorat, instigare sau complicitate, astfel cum a arătat instanţa de apel, în mod corect aceasta a aplicat dispoziţia legală care reglementează acest tip de raport juridic între debitori.

Reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 497 din acelaşi cod, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta D. împotriva deciziei nr. 577A din 15 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta D. împotriva deciziei nr. 577A din 15 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.