Damages claim over alleged judicial error rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

La data de 15.06.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Vâlcea, solicitând obligarea acestora să-i repare prejudiciul cauzat prin eroarea judiciară din dosarul nr. x/2018, privind validarea popririi din dosarul de executare nr. 216/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc B., precum şi daune de întârziere de 10.000 RON.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 258 din 26.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Dolj a respins acţiunea formulată de reclamantul A..

3. Decizia pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 191 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 258/26.04.2021 pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în urma rejudecării, admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin eroarea judiciară, respectiv plata daunelor solicitate.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că atât hotărârea instanţei de fond cât şi a celei din apel sunt lovite de nulitate absolută, fiind nemotivate, necuprinzând motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale. Nulitatea rezultă din faptul că, la tribunal, a invocat nulitatea întâmpinării formulate de Ministerul Finanţelor, întrucât acesta este reprezentat prin ministru şi nu prin directorul general al direcţiei juridice şi, de asemenea, persoana respectivă nu are calitatea de consilier juridic înscris în tabloul cu drept de exercitare. Pentru acelaşi motiv, inclusiv întâmpinarea formulată în apel este lovită de nulitate, însă instanţa nu a motivat acest aspect.

Recurentul reclamant a considerat că decizia este lovită de nulitate absolută şi pentru că pretinsul consilier juridic despre care se face menţiune în decizie a fost prezent în şedintă din 19.05.2022 deşi, pe de o parte, nu reprezintă Ministerul Finanţelor, care este reprezentat prin ministru, şi nu este consilier juridic al Ministerului Finanţelor, ci al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj, iar, pe de altă parte, nu a făcut dovada exercitării legale a profesiei, respectiv că este înscris în tabloul cu drept de exercitare.

Recurentul reclamant a expus, în esenţă, chestiuni legate de nemulţumirile sale privind hotărârea pronunţată în procesul de validare a popririi, insistând asupra faptului că el era împuternicit a ridica toate sumele datorate mandantului său. Recurentul reclamant a considerat că, în acel proces, Tribunalul Vâlcea, prin încălcarea normelor de drept material şi a normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, după mai mult de 2,5 ani de la declanşarea exececutării silite, a dat o hotărâre inadmisibilă şi lovită de nulitate absolută, care contrazice atât încheierea definitivă de încuviinţare a executării silite, care are autoritate de lucru judecat, fiind absolut inadmisibilă desfiinţarea executării silite după peste 2,5 - 3 ani de la demararea acesteia, prin încălcarea tuturor normelor de drept material şi procesual, a stabilităţii raporturilor juridice, aşa cum prevede Constituţia, C. civ. şi de procedură civilă.

Recurentul reclamant a susţinut că, independent de calitatea de creditor, deşi exista o hotărâre definitivă cu autoritate de lucru judecat care menţiona calitatea sa de creditor, Tribunalul Vâlcea trebuia să constate că, în orice situaţie, reprezentant sau creditor, era împuternicit să execute şi să încaseze orice sume de bani, aşadar nu putea fi respinsă cererea de validare a popririi care fusese formulată tocmai în baza încheierii de încuviinţare a executării silite şi demarării acesteia cu peste 2,5 ani anterior. În plus, hotărârea Tribunalului Vâlcea, pe lângă faptul că este inadmisibilă şi lovită de nulitate absolută, pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, nu a constatat că el a fost împuternicit să execute şi să încaseze orice sume de bani, dar a admis un apel lovit de nulitate absolută, total nemotivat, cuprinzând doar insulte la adresa sa şi a mandatarului. În plus, apelul era inadmisibil, făcut de o persoană fără interes, atâta timp cât prin sentinţa Judecătoriei Drăgăşani de validare a popririi terţul poprit a fost obligat la plata despăgubirilor şi nu apelantul.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, în principal ca nul iar, în subsidiar, ca nefondat, a recursului declarat de reclamant.

În argumentarea excepţiei nulităţii, intimatul a susţinut că recurentul reclamant nu a indicat în concret niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., nu au fost formulate critici concrete cu privire la raţionamentul curţii de apel care a determinat soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului şi nici nu au fost arătate care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată arătând că hotărârea instanţei de apel cuprinde argumentele pe care se sprijină, respectând exigenţele art. 425 din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Art. 489 din C. proc. civ. instituie sancţiunea pentru nemotivarea recursului, stabilind, la alin. (2), că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, în condiţiile art. 488 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de alin. (1) din acest articol. Argumentarea şi dezvoltarea motivelor de recurs trebuie făcută astfel încât să fie posibilă încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi să permită exercitarea de către instanţa de recurs a controlului său cu privire la pretinsele motive de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Examinând susţinerile expuse în cererea de recurs, Curtea constată, din criticile formulate, se pot decela aspecte care pot fi încadrate cel puţin în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.. În consecinţă, Curtea urmează a analiza criticile recurentului reclamant prin prisma acestui caz de casare, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A. urmând a fi respinsă.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Astfel, motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De asemenea, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune însă existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanţa de apel a argumentat soluţia de respingere a apelului, a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate de reclamant, prin raportare la faptele imputate pârâtului în conţinutul cererii de chemare în judecată, analizând cererea de apel în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei şi de materialul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, motivul de apel vizând nemotivarea sentinţei apelate a fost analizat de curtea de apel, care a reţinut că dispoziţiile 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu impun ca judecătorul să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, condiţie îndeplinită în speţă.

De asemenea, curtea de apel a expus considerentele care susţin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârşirea pretinselor erori judiciare, în condiţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Împrejurarea că instanţa de apel a apreciat motivat că reclamantul nu a făcut dovada respectivelor erori prin care să i se fi încălcat grav libertăţile şi interesele legitime, astfel încât să se justifice admiterea acţiunii, nu are semnificaţia unei nemotivări a hotărârii recurate, câtă vreme o atare apreciere a fost fundamentată în fapt şi în drept, iar analiza legalităţii şi temeiniciei sentinţei civile apelate s-a raportat la limitele stabilite prin cererea introductivă.

Astfel, instanţa de apel a constatat că motivarea în fapt a cererii introductive cuprinde în exclusivitate nemulţumirile părţii faţă de soluţia pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul x/2018 Prin decizia civilă nr. 42/A/2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul x/2018 a fost admis apelul formulat de către debitorul C. şi terţul poprit D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 30 octombrie 2018 pronunţate de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr. x/2018, fiind schimbată în parte sentinţa în sensul respingerii în tot a cererii formulate de creditorul A., în contradictoriu cu debitorul C. şi cu terţul poprit D. S.R.L.

Instanţa de apel a avut în vedere art. 52 din Constituţia României precum şi art. 96 din Legea nr. 303/2004 precum şi dezlegările date de instanţa de contencios constituţional privind noţiunea de eroare judiciară. Astfel, instanţa de apel a constatat că revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sarcina de a stabili dacă susţinerile părţii ce se consideră vătămată în drepturile sale pot fi sau nu subsumate noţiunii de eroare judiciară, în efectuarea acestei operaţiuni fiind absolut necesar să se stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară şi o greşeală de judecată. În speţă, instanţa de apel a considerat că nu se poate reţine că decizia civilă nr. 42/2020 invocată de reclamant este, în mod evident, contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, şi a constatat că reclamantul nici măcar nu a invocat vreun text legal încălcat de magistraţii care au pronunţat-o şi nici nu a indicat mijloacele de probă a căror coroborare determină o altă situaţie de fapt, prin modul de formulare a pretenţiilor deduse judecăţii, reclamantul încearcând să provoace reaprecierea efectelor pe care înscrisurile administrate în cauză le produc.

Se impune a fi reamintit, în acest context, că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, iar în raport de cele reţinute sub acest aspect de către instanţa de apel, susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată şi argumentată în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii sale de apel, sunt nefondate.

Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile formulate de recurent în acest sens fiind nefondate.

Motivele de recurs vizând nulitatea hotărârii şi a întâmpinării precum şi susţinerile vizând lipsurile în privinţa dreptului de reprezentare a pârâtului, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu pot fi reţinute. Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat nulitatea întâmpinării formulate de Ministerul Finanţelor, susţinând că, pe de o parte, acest pârât nu poate fi reprezentat de directorul general sau de către directorul general adjunct al Direcţiei juridice, ci de către ministru, precum şi împrejurarea că, la termenul din 19.05.2022 consilierul juridic care a fost prezent în şedinţa nu reprezintă Ministerul Finanţelor şi nici nu a făcut dovada exercitării legale a profesiei, nefiind înscris în tabloul consilierilor juridici.

Pe de o parte, întâmpinarea depusă în termen se comunică reclamantului în forma depusă de către pârât, iar lipsa unor elemente ale acesteia poate atrage sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe de altă parte, neregularităţile procedurale în privinţa întâmpinării pot atrage decăderea pârâtului de a mai putea propune probe şi de a invoca excepţii în afara celor de ordine publică.

În cauză însă, din considerentele expuse de instanţa de apel, rezultă că raţionamentul juridic în urma căruia s-a concluzionat în sensul respingerii apelului nu a avut în vedere vreo probă sau excepţie care să fi fost invocată prin întâmpinare. În această situaţie, câtă vreme soluţia instanţei de apel nu a avut în vedere un aspect care să fi fost invocat prin întâmpinare, ci a analizat exclusiv susţinerile reclamantului raportat la dispoziţiile legale aplicabile speţei, susţinerile recurentului reclamant referitoare la întâmpinare şi la reprezentarea pârâtului în proces nu pot reprezenta un motiv de nelegalitate a deciziei, soluţia pronunţată nefiind rezultatul analizei unei excepţii, probe sau apărări formulate de pârât.

În ultima parte a memoriului de recurs reclamantul a formulat critici cu privire la modul de soluţionare al litigiului ce a avut ca obiect validare poprire, considerând că a fost săvârşită o eroare judiciară. În acest sens, Înalta Curte reţine că astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurentul a criticat soluţia pronunţată în apel în procesul având ca obiect validare poprire, susţinând că a fost săvârşită o eroare judiciară gravă în sensul art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Conform art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, există eroare judiciară atunci când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.

Astfel cum corect a considerat instanţa de apel, revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sarcina de a stabili dacă susţinerile părţii ce se consideră vătămată în drepturile sale pot fi sau nu subsumate noţiunii de eroare judiciară, în efectuarea acestei operaţiuni fiind absolut necesar să se stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară şi o greşeală de judecată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care orice greşeală ar putea fi calificată drept eroare judiciară.

In cauză, instanţa de apel a arătat considerentele pentru care în speţă, nu se poate reţine că hotărârea judecătorească invocată de reclamant este contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, reţinând în mod corect că, prin modul de formulare a pretenţiilor deduse judecăţii, reclamantul a încercat să provoace o rejudecare a litigiului anterior soluţionat în mod definitiv.

Prin urmare, în condiţiile particulare ale speţei, curtea de apel nu avea a face propria analiză a modalităţii în care a fost soluţionat dosarul anterior, astfel cum s-a invocat în cererea de chemare în judecată, simpla invocare de către parte a unei pretinse erori judiciare nefiind suficientă pentru a obţine rejudecarea unui proces finalizat în mod definitiv. În speţă, recurentul, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi prin cererea de chemare în judecată, fără a arăta în mod clar care sunt erorile săvârşite de către instanţa de apel atunci când respins apelul, iar, pe de altă parte, acesta tinde să critice modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, conduită nepermisă în faza procesuală a recursului care, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei de control judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 191 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.