Territorial jurisdiction for professional-consumer contracts: exclusive competence of consumer's real domicile under Art. 121 CPC

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 5.352,77 RON reprezentând debit principal, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,5%/zi de întârziere, de la data scadenţei facturilor fiscale şi până la plata întregului debit restant, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat, în esenţă, că între părţi au fost încheiate contractul nr. x/22.07.2021, având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare şi execuţie a unei instalaţii de utilizare gaze naturale şi contractul nr. x/22.07.2021, având ca obiect montarea centralei termice şi a materialelor aferente şi că pârâta nu a achitat toate sumele, la care s-a obligat în aceste raporturi juridice contractuale.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1025 - 1032 şi art. 663 din C. proc. civ., art. 1489, art. 2538 alin. (2) şi art. 1535 din C. civ.

În termen procedural, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, necompetenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, apreciind ca fiind competentă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanţa de la domiciliul său, faţă de natura raportului juridic, care atrage norma de competenţă, precum şi dispoziţiile art. 1028 alin. (2), art. 107, art. 121 din C. proc. civ., O.G. nr. 21/1992 şi Legea nr. 193/2000.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 8289 din data de 23 septembrie 2022, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vălcea.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, în cazul cererilor cu valoare redusă, competenţa se stabileşte potrivit dreptului comun. În speţă, raportul dintre reclamant, în calitate şi profesionist, şi pârâtă, în calitate de consumator, atrage o competenţă teritorială exclusivă, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în considerarea dispoziţiilor art. 121 din C. proc. civ.. Întrucât nu există nicio convenţie contrară între părţi, intervenită după naşterea dreptului la despăgubiri, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia locuieşte pârâta.

Prin urmare, în opinia Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

3. Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

Prin sentinţa civilă nr. 694 din 10 februarie 2023, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, invocată de instanţă, din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a suspendat judecata cauzei şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă superioară comună, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ., care prevăd că cererile formulate de un profesionist contra unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Întrucât textul de lege nu arată, expres, ce se înţelege prin domiciliul consumatorului, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 87 şi art. 88 din C. civ. care vizează noţiunea de domiciliu şi reşedinţă.

Întrucât pârâta locuieşte în Bucureşti, unde s-au realizat şi lucrările neachitate, apreciind incidenţa dispoziţiilor legale menţionate anterior, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Râmnicu Vâlcea îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Acţiunea, care a determinat conflictul negativ de competenţă, are care obiect cererea cu valoare redusă, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 5.352,77 RON, reprezentând debit principal, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,5%/zi de întârziere, de la data scadenţei facturilor fiscale şi până la plata întregului debit restant, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1028 din cuprinsul Titlului X din C. proc. civ., care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei, competenţa teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din raportul juridic dedus judecăţii, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, raportate la cele ale art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, rezultă atât calitatea de profesionist a reclamantei, care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, cât şi calitatea de consumator a pârâtei, care a încheiat două contracte de furnizare servicii pentru uz personal.

Înalta Curte reţine că, atât calitatea părţilor cât şi natura raportului juridic juridic dedus judecăţii, atrag norma de competenţă prevăzută la art. 121 din C. proc. civ., care stipulează că "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Situaţia juridică dedusă controlului judiciar nu atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 126 din acelaşi act normativ potrivit cu care " (1) Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă." Nu există nicio convenţie între părţi, ulterioară naşterii dreptului de creanţă pretins, prin care să se stabilească o altă instanţă, care să soluţioneze eventualele litigii.

Se observă, însă, că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 121 din C. proc. civ. cu privire la domiciliul consumatorului, în condiţiile în care pârâta, consumator în cauză, a indicat în contractele de furnizare servicii încheiate cu reclamanta, adresa din Bucureşti, str. x, iar, în întâmpinare, a menţionat expres că domiciliul său este în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea.

Potrivit art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Scopul normelor juridice menţionate este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Astfel, i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real, fără a fi necesar ca acesta să antreneze cheltuieli suplimentare aferente deplasării într-un alt oraş.

Înalta reţine că, în ceea ce priveşte persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia. Noţiunea de domiciliu este definită de art. 87 din C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice. În conformitate cu art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, "în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni", iar semnificaţia unui concept în context se stabileşte prin actul normativ devenind obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie.

Ca atare, noţiunea de "domiciliu", folosită în acelaşi context în conţinutul noului C. proc. civ., nu poate avea altă semnificaţie decât cea care rezultă din noul C. civ., în absenţa unei definiri specifice.

Conform noului C. civ., "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală". În acelaşi sens, al locuinţei declarate ca locuinţă principală, a fost modificată şi norma ce defineşte noţiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005 modificată privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ.

În doctrina şi în practica judiciară sub vechiul cod, s-a arătat constant că "noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv".

Asocierea explicită, pe care legiuitorul o face în definiţia domiciliului din C. civ. cu locuinţa principală nu semnifică o îndepărtare de concepţia domiciliului ca locuinţă "efectivă"; dimpotrivă, confirmă "ideea de domiciliu ca situaţie de fapt, susceptibilă de probare prin orice mijloc de probaţiune şi lăsată la aprecierea suverană a instanţei, nu ideea de domiciliu ca noţiune juridică". Mai mult, legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat "în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice".

Scopul regulii generale în materia competenţei teritoriale - acela de a proteja pe pârât, prezumat, până la finalizarea procesului, că nu datorează nimic reclamantului - nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuinţa efectivă a pârâtului, deoarece acesta ar fi lipsit de exerciţiul drepturilor sale procesuale. Dacă titularul şi-a declarat domiciliul sau reşedinţa, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza menţiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) noul C. civ.

Aplicând normele juridice menţionate şi, ţinând cont de faptul că pârâta B. a declarat, expres şi a dovedit că îşi are locuinţa stabilă şi principală, în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, competenţa soluţionării prezentului litigiu aparţine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Împrejurarea că, în cuprinsul contractelor încheiate se menţionează că B. avea domiciliul în Bucureşti nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, atâta timp cât, la data sesizării instanţei de judecată, domiciliul real al pârâtei se afla în localitatea Râmnicu Vâlcea, fiind incidente dispoziţiile art. 107 cu referire la art. 121 din C. proc. civ.

Pentru considentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cererii cu valoare redusă în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2023.