Enforcement challenge recourse inadmissible as appellate ruling on enforcement acts is final.

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Reclamanta A. a învestit Judecătoria Râmnicu Sărat cu o contestaţie la executare, înregistrată la data de 10 octombrie 2019, sub nr. x/2019, prin care a solicitat, în contradictoriu cu B. S.R.L., anularea actelor de executare emise, în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ C..

2. Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Sărat

Prin sentinţa civilă nr. 212 din data de 05 martie 2020, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimată prin întâmpinare; a respins, ca tardiv introdusă, contestaţia la executare formulată de contestatoare, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoare; a respins capătul de cerere formulat de contestatoare, cu privire la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat, reţinând că, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat contestatoarei, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru şi scutirii de la plata cauţiunii, acestea rămân în sarcina statului.

3. Hotărârea Tribunalului Buzău

Prin decizia civilă nr. 750 din data de 25 noiembrie 2020, Tribunalul Buzău a admis apelul formulat împotriva senţinţei civile nr. 212 din 05 martie 2020 pronunţate de Judecătoria Râmnicu Sărat de către apelanta - contestatoare A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L; a schimbat, în parte, senţinţa civilă nr. 212 din 05 martie 2020 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în dosarul nr. x/2019, în sensul că a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, invocată de către intimată, împotriva procesului-verbal încheiat, la data de 08 octombrie 2019, de către BEJ C., în dosarul execuţional nr. x/2015; a respins contestaţia la executare împotriva procesului-verbal încheiat la data de 08 octombrie 2019 de către BEJ C., în dosarul execuţional nr. x/2015, ca neîntemeiată, menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei la executare, ca tardiv fomulată, referitoare la actele de executare silită contestate (cu exceptia procesului-verbal încheiat la data de 08 octombrie 2019). Prin aceeaşi decizie, a respins cererea apelantei privind cheltuielile de judecată, în apel, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti

Prin decizia civilă nr. 213 din data de 19 mai 2021, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 750 din data de 25 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 213 din data de 19 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti şi a hotărârilor anterioare, contestatoarea a formulat recurs, prin care a solicitat casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, rejudecarea cauzei, constatarea intervenirii prescripţiei datoriei şi anularea actelor de executare.

Aceasta a apreciat că motivele sale de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 6) şi 8) din vechiul C. proc. civ. şi art. 488 din noul C. proc. civ.

În acest sens, se arată că Judecătoria Râmnicu Sărat a apreciat că demersul său este contestaţie la executare, dar l-a respins ca tardiv, fără a analiza toate capetele de cerere. Astfel, nu a analizat dacă a intervenit sau nu prescripţia datoriei pretinse de intimată, deşi acesta era un capăt de cerere separat. Instanţa a făcut confuzie între prescripţia dreptului de a formula contestaţie la executare şi prescripţia datoriei, deşi sunt instituţii diferite.

Judecătoria nu a sesizat faptul că nu există dovada comunicării procesului-verbal de sechestru din data de 10 octombrie 2019, această împrejurare fiind constatată abia de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte hotărârea Tribunalului Buzău, aceasta este parţial legală, în opinia recurentei, sub aspectul respingerii excepţiei tardivităţii. Însă, aceasta este nelegală în ceea ce priveşte soluţia dată pe fond, întrucât procesul-verbal de sechestru este nul. Instanţele au menţinut valabilitatea sa, deşi unul dintre bunurile sechestrate în baza acelui proces-verbal a fost vândut în anul 2017, adică cu doi ani înainte de a se aplica sechestrul asupra sa. Consideră că menţinerea executării ar putea să conducă la tragerea sa la răspundere penală, pentru înstrăinarea unui bun sechestrat deşi a fost vândut anterior sechestrării.

Apreciază că datoria pretinsă de intimată este prescrisă şi că instanţa de recurs trebuie să analizeze acest aspect. Astfel, intimata a dobândit creanţa de la D. S.A., prin intermediul E., la data de 21 decembrie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru valorificarea ei. Or, aceasta a demarat procedura de executare abia la data de 25 mai 2015, adică după 8 ani de la data cesiunii de creanţă.

Învederează că ambele firme de recuperare au acelaşi administrator, astfel încât nu se justifică transferarea creanţei decât pentru tergiversare şi majorarea cheltuielilor, care să permită aplicarea sechestrului. Suma totală datorată societăţii F. era de 5.000 RON.

Recurenta arată că instanţele nu au dispus anularea executării silite ca fiind abuzivă şi nelegală, deşi a formulat un capăt de cerere în acest sens. Instanţa de fond s-a rezumat să arate că nu s-au invocat clauze abuzive fără să analizeze nevalabilitatea lor. Aceasta deşi au fost semnalate abuzurile şi ilegalităţile constatate. Un astfel de abuz se referă la faptul că intimatul a făcut demersuri la Primăria Râmnicu Sărat, deşi recurenta nu mai locuieşte acolo din anul 2005, iar banca de la care a contractat împrumutul cunoştea această împrejurare.

În ceea ce priveşte hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, recurenta apreciază că aceasta este nelegală, întrucât nu a fost înştiinţată despre obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru pentru a formula o cerere de scutire de la plata acesteia. De asemenea, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra dovezilor hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei. A arătat că nu mai deţine în proprietate bunul sechestrat şi a depus dovezi în acest sens, dar nu au fost avute în vedere de către instanţă.

Învederează că este fără venituri, fără rude, care să o susţină şi să o ajute, are o fiică cu care locuieşte şi care, la rândul său, nu are venituri. De aceea, îşi exercită drepturile procesuale personal, nepermiţându-şi un avocat.

Pentru considerentele expuse, solicită casarea tuturor hotărârilor pronunţate în dosar, rejudecarea cauzei, constatarea intervenirii prescripţiei datoriei şi anularea actelor de executare.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac. Ulterior, intimata a depus note scrise prin care a invocat şi excepţia perimării recursului iar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate invocate de intimata - pârâtă B. S.R.L., a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

C. proc. civ. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, art. 457 din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.

Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiului legalităţii consfinţit prin art. 457 menţionat anterior şi art. 129 din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. civ.: (1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului. (2) Nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. (3) Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 651 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.(4) În toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel". De asemenea, potrivit art. 718 alin. (1) "Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun".

În prezenta cauză, recurenta a introdus pe rolul primei instanţe o contestaţie la executare împotriva procesului-verbal încheiat la data de 08.10.2019 de către BEJ C., în dosarul execuţional nr. x/2015.

Această contestaţie a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 212/05.03.2020 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat. Împotriva acestei sentinţe a fost exercitată calea de atac a apelului, care a fost soluţionată de Tribunalul Buzău.

În prezenta cauză, a fost exercitată calea de atac a apelului, care a fost soluţionată de Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr. 750/25.11.2020. Soluţia pronunţată în apel este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Împotriva acestei decizii a fost exercitată calea de atac a recursului, care a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 213 din data de 19 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti.

Obiectul prezentului recurs este reprezentat de decizia civilă nr. 213 din data de 19 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată, şi s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta - reclamantă A., în contradictoriu cu intimata - pârâtă B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 750/2020 pronunţate de Tribunalul Buzău.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stadiul procesual şi dispoziţiile legale menţionate, se constată că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate de instanţa de executare privind soluţia dată în cadrul contestaţiei la executare. Hotărârea pronunţată de instanţa de executare este susceptibilă numai de a fi atacată cu apel, nu şi cu recurs, având în vedere că nu ne aflăm în ipoteza nici uneia dintre excepţiile prevăzute de legiuitor.

În cererea de recurs sunt menţionate şi hotărârile anterioare, pronunţate în cauză, însă acestea nu pot face obiect al recursului, fiind analizate, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei lor, pe calea căilor de atac pe care A. le-a promovat.

Înalta Curte reţine că sunt supuse recursului hotărârile nedefinitive, pentru care legea prevede expres această cale de atac. În cazul în care recursul este îndreptat împotriva unei hotărâri, care nu are prevăzută nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, sancţiunea, care intervine este inadmisibilitatea acesteia, întrucât părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede.

Prin urmare, recurenta a supus controlului judiciar o hotărâre, care nu are prevăzută nicio cale de atac, acest aspect fiind menţionat, expres, chiar în dispozitivul deciziei atacate, întrucât hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul este definitivă, fiind pronunţată ca urmare a soluţionării unui alt recurs.

Prin urmare, cum cererea de recurs a fost formulată împotriva unei decizii definitive, care nu poate face obiect al recursului, calea extraordinară de atac formulată în cauză este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei nr. 213 din 19 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2023.