Invalidity of appeal for failure to fit claims into statutory cassation grounds rather than re-litigating merits

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de arbitrare

Prin cererea înregistrată la Comisia Centrală de Arbitraj a C.N.A.S. sub nr. x din data de 25 iunie 2019, reclamantul Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara la acordarea sumei de 344.895 RON, reprezentând venituri provenite din influenţele financiare determinate de creşterile salariale pentru perioada ianuarie - septembrie 2018.

2. Hotărârea arbitrală

Prin hotărârea arbitrală nr. 73 din 7 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Comisia Centrală de Arbitraj a C.N.A.S. a respins cererea de arbitrare ca neîntemeiată.

3. Acţiunea în anulare

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, la data de 07 martie 2022, reclamantul Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 73 din 7 noiembrie 2019 şi obligarea pârâtei să plătească sumele provenite din recalcularea influenţelor financiare determinate de creşterile salariale acordate angajaţilor pentru lunile ianuarie - septembrie 2018.

4. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III -a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Prin sentinţa civilă nr. 115 F din data de 9 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III -a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie s-a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad împotriva hotărârii arbitrale nr. 73 din 07 noiembrie 2019 pronunţate de Comisia Centrală de Arbitraj a C.N.A.S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, ca nefondată.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 115 F din data de 9 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, reclamantul Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad a declarat recurs, solicitând anularea sentinţei recurate, anularea sentinţei arbitrale a Comisiei Centrale de Arbitraj a C.N.A.S. şi obligarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să plătească sumele provenite din recalcularea influenţelor financiare determinate de creşterile salariale acordate angajaţilor, pentru lunile ianuarie - septembrie ale anului 2018, în valoare totală de 344.895 RON.

Acesta a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În primul rând, în cererea de recurs, arată că, prin art. 22 din C. proc. civ. se consacră, în mod expres, rolul activ al judecătorului în procesul civil, acesta având obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărîri judecătoreşti temeinice şi legale. Or, Comisia Centrală de Arbitraj nu a depus diligenţele necesare pentru aflarea adevărului, ci a tergiversat cauza, comunicând hotărârea abia după 5 luni de la pronunţarea soluţiei. Recurentul prezintă, în detaliu, demersurile efectuate până la adoptarea hotărârii arbitrale supuse controlului judiciar.

Menţionează faptul că este o entitate subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara, dar şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii. Prin urmare, beneficiază de o dublă finanţare pentru cheltuieli cu utilităţile sau investiţii, de la Consiliul Judeţean, respectiv din veniturile de la Ministerul Sănătăţii, din serviciile medicale. Influenţele salariale sunt anumite sume de bani destinate plăţii salariilor angajaţilor, componentă suplimentară a veniturilor care au ca sursă serviciile medicale prestate. Calculul se realizează de C.A.S. Hunedoara care emite, în acest sens, acte supuse legislaţiei specifice, cu caracter imperativ.

Arată că a încheiat contractele nr. x-7/2017 şi nr. 2.2-IF/2018, care sunt obligatorii pentru părţi. Apreciază că aceste convenţii constituie norme imperative şi trebuie respectate, în totalitate, obligativitatea extinzându-se şi asupra clauzelor nescrise. De aceea, dacă prin contractele încheiate cu Casa de Asigurări Hunedoara nu este interzisă încheierea unor contracte, prin care se majorează valoarea de contract lunară, înseamnă că este permis şi întemeiat juridic.

În concluzie, apreciază că, pentru o mai bună administrare a cauzei şi pronunţarea unei soluţii legale, în dezacord cu opinia Curţii de Apel Bucureşti, în calea de atac este obligatorie şi analiza pe fond a unor situaţii. De altfel, instanţa nu a analizat faptul că recurentul - reclamant nu poate fi tras la răspundere pentru o modalitate de calcul stabilită în mod arbitrar şi ulterior de către Casa de Asigurări Hunedoara.

Consideră că, deşi nu a indicat, în mod expres, normele imperative sau de ordine publică încălcate de Curtea de Arbitraj, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să aplice dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. şi să anuleze hotărârea arbitrală în baza dispoziţiilor art. 607 alin. (1) lit. h), ca urmare a nerespectării principiului legalităţii sau al securităţii juridice şi a principiului forţei obligatorii a contractelor.

Supremaţia legilor şi a Constituţiei a fost ridicată la rang de principiu constituţional, care trebuie respectat de toate entităţile. Or, nu a existat o interpretare unitară în ţară, ceea ce a creat un model de calcul arbitrar de către Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, doar la nivelul acestui judeţ. În urma controlului Curţii de Conturi, s-a folosit o altă modalitate de calcul, ceea ce a condus la diferenţe privind sumele provenite din influenţele salariale. Însă, nici Curtea de Arbitraj şi nici instanţa de judecată nu au cerut informaţii suplimentare, conduita lor fiind contrară principiului rolului activ.

În al doilea rând, recurentul - reclamant înţelege să reia aspecte referitoare la fondul cauzei deduse judecăţii, arătând că a existat o bază legislativă a calculării influenţelor salariale, însă nu şi o clarificare a modalităţii de calcul a acestora începând cu ianuarie 2018 şi până în septembrie 2018.

Ca urmare a situaţiei intervenite, Casa de Asigurări Hunedoara s-a văzut nevoită să aducă anumite precizări, prin adresa din 17 octombrie 2019, care, însă, nu au fost susţinute de o interpretare cu caracter unitar, la nivel naţional, din parte autorităţilor. De aceea, era util soluţionării cauzei ca C.A.S. Hunedoara să prezinte informaţii necesare soluţionării cauzei.

În acest sens, apreciază că instanţa a reţinut, în mod eronat, că nu s-a contestat modalitatea în care tribunalul arbitral a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză. Procedând într-o asemenea manieră, hotărârea recurată este afectată de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., argumentele instanţei fiind contradictorii sau străine cauzei.

Comisia de arbitraj a încălcat prevederile principiului forţei obligatorii a contractelor, reţinând că intimata Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara poate încheia doar acte adiţionale de diminuare a valorii de contract lunare cu suma reprezentând diferenţa dintre suma contractată lunar şi cea decontată, cu referire la art. 6 alin. (4) din contracte. Însă, în opinia recurentului, această afirmaţie este eronată, întrucât nu există o restricţie legală, în acest sens, astfel că ceea ce nu este interzis, este permis.

Arată că elementul esenţial al speţei, respectiv faptul că nu există o clarificare a modalităţii de calcul a influenţelor salariale începând cu ianuarie 2018 şi până în septembrie 2018, nu a fost tratat corespunzător în întâmpinarea pârâtei. Aceasta arată că clarificarea modalităţii de calcul s-a făcut cu ocazia constatării "operaţiunilor neconforme" care "au fost consecinţa modului diferit de calcul de la o unitate sanitară la alta". Faţă de aceste aspecte neclare, instanţa era obligată să solicite lămuriri, în considerarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurentul apreciază că, independent de orice susţinere a sa, instanţa avea obligaţia să verifice situaţia de fapt şi să lămurească toate aspectele neclare.

În concluzie, consideră că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. întrucât au fost încălcate, de către Comisia de Arbitraj, dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) şi h) din acelaşi act normativ.

Solicită să i se acorde veniturile cuvenite, provenite din influenţele financiare determinate de creşterile salariale pentru perioada ianuarie - septembrie 2018, în sumă de 344.895 RON, întrucât nu a existat o modalitate unitară de calcul a influenţelor financiare, cel puţin la nivelul judeţului Hunedoara. Sanatoriul, prin deciziile, rapoartele şi comisiile constituite, nu a făcut decât să aducă la îndeplinire Decizia nr. 10 din 18 martie 2019 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi Hunedoara, prin care s-au constatat neconcordanţele menţionate. Arată că, în considerarea dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992, nerecuperarea prejudiciilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, motiv pentru care a făcut demersuri pentru stabilirea prejudiciului creat.

6. Apărări formulate

În termen procedural, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cu consecinţa anulării căii de atac iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul formulat, din perspectiva excepţiei nulităţii căii de atac, invocate de către intimata Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. "(1) Cererea de recurs va cuprinde urmatoarele mentiuni: a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partii in favoarea careia se exercita recursul, numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele si prenumele consilierului juridic care intocmeste cererea. Prezentele dispozitii se aplica si in cazul in care recurentul locuieste in strainatate; b) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, denumirea si sediul intimatului; c) indicarea hotararii care se ataca; d) motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnatura partii sau a mandatarului partii in cazul prevazut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, dupa caz, a consilierului juridic. (3) Mentiunile prevazute la alin. (1) lit. a) si c)-e), precum si cerintele mentionate la alin. (2) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale, anterior citate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca acesta să cuprindă criticile recurentului cu privire la decizia, pe care o supune controlului judiciar, iar aceste critici să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Prin urmare, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că se invocă două motive de casare, care ar afecta, în opinia recurentului, validitatea sentinţei recurate.

În primul rând, a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În cuprinsul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. sunt menţionate trei ipoteze care conduc la casarea unei hotărâri şi anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

În cauza de faţă, recurentul - reclamant precizează că hotărârea atacată, respectiv sentinţa civilă nr. 115 F din data de 9 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie cuprinde motive contradictorii şi străine cauzei. Însă, în cuprinsul cererii de recurs, nu există niciun argument, care să vizeze contradictorialitatea considerentelor hotărârii atacate sau existenţa motivelor străine cauzei, şi care să poată fi încadrat în acest motiv de casare.

Când susţine incidenţa acestui motiv de recurs, recurentul arată doar că instanţa de fond a reţinut, eronat, că nu a fost contestată modalitatea de interpretare a legii de către tribunalul arbitral. Însă, un astfel de argument nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.

Mai mult, acesta susţine o motivare sumară a întâmpinării depuse în faţa Curţii de Apel Bucureşti, de către intimata Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, arătând că aceasta avea obligaţia de a face precizări lămuritoare cu privire la situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii.

Însă, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, iar nu a greşelilor celorlalte părţi implicate în proces, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire poate duce la casarea unei hotărâri.

Prin urmare, niciun argument din cererea de recurs nu poate fi încadrat în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., invocat expres de recurent în susţinerea căii sale extraodinare de atac.

În al doilea rând, a fost invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. potrivit cu care este casabilă "hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de judecată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate a hotărârii recurate, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţă. Recurentul formulează susţineri doar cu privire la situaţia de fapt şi lipsa de rol activ a Comisiei de Arbitraj a C.N.A.S şi Curţii de Apel Bucureşti.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele legale reţinute de instanţă în hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Întrucât criticile formulate vizează alte împrejurări, ele nu pot fi încadrate nici în acest motiv de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat de recurent ca fiind incident în cauză.

Înalta Curte reţine că motivele cuprinse în cererea de recurs nu pot fi încadrate nici în celelalte motive de casare prevăzute de lege.

Astfel, recurentul este nemulţumit de împrejurarea că nu i s-a admis demersul judiciar, deşi acesta este, în opinia sa, întemeiat şi de lipsa de rol activ a instanţei de judecată.

Se constată, că aspecte de fond deduse judecăţii, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., fiind, în realitate, critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

De asemenea, nici criticile referitoare la lipsa rolului activ nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute expres de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 488 alin. (1).

Recurentul apreciază că nici Comisia de Arbitraj a C.N.A.S şi nici Curtea de Apel Bucureşti nu au manifestat rol activ, nu au respectat obligaţia impusă de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cu care "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Înalta Curte reţine că lipsa rolului activ al judecătorului poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. doar dacă a condus la încălcarea regulilor de procedură, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Argumentele recurentului nu respectă această cerinţă, nefiind arătate eventualele greşeli ale instanţei ci, prin situaţiile imputate instanţei, îşi invocă, de fapt, propria culpă în a depune toate diligenţele pentru aflarea adevărului în cauză.

Procesul civil este un proces al intereselor private, astfel că rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu cele două principii fundamentale ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii.

Rolul activ al judecătorului presupune obligaţia instanţei de judecată de a stabili starea de fapt şi de drept din speţă, în scopul aflării adevărului, atunci când este învestită cu situaţii de fapt ori raporturi juridice complexe, iar părţile nu au propus probe ori probele administrate - la propunerea părţilor - sunt insuficiente. Intervenţia instanţei în alte împrejurări, ar echivala cu substituirea părţii în efectuarea unui act procedural, cu încurajarea atitudinii culpabile a părţii, căreia îi revine sarcina probării pretenţiilor, ceea ce ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului procesual, printr-o atitudine părtinitoare a instanţei, de natură a defavoriza şi prejudicia cealaltă parte în proces.

În cauză, se invocă doar formal dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. şi principiul pe care îl reglementează, întrucât argumentele vizează, în principal, conduita Comisiei Centrale de Arbitaj, care nu a depus toate diligenţele necesare pentru aflarea adevărului, nu a solicitat informaţii suplimentare, a încălcat principiul forţei obligatorii a contractelor (10 din cererea de recurs) şi a intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara care nu a dat clarificări asupra modalităţii de calcul a influenţelor salariale .

Recurentul susţine că instanţa nu a luat măsurile, care se impun pentru aflarea adevărului, însă nu arată, în concret, în ce constă încălcarea acestui principiu de către judecătorul fondului. Mai mult, insistă asupra lipsei rolului activ al instanţei în contextul în care recunoaşte, de fapt, că actele sale de procedură cuprind o serie de omisiuni şi că nu a reuşit să dovedească temeinicia susţinerilor sale.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor legale invocate, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, în aflarea adevărului în cauză, şi că pot pune în discuţia părţilor necesitatea luării unor măsuri necesare soluţionării cauzei, însă părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona sau completa, din oficiu acte. Întrucât recurentul nu a formulat cererea în anulare a hotărârii arbitrare, cu respectarea condiţiilor legale, aceasta nu-şi poate invoca propria culpă în a depune toate diligenţele pentru aflarea adevărului, pentru a obţine casarea hotărârii recurate.

În consecinţă, indicarea încălcării principiului rolului activ al instanţei doar formal, pentru acoperirea propriei culpe procesuale, nu permite încadrarea acestor critici în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de recurent nu conţine critici propriu-zise, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi examinate, din oficiu, de către instanţa de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul - reclamant Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad împotriva sentinţei civile nr. 115 F din 9 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul - reclamant Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad împotriva sentinţei civile nr. 115 F din 9 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2023.