Tardiness of extraordinary appeal: validity of service to insolvency administrator in civil proceedings

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11 martie 2021, sub nr. x/2020, la Tribunalul Covasna, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat: în principal, constatarea rezoluţiunii promisiunii de vânzare nr. 45/02.08.2018 atestată de Cabinetul de Avocat C., începând cu data de 14 august 2020, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ., raportat la art. 1553 alin. (3) teza a II-a din acelaşi act normativ, coroborat cu art. 2.21 din promisiunea de vânzare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară promisiunii, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro stabilită prin clauza penală şi a daunelor interese în cuantum de 198.783,866 euro; în subsidiar, constatarea rezoluţiunii, pentru neîndeplinirea obligaţiilor, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ. raportat la art. 1553 alin. (2) teza a II-a din acelaşi act normativ, repunerea părţilor în situaţia anterioară promisiunii precum şi restituirea avansului în cuantum de 99.391,33 euro, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului, în ambele variante de rezoluţiune, şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23 noiembrie 2020, prin intermediul răspunsului la întâmpinare depus la dosar, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. x din 27 decembrie 2018, precum şi suplimentarea cadrului procesual, prin chemarea în judecată şi a pârâtei D..

2. Hotărârea Tribunalului Covasna

Prin sentinţa civilă nr. 1302 din data de 22 decembrie 2021, Tribunalul Covasna a respins cererea, precizată, formulată de către reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi D., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 951/Ap din 9 iunie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. - intrată în insolvenţă, prin administrator special E. şi prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F., împotriva sentinţei civile nr. 1302 din data de 22 decembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Covasna, secţia civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 951/Ap din data de 9 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, reclamanta Societatea A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii promovate, aşa cum a fost modificată ulterior. De asemenea, a solicitat anularea comunicării deciziei supuse controlului judiciar.

Cu titlu prealabil, recurenta a arătat că decizia pronunţată de către instanţa de apel a fost comunicată la o adresă greşită, diferită de cea indicată în actele de procedură depuse la dosar. Astfel, trebuia comunicată la sediul din Braşov, str. x, birou 10, dar a fost comunicată în Braşov, str. x. S-au încălcat dispoziţiile art. 155 pct. 1-4 şi ale art. 162 din C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, decizia a fost comunicat la o adresă greşită iar, pe de altă parte, persoana însărcinată cu primirea corespondenţei nu a semnat dovada de comunicare, care se găseşte depusă la dosarul cauzei. Chiar dacă societatea este în insolvenţă, actele de procedură trebuie comunicate şi la sediul acesteia, nu doar la administratorul judiciar. Mai mult, nici comunicarea efectuată prin poşta electronică reprezentantului convenţional al reclamantei nu produce efecte, întrucât încalcă dispoziţiile art. 154 indice 1 din C. proc. civ., acest aspect fiind confirmat chiar de mesajul care a însoţit comunicarea.

În concluzie, în opinia sa, procedura de comunicare a hotărârii este viciată, astfel încât calea de atac a fost formulată în termen legal.

Cu privire la decizia recurată, recurenta a arătat că este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1182 alin. (1), art. 1195 şi art. 1200 din C. civ.. În acest sens, instanţa era obligată să analizeze existenţa consimţământului, acordul presupunând un consimţământ valabil. A arătat că instanţa de apel a separat acordul de consimţământ deşi, în realitate, reprezintă una şi aceeaşi instituţie de drept. Obligaţia ei era de a analiza dacă D. şi-a dat consimţământul sau nu, acest aspect fiind de esenţa încheierii contractului.

De aceea, în opinia sa, nu mai interesează identificarea unei oferte sau a unei acceptări, esenţială fiind analiza substanţială a elementelor asupra cărora părţile au ajuns la un consens, ca urmare a transmiterii contractului. Încheierea actului adiţional a vizat, exclusiv, obţinerea acordului pârâtei D., aspect pe care recurenta l-a susţinut pe parcursul întregului proces. Cu toate acestea, instanţa a statuat asupra intenţiei recurentei de obţinere a acordului ambilor, deşi cel al pârâtului fusese obţinut prin semnarea, de către acesta, a promisiunii de vânzare.

Recurenta consideră că actul nu putea fi un acord din partea pârâtei D., din moment ce aceasta, la interogatoriu, a arătat că nu a avut cunoştinţă nici de vânzarea terenurilor, nici de amplasamentului acestora.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a analizat condiţiile de validitate ale actului adiţional şi a nesocotit prevederile art. 1672 din C. civ., potrivit cu care vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut. Vânzarea s-a realizat în considerarea întregii suprafeţe de teren, iar preţul a fost stabilit pentru întregul imobil.

Recurenta a arătat, în cererea de recurs, că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. Astfel, s-a apreciat, în mod greşit, că problema datei semnării actului adiţional nu poate fi analizată, întrucât a fost supusă controlului judiciar abia în apel. În realitate, prin cererea de apel se pot invoca situaţii noi, cu condiţia să nu contravină dispoziţiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. Or, această cerinţă a fost respectată, prin cererea de apel, nefiind formulate pretenţii noi. Mai mult, la instanţa de fond s-a lărgit cadrul procesual şi faţă de soluţia instanţei de fond, sub acest aspect, a fost necesară discutarea datei semnării actului.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar această împrejurare atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ şi conduce la casarea deciziei recurate.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a motivat cu privire la neincidenţa, în cauză, a instituţiei ratificării statuate de către instanţa de fond, fără o justificare în acest sens. Nu se arată niciun aspect, care a determinat convingerea instanţei în sensul că exclude incidenţa art. 1311 şi art. 1312 din C. civ.

Recurenta a apreciat, prin cererea de recurs, că instanţa de apel a încălcat şi aplicat eronat prevederile art. 1556 din C. civ., întrucât nu a analizat nerespectarea, de către intimatul B., a obligaţiilor pe care şi le-a asumat. Instanţa a tratat excepţia de neexecutare ca o apărare de fond, fără a se pronunţa asupra neexecutării obligaţiilor din partea pârâtului, care a determinat, de fapt, promovarea prezentului demers judiciar. Efectul principal al invocării excepţiei de neexecutare rezidă în suspendarea provizorie a forţei obligatorii a contractului. Suspendarea operează în virtutea manifestării de voinţă a ambelor părţi, în mod tacit sau expres, determinată de interesul pe care îl au în executarea obligaţiilor contractuale. În sprijinul acestui motiv de casare, recurenta a adus şi un argument de practică judiciară care, în opinia sa, ar susţine argumentul invocat.

Prin cererea de recurs se susţine şi un alt aspect ce nu ar fi fost motivat de către instanţa de apel şi care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a statuat asupra intenţiei recurentei, bazându-se doar pe supoziţii. Aceasta a apreciat invitaţia la biroul notarului public, în vederea încheierii contractului în formă autentică, ca fiind o simplă afirmaţie, fără susţinere în probele administrate. Or, convocarea a fost legal efectuată şi s-a certificat prezenţa sa la notar pentru încheierea contractului. De asemenea, instanţa de apel a analizat plata anticipată a contractului deşi achitarea restului de preţ era condiţionată de efectuarea demersurilor intimatului de predare a actelor.

Pentru toate motivele dezvoltate în cererea de recurs, recurenta solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost modificată.

5. Apărări formulate în cauză

În termen procedural, intimaţii - pârâţi D. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv şi, în subsidiar, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând excepţia tardivităţii formulării căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată, modificată, ce face obiect al prezentului litigiu, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi D., a solicitat: în principal, constatarea rezoluţiunii promisiunii de vânzare nr. 45/02.08.2018 atestată de Cabinetul de Avocatură C., începând cu data de 14 august 2020, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ., raportat la art. 1553 alin. (3) teza a II-a din acelaşi act normativ, coroborat cu art. 2.21 din promisiunea de vânzare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară promisiunii, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro stabilită prin clauza penală şi a daunelor interese în cuantum de 198.783,866 euro; în subsidiar, constatarea rezoluţiunii, pentru neîndeplinirea obligaţiilor, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ. raportat la art. 1553 alin. (2) teza a II-a din acelaşi act normativ, repunerea părţilor în situaţia anterioară promisiunii precum şi restituirea avansului în cuantum de 99.391,33 euro, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului, în ambele variante de rezoluţiune, constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. x din 27 decembrie 2018 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

După învestirea instanţei, respectiv la data de 12 octombrie 2020, societatea reclamantă a intrat în procedura insolvenţei, Tribunalul Braşov numind ca administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă F. şi ca administrator special pe numita E..

Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., în cazul celor supuşi procedurii insolvenţei, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale, care, faţă de momentul depunerii cererii de chemare în judecată, este Legea nr. 85/2014.

În cuprinsul legii speciale, la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 se arată că "În litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenţei, citarea debitorului se va face la sediul acestuia şi la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar."

Legiuitorul a stabilit că actele de procedură se comunică administratorului judiciar întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 58 lit. h) din Legea nr. 85/2014, acesta introduce/continuă acţiunile pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului, încheiate în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.

Astfel, după intrarea în procedura insolvenţei, societatea nu mai poate sta în judecată decât prin administratorul judiciar, citarea acestuia nefiind o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii cu entitatea aflată în procedura specială. De asemenea, şi comunicarea actelor de procedură se realizează tot la sediul administratorului judiciar, datorită atribuţiilor conferite de legiuitor.

În considerarea acestor împrejurări, Societatea A. S.R.L. a fost citată, încă din etapa procedurală anterioară, la administratorul judiciar, căruia i s-au comunicat în mod legal toate actele de procedură.

Astfel, şi decizia civilă nr. 951/Ap din data de 9 iunie 2022 a fost comunicată, în mod legal, administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F., la sediul din Braşov str. x, jud. Braşov, la data de 22 iunie 2022, după cum rezultă din dovada aflată la fila x verso, dosar apel. Aceasta este data, de la care curge termenul de declarare a căii de atac, având în vedere că decizia recurată a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor art. 163 alin. (8) din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va înlătura susţinerile recurentei cu privire la nelegala comunicare a hotărârii judecătoreşti atacate.

Recurenta susţine că procedura de comunicare este viciată sub două aspecte: adresa, la care s-a realizat comunicarea este greşită, întrucât sediul societăţii se află în Braşov str. x, birou 10, jud. Braşov, iar nu în Braşov, str. x, jud. Braşov şi, pe de altă parte, lipseşte semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei.

Însă, adresa este un element de identificare a persoanei. Sediul societăţii exprimă acel mijloc de identificare al oricărei persoane juridice sub aspect teritorial, care asigură localizarea sa juridică într-un spaţiu prestabilit.

Potrivit dispoziţiilor art. 148 din C. proc. civ., orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.

În considerarea acestui text de lege, coroborat cu dispoziţiile specifice căilor de atac, recurenta a indicat sediul său, pentru identificare, dar şi sediul administratorului judiciar, pentru citare şi comunicarea actelor de procedură. De altfel, adresa administratorului judiciar a fost subliniată tocmai pentru a accentua sediul stabilit de legiuitor pentru asigurarea procedurii legale. Iar la acest sediu, procedura de comunicare a fost îndeplinită, dovada aflându-se la dosarul cauzei.

Este adevărat că, în datele de identificare menţionate de reclamantă, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a strecurat o eroare, la numărul străzii, care a fost preluată ulterior şi în alte acte procedurale. Însă, reclamanta nu a sesizat niciodată acest aspect instanţei, nu a solicitat o îndreptare de eroare materială, nu a invocat anterior vreo lipsă de procedură. Mai mult, eroarea vizează doar atributul identificării, nefiind suficient să atragă nulitatea actelor de procedură, în care s-a strecurat, nu viciază procedura de citare şi comunicare care, în cazul societăţilor în insolvenţă, se realizează cu administratorul judiciar.

Prin urmare, eroarea aparţine recurentei, care nu se poate prevala de propria sa culpa pentru a acoperi nulitatea actului de procedură, pe care l-a depus după expirarea termenului legal.

Oricum, aceste susţineri ale recurentei nu au relevanţă, în condiţiile în care comunicarea deciziei atacate s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale la sediul administratorului judiciar.

Recurenta invocă o procedură viciată şi faţă de faptul că lipseşte semnătura persoanei împuternicite cu primirea corespondenţei. Nici aceste susţineri nu pot fi primite din perspectiva dispoziţiilor art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cu care "Procedura se socoteşte îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal".

Prin urmare, aşa cum statuează legiuitorul, pentru a fi valabilă citarea sau comunicarea unui act de procedură, nu este obligatorie semnătura destinatarului sau a persoanei împuternicite de acesta, afişarea sau depunerea în cutia poştală acoperind cerinţele legii.

Actul de procedură a fost comunicat administratorului judiciar prin depunere în cutia poştală, fiind încheiat procesul-verbal impus de dipoziţiile art. 165 din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea a fost comunicată, în mod legal, la data de 22 iunie 2022, la sediul administratorului judiciar, data de la care curge termenul legal pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 185 alin. (1), din acelaşi act normativ, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Prin urmare, neexercitarea recursului în termenul de 30 zile, prevăzut de lege, atrage decăderea părţii din dreptul de a mai formula calea de atac. Actul procedural întocmit cu nerespectarea termenului procedural atrage nulitatea acestuia.

Calculul termenului procedural se realizează potrivit regulilor prevăzute de art. 181 - 184, legiuitorul stabilind că acesta începe să curgă de la data comunicării actelor de procedură. Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul nici ziua în care începe să curgă şi nici ziua în care se împlineşte.

În cauza pendinte, prin raportare la aceste dispoziţii legale, termenul de recurs s-a împlinit la data de 22 iulie 2022, iar recursul a fost depus cu depăşirea termenului legal.

Căile de atac şi termenele, în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări care ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. Nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea, în care acestea se calculează.

În consecinţă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., întrucât recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea A. S.R.L, prin administrator special E. şi prin administrator judiciar C.I.I. F., împotriva deciziei civile nr. 951/Ap din 9 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă este formulat după expirarea termenului legal, va fi anulat ca tadiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardiv, recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea A. S.R.L, prin administrator special E. şi prin administrator judiciar C.I.I. F., împotriva deciziei civile nr. 951/Ap din 9 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2023.