Time-barred appeal upheld: plaintiffs' damages claim against Romanian State forfeited as appeal filed 373 days late.

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C., prin reprezentanţii legali A. şi B., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat obligarea acestuia la plata daunelor morale, cuantificate la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020, ca fiind în sumă de 30.000 lire, reprezentând daune materiale, şi 20.000 lire, reprezentând daune morale, pentru recuperarea pierderilor efective, trauma şi stresul suferite de reclamanţi, cât şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1595 din data de 04 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Ministerul Sănătăţii, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi cu intervenientul accesoriu Ministerul Sănătăţii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1074 A din data de 30 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis excepţia tardivităţii apelului, invocată din oficiu. A respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C., prin reprezentanţii legali A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1595 din 4 decembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi cu intimatul - intervenient Ministerul Sănătăţii, ca tardiv introdus.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1074 A din data de 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au declarat recurs, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, anularea în tot a ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru soluţionarea acesteia. Recurenţii au invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

În primul rând, arătă că au fost încălcate dispoziţiile de drept procedural cuprinse în art. 158 şi 163 din C. proc. civ., potrivit cu care actele de procedură se comunică persoanei în drept să le primească, care va semna dovada de înmânare.

În speţă, reclamanţii nu au optat pentru comunicarea corespondenţei la vreo căsuţă poştală, ci au indicat, expres, că domiciliul procesual ales este la avocatul lor, care este şi persoana desemnată cu primirea corespondenţei.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 155, 156 şi 158 din C. proc. civ. rezultă că este validă şi legală comunicarea făcută la cutia poştală doar dacă partea optează pentru o astfel de comunicare, îşi asumă un astfel de risc.

Prin urmare, dovada primei comunicări, din luna decembrie 2020, este lovită de nulitate pentru lipsa semnăturii persoanei desemnate, conform art. 163 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.. De asemenea, dovada primei comunicări nu menţionează nici numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a înmânat hotărârea, fiind lovită de nulitate şi sub acest aspect.

Cea de a doua comunicare a fost făcută în limitele legii, iar faţă de aceasta, apelul a fost exercitat în termenul legal de 30 de zile. Aceasta reprezintă dovada corectă că reclamanţii au luat, în mod efectiv, la cunoştinţă de conţinutul hotărârii.

Înmânarea actului şi semnarea dovezii de comunicare asigură efectivitatea comunicării şi luării la cunoştinţă a actului de procedură. Menţiunea că nu s-a găsit destinatarul şi s-a lăsat corespondenţa în cutia poştală nu respectă cerinţele legii.

De aceea, în opinia recurenţilor, decizia instanţei de apel este nelegală şi nulă pentru că încalcă şi aplică greşit textele legale imperative de procedură.

În al doilea rând, recurenţii arată că înţeleg să redea câteva aspecte, care nu au fost analizate de către instanţa de apel, întrucât vizau fondul, iar apelul a fost respins ca fiind tardiv formulat. În acest sens, apreciază că instanţa de fond a făcut o confuzie între problema dedusă judecăţii şi aparenţa lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Au fost încălcate, astfel, dispoziţiile legale imperative ce vizează liberul acces la justiţie, respectiv art. 21, art, 20 şi art. 16 din Constituţia României, art. 6, art. 7, art. 13, art. 20 şi art. 22 din C. proc. civ.

Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, fără să o pună în discuţia contradictorie a părţilor. Apărătorul ales al reclamanţilor a lipsit din sală la momentul strigării cauzei, astfel că a fost pus în faţa faptului împlinit deşi avea de propus şi administrat probe. Această împrejurare le-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul de egalitate de arme în procesul civil.

Recurenţii prezintă un scurt istoric al demersurilor făcute în faţa instanţei de fond, inclusiv a actelor depuse la dosar şi insistă asupra faptului că le-au fost încălcate drepturile procesuale, nu au avut parte de o apărare efectivă. În opinia lor, rămânerea în pronunţare pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pronunţarea instanţei pe această excepţie, care nu a făcut obiectul dezbaterilor, şi nici nu a fost adusă la cunoştinţa părţilor, echivalează cu îngrădirea dreptului la apărare, la egalitate de tratament procesual, la contradictorialitatea dezbaterilor.

Concluzionează că nerespectarea principiilor menţionate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 174 - 179 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea actelor de procedură, respectiv nulitatea absolută a hotărârii pronunţate.

În al treilea rând, recurenţii prezintă conduita autorităţilor româneşti şi arată că au fost deposedaţi de paşapoartele britanice, au fost sechestraţi şi izolaţi într-o cameră de hotel cu un pat de două persoane deşi erau 3 persoane, timp de 17 zile. Aceste aspecte puteau fi aduse la cunoştinţa instanţei de fond dacă aceasta punea cauza pe rol pentru administrarea probatoriilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât au plătit şi o taxă judiciară de timbru de 4.243 RON şi au depus mai multe înscrisuri doveditoare.

În al patrulea rând, recurenţii învederează că pretenţiile lor pecuniare sunt reale şi detaliază situaţiile, care au determinat cuantumul sumelor solicitate, respectiv faptul că recurentul A. a fost concediat în Anglia şi a rămas fără singura sa sursă de venit. De asemenea, minorul C. a suferit o depresie şi o traumă psihică, a stat izolat, în condiţii precare, timp de 17 zile, nu a putut participa la cursuri online, nu a socializat cu colegii şi fraţii săi. În opinia lor, daunele materiale sunt în sumă de aproximativ 30.000 lire iar cele cele morale pentru traumele suferite, în cuantum de 20.000 lire.

Pentru considentele expuse, recurenţii solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, anularea sentinţei apelate şi trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru administrarea probatoriilor.

5. Apărări formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Recurenţii - reclamanţi critică decizia civilă nr. 1074 A din data de 30 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.. Argumentele prezentate vizează conduita procesuală a ambelor instanţe, care s-au pronunţat în cauză.

În primul rând, se susţine că soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii apelului şi respingerea căii de atac, ca fiind tardivă, este nelegală, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 157, art. 158 şi 163 din C. proc. civ.. În esenţă, susţin că prima comunicare a hotărârii instanţei de fond, la data de 15 decembrie 2020, nu întruneşte cerinţele legale, întrucât şi-au ales domiciliul procesual la avocatul, care le reprezintă interesele, iar dovada de comunicare a actului de procedură nu este semnată de acesta.

Aceste argumente nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:

Căile de atac şi termenele, în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări, care ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispoziţiilor art. 468 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 185 alin. (1), din acelaşi act normativ, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Prin urmare, neexercitarea apelului în termenul de 30 zile, prevăzut de lege, atrage decăderea părţii din dreptul de a mai formula calea de atac.

Calculul termenului procedural se realizează potrivit regulilor prevăzute de art. 181 - 184, legiuitorul stabilind că acesta începe să curgă de la data comunicării actelor de procedură. Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul nici ziua în care începe să curgă şi nici ziua în care se împlineşte.

În cauza pendinte, sentinţa a fost comunicată la data de 15 decembrie 2020, astfel că, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, ultima zi în care se putea declara calea de atac a apelului era 15 ianuarie 2021.

Întrucât acesta a fost declarat la data de 23 decembrie 2021, potrivit ştampilei aplicate pe plicul, prin care s-a transmis la instanţă, soluţia de respingere, ca tardiv, este în concordanţă cu dispoziţiile legale menţionate.

Recurenţii susţin că sentinţa civilă nu le-a fost comunicată, în mod legal, la data de 15 decembrie 2020, ci ca urmare a solicitării lor de recomunicare, din data de 10 noiembrie 2021. În acest sens, pretind că lipsa semnăturii de primire a avocatului, de pe dovada de comunicare, este un viciu de procedură, care atrage nulitatea actului de procedură.

Înalta Curte reţine că recurenţii şi-au ales domiciliul procesual, fiind incidente dispoziţiile art. 158 din C. proc. civ., potrivit cu care "În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156 din acelaşi act normativ."

Sentinţa civilă a fost comunicată reclamanţilor cu respectarea dispoziţiilor legale, la domiciliul procesual ales, indicat la filele x verso din dosarul tribunalului, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de fond.

Procedura de comunicare a fost realizată prin depunere la cutia poştală în condiţiile prevăzute de art. 163 alin. (8) din C. proc. civ., potrivit cu care "În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7), precum şi atunci când acestea, deşi prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3) - (5)." Iar art. 163 alin. (3)-(5), la care face trimitere alin. (8) prevăd: "(3) Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. (...)(5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde menţiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat."

În cauză, la domiciliul procesual ales nu a fost găsită nicio persoană, motiv pentru care agentul procedural a depus actul în cutia poştală, încheind un proces-verbal în acest sens, în conformitate cu dispoziţiile legale sus-menţionate.

Susţinerile recurenţilor - reclamanţi în sensul unei nelegale comunicări a hotărârii judecătoreşti, faţă de lipsa semnăturii avocatului şi a ştampilei cabinetului de avocat, nu pot fi primite din perspectiva dispoziţiilor art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cu care "Procedura se socoteşte îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal".

Întrucât comunicarea din data de 15 decembrie 2020 a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale, cererea de recomunicare a hotărârii judecătoreşti nu prezintă nicio relevanţă pentru calculul termenului procedural în care se poate exercita apelul.

Prin urmare, faţă de faptul că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 15 decembrie 2020, iar apelul a fost declarat la data de 23 decembrie 2021, soluţia de respingere a acestuia, ca tardiv, este legală.

În al doilea rând, celelalte critici formulate de recurenţi referitoare la încălcarea principiilor, care guvernează procesul civil şi că la conduita abuzivă a autorităţilor intimate vor fi cenzurate de către Înalta Curte, întrucât se raportează la sentinţa pronunţată în primă instanţă, nefiind invocate în legătură cu activitatea de judecată desfăşurată în faţa instanţei de apel.

Se relevă că obiectul judecăţii în calea de atac a recursului îl constituie exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Prin urmare, dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurenţii - reclamanţi au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către recurenţii - reclamanţi B., A. şi C., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei civile nr. 1074 A din 30 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B., A. şi C., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei civile nr. 1074 A din 30 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2023.