Objective state liability for judicial errors: insufficient motivation where appellate court fails to analyze constitutional and ECHR grounds for damages

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, la data de 04 decembrie 2019, sub nr. x/2019, ulterior precizată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să îi plătească suma de 50.000 euro, echivalent RON, cu titlu de daune morale precum şi suma de 23.623 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea Tribunalului Neamţ

Prin sentinţa civilă nr. 572 din 28 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a admis acţiunea şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei, cu titlu de daune morale, echivalentul în RON de la data plăţii al sumei de 50.000 euro, precum şi suma de 23.623 RON cu titlu de daune materiale. Totodată a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bacău

Prin decizia nr. 109 din data de 18 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a fost admis apelul promovat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 572 din 28 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a fost schimbată, în tot, sentinţa apelată în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

4. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 2286 din 28 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

5. Hotărârile Curţii de Apel Bacău

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost respinsă cererea de recuzare a membrilor completului, formulată de reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admis apelul promovat de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 572 din 28.09.2020 pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a fost schimbată, în tot, sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2022 şi a deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, recurenta A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea încheierii de respingere a cererii de recuzare, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, unui alt complet din cadrul aceleiaşi curţi de apel. În ceea ce priveşte decizia recurată, solicită casarea acesteia, în totalitate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de recuzare a membrilor completului de judecată, arată că instanţa a dat o interpretare eronată dispoziţiilor legale aplicabile, constatând neincidenţa cauzei de incompatibilitate prevăzută de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ.. Judecătorii din complet au pronunţat deja o hotărâre în cauză. Chiar dacă au soluţionat dosarul, prin admiterea excepţiei iar nu pe fond, au transmis, în mod neechivoc, opinia cu privire la soluţia ce se prefigura.

În cererea de recuzare, s-a solicitat reţinerea, în subsidiar, şi a motivelor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13) din C. proc. civ. în sensul că există suficiente elemente, care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea completului de judecată.

De altfel, judecătorii recuzaţi au formulat, ei înşişi, cerere de abţinere de la judecarea pe fond a pricinii, ceea ce este o dovadă în plus a existenţei unei suspiciuni cu privire la imparţialitatea şi obiectivitatea acestora.

Arată că respingerea cererii de recuzare încalcă şi dreptul la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Toate aceste împrejurări justifică admiterea recursului şi desfiinţarea încheierii de respingere a cererii de recuzare, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, la un alt complet din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta arată că soluţia de admitere a apelului şi de desfiinţare, în totalitate, a sentinţei pronunţate pe fondul cauzei este rezultatul unei erori de interpretare a dispoziţiilor aplicabile respectiv art. 20 şi art. 52 alin. (2) din Constituţia României, art. 6 par. 1 şi 2, art. 8 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

În opinia sa, instanţa de apel nu a combătut argumentele instanţei de fond, care şi-a fundamentat soluţia pe dispoziţiile Constituţiei României, legislaţiei secundare şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În primul rând, învederează că hotărârea este afectată de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.. Astfel, motivarea admiterii apelului, exclusiv pe prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/3004, reprezintă o motivare străină de natura pricinii, ceea ce justifică casarea hotărârii cu consecinţa rejudecării cauzei.

În al doilea rând, arată că instanţa de apel a reţinut, în mod nelegal, că faptele invocate nu se circumscriu tipicităţii erorilor judiciare reglementate de Legea nr. 303/2004. În realitate, au fost încălcate mai multe dispoziţii legale, ce au avut drept consecinţă afectarea drepturilor fundamentale la un proces echitabil şi la viaţă privată.

1. Astfel, Comunicatul de presă al DNA din data de 13 mai 2014 este prejudiciabil pentru recurentă întrucât, prin conţinutul lui, au fost încălcate mai multe principii ale Recomandării Rec (2003)13 a Consiliului de Miniştri a Consiliului Europei, respectiv principiul nr. 2 privind nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, principiul nr. 5, principiile nr. 8 şi 10 care impun protecţia persoanelor vulnerabile, principiul nr. 9 referitor la dreptul la replică.

În considerarea aceluiaşi act european, reprezentanţii statului aveau obligaţia de a se abţine de a da publicităţii anumite informaţii, care pot aduce atingere prezumţiei de vinovăţie. Or, comunicatul prezintă o certitudine a vinovăţiei şi ideea de favorizare a unei părţi procesuale. Din jurisprudenţa CEDO rezultă că prezumţia de nevinovăţie poate fi încălcată nu doar de judecători, ci şi de către autorităţile publice, care trebuie să se abţină de la declaraţii în timpul anchetelor în curs. În speţă, responsabilitatea pentru conţinutul comunicatelor şi respectarea drepturilor cu privire, la care sunt formulate acuzaţii, revine biroului de informare şi relaţii publice din cadrul structurii DNA, deci implicit Statului.

2. Nota de investigaţii nr. x din 29 iulie 2013 nu a fost întocmită cu respectarea legii, întrucât nu există nicio autorizare în acest sens. Solicitarea DNA nu acoperă cerinţele legii. Mai mult, deşi se susţine că nu au fost efectuate acte de supraveghere, în dosarul de urmărire penală se regăsesc documente, care atestă supravegherea persoanei, a locuinţei, a convorbirilor recurentei. În acest mod, viaţa personală a fost expusă grosolan şi denaturat, informaţiile devenind publice, accesibile celor care au acces la dosar.

Or, această ingerinţă în viaţa personală, în lipsa vreunei autorizări din partea instanţelor de judecată, este vădit disproporţională în raport de natura faptelor ce i se imputau recurentei şi gravitatea redusă a acestora, i-au cauzat un evident prejudiciu moral şi au afectat-o, în mod negativ, atât în viaţa pivată cât şi în cea socială.

3. Procesul penal a avut o durată excesiv de mare în raport cu acuzaţiile aduse. Astfel, termenul de 3 ani şi 3 luni nu este un termen rezonabil şi i-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Durata mare a avut efecte pe plan psihic - recurenta având o stare continuă de incertitudine şi de anxietate, profesional - prin lipsa posibilităţii de promovare, dar şi imposibilitatea exercitării mandatului de preşedinte dar şi material - fiind lipsită de singura sursă de venit. Miza era foarte mare, întrucât o soluţie de condamnare ar fi însemnat pierderea calităţii de magistrat, existând şi riscul real al pierderii libertăţii fizice.

Din această perspectivă, apreciază că se impunea acordarea unei compensaţii financiare pentru prejudiciul material şi moral suferit.

4. Actele efectuate, în faza de urmărire penală, de către organele de cercetare au încălcat, în mod vădit, legea.

În acest sens, dă ca exemplu, audierea sa, în calitate de martor, care s-a efectuat de către procurorul de caz, cu arma pe masă, pentru intimidare, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 R.

Actele procedurale din faza de urmărire penală, din ziua de 3 martie 2014, s-au realizat în mod foarte rapid, pentru a o împiedica să studieze dosarul, să se apere. Astfel, a fost forţată să adopte o anumită conduită, care putea fi interpretată ca o atitudine de necolaborare cu organele penale.

Concluzionează că toate aceste fapte ilicite i-au produs un prejudiciu evident şi suficient de grav, fiind întrunite toate cerinţele răspunderii obiective a statului pentru erori judiciare.

Astfel, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, ceea ce justifică admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău şi rejudecarea procesului pe fond, de către instanţa de recurs, conform dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ.. În rejudecare, solicită a se analiza toate motivele de fapt şi de drept invocate în cererea iniţială şi să se admită acţiunea în pretenţii, formulată în contradictoriu cu Statul Român, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

7. Apărări formulate în cauză

În termen procedural, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., ca nefondat şi a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) ca nemotivat şi nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. constând în aplicarea eronată a dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13) din C. proc. civ.

Potrivit art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre, prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs".

Înalta Curte constată că membrii completului de judecată au pronunţat, în primul ciclu procesual, decizia civilă nr. 109/18.02.2021. Prin această decizie a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fară calitate procesuală pasivă. Recursul împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 2286/28.10.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa supremă a trimis cauza spre rejudecarea apelului, urmând a se ţine cont de dezlegările din decizie cu privire la soluţionarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect angajarea răspunderii obiective a statului prin prisma temeiurilor juridice invocare. În cuprinsul deciziei civile, s-a reţinut ca fiind eronată modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Instanţa de trimitere, în rejudecare avea obligaţia să analizeze elementele angajării răspunderii civile obiective a Statului Român prin raportare la temeiurile juridice invocate, respectiv dispoziţiile art. 58, art. 71, art. 72 şi art. 74 din C. civ., art. 4 C. civ., art. 6 paragraful 1 şi 2 şi art. 8 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, art. 20 şi 52 alin. (3) din Constituţia României.

În condiţiile în care membrii completului de judecată, care au pronunţat decizia civilă nr. 109/18.02.2021 a Curţii de Apel Bacău nu au cercetat şi aspectele, pentru care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta reţine că au fost aplicate, în mod corect, dispoziţiile art. 41 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 41 pct. 13) din C. proc. civ., legiuitorul a reglementat acest caz de incompatibilitate pentru situaţia, în care există indicii temeinice de natura a genera îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

În acest caz, din perspectiva art. 6, parag. 1 al Convenţiei europene, Curtea de la Strasbourg indică că imparţialitatea unui tribunal trebuie determinată potrivit unui demers subiectiv şi a unuia obiectiv, analizate în raport cu magistratul completului.

Potrivit criteriului subiectiv, ce se raportează la conduita şi convingerile personale ale judecătorului pe parcursul judecăţii şi în modul de soluţionare a unei cauze concrete, imparţialitatea subiectivă presupune că judecătorul nu are nici un motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte.

Din perspectiva criteriului obiectiv, se analizează dacă există fapte determinate şi verificabile, care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal. Se are în vedere deci competenţa sa funcţională. Scopul acestei analize este acela de a se stabili, dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauza respectivă.

Din acest punct de vedere, noţiunile de independenţă şi imparţialitate obiectivă sunt intim legate. Imparţialitatea obiectivă se apreciază prin luarea în considerare a aparenţei de imparţialitate a instanţei.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că evaluarea chestiunii privind participarea aceluiaşi judecător în diferite etape ale unei cauze civile îndeplineşte cerinţa de imparţialitate impusă de art. 6 din CEDO trebuie să se facă de la caz la caz, luând în considerare circumstanţele speţei. Simplul fapt că un judecător a luat deja decizii înainte de proces nu poate fi considerat ca justificând în sine temerile cu privire la imparţialitatea sa.

Ceea ce contează este nivelul măsurilor adoptate de judecător înainte de proces. În mod similar, cunoaşterea aprofundată a dosarului de către judecător nu implică o prezumţie, ce împiedică imparţialitatea acestuia în momentul pronunţării hotărârii pe fond. În cele din urmă, evaluarea preliminară a datelor disponibile nu poate fi considerată ca prezumare a evaluării finale. Este important ca această evaluare să intervină în momentul pronunţării hotărârii şi să se întemeieze pe probele prezentate şi dezbătute în şedinţă (Morel împotriva Franţei, pct. 45). Este necesar să se evalueze dacă legătura dintre problemele de fond tranşate în diferite etape ale procedurii este atât de strânsă încât să poată da naştere unei îndoieli privind imparţialitatea judecătorului care a participat în procesul de luare a deciziei în aceste diferite etape (Toziczka împotriva Poloniei, pct. 36).

Aplicând principiile instanţei europene, Înalta Curte va înlătura susţinerea recurentei cu privire la lipsa de imparţialitate, întrucât prin decizia civilă nr. 109/18.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a fost analizată numai excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, fără a exista vreo referire cu privire la alte elemente, care ar fi putut fi apte să afecteze imparţialitatea membrilor completului de judecată.

Astfel, în primul ciclu procesual, membrii completului nu au făcut niciun fel de aprecieri cu privire la existenţa sau nu a elementelor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale obiective a Statului Român pentru cercetarea abuzivă a recurentei, pentru durata procesului penal sau cu privire la încălcarea dreptului la viaţă privată, prin comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, îmrejurare faţă de care nu se poate reţine lipsa de imparţialitate, fiind înlăturate susţinerile recurentei.

Pentru motivele expuse, se constată că nu este întemeiată critică formulată, fiind aplicate, în mod corect, dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi art. 42 pct. 13) din C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 430/12 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest recurs este fondat, pentru următoarele:

Orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. sunt menţionate trei ipoteze care conduc la casarea unei hotărâri şi anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete, din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

În cauza de faţă, prin decizia civilă nr. 2286/28.10.2021 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 109/18.02.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău şi s-a dispus casarea cu trimitere.

Instanţa supremă a statuat că esenţiale sunt motivele acţiunii, care dau, în concret, cauza juridică a acesteia şi care relevă fără putinţă de tăgadă că ceea ce s-a pretins în cadrul demersului judiciar a fost angajarea răspunderii statului, în calitatea sa de garant al bunei funcţionări a serviciului public al justiţiei. Or, aceasta este o răspundere directă şi obiectivă, independentă de vreo formă de vinovăţie, derivată, cum s-a arătat, din calitatea acestuia de semnatar al Convenţiei europene, care se fundamentează pe ideea de garanţie, în condiţiile în care statul şi-a asumat monopolul administrării justiţiei, garantând astfel, pentru serviciul public pe care îl organizează, repararea prejudiciului care ar putea fi cauzat beneficiarilor acestuia.

Instanţa de apel a nesocotit izvorul pretenţiilor reclamantei care, atunci când a făcut referire la art. 6 şi 8 CEDO şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, pentru a justifica temeiul răspunderii statului, a avut în vedere obligaţia acestuia, în calitate de semnatar al Convenţiei europene, de a asigura toate garanţiile pentru ca actul de justiţie să fie realizat cu respectarea drepturilor şi libertaţilor fundamentale ale persoanei şi, respectiv, de a acţiona în scopul prevenirii şi, atunci când este cazul, înlăturării încălcării drepturilor părţilor, inclusiv prin modalitatea de derulare a procedurilor judiciare.

Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiurile juridice invocate, instanţa supremă a reţinut calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei către instanţa de apel.

În rejudecare, instanţa de apel nu a respectat îndrumările instanţei de control judiciar, deoarece a soluţionat pe fond acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice numai prin raportare la dispoziţiile art. 538 din C. proc. pen. şi art. 52 din Constituţia României, fără a analiza cererea de chemare în judecată prin prisma dispoziţiilor art. 58, art. 71, art. 72 şi art. 74 din C. civ., art. 4 C. civ., art. 6 paragraful 1 şi 2 şi art. 8 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie României.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată formulate de recurenta A. este complex întrucât priveşte obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 50.000 euro (în echivalent RON), cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs prin: declanşarea unor proceduri penale nelegale şi abuzive, confirmate printr-o decizie de achitare definitivă; încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, prin comunicatul de presă din 13.05.2014 al ST Constanţa al DNA; încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin durata excesivă a procedurii penale; încălcarea dreptului la respectarea proprietăţii, prin lipsirea de drepturile salariale şi instituirea măsurii sechestrului asigurător; încălcarea dreptului la viaţă privată, prin ingerinţa autorităţilor realizată prin supravegherea operată şi întocmirea unor note informative de către structuri ale statului, în lipsa unei autorizaţii legale de interceptare.

Prin hotărârea recurată nu se analizează faptele ilicite invocate, neexistând niciun considerent al instanţei de apel, din care să reiasă raţionamentul juridic al instanţei de apel cu privire la demersul judiciar al recurentei.

Instanţa de recurs învederează că garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor.

Instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, însă aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (Suominen împotriva Finlandei, pct. 36; Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Deşi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81].

Întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor, pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă, bazându-se pe o dispoziţie legală specifică [Burg şi alţii împotriva Franţei (dec.); Gorou împotriva Greciei (nr. 2) (MC), pct. 41].

În plus, respingând un apel, instanţa de apel poate, în principiu, să se limiteze la a-şi însuşi motivele hotărârii instanţei de grad inferior [García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; a se vedea a contrario Tatichvili împotriva Rusiei, pct. 62].

Cu toate acestea, noţiunea de proces echitabil impune ca o instanţă internă, care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi, în mod real, chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Această cerinţă este cu atât mai importantă atunci când o parte nu a putut să-şi susţină oral cauza în cadrul procedurii interne (ibidem).

Aplicând principiile Curţii, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de apel nu corespunde exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât cererea de chemare în judecată nu a fost analizată de către instanţa de apel, iar considerentele acesteia lipsesc cu desăvârşire cu privire la angajarea răspunderii civile obiective a Statului Român pentru faptele ilicite invocate: declanşarea unor proceduri penale nelegale şi abuzive, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin comunicatul DNA, încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca efect al duratei excesive de soluţionare a cauzei penale şi încălcarea dreptului la viaţă privată.

În aceste condiţii, în lipsa unei analize concrete a elementelor răspunderii civile prin raportare la temeiurile juridice invocate, respectiv dispoziţiile art. 58, art. 71, art. 72 şi art. 74 din C. civ., art. 4 C. civ., art. 6 paragraful 1 şi 2 şi art. 8 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că nu se impune analizarea acestuia, în lipsa nesoluţionării complete a cauzei de către instanţa de apel.

Referitor la cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 538 din C. proc. pen., se constată că, prin recursul declarat, nu au fost formulate critici cu privire la modalitatea de soluţionare a acesteia, motiv pentru care nu a format obiectul analizei în prezenta cale de atac.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că sunt întemeiate criticile formulate şi că este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi va casa decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva încheierii din data de 2 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2023.