Partition of Inherited Land and Damages for Demolition: Recurs Declared Null Due to Failure to Identify Legal Violations

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 03.09.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate dreptul de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară asupra imobilului construcţie, formată din două camere, bucătărie, baie, camera centralei şi anexe în suprafaţă desfăşurată construită de 182,60 mp, total valoare impunere clădire 331.066,75 RON, construcţie edificată în anul 2001, pe terenul indiviz de 330 mp din Bucureşti, str. x, menţionate în certificatul fiscal; să se dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului teren în suprafaţă de 330 m.p. situat în str. x, lotizarea în cote egale, potrivit cotelor succesorale, prin raportarea la poziţionarea şi amplasarea construcţiilor edificate pe teren, cu atribuirea către A. a lotului de teren aferent construcţiei edificate de acesta; stabilirea unei servituţi de trecere în favoarea reclamantului care să permită accesul acestuia la imobilul construcţie proprietatea sa.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 192, art. 980-995 C. proc. civ., art. 577 şi urm. C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 330 mp astfel încât în urma partajării acestuia, accesul la proprietatea reclamantului să se facă pe o bucată de teren proprietatea sa, fără a fi necesară constituirea unei servituţi de trecere; în privinţa dreptului de accesiune imobiliară lăsând la aprecierea instanţei, cu precizarea că respectivele construcţii au fost edificate în anul 2016 şi nu în 2001, cum în mod eronat se susţine în cererea de chemare în judecată, iar în privinţa servituţii de trecere, în urma partajului solicită ieşirea din indiviziune, într-o modalitate care să nu impună instituirea unei servituţi de trecere.

Pe cale de cerere reconvenţională, a solicitat să se constate dreptul de proprietate al pârâtei reclamante dobândit prin accesiune imobiliară asupra imobilului în suprafaţă totală de 330,43 mp total suprafaţă construită compus din parter, mansardă, construcţie edificată în cursul anului 2000; să se constate faptul că pârâtul a demolat corpul de clădire C13 aparţinând pârâtei şi să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.000 euro reprezentând contravaloarea acestui corp de clădire.

Pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta-reclamanta a precizat că înţelege să se judece şi cu Municipiul Bucureşti prin primar general.

Prin sentinţa civilă nr. 124/18.01.2019, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată la data de 11.03.2019, sub nr. dosar x/2018

La termenul din 25.04.2019 instanţa a stabilit în sarcina pârâtei-reclamante obligaţia de a timbra cererea reconvenţională, aceasta îndeplinindu-şi obligaţia numai în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect daune materiale, pentru care a achitat o taxă de timbru în cuantum de 570,90 RON, iar la data de 27.06.2019 a înţeles să formuleze cerere de renunţare la judecata capătului de cerere având ca obiect accesiune imobiliară.

La termenul din 24.10.2019 instanţa a invocat excepţia de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, formulat de pârâta-reclamantă.

Pârâta-reclamantă a formulat la data de 25.05.2020 precizări cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru corpul de clădire C13 demolat de reclamant, solicitând, în principal suma de 7.000 RON, conform devizului de materiale ataşat, şi în subsidiar, suma de 3.000 RON, contravaloarea acceptată de către reclamantul-pârât, conform răspunsului acestuia la interogatoriu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 577/02.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, ca neîntemeiată; a respins cererea principală formulată de reclamantul-pârât A.; a admis excepţia de netimbrare invocată de instanţă din oficiu şi a anulat capătul de cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, formulat de pârâta-reclamantă, ca netimbrat; a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B.; a obligat reclamantul-pârât la plata, către pârâta-reclamantă, a sumei de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale produse ca urmare a demolării corpului de clădire C13; a obligat reclamantul-pârât la plata, către pârâta-reclamantă, a sumei de 4.215 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru).

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1105/A/01.07.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. împotriva sentinţei; a obligat apelantul la 1000 RON cheltuieli de judecată către intimaţi.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 669 şi art. 680 C. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că instanţa de apel a considerat în mod greşit, că există un partaj voluntar cu privire la terenul în suprafaţă de 330 mp, autentificat notarial, care împiedică o nouă acţiune de partaj, atât timp cât există un partaj voluntar anterior cu privire la acelaşi bun. Instanţa de apel reţine faptul că prin cererea de apel reclamantul susţine prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/27.02.1998 la BNP C. au fost partajate doar construcţiile numerotate în schiţa anexă, parte integrantă din act, suprafeţele de teren nefiind identificate, lotizarea făcându-se formal, prin raportare la construcţii şi că raportat la actele încheiate între părţi, aceasta a reiterat ieşirea din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 330 mp., dobândit prin moştenire.

Recurentul a mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive străine de natura cauzei (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), respectiv instanţa de apel nu răspunde criticilor formulate prin apelul declarat în cauză şi oferă motive străine de natura pricinii referitoare la lipsa înregistrării cadastrale despre care afirmă, în mod eronat, că s-ar putea realiza prin acordul părţilor sau remedii de carte funciară, refuzând realizarea partajului judiciar în cauză, care ar fi fost admisibil, dacă s-ar fi ţinut cont de referatul de respingere a OCPL.

Instanţa de apel, deşi iniţial, pe timpul cercetării judecătoreşti, s-a exprimat în sensul imposibilităţii sau dificultăţii partajării terenului în suprafaţă de 330 mp, oferind soluţia unui partaj amiabil, între părţi, ulterior a respins, motivând faptul că această chestiune a fost tranşată între părţi, prin partaj notarial şi recomandă ca remediu juridic pentru delimitarea celor două proprietăţi individuale, în privinţa cărora hotarul este contestat, o acţiune în grăniţuire.

Conform relaţiilor OCPI, în cauză există două construcţii cu proprietari diferiţi, edificate pe un singur lot x lotul 2, în sensul partajării terenului, în condiţiile în care schiţa anterioară nu corespunde cu realitatea. OCPI a indicat expres soluţia juridică obligatorie în vederea realizării documentaţiei cadastrale a imobilelor celor două părţi, pe care instanţa de apel nu a analizat-o, oferind o altă opinie juridică, cu privire la rezolvarea litigiului. Această cerere de chemare în judecată a fost promovată ca urmare a respingerii înregistrării documentaţiei cadastrale, avându-se în vedere motivul şi indicaţia autorităţii OCPI. În situaţia respingerii cererii de chemare în judecată, cu privire la acest capăt de cerere, atât reclamantul, cât şi pârâta nu pot intra în legalitate în ceea ce priveşte intabularea imobilului teren, iar ulterior intrarea în legalitate cu privire la construcţia edificată. În configuraţia privind construcţiile edificate de ambele părţi, B. a construit un imobil P+1E+M, în regie proprie, fără autorizaţie de construcţie, iar A. a edificat construcţia formată din două camere, bucătărie, baie, camera centralei şi anexe, în suprafaţă desfăşurată construită de 182,60 mp. Schiţa după care a fost făcut partajul voluntar nu corespunde cu realitatea şi nu reprezintă partajarea terenului, ci doar a unor construcţii, care nu mai există, ambele părţi edificând alte construcţii, cu alt amplasament, astfel încât se impune, în vederea intrării în legalitate, privind imobilul teren, dispunerea ieşirii din indiviziune. În prezent, nu sunt identificate cele două loturi ale părţilor, prin raportare la imobilele edificate de fiecare parte pe acestea, precum şi a servituţii de trecere, pentru a asigura accesul la lotul 2. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat partajarea imobilului în cote egale, raportat la cotele succesorale ce le revin.

Instanţa, în mod greşit, a reţinut o altă situaţie de fapt, trecând peste faptul că autoritatea cadastrală OCPI a respins înregistrarea documentaţiilor cadastrale pentru imobilele teren, în configuraţia menţionată în partajul voluntar, pentru considerentele arătate. Instanţa a respins proba cu expertiză specialitatea topografie, probă necesară şi indisolubilă în vederea stabilirii situaţiei juridice a celor două terenuri. In situaţia în care nu se va dispune ieşirea din indiviziune, în lipsa unui acord, părţile nu vor putea niciodată înregistra documentaţia cadastrală a terenului, şi implicit nu vor putea intra în legalitate cu privire la construcţiile edificate de fiecare în parte.

In ceea ce priveşte servitutea de trecere aceasta nu este determinată, are o lungime de 16 m şi 0,85 m, fără însă a se stabili şi determina poziţionarea acesteia, iar în condiţiile în care suprafeţele de teren nu sunt identificate, cu atât mai puţin accesul reclamantului nu poate fi determinat.

Referitor la cererea reconvenţională prin care s-a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în despăgubire pentru săvârşirea, de către reclamant, a unei fapte ilicite de a demola corpul de clădire C13, proprietatea pârâtei, recurentul apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C. civ., respectiv condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt întrunite.

Instanţa de fond a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale produse ca urmare a demolării corpului de clădire CI3, ignorând probatoriul administrat în cauză.

Reclamantul-pârât a solicitat pârâtei demolarea magaziei, iar aceasta, deşi nu o folosea, a lăsat-o în stadiul de ruină, nu a luat niciun un fel de măsuri, nici de consolidare sau renovare şi nici de demolare. Spaţiul dintre casa reclamantului-pârât şi această magazie era de câţiva metri, fapt care îi afecta în mod direct proprietatea. Instanţa de fond, în condiţiile în care partea interesată, pârâta-reclamantă B. a renunţat la administrarea probei cu expertiza, încuviinţată de instanţă pentru a determina valoarea contravaloarea despăgubirilor, dar şi în lipsa altor dovezi, cum însăşi instanţa reţine, stabileşte un prejudiciu, în mod aleatoriu, prin raportare la estimarea, de către reclamantul-pârât, a unei eventuale contravalori a magaziei, fiind întrebat de instanţă, insistând să se stabilească un cuantum, pe care ulterior instanţa l-a considerat rezonabil, fără să existe nişte repere materiale sau juridice în acest sens. Însă reclamantul nu a recunoscut un prejudiciu, nici săvârşirea vreunui fapt delictual, care să atragă propria răspundere, demolarea magaziei făcându-se în condiţiile stării de necesitate.

Prin urmare, instanţa de fond, în mod greşit, a dispus obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirii în cuantum de 3.000 RON, iar instanţa de apel nu a analizat hotărârea din această perspectivă a caracterului ilicit, interpretând greşit prevederile legale ale art. 624 alin. (2) C. civ., în condiţiile în care construcţia prezenta risc de infecţie, fiind infestată de şobolani.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 17.05.2023.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimata că recurentul este nemulţumit de soluţia instanţei de apel şi nu învederează în ce a constat aplicarea greşită a textelor de lege invocate. În cauză, în contextul existenţei actului de partaj voluntar, instanţa a concluzionat, în mod corect, că nu există o stare de indiviziune care se impune a înceta. În ceea ce priveşte terenul, s-au stabilit suprafeţele, poziţionarea terenurilor şi vecinătăţile, părţile devenind proprietari exclusivi.

Afirmaţiile recurentului potrivit cărora hotărârea recurată ar cuprinde motive străine pricinii, întrucât reţine că înregistrarea cadastrală s-ar putea realiza prin acordul părţilor sau remedii de carte funciară, nu pot fi primite. Faptul că în adresa OCPI se invocă două construcţii cu proprietari diferiţi pe acelaşi lot nu mai este de actualitate, întrucât imobilul C13, proprietatea intimatei pe lotul recurentului, a fost demolat chiar de către recurent, iar acest lucru a fost constatat atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel pe baza recunoaşterii făcute de recurent. Faptul că a fost respinsă înregistrarea cadastrală, nu constituie justificare pentru promovarea unei hotărâri de partaj, ci pentru remedii prevăzute de legislaţia privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.. Faptul că părţile au demolat construcţiile vechi fără autorizaţie (de demolare şi de ridicare a unor construcţii noi) nu constituie justificări pentru a ignora partajul convenţional şi a pronunţa o nouă hotărâre de partaj, iar recurenţii îşi invocă propria culpă atunci când solicită o repartajare a terenului.

Cu privire la răspunderea civilă, instanţa de apel a precizat, în mod corect, că a avut în vedere planşele foto, răspunsul la interogatoriu al reclamantului, prin care acesta recunoaşte că a avut iniţiativa desfiinţării şi declaraţia martorului. Astfel, fapta ilicită este recunoscută chiar de către recurent, prejudiciul rezultă din celelalte probe şi este cuantificat de recurent, iar legătura de cauzalitate este evidentă, având în vedere că a fost demolată o construcţie proprietatea intimatei.

Riscul de infecţie pretins (dar nu şi probat) nu reprezintă o stare de necesitate. Recurentul susţine că a fost îndreptăţit la demolare, dar aceasta presupune o apreciere asupra probelor şi situaţiei de fapt. Recurentul nu precizează, în concret, care dintre condiţiile răspunderii civile delictuale nu ar fi îndeplinită.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurentul pretinde că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 669, art. 680 C. civ., însă greşita aplicare a normelor de drept invocate vizează, în realitate, modalitatea în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi concluzia desprinsă din existenţa unui partaj voluntar între părţi, iar nu, în mod concret, critici de nelegalitate asupra soluţiei pronunţate.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul arată că "Instanţa de apel reţine faptul că prin cererea de apel reclamantul susţine că prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/27.01.1998 la BNP C. au fost partajate doar construcţiile numerotate în schiţa anexă, parte integrantă din act, suprafeţele de teren nefiind identificate, lotizarea făcându-se formal, prin raportare la construcţii şi că raportat la actele încheiate între părţi, aceasta a reiterat ieşirea din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 330 mp., dobândit prin moştenire."

Această afirmaţie nu susţine critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât evidenţiază şi combate o simplă constatare de fapt a instanţei de apel, care nu poate fi subsumată niciuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul mai pretinde că hotărârea nu este corespunzător motivată, însă şi din această perspectivă expune probatorii şi stări de fapt care nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului.

În acest sens, recurentul face trimitere la nota de completare din referatul de respingere a înregistrării cadastrului întocmit cu privire la imobilele teren, la documentaţiile cadastrale întocmite în cauză, la faptul că schiţa de partaj nu corespunde realităţii, la inexistenţa unor autorizaţii de demolare, respectiv de construire, la faptul că "...în prezent nu sunt identificate, cele două loturi ale părţilor, prin raportare la imobilele edificate de fiecare parte pe acestea...", concluzionând că ar fi necesară efectuarea unei expertize topo.

Tot sub pretextul nemotivării soluţiei şi a incidenţei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul învederează situaţia celor două construcţii cu proprietari diferiţi şi împrejurarea că instanţa de apel ar fi reţinut alte elemente de fapt, "...trecând peste faptul că autoritatea cadastrală OCPI a respins înregistrarea documentaţiilor cadastrale pentru imobilele teren, în configuraţia menţionată în partajul voluntar...".

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurentul se arată nemulţumit de faptul că "...Instanţa a respins proba cu expertiză specialitatea topografie, probă necesară şi indisolubilă în vederea stabilirii situaţiei juridice a celor două terenuri...", şi învederează că "În ceea ce priveşte servitutea de trecere aceasta nu este determinată, are o lungime de 16 m şi 0,85 m, fără însă a se stabili şi determina poziţionarea acesteia, iar în condiţiile în care suprafeţele de teren nu sunt identificate, cu atât mai puţin accesul reclamantului nu poate fi determinat."

Aceste critici se referă la chestiuni de fapt şi la modalitatea în care instanţele anterioare au administrat şi interpretat probele dosarului, astfel încât nu conturează aspecte de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În ce priveşte soluţia pe cererea reconvenţională, doar în mod formal recurentul face referire la dispoziţiile art. 1349, art. 1357 C. civ., în susţinerea săvârşirii pretinsei nelegalităţi, de către instanţa de apel, acesta arătând că "obligarea sa la despăgubiri pentru demolarea construcţiei respective s-a realizat cu ignorarea materialului probator administrat în cauză".

Prin urmare, şi în ce priveşte o eventuală aplicare/interpretare greşită a dispoziţiilor legale anterior menţionate, recurentul se raportează tot la o interpretare şi administrare necorespunzătoare a probelor, cu ample referiri în ce priveşte faptul că "magazia demolată avea o vechime foarte mare, era într-o stare avansată de deteriorare, nu mai era folosită de pârât de mulţi ani, devenise un focar de infecţie, spaţiul dintre această magazie şi casa recurentului era foarte mic şi îi afecta proprietatea, iar demolarea s-a făcut în condiţiile stării de necesitate".

Expunerea tuturor acestor chestiuni de fapt fără indicarea modalităţii concrete în care raţionamentul logico-juridic al instanţei încalcă textul legal invocat ca motiv de recurs, în speţă art. 1349, art. 1357 C. civ., nu face susceptibilă critica de încadrare în drept.

De asemenea, evocarea, de către recurent, a dispoziţiilor art. 624 alin. (2) C. civ., pretins interpretate greşit de către instanţa de apel, se realizează în acelaşi context de apreciere asupra probelor (invocarea stării de necesitate care nu a fost dovedită), care excedează motivelor reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1105/A din 1 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 1105/A din 1 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2023.