Peremption of civil appeal due to claimant’s death and uncontinued proceedings despite retained counsel

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.08.2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând dreptul de creanţă cu privire la contravaloarea construcţiei casă de locuit S+P+l, construită pe terenul în suprafaţă de 266 mp, având numărul cadastral x şi număr de carte funciară x Voluntari, situat în Voluntari, Int. Becheanului nr. 2, judeţul Ilfov, construcţie edificată în întregime de către reclamant, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, în dauna constructorului de bună-credinţă, precum şi obligarea la plata sumei de 12.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei încasate pentru perioada ianuarie 2015- august 2015 pentru această construcţie edificată în întregime de către reclamant.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov

Prin sentinţa nr. 3352/19.12.2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta B. la plata, către reclamant, a sumei de 442.240 RON, reprezentând drept de creanţă, şi a sumei de 14.027,4 RON cheltuieli de judecată; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 53.068,80 RON, reprezentând contravaloare chirie, ca neîntemeiat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 665/06.07.2020 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 25.044,56 RON, actualizată la data plăţii efective, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată-19.08.2015; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., formulând următoarele critici:

- Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv cu interpretarea eronată/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1345-1348 C. civ. privitoare la îmbogăţirea fără justă cauză sub aspectul determinării cuantumului dreptului de creanţă, faţă de cererea de chemare în judecată;

- Instanţa de apel a motivat întinderea dreptului de creanţă în contra dispoziţiilor legale de la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză care prevăd în art. 1347 alin. (2) C. proc. civ. că "Cel care s-a îmbogăţit este obligat la restituire, în condiţiile art. 1639 şi următoarele", argumentând conform condiţiilor despăgubirilor de la instituţia accesiunii, reinterpretând pretenţiile din cererea de chemare în judecată;

- Argumentul reţinut de către instanţa de apel, în sensul că recurentul ar fi pretins achiziţionarea directă a materialelor şi serviciilor în scopul edificării construcţiei, este unul eronat (nu apare în cererea de. chemare în judecată o asemenea formulare) şi în contradicţie cu instituţia îmbogăţirii fără justă cauză invocată prin cerere;

- Faptul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, învederată de recurent, şi a reinterpretat noţiunea de "contravaloarea construcţiei" conduce ulterior la erori de aplicare a altor instituţii, respectiv a dispoziţiilor art. 309 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ.

Instanţa de apel, în considerarea dispoziţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, trebuia sa ţină cont de contravaloarea construcţiei (care include şi materiale de construcţie şi preţul muncii proprii sau servicii pentru munca altuia în construcţie) şi nu să reinterpreteze obiectul cu care a fost învestită;

- Instanţa de apel a interpretat eronat instituţia îmbogăţirii fără justă cauză şi a apreciat că recurentul nu a solicitat contravaloarea muncii proprii sau remiterea de bani direct pentru realizarea construcţiei, aspecte care ţin de instituţia accesiunii, a constructorului de bună credinţă. Diferenţa juridică dintre cele doua instituţii este evidentă şi, prin urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit norma juridică;

- Pentru stabilirea întinderii dreptului de creanţă izvorât din îmbogăţirea fără justă cauză, aşa cum a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată de către reclamant, instanţa trebuie să ţină cont de valoarea de circulaţie a construcţiei care a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în prima instanţa şi nu de valoarea contribuţiei directe pe care a reuşit să o probeze reclamantul.

După admiterea în principiu a recursului reclamantului, în afara termenului legal, pârâta B. a formulat recurs incident.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19.05.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 22.09.2021.

Prin punctul de vedere la raportul de admisibilitate, intimata a solicitat respingerea recursului reclamantului şi a reiterat aspectele dezvoltate prin întâmpinare.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 09.10.2020, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. A arătat intimata că instanţa de apel a aplicat corect textele de lege incidente, respectiv art. 1345-1348 C. civ., situaţie faţă de care nu există niciun motiv valid care să justifice admiterea recursului. Apărările privind întinderea pretenţiilor reclamantului ţin mai degrabă de temeinicia deciziei instanţei de apel decât de legalitatea acesteia. Recurentul-reclamant nu a putut dovedi că ar fi cheltuit nici o altă sumă de bani decât cea stabilită de instanţa de recurs în rejudecare, astfel încât pretenţiile sale faţă de intimată constând în suma de 100.000 euro sunt nejustificate. Instanţa de apel în rejudecare a respectat întocmai temeiul juridic cu care a fost învestită iniţial instanţa de fond şi anume s-a luat în considerare că pretenţiile recurentului-reclamant s-au bazat pe instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză. Sporul de valoare adus clădirii este proporţional cu mărimea contribuţiei pe care recurentul-reclamant a adus-o la edificarea acelei clădiri şi a putut să o dovedească cu probe depuse în faţa instanţei. Recurentul nu putea să solicite contravaloarea construcţiei în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză deoarece contribuţia sa dovedită este doar de 25.044,56 RON, iar susţinerea că ar fi suportat cheltuielile construcţiei nu a fost dovedită. În mod corect instanţa de apel în rejudecare a constatat că recurentul nu a solicitat contravaloarea muncii proprii, întrucât nu a efectuat muncă proprie la acea construcţie. Dacă ar fi existat o investiţie comună cu fiica pârâtei ar fi trebuit să existe o convenţie scrisă în acest sens şi chiar dacă prin absurd ar fi existat o relaţie de concubinaj cu fiica pârâtei regimul juridic al bunurilor dobândite de concubini este acela pe cote-părţi, fiecare concubin trebuind să dovedească o contribuţie directă şi efectivă la dobândirea fiecărui bun.

La data de 20.10.2020, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă despre care a arătat că nu combat criticile formulate de către recurent, ci le denaturează printr-o interpretare eronată. Instanţa de apel trebuia să analizeze întinderea pretenţiilor prin raportare la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, iar nu a accesiunii şi să ţină cont de valoarea adusă patrimoniului intimatei raporta la contribuţia sa la edificarea imobilului şi nu doar la valoarea materialelor şi serviciilor pe care a reuşit să probeze că le-a efectuat în mod direct prin documentele fiscale care îi poartă numele. Prin realizarea construcţiei la a cărei edificare a participat recurentul s-a adus un spor de valoare patrimoniului intimatei, iar această valoare a fost în mod legal stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Solicită admiterea recursului şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel şi recurs.

La data de 07.09.2021 (data poştei), în afara termenului legal, pârâta B. a declarat recurs incident.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul principal este perimat, iar recursul incident este rămas fără efect, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 665/06.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11.08.2020 şi a fost admis în principiu prin încheierea de şedinţă din 19.01.2021, când s-a acordat termen pentru soluţionarea cauzei la 22.09.2021, cu citarea părţilor.

La data de 13.09.2021, reprezentantul convenţional al recurentului, avocat C., a formulat cerere de suspendare a judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind împrejurarea că recurentul a decedat la data de 02.03.2021, conform certificatului de deces emis la 31.03.2021 .

Prin încheierea de şedinţă din 22.09.2021, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea identificării moştenitorilor recurentului-reclamant decedat, dată de la care niciuna din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina.

Prin referatul întocmit la data de 23.11.2022 s-a constatat împlinit termenul de 6 luni de la data întocmirii ultimului act de procedură şi s-a înaintat dosarul completului de judecată pentru stabilirea termenului de discutare a perimării.

Prin rezoluţie, a fost stabilit termen pentru discutarea excepţiei de perimare la data de 22.03.2023, cu citarea părţilor în acest sens.

Prin încheierea de şedinţă din 07.02.2023, termenul de judecată din 22.03.2023 a fost preschimbat, din oficiu, pentru data din 03.05.2023.

La termenul din 03.05.2023, judecata cauzei a fost amânată în vederea efectuării procedurii de citare cu recurentul-reclamant pe numele moştenirii, la noul sediu al reprezentantului său convenţional, avocat C., reprezentant prin care reclamantul a declarat calea de atac şi la sediul căruia a indicat domiciliul procesual ales.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speţă, lăsarea pricinii în nelucrare de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 22.09.2021, nu a fost urmată de îndeplinirea niciunui act de procedură, în contextul în care, deşi partea recurentă era decedată, mandatul avocatului acesteia nu încetase, faţă de dispoziţiile art. 88 C. proc. civ., şi de asemenea, deşi emisă citaţie pe numele moştenirii, nu s-a prezentat niciun moştenitor care să continue demersul procesual.

Ca atare, întrucât nu a fost întrerupt cursul suspendării, Înalta Curte constată că, în baza art. 416 alin. (1) C. proc. civ., în cauză a intervenit perimarea recursului.

În ce priveşte recursul incident al pârâtei B. art. 491 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător".

Art. 472 alin. (2) C. proc. civ. aplicabil şi în cazul recursului stabileşte că "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum în cauză recursul principal este perimat, recursul incident va rămâne fără efect, conform dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata perimat recursul principal declarat de reclamantul A. (şi necontinuat de moştenitorii acestuia) împotriva deciziei nr. 665/06.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi rămas fără efect recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. (şi necontinuat de moştenitorii acestuia) împotriva deciziei nr. 665 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Constată rămas fără efect recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi decizii.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2023.